Divorţul părinţilor poate fi o sursă de traumă pentru copii. Reducerea contactelor cu părintele necustodial, tensiunea şi ranchiuna dintre părinţi, scăderea standardelor de viaţă, recăsătorirea unuia sau a ambilor părinţi, relaţia cu părintele vitreg, pot fi o serie de surse de stres pentru copii. Efectele negative ale divorţului asupra copilului diferă în funcţie de vârsta pe care o are copilul: În cazul copiilor până la doi ani, noile circumstanţe pot determina: -tulburări de somn; -iritabilitate; -hiperactivitate; - plâns facil; - tristeţe; - tulburări digestive sau chiar de creştere, etc. La copiii cu vârsta între trei şi cinci ani, apar: -comportament anxios; -teama de a sta singur, de abandon sau separare; -sentimente de culpabilitate; -comportament regresiv (suptul degetului, folosirea din nou a unui limbaj de bebeluş, insomnii sau enurezis nocturn ) ; - agresivitatea faţă de părintele cu care locuieşte sau în diversele jocuri. - capacitatea de a învăţa scade; - probleme de identitate sexuală dacă părintele de acelaşi sex lipseşte. Copiii cu vârsta cuprinsă între şase şi opt ani pot avea pe lângă comportamentele manifestate de cei mici şi: - accese de furie; - tristeţe, depresie, se simt neiubiţi, singuri şi trişti; -tendinţa de a-l idealiza pe părintele absent; -dorinţa de a-şi împăca părintii; - comportamente opozante, provoacă profesorii, refuză să se conformeze regulilor. Copiii cu vârsta de nouă până la doisprezece ani, faţă de ceilalţi, încep să înţeleagă mai bine divorţul părinţilor, dar prezintă şi ei o serie de manifestări: -tendinţa de a fi ostili faţă de unul sau de ambii părinţi; - furie extremă faţă de părintele pe care îl consideră vinovat; - ruşine faţă de ceilalţi în legătură cu divorţul părinţilor, - comportamente manipulatoare; - comportament ireproşabil, docilitate, în speranţa că părinţii se vor împăca; - comportamente pasiv-agresive, varsă lucruri, pierd obiecte, şi uită în mod frecvent să facă anumite lucruri; - simptome psihosomatice, acuzând migrene sau dureri de stomac. Divorţul poate avea asupra copiilor consecinţe negative pe termen lung, cu implicaţii serioase în decursul vieţii personale adulte ale acestora. În urma unor studii longitudinale realizate asupra adulţilor care au trecut prin divorţul părinţilor în copilărie, s-a observat faptul că aceştia au avut mai multe relaţii intime care au eşuat de-a lungul anilor, nefiind capabili de relaţii intime stabile. Divorţul are consecinţe serioase asupra dezvoltării copilului şi tocmai din acest motiv este foarte important ca părinţii să-şi cunoască foarte bine copilul pentru a se putea implica şi diminua efectele acestui eveniment traumatizant. Cei care se adaptează mai bine divorţului se pare că sunt aceia care nu au probleme financiare, a căror mediu nu a fost foarte mult modificat, care au o stimă de sine ridicată şi ai căror părinţi posedă abilităţi de comunicare. În cazul în care se intervine corespunzător, aceşti copii se pot dezvolta asemănător cu cei ai căror părinţi nu sunt divorţaţi.