Psihoterapie online

Inapoi Autor: Felicia Nechita

În ultimii doi ani, foarte mulți profesioniști și angajați au început să lucreze de acasă și să se întâlnească cu clienții, colegii sau colaboratorii lor în mediul online. Foarte mulți dintre noi am apelat la diverși specialiști folosind întâlniri la distanță, am avut parte chiar de „consultații” medicale la distanță. La fel s-a întâmplat și în cazul serviciilor psihologice. Dacă în trecut, psihologia online avea fanii și adversarii ei, ultimii ani au demostrat din plin că serviciile psihologice online se pot livra și online fără a fi afectată calitatea sau rezultatele acestora.

Ședințele online de psihoterapie prezintă avantaje și dezavantaje față de cele față-în-față.

În mediul online, psihologul și clientul nu beneficiază de apropierea fizică și chiar dacă dotările tehnice sunt foarte performante, se pierd detalii referitoare la gesturile și mimica acestora, lucruri considerate a fi foarte importante în procesul terapeutic.

Cu toate acestea, pentru persoanele care nu pot ajunge la un cabinet (din cauza distanței sau pentru că sunt plecate în străinătate, sau în ultimii ani din cauza distanțării fizice ) sau sunt foarte ocupate sau nu pot părăsi propria locuință, psihoterapia online este o soluție fezabilă. Chiar dacă sunt la distanță, cei doi participanți, psiholog și client, pot comunica în timp real, se pot vedea unul pe celălalt prin intermediul camerei web și fiecare beneficiază de confortul propriului fotoliu, scaun, canapea sau orice alt obiect de mobilier din propria locuință. În plus, este mai convenabil pentru că se economisesc resursele (timp, bani, energie ) necesare deplasării până la cabinet. 

Sunt necesare câteva „acomodări” pentru ca ședințele să se desfășoare în cele mai bune condiții:

- conexiune de internet stabilă și suficient de bună pentru a putea susține sesiuni video pe zoom sau alte platforme;

- este preferabil un calculator sau laptop, dar ședințele se pot ține și pe telefon;

- asigurați-vă că aveți un microfon și o cameră web funcționale, opțional și căști;

- aveți nevoie de o cameră în care puteți să vă izolați de restul membrilor gospodăriei (în cazul în care locuiți cu alte persoane ); este nevoie să fie liniște, să puteți închide ușa, să aveți la dispoziție un scaun sau fotoliu și o masă pe care să aveți calculatorul sau telefonul și ceva de scris;

- asigurați-vă că ceilalți membri ai gospodăriei nu o să vă deranjeze în timpul ședinței; în cazul copiilor este de preferat să discutați cu celălalt părinte sau cu persoana care îi va avea în grijă în acest timp pentru a fi siguri că aceștia nu vor intra în camera respectivă; 

- dezactivați alte notificări pe calculator sau telefon în timpul ședinței. Și da, și telefonul va fi pus deoparte, pe modul  silențios, ca în cazul unei ședințe față-în-față. În cazul ședințelor pe telefon, modul silențios (fără vibrații ) va ajuta, și este de preferat ca notificările să nu apară pe ecran în timpul ședinței;

- în cazul în care camera în care sunteți nu este suficient de izolată de restul casei, puteți pune la intrare un dispozitiv audio cu muzică în surdină sau „zgomote albe”, care să acopere vocea dumneavoastră și a terapeutului, pentru a nu fi auzite de celelalte persoane din casă. 

Toate aceste măsuri vor ajuta ca ședințele online să se desfășoare în cele mai bune condiții, să puteți să vă simțiți confortabil, fără distrageri, și se va putea asigura confidențialitatea aspectelor împărtășite în cadrul ședințelor.

 

 

 

Felicia Nechita

Felicia Nechita

Sunt Felicia Nechita, psihoterapeut și psiholog clinician pasionat, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp