Am vorbit în mai multe ocazii despre pasiunea mea, meloterapia, dar azi îţi propun să afli cum se realizează concret procesul de terapie prin muzică. Sunt convinsă că după ce vei citi acest articol vei asculta cu alte urechi zgomotele, sunetele şi melodiile cu care intri în contact. Atunci când întri în contact cu un sunet, cortexul cerebral primeşte un mesaj care este localizat şi sincron, compus din două sau mai multe coduri suprapuse pentru o singură informaţie. Deoarece aceste coduri trebuie descifrate, intervine inteligenţa, existând reţele neurale implicate în procesarea principalelor elemente structurale ale muzicii. Astfel, emisfera cerebrală stângă analizează frecvenţa (înălţimea ) sunetelor şi ritmului muzicii şi identifică structura unei compoziţii. Emisfera cerebrală dreaptă este implicată în perceperea melodiei şi a timbrului, în cadrul trăirilor emoţionale generate de muzică. Interdependenţa emisferică are implicaţii în suplinirea unor activităţi inhibate sau devenite imposibile în urma unor leziuni, din emisfera contralaterală şi legitimează teoria conform căreia creierul este incapabil să extragă o informaţie referitoare la intervalul dintre sunete - emisfera stângă, fără a avea posibilitatea procesării melodiei de către o structură intactă - emisfera dreaptă. (1 ) Meloterapia sau cu alte cuvinte terapia prin muzică, s-a dezvoltat mai ales din a doua jumătate a secolului XX în spaţiul SUA şi cel Vest european prin crearea de programe de studii universitare în domeniu, cercetări, practică medicală şi privată, lucrări ştiinţifice şi publicaţii. Principala dimensiune cu putere de acţiune în meloterapie o constituie nu atât factorul valoric cultural, cât potenţialul afectiv al muzicii. Procesul de terapie prin muzică se rezumă adeseori la o formă pasivă din partea audientului de trăire a muzicii, acesta limitându-se la a o asculta - meloterapie receptivă. Există însă şi o formă activă a meloterapiei, care face apel la participarea activă a beneficiarului la elaborarea sau interpretarea unor piese muzicale, ceea ce reprezintă un element al dezvoltării creativităţii acestuia. Compoziţia este mai rar utilizată, rezultatele fiind de cele mai multe ori modeste ca valoare artistică, deşi are o valoare mare în ceea ce priveşte catharsisul şi creşterea încrederii în sine. (1 ) Meloterapia receptivă are multiple funcţii: antistres, reglarea proceselor fiziologice neurovegetative, ameliorarea capacităţii de exprimare verbală, efect auxiliar terapiei medicamentoase şi psihoterapiei, tratamentul nevrozelor. Şedinţele meloterapeutice se pot realiza atât în grup, cât şi individual, 1-2 şedinţe pe săptămână a câte 50-60 minute. Adeseori aceste şedinţe sunt precedate de aplicarea unor chestionare de personalitate şi referitoare la aptitudinile şi preferinţele muzicale ale beneficiarilor. Prezentarea pieselor muzicale de către meloterapeut este urmată de discuţii cu beneficiarul asupra senzaţiilor, imaginilor sau emoţiilor produse de muzică asupra sa, sub forma unui scenariu, lăsându-se prin intermediul acesteia în voia fanteziei, a amintirilor, a trăirilor diverse. (1 ) Ascultarea activă a muzicii o reprezintă fredonarea melodiei sincron cu audierea acesteia. Acest mod de ascultare activă se poate extinde şi sub forma dansului, sau a dansterapiei. Meloterapia activă constă în antrenarea beneficiarului în utilizarea unor instrumente muzicale, alese de către acesta dintr-un set. Se au în vedere următoarele aspecte legate de comportamentul avut faţă de instrumentele muzicale: tonalitatea afectivă, discuţiile avute, gesturile, performanţa, utilizarea propriei voci. Prin meloterapia activă se urmăreşte realizarea unei comunicări optime între meloterapeut şi beneficiar, bazată pe înlăturarea barierelor emoţionale sau a inhibiţiilor, pe dezvoltarea iniţiativei şi a spontaneităţii. (2 ) Vocalizarea se împarte în trei procese principale: fonaţia - generarea sunetului, rezonanţa - intensificarea armonică a sunetului şi articularea - formarea, modelarea şi eliberarea sunetelor vocale. Unele persoane simt că nu pot executa vocalizări cu uşurinţă, simţind că vocea lor naturală este într-un fel blocată sau reprimată. Un exerciţiu de eliberare a vocii şi implicit de terapie prin muzică pe care îl poţi face cu uşurinţă şi tu, e următorul: Stând în poziţie aşezat, formează un nod compact din braţe şi picioare, încercând să te concentrezi într-o masă cât mai mică şi plasând organele de respiraţie şi de vocalizare în centrul acestei mase. Expiră, rămânând un moment în această poziţie. Apoi, simultan inspiră şi întinde-te rapid. Eliberează o parte din voce printr-un puternic "ugh", folosind sunetul cel mai adânc pe care îl poţi emite. Întinde-te apoi la maximum şi odihneşte-te un moment. Repetă exerciţiul de 10 ori, de fiecare dată pătrunzând mai adânc în propriul interior şi proiectând vocea eliberată mai puternic şi mai departe, implicând întregul trup în vocalizare, în special bazinul şi diafragma. (2 ) Surse de inspiraţie şi recomandări de lectură: • Dewhurst-Maddock, O. (1998 ) . Terapia prin sunete. Bucureşti: Editura Teora. • Iamandescu, I. B. (2004 ) . Muzicoterapia receptivă. Bucureşti: Editura INFOMedica.