Vine Moş Ene pe la gene... cu şirul de poveşti şi îmbrăţişări de noapte bună... Ca o magie, tumultul de peste zi se transpune uşor în scene de teatru şi poveşti ce vin să coloreze noaptea copiilor şi nu numai. O parte din viaţa noastră înseamnă SOMN şi de cantitatea şi calitatea acestuia depinde cât de veseli, atenţi, tonici, energici şi inteligenţi suntem cu toţii, dar mai ales copiii noştri. În rândurile de mai jos vei găsi informaţii despre perturbările somnului şi despre momentele în care tu, mămică sau tătic, ar trebui să tragi nişte semnale de alarmă şi să consulţi un medic pediatru sau un psiholog. În primele luni de viaţă, caracteristicile somnului evoluează foarte rapid, iar perturbările acestuia ar trebui identificate cât mai repede pentru a preveni anumite tulburări de comportament ale copilului. E bine de ştiut că un nou-născut doarme în medie 16-18 ore pe zi în tranşe de aproximativ 3 ore. La 3 luni, copilul doarme 15 ore, cu faze de somn mai lungi în timpul nopţii (până la 7 ore consecutiv ) şi momente de veghe prelungită în timpul zilei. La 1 an doarme 13 ore, între 3 şi 5 ani scade la 11-12 ore, între 6 şi 12 ani scade la 9-10 ore, iar după 13 până la 15 ani, aproximativ 9 ore. Precizez că aceste interval sunt orientative, deoarece există mari variaţii interindividuale. Hai să vedem care sunt semnele care ar trebui să ne dea de gândit asupra calităţii somnului copilului nostru. • Insomnia din primul an este de două feluri: comună şi severă Insomnia din primul an reflectă, de obicei, o dificultate de relaţionare între bebeluş şi anturajul său. În insomnia comună, cele mai frecvente cause sunt: agitaţia în familie la ora de culcare a copilului (televizorul pornit, tablet butonată fugitiv în scop profesional sau pentru divertisment, muzică, petreceri, musafiri, ultima masă prea abundentă şi apropiată de ora culcării, certuri şi tensiuni familiale, aparatura electronic instalată în spaţiul de somn ) . Evitarea acestor factori poate îmbunătăţi considerabil somnul copilului dumneavoastră şi dacă mai adăugaţi şi câteva ritualuri, aduceţi şi mai multă armonie în atmosferă (dactilopictura, desene cu creioane colorate, teatru de păpuşi pe după canapea, muzică de relaxare, poveşti citite - adică o comunicare autentică ) . Cu un mic efort din partea ta şi nişte reguli autoimpuse, acest tip de insomnie poate să dispară cu uşurinţă. Insomnia precoce severă se poate manifesta prin agitaţia copilului: bebeluşul ţipă, plânge, se agită şi nu se calmează decât pentru scurte momente, epuizat, pentru ca mai apoi să înceapă din nou să plângă. Sau se mai manifestă prin calm: copilul stă cu ochii larg deschişi în pătuţul său, tăcut zi şi noapte. Lasă impresia că nu cere nimic, nu aşteaptă nimic. În aceste cazuri se recomndă consult psihoterapeutic şi/sau pediatric pentru stabilirea cauzelor.Cauzele probabile, după unii autori, ar putea fi anumite stări de depresie, angoasă, anxietate ale mamei. • Dificultăţile de adormire Dacă ai un copil cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5-6 ani este aproape normal ca el să nu vrea să doarmă! De ce? Fiindcă acum el a descoperit cât de fain e să se poată mişca şi experimenta, să ajungă la obiecte la care nici nu visa să ajungă cu puţin timp în urmă. Şi din această cauză, el consideră adormirea ca pe o regresie. " Dacă dorm, nu mai pot face nimic din toate astea!" O altă explicaţie e dată de faptul că pot apărea şi visele de angoasă cu fantome şi mici monştri (atenţie la desenele animate pe care le primesc copiii la culcare! Ar fi de evitat tot ceea ce excită sistemul nervos al copilului înainte de ora de culcare - gen televizor - sau imagini, jocuri video care i-ar putea induce teamă ) . Acestea neliniştesc copilul, iar el se va opune să se culce, spunând ba că îi este frică de întuneric, ba îşi va căuta cu nelinişte păpuşica, ursuleţul sau îşi va suge degetul. Astfel, dragi părinţi, orice copilaş normal trece, mai mult sau mai puţin, prin această perioadă în care se va opune somnului din diferite motive. Noi, părinţi iubitori, satisfacem nevoile lui: pupăm păpuşica, spunem somn uşor ursuleţilor, citim povestea, strângem copilaşul în braţe, lăsăm o luminiţă de veghe, îi arătăm iubire şi afecţine şi îl încurajăm să creadă în capacitatea sa de a controla atât pulsiunile cât şi această regresie. Astfel, pentru ca micuţii noştri să adoarmă uşor, ar fi de evitat următoarele: condiţiile exterioare defectuoase (zgomot, coabitarea în camera părinţilor, iregularitatea excesivă a orelor de culcare ) o presiune externă inadecvată (rigiditate excesivă, opoziţia faţă de părinţi a unui copil care doreşte să păstreze controlul asupra acestei situaţii sau propia autonomie ) stările anxioase ale copilului sau celorlaţi membri. Manifestările sunt următoarele: Opoziţia faţă de culcare - copilul plânge, se agită, se dezveleşte când este culcat. Adesea, numai după o lungă perioadă de luptă cu părinţii sfârşeşte prin a fi "doborât" de somn. Ritualurile de culcare - sunt foarte frecvente între 3 şi 5-6 ani - copilul cere ca perniţa lui, jucăria, batista, sau orice alt obiect să fie aranjate într-un anumit mod, întotdeauna acelaşi. Alteori cere o bomboană, un pahar cu apă, repetarea aceleiaşi poveşti. Fobia de culcare - copilul cere să i se lase o lumină aprinsă, uşa deschisă. Uneori atinge o asemenea intensitate încât copilul este cuprins de panică imediat ce simte că adoarme: vrea să fie ţinut de mână, să adoarmă între părinţi, în patul lor, într-un fotoliu. Copilul nu poate fi aşezat în patul lui decât după ce a adormit. Această fobie de culcare apare în general după episoade de vise de angoasă, către 2-3 ani. Insomnia autentică - se observă la copilul mare sau la adolescent, este mai rară şi se caracterizează prin întârzierea de a adormi. În majoritatea cazurilor, calitatea somnului la aceşti copii este nealterată, însă apare un decalaj: adorm la 2 noaptea şi se trezesc târziu spre prânz. Astfel de decalaje ale ritmului de somn sunt foarte frecvente la adolescenţi din mai multe motive: dorinţa de autonomie, control asupra propriei vieţi, independenţă, culpabilitate faţă de viaţa onirică sau masturbare...Este important să se facă diferenţa între insomnia autentică, adică reducerea semnificativă a timpului de somn care este cauzatoare de alte tulburări comportamentale şi insomnia frecvent întalnită la adolescenţi, care nu este patologică, dar nici nu este recomandată, intervalul normal de somn fiind intre ora 22 si 8 dimineaţa. Mai jos poţi regăsi pe scurt informaţii despre anomaliile care apar în timpul somnului, adică despre parasomnii. • Teroarea nocturnă - o activitate halucinatorie nocturnă. Brusc, copilul începe să ţipe în pat, buimac şi cu o figură înspăimântată. Nu-i recunoaşte pe cei din jur, nici chiar pe mama lui, şi pare innaccesibil la orice raţionament. În mod obişnuit se observă paloare, transpiraţie şi tahicardie. Criza durează cel mult câteva minute, apoi copilul adoarme imediat. Aceste terori apar la începutul nopţii în cursul primului ciclu de somn, şi survin în jurul vârstei de 3-4 ani. În mod obişnuit, a doua zi la trezire, copilul nu-şi aminteşte teroarea. În majoritatea cazurilor ele se reproduc de câteva ori între 3 şi 5-6 ani, apoi dispar. Mai rar frecvenţa lor devine regulată, aproape cotidiană, acest lucru impunând consult psihoterapeutic şi pediatric. • Trezirea anxioasă - copilul se trezeşte neliniştit, dar fără manifestări halucinatorii. Deseori se duce în patul părinţilor ca să adoarmă din nou. • Somnambulismul - predomină la băieţi, apare între 7 şi 12 ani, este genetic. În cursul primei jumătăţi a nopţii, copilul se ridică şi merge. Uneori prezintă o activitate complicată, întotdeauna identică. După câteva minute (10 până la 30 ) se culcă la loc sau se lasă dus în pat. A doua zi nu-şi aminteşte nimic. În forma sa cea mai redusă, copilul, cu ochii deschişi, încearcă numai să se ridice. Evoluează adesea în mod favorabil, dispărând în mod spontan. În astfel de cazuri abţinerea terapeutică reprezintă regula. Atunci când somnambulismul este însoţit şi de alte simptome, în special manifestări anxioase, o susţinere psihoterapeurică poate fi utilă. În toate cazurile trebuie vegheat la securitatea copilului (scări, ferestre, uşi, care conduc spre locuri periculoase... ) în măsura în care sunt posibile accidente în cursul unui acces de somnambulism. • Automatisme motorii: ritmiile din timpul somnului - vizează în primul rând băiatul. Cu o apariţie foarte precoce, dar silenţioase la început, ele devin motiv de consultaţie atunci când copilul începe să facă zgomot. Acestea apar în mijlocul nopţii, durează câteva secunde şi se repetă de 3-4 ori pe noapte. Mai rar pot să dureze 15 - 30 de minute. Ritmul lor este întotdeauna extrem de regulat, aproximativ o bătaie pe secundă. Mişcarea în sine este variabilă: întoarcerea capului de la stânga la dreapta, balansarea gambei sau a genunchiului pliat. Mişcarea poate atinge o mare intensitate, să facă mult zgomot şi să antreneze mişcarea patului în cameră. Ca şi evoluţie, merge spre dispariţia spontană în majoritatea cazurilor, începând de la 3-4 ani. Puţine cazuri persistă peste această vârstă, dar dispar către pubertate. Pe lângă toate aceste informaţii, nu uita că înainte de toate, cel mai important este ca micuţul tău să se simtă iubit, apreciat, îngrijit, hrănit emoţional, acestea fiind motive suficiente pentru ca el să doarmă liniştit, chiar dacă uneori nu vrea să adoarmă. Mai multe despre acest subiect poţi afla în cartea lui Daniel Marcelli, "Tratat de psihopatologia copilului", publicată la editura EFG.