Efectele meloterapiei asupra organisnmului şi psihicului uman sunt fascinante, deoarece muzica ne influenţează chiar înainte să ne naştem, puiul de om învăţând încă din perioada prenatală să reacţioneze la muzică şi la elementele ei de ritm, dinamică, melodie. Trăim de la început într-o lume a sunetelor, care fac parte din viaţa noastră - bătăile inimii mamei, zgomotele înăbuşite ale lumii exterioare. Copilul este pus foarte devreme în contact cu sunetele, limbajul apărând mult mai târziu. Muzica, sub forma iniţialÇŽ a cântecelor de leagăn, îi propune copilului un sistem de ordonare a sunetelor, lalaţiunea specificÇŽ bebeluşilor devine un fel de joc cu sunetele, o încercare inofensivÇŽ a copilului de a stăpâni aceastÇŽ lume complicatÇŽ a sunetelor. Muzica poate constitui pentru copil un sistem organizat, ordonat, care îi poate oferi siguranţÇŽ şi securitate, spre deosebire de sunetele neorganizate care îl pot agresa şi care-i dau o senzaţie de haos. Meloterapia constă în utilizarea muzicii sau a elementelor ei muzicale - sunet, ritm, melodie, armonie de către meloterapeut şi client într-un proces conceput să faciliteze şi să promoveze comunicarea, relaţionarea, învăţarea, mobilizarea, exprimarea şi organizarea fizică, emoţională, mentală, socială şi cognitivă a persoanei. Edgar Cayce, participând la un grup de sesiuni culturale la mănăstirea benedictină Toumliline din Maroc, în cursul cărora un ansamblu de muzică de cameră din Europa venise să ofere studenţilor o iniţiere în muzică clasică, a fost extrem de surprins să constate că tinerii studenţi berberi nu auzeau pianul - de altfel, nici nu le prea plăcea muzica aceea clasică. Singurul lucru care-i emoţiona era flautul, faţă de care auzul lor era de o mare fineţe, deoarece în Munţii Atlas muzica tradiţională favorizează acest instrument, care exprimă cel mai bine sensibilitatea berberă. Deşi dintre toate instrumentele muzicale flautul este cel mai sec în armonice, iar vocea omenească este cea mai bogată, toate piesele interpretate la flaut au o sensibilitate aparte, pe când despre cele cântate de vocea omenească nu se poate spune acelaşi lucru. Vioara este un instrument cu coarde ce provine de la celţi, deşi era cunoscută şi de popoarele orientale. Egiptenii considerau că instrumentele cu coarde erau cele mai indicate pentru bolile mentale. Tradiţiile creştine au avut o anumită suspiciune faţă de instrumentele cu coarde, iar câteva dintre acestea au fost interzise de-a lungul secolelor, deoarece se considera că stârneau pasiuni prea umane, abătându-i pe credincioşi de la rugăciune. În general, instrumentele cu coarde, prea emoţionale, erau suspecte, profane, locul lor fiind la teatru. Teologii spuneau că erau sub o influenţă venusiană, suspinele lungi ale viorilor având un efect depresiv. Vioara fusese interzisă de Conciliul de la Roma din 1725 şi de la Tarragone din 1738, reproşându-i-se pretinsele coarde de pisică, animal pe care unii îl considerau diabolic. Instrumentele cu coarde au început să fie admise în biserici abia în sec. al XIX-lea, iar vioara a fost în mod oficial reabilitată abia în anul 1954, de către papa Pius al XII-lea, care era el însuşi violonist amator. Instrumentele mari de percuţie sunt considerate instrumente muzicale masculine, care au tendinţa de a canaliza şi direcţiona stările de furie şi agresivitate. În contrast, instrumentele cu coarde sunt considerate că ar conţine elemente de natură feminină şi prin urmare transmit şi canalizează nevoi precum cele de securitate, tandreţe şi erotism. Multe persoane au o anumită stare emoţională sub influenţa muzicii, care poate să le schimbe chiar şi tonalitatea şi capacitatea de vorbire. Vocea umană poate da informaţii multiple legat de vitalitatea fiecărei persoane în parte, producând forme de undă ce conţin informaţii de frecvenţă/amplitudine, care sunt corelate cu stările de sănătate psihică şi emoţională şi echilibrul general al vorbitorului. În ceea ce priveşte efectele fiziologice, organele corpului uman pot intra în rezonanţÇŽ cu anumite sunete determinate, asemenea coardelor care încep sÇŽ vibreze imediat ce simt vibraţia unui alt corp sonor, ca urmare a fenomenului de rezonanţÇŽ. Acest lucru s-a dovedit atât în cazul infrasunetelor sau a zgomotelor, cât şi în cazul anumitor frecvenţe ale sunetelor, uneori independent de intensitatea emisiei. Acesta este şi principiul identitÇŽţii între organele corpului uman şi anumite sunete, principiu care se aplică în acupuncturÇŽ. Când suntem relaxaţi, pulsul este liniştit. Însă dacă ne este frică, ne doare ceva sau suntem stresaţi, ritmul cardiac se modifică. Efectuând diferite teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului - adrenalina şi cortizonul pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice. În plus, muzica trezeşte spiritul de libertate, conştiinţa, alungă pesimismul şi melancolia, calmează şi înlătura insomnia. Insomnii, stări anxioase, spasmofilie, tendinţe suicidare pot fi ameliorate cu ajutorul muzicii, dacă este audiată muzica potrivită şi există dorinţa de vindecare. Studiile au confirmat ideea că la baza vindecării prin sunet şi muzică se află rezonanţa. Principiul acustic al rezonanţei nu se aplică numai instrumentelor muzicale, ci şi trupului omenesc. Conţinutul ridicat de apă al ţesuturilor din corpul uman favorizează conducerea sunetului, iar efectul general este asemănător unui mesaj profund, la nivel atomic şi molecular. Datorită acestui fapt, fiinţa umană poate fi comparată cu un instrument muzical extrem de complex, unic şi fin acordat. Fiecare atom, moleculă, celulă, ţesut şi organ al corpului transmite în permanenţă frecvenţele corespunzătoare vieţii fizice, emoţionale, mentale şi spirituale. Pentru toate aceste niveluri ale existenţei, vocea umană constituie un indicator al stării de sănătate a trupului. ExistÇŽ o serie de teorii referitoare la efectele fiziologice ale muzicii. Doctorul Lawrence Bence a încercat sÇŽ punÇŽ în relaţie morfologia, caracterul şi psihologia unui compozitor. Astfel, muzica pe care el a compus-o, considerând-o terapeuticÇŽ pentru sine însuşi, poate fi de asemenea terapeuticÇŽ pentru un subiect care corespunde aceluiaşi tip uman. În aceeaşi linie se înscrie teoria autorului argentinian J.T. Zeberio, care vorbeşte despre gimnastică energetică, prin care înţelege corespondenţa terapeuticÇŽ dintre anumite frecvenţe sonore şi celulele organelor corpului uman. Alte douÇŽ teorii la fel de cunoscute sunt cele ce aparţin lui M. L. Aucher, referitoare la psihofonie şi lui Alfredo Tomatis referitoare la ureche. Astfel, pentru Aucher, teoria psihofoniei are la bazÇŽ faptul cÇŽ existÇŽ o corespondenţÇŽ foarte clarÇŽ între fiecare sunet şi un anume punct determinat al scheletului care recunoaşte aceastÇŽ vibraţie într-un mod preferenţial. În acest mod se stabileşte o corelaţie strânsÇŽ între o vibraţie anormalÇŽ a sunetelor şi o problemÇŽ funcţionalÇŽ situatÇŽ în aceeaşi regiune corporală. Alfredo Tomatis a emis o altÇŽ teorie prin intermediul testelor sale auditive, demonstrând cÇŽ existÇŽ o legÇŽturÇŽ între între zonele de frecvenţÇŽ şi viaţa fizicÇŽ, intelectuală şi spiritualÇŽ a fiinţei umane. Yolande Moyen-Larpin insistÇŽ pe faptul cÇŽ muzica poate avea un efect foarte puternic asupra emoţionalului uman doar atunci când este receptatÇŽ la intensitate maximă, iar dacă persoana o primeşte într-un mod defensiv, ea va avea efecte prea mici în plan emoţional. În cartea sa de meloterapie «Musique pour renaître», vorbeşte despre efectele fiziologice pe care muzica le are asupra corpului uman, precum şi despre puterea afectivă a muzicii. Muzica, în totalitatea ei ca şi medicament se adresează fiinţei, sunetele muzicale aducându-ne diferite stări: bucurie, tristeţe melancolie. Poate aduce echilibru sau dezechilibru, acesta din urmă fiind cauzat de audiţia abuzivă a unei muzici defavorabile, distructive. Tensiunea, pulsul, respiraţia sau sensibilitatea la durere sunt influenţate de ritm sau de anumite lungimi de undă. La nivel micromolecular, mişcarea vibratorie este produsă de mişcarea atomilor şi moleculelor ce alcătuiesc acea structură. La nivel macromolecular, mişcarea vibratorie produce energie cinetică, care poate fi ordonată sau haotică, slabă sau puternică. Terapia cu sunete este un domeniu nou, care oferă tehnici simple ce pot fi aplicate la nivelul fiecărei persoane. Efectele sunetelor asupra organismelor vii şi în general asupra fiinţei umane sunt foarte importante, deoarece zilnic ne confruntăm cu o imersie într-un câmp sonor (mai mult sau mai puţin poluant ) - care se schimbă în funcţie de locul şi momentul zilei. Cercetătorii studiază efectele legate de frecvenţă, sunet, lumină, culoare, privite în ansamblu sau independent. În acelaşi timp, sunt studiate şi condiţiile în care efectele devin negative. Cunoaşterea în ansamblu a efectelor pozitive şi chiar a unor posibile efecte negative duce la o mai bună şi mai rapidă înţelegere a fenomenelor. Folosind diapazoanele ca sursă de sunet, s-a observat faptul că diferitele frecvenţe ale sunetelor din gama muzicală au determinat schimbarea culorii şi a formei celulelor sanguine. Nota do le-a alungit, mi le-a facut sferice, iar nota la le-a modificat culoarea din roz în roşu. Frecvenţele notelor ar putea fi suficient de apropiate de frecventele naturale proprii celulelor, pentru a determina vibratii prin simpatie, a intensifica rezonanţele şi pentru a înlătura interferenţele distrugătoare. Supuse acţiunii aceleloraşi serii de frecvenţe crescătoare ca şi celulele normale, cele canceroase se rup treptat şi se dezintegrează la 400-480 Hz (notele la, si, situate deasupra notei do central ) . Este posibil ca rezonanţele să fortifice celulele şi ţesuturile sănătoase, având un efect negativ asupra celor bolnave. Aceste cercetări ar putea reprezenta începutul utilizării sunetelor în scopuri terapeutice, pentru tratarea cancerului. Fenomene similare, de fortificare a celulelor sănătoase şi de distrugere a celor bolnave, ar putea explica şi eficienţa folosirii diapazonului în terapia prin sunet. Tonul pur, cu o singură frecvenţă al diapazonului nu este afectat de modificările de temperatură. Astfel, dintre instrumentele indicate terapiei prin sunete, diapazonul prezintă calităţi deosebite, fiind uşor de transportat, rezistent în ceea ce priveşte folosirea şi defectarea şi uşor de manevrat, putând fi utilizate în numeroase modalităţi. Sunt situaţii în care în organism avem un dezechilibru de vitamine şi minerale, iar aceste dezechilibre pot să afecteze starea normală de sănătate. Se pot manifesta la anumite persoane şi în anumite stări şi situaţii deficienţe pe anumite "frecvenţe" - fiind necesară o refacere a balanţei normale de sunete şi frecvenţe pentru a readuce organismul la echilibru şi o stare normală de sănătate. Experienţele recente indică faptul că una din cele mai puternice căi de a interacţiona cu acest gen de deficienţe sau dezechilibre este oferirea frecvenţelor lipsă la octave foarte joase ce corespund frecvenţelor undelor cerebrale. Astfel, organismul este uşor ajutat să se "autovindece" şi prin imersie sonoră de joasă frecvenţă să-şi activeze centrii de control din creier care se vor ocupa ulterior de vindecare. Muzica apare adeseori ca un mijloc de a depăşi o situaţie traumatizantÇŽ veche. Felul cum reacţionăm la o lucrare muzicală este influenţat de mai mulţi factori, în principal de temperament, educaţie, contextul socio-cultural şi bineînţeles de interpretarea piesei muzicale. Pentru că suntem individualităţi diferite, intensitatea reacţiilor diferÇŽ de la o persoană la alta. Dacă pe parcursul testului de receptivitate muzicală intensitatea reacţiei este prea ridicată, se poate vorbi de cazuri patologice. În funcţie de intensitatea răspunsurilor emoţionale, în special dacă intensitatea răspunsurilor este prea slabă se va hotărâ dacÇŽ se continuÇŽ terapia prin muzică, sau se alege un alt tip de terapie. Juliette Alvin spunea că "muzica poate provoca apariţia amintirilor foarte adânc îngropate. Ea poate elibera tensiunea interioară şi facilita exprimarea emoţiilor care nu s-au vrut sau nu s-au putut exprima verbal". Graţie tehnicilor active bazate pe improvizaţie, instrumentul ales devine o prelungire a corpului, iar experienţa identificării cu muzica sau cu instrumentul ne permite întâlnirea cu propriul Eu. Stimularea datoratÇŽ acestei experinţe este un factor comun tuturor metodelor din meloterapie. Astfel, putem asocia sau proiecta de-a lungul muzicii o trăire personalÇŽ care se elibereazÇŽ treptat, iar o lucrare muzicalÇŽ adecvatÇŽ poate să ne ofere alte emoţii, alte trăiri pânÇŽ atunci necunoscute sau uitate.