Dragi prieteni, vă prezint azi Ateliere artterapeutice centrate pe dezvoltarea creativității la preșcolari (I ), un material realizat în colaborare cu conf. univ. dr. Laura Năstasă, despre care am mai vorbit pe scurt cu o altă ocazie, când vă promisesem o variantă in extenso. Iat-o prezentă în numărul 71 al Revistei de Psihoterapie Experiențială (Journal of Experiential Psychotherapy - JEP ) Vol 18 (71 ) 2015 cu titlul Art Therapy Workshops for Preschoolers, Centered on Creativity Development. Revista poate fi achiziționată în format tipărit de pe magazinul on-line al Editurii Sper: http://www.sper.ro/editura/colectii/reviste. Aceasta poate fi citită și on-line pe site-ul revistei la http://www.jep.ro

Obiectivul principal al artterapiei vizează folosirea creativității în îmbunătățirea și vindecarea vieții deoarece oferă calea de acces către sine bazându-se pe spontaneitatea expresiei, pe exprimarea non-verbală a emoțiilor și a cognițiilor și pe depășirea barierelor de comunicare (Drugaș, 2010 ).

Asociaţia Americană de Artterapie consideră că procesul creativ reprezintă o excelentă modalitate de stimulare a autoconştientizării şi a creşterii personale, ca urmare utilizarea artei ca terapie presupune că produsul artistic şi asociaţiile pe marginea lui pot provoca clienții să descopere cea mai bună compatibilitate între lumea interioară şi cea exterioară lor. Există trei curente privind artterapia în funcţie de locul pe care arta îl ocupă în terapie, astfel:

(1 ) Artterapia s-a dezvoltat din psihologie şi psihoterapie, ca urmare este o formă de psihoterapie ce caută o conexiune cu arta (produsul artistic al clientului este folosit ca material pentru interpretare şi ca sprijin pentru terapia verbală ).

(2 ) Artterapia s-a dezvoltat din artă, acest curent nu face referire directă la terapie şi tehnicile sale deoarece consideră că arta în sine are efecte terapeutice (procesul de creaţie şi conceperea produsului artistic sunt suficiente ).

(3 ) Abordarea integrată a artei şi a terapiei, arta oferă persoanei posibilitatea de a se exprima pe toată durata terapiei şi este folosită pentru canalizarea, reducerea şi transformarea emoțiilor, a agresivității, a energiilor negative şi obţinerea schimbării psihologice. Procesul artistic îndeplinește următoarele funcții: Funcţia cathartică - constă în descoperirea că exprimarea unei dificultăţi sau a unei preocupări asigură eliberarea. Uneori, procesul artistic neasociat cu verbalizarea este suficient pentru a lucra asupra dificultăţii existente şi pentru a elibera tensiunea. Kramer crede că arta este curativă prin ea însăşi şi că actul creativ este un act de sublimare - de canalizare, reducere şi transformare a energiilor potenţial distructive sau antisociale. Funcţia de comunicare - cea mai importantă, dacă nu unică. Naumburg consideră producţia artistică ca fiind superioară comunicării verbale deoarece reduce autocenzura, permite exprimarea într-un mod direct a viselor şi fanteziilor, asigură conservarea comunicării şi încurajează rezolvarea transferului permiţând clientului să ajute la interpretarea produsului.

Funcţia restructurantă se realizează prin asigurarea unui model de funcţionare a Eu-lui în care noi atitudini şi sentimente pot fi exprimate şi trăite. Funcţia artterapeutului pe parcursul procesului artistic este de a încuraja producţia creativă şi de a oferi suport emoţional şi asistenţă tehnică (Dinişoae, 2000 ). Artterapia este formată din patru terapii particulare: terapia prin desen, modelaj și colaj, dramaterapia, terapia prin mișcare și dans și meloterapia. Utilizarea tehnicilor expresiv-creative ajută la eliminarea blocajelor, iar copiii își pot "dezvălui direct sau simbolic sentimentele, trăirile și credințele, într-un mod deschis, care duce la integrarea și dezvoltarea personalității" (Mitrofan, 2008, p. 232 ).

Terapia creativă oferă preșcolarilor posibilitatea de a-și exprima emoțiile și sentimentele dificil sau imposibil de verbalizat, deoarece cântecele, instrumentele muzicale, dansul, culorile, plastelina, le sunt natural accesibile, iar noutatea unor astfel de activități concrete este plăcută, surprinzătoare și totodată stimulativă (Mitrofan, 2000 ). În cadrul procesului artterapeutic este vizată exclusiv expresivitatea preșcolarilor eliminându-se orice încercare de a judeca şi/ sau evalua produsele realizate. Acestea pot fi haotice, agresive, instabile şi impersonale, dar este necesar ca ele să fie percepute şi acceptate pentru ceea ce sunt, mai ales de cel care le-a creat (Anghel, 2010 ).

În viziunea lui Gheorghe & Mastan (2005 ) copiii sunt impulsionați în propria dezvoltare de nevoia de autonomie, de dorința de a descoperi și a învăța, ca urmare cadrul social și educațional în care ei vor crește este hotărâtor pentru viitorul lor. Ei dau dovadă de originalitate, dezvoltând produse valoroase, creativitatea fiind însă de cele mai multe ori neintenționată. De asemenea, manifestă o serie de caracteristici considerate ca făcând parte din personalitatea adultului creativ: spontaneitate, deschidere spre experiență, energie, inițiativă, expresivitate (David, 2013 ).

Jocul este asociat cu creativitatea, cu acea abilitate de a fi mai puțin rigid și mai flexibil, reprezentând mijlocul cu ajutorul căruia copiii vor integra concepte complexe, în dezvoltarea unei gândiri mai profunde. Ceea ce jocul le poate oferi la timpul potrivit, rămâne ca achiziție pentru toată viața, fiind cea mai naturală modalitate terapeutică de dezvoltare personală (Golu & Ioniță, 2009 ). Mitrofan & Ene (2005 ) sunt de părere că aptitudinile creatoare ale preșcolarilor nu se dezvăluie decât dacă sunt provocați să se exprime folosind limbajul artei prin intermediul jocului creativ. În opinia autoarelor, acesta reprezintă:

(1 ) o modalitate de stimulare permanentă a creației și creativității;

(2 ) cea mai accesibilă și mai pasionantă formă de a satisface o nevoie vitală, de a învăța limbajul artei, al acțiunii echilibrate, al îndrăznelii libere, creatoare;

(3 ) o formă de incitare la creație pornind de la o strategie infinită ca soluții și finalizări. Urmărind dezvoltarea creativității, în cadrul atelierelor pentru preșcolari s-a recurs la tehnicile specifice artterapiei, deoarece ele facilitează exprimarea emoţiilor într-o manieră non-verbală și îi determină pe aceștia să fie activi, să aibă curajul să se implice într-un proces de schimbare şi să încerce rezolvarea propriilor probleme într-un mod care să echilibreze ceea ce fac, cu ceea ce gândesc şi cu ceea ce simt. De asemenea, art-terapia reprezintă un act de integrare a personalităţii - experienţele integrative implică recunoaşterea conflictelor ascunse, a sentimentelor reprimate şi concilierea dintre inconştient şi conştient (în actul artistic, conflictul este retrăit, rezolvat şi integrat ). Totodată, îi stimulează pe copii să experimenteze rolul de a fi creator al propriei situaţii, nu doar pe cel de victimă și încurajează dezvoltarea unor relaţii interpersonale benefice și intensificarea comunicării interumane (Năstasă, 2013 ).

Pentru a putea descrie un tablou al dezvoltării creativității la preșcolari prin intermediul atelierelor artterapeutice, se propune atingerea următoarelor obiective: Identificarea prezenței atitudinilor creative și evidențierea acelora ce caracterizează cel mai bine atitudinea preșcolarilor în raport cu manifestarea potențialului creativ. Elaborarea și concretizarea prin pilotare, a unui program pentru stimularea creativității prin intermediul tehnicilor artterapeutice, prin conștientizarea și exprimarea liberă de către copii a propriilor emoții, dezvoltarea imaginației, precum și formarea și perfecționarea abilităților și dexterității manuale la preșcolari. Evidențierea importanței diversificării experienței educaționale, prin programe centrate pe stimularea sistematică a potențialului creativ al copiilor.

Prezenta lucrare este o cercetare de tip calitativ întemeiată pe atelierele de grup artterapeutic, care permite o analiză detaliată și particularizată a manifestării și dezvoltării creativității la preșcolari. Demersul propus va avea în vedere principalele aspecte privind modul în care potențialul creativ al preșcolarilor poate fi stimulat și dezvoltat prin aplicarea tehnicilor creativ-expresive. Astfel, se consideră a fi importantă acordarea unei atenții deosebite următoarelor întrebări:

Preșcolarii se caracterizează prin atitudini creative care favorizează manifestarea și stimularea potențialului creativ al acestora?

Implicarea copiilor într-un program conceput sub forma unor ateliere artterapeutice, care să răspundă intereselor lor, ar conduce la dezvoltarea creativității lor productive în plan artistic, cognitiv și comportamental?

Care este modalitatea optimă prin care poate fi stimulată și dezvoltată creativitatea preșcolarilor prin intermediul atelierelor artterapeutice?

În vederea atingerii obiectivelor propuse și evidențierea întrebărilor supuse cercetării, au fost utilizate instrumente de lucru calitative: metoda observației, interviul și analiza produselor activității.

Ca metodă calitativă de investigație, observația reprezintă un act de urmărire și descriere sistematică a comportamentelor și evenimentelor studiate ce au loc într-un anumit context situațional și temporal. Este o metodă puțin intruzivă, flexibilă și furnizează date bogate în perioade scurte de observație. O caracteristică importantă o reprezintă caracterul de nonintervenție din partea cercetătorului asupra participanților și urmărirea fluxului evenimentelor. Cu toate acestea, observația nu este o metodă pasivă de cercetare, deoarece implică selecție, clasificare, categorizare, analizare și organizare din partea cercetătorului a celor percepute, având ca scop final înțelegerea și atribuirea de semnificații celor observate. Una din limitele acestei metode o poate reprezenta dificultatea de a controla toate variabilele implicate în fenomenul investigat, rezultatele putând fi contaminate de subiectivitatea observatorului. Calitatea observației este dată de integrarea acesteia alături de alte tehnici metodologice cum ar fi interviul și analiza produselor activității.

Interviul permite înțelegerea profundă și nuanțată a participantului la cercetare și a relațiilor sale cu ceilalți membri ai grupului. Presupune o relație duală de comunicare între cercetător și participant, realizându-se într-un context specific (în cadrul atelierelor artterapeutice de dezvoltare a creativității, la nivel direct, individual sau de grup ). Stilul interviului poate varia de la o formă foarte structurată, până la conversație informală, cea din urmă fiind preferată și utilizată cu precădere în această cercetare. Intervievarea copiilor poate ridica probleme speciale relaționate cu nivelul lor de dezvoltare cognitivă, emoțională și socială. Adeseori s-a apelat la joc pentru a putea fi realizate interviurile necesare. Întrebările au fost adecvate vârstei copiilor, fiind scurte, concrete, vizând în special acțiuni.

Produsul activității este un obiect, în formă palpabilă și concretă, pe care persoana l-a realizat în situații impuse sau libere (ex: desene, creații literare, obiecte ). În aceste produse se obiectivează capacități, aptitudini, trăsături emoționale, idei (Băban, 2002 ). În cazul prezentei cercetări, analiza lor conferă indici obiectivi privind nivelul de dezvoltare al creativității participanților la atelierele artterapeutice. În funcție de obiectivele propuse, intervențiile au fost stabilite pe termen scurt, de la un atelier la altul.

Programul centrat pe dezvoltarea creativității a fost structurat în nouă ateliere săptămânale, a câte două ore fiecare, desfășurat pe o perioadă de trei luni. Atelierele artterapeutice au vizat 12 copii, cu vârste cuprinse între 3 ani și 6 luni - 5 ani și 6 luni, selectați din 3 grupe (mică, mare și mijlocie ) de la o grădiniță cu program normal din Brașov. Aceștia au mai participat și alte activități extracurriculare, dovedind inițiativă, implicare, rezistență la efort intelectual suplimentar, abilități de cooperare și de lucru în echipă. De asemenea, atât ei cât și părinții lor și-au manifestat dorința de a petrecere timpul liber într-un mod cât mai interesant, în care să experimenteze și să învețe lucruri noi. Decizia finală de participare a preșcolarilor la atelierele artterapeutice le-a aparținut exclusiv părinților, care și-au asumat prezența copiilor lor. Membrii grupului de dezvoltare a creativității prin tehnici artterapeutice au vârstă apropiată, aproximativ același nivel de dezvoltare și aceleași tipuri de preocupări. S-a acordat o atenție specială respectării normelor de deontologie profesională, începând cu planificarea cercetării și terminând cu efectele ei. Starea de bine, sănătatea, demnitatea participanților au fost elemente esențiale și permanent respectate, îmbinate cu dorința expresă de a le aduce beneficii. În acest sens, încă înainte de începerea activităților de grup, părinții participanților au fost informați despre obiectivele propuse, tehnicile și metodele folosite, scopul datelor culese, că au posibilitatea de a-și retrage copiii oricând doresc și le-a fost cerut acordul scris în vederea implementării practice a atelierelor. Participanții la cercetare au fost protejați de orice prejudiciu moral, fizic, emoțional sau social prin utilizarea unor nume fictive în relatările scrise și mascarea facială în cazul pozelor.

Prin activităţi artistice structurate, precum audiţie muzicală și cântec, compunere de linii melodice, creare de desene și tablouri, colaje, modelaj în plastelină, dans, mișcare, dramatizare a unor scene și joc de rol, emoţiile şi evenimentele au fost exprimate în moduri corespunzătoare, exersându-se astfel comportamente emoționale potrivite. Activitatea artistică a creat un mediu motivant, în care dezvoltarea creativității a fost modelată de terapeut ca specialist şi practicată de copii ca beneficiari. Fiecare membru al grupului a participat la realizarea activităților vorbind, povestind, cântând, colorând, pictând, modelând, dansând sau mișcându-se pur şi simplu. Scopul terapeutului a fost acela de a-i ghida, încuraja și de a le încredinţa roluri potrivite copiilor, conform aptitudinilor personale.

Deși conceput sub forma unor ateliere artterapeutice de grup, programul a fost individualizat şi adaptat la posibilităţile fiecărui copil participant, cuprinzând patru arii ale dezvoltării personale: explorare, imitare, improvizare şi creaţie. În cadrul explorării, copiii au descoperit multitudinea posibilităţilor aflate în sunet, culoare, cuvânt şi în mişcare, fiindu-le prezentat un stimul şi libertatea să-l manipuleze. Imitarea a vizat dezvoltarea capacității de a se exprima verbal, de a cânta, mişcării şi creației de obiecte. Inițial le-a fost prezentat copiilor un stimul şi ulterior au fost invitați să-l repete, acțiune care poate fi realizată într-o manieră informală, sau în dialog. În etapa în care copiii au fost capabili să imite modelele corect, a fost introdusă improvizarea. Aceasta s-a centrat pe activităţi legate de imitaţie, asigurând în acelaşi timp posibilitatea copilului de a iniţia activităţi similare. Copiii au participat în activităţile grupului folosindu-și capacităţile personale, iar terapeutul a structurat improvizarea, încurajându-i să modifice într-o manieră proprie forma materialului învăţat anterior. Aceasta s-a realizat sub formă de întrebări şi răspunsuri, sau într-un joc în care activitatea singulară a unui copil a alternat cu activitatea grupului. Partea finală a fost dedicată creaţiei propriu-zise. În această etapă, grupul a combinat materiale din primele trei faze: explorare, imitare, improvizare, copiii fiind încurajați să creeze lucrări proprii. Au avut posibilitatea să se exprime, să fie creativi şi imaginativi în timp ce au participat activ pictând, modelând, vorbind, cântând vocal și la instrumente, dansând, interpretând roluri și mişcându-se corporal. Î

ntreaga experienţă creativ-expresivă a permis copiilor să se conecteze la propriile dorinţe, nevoi şi stări emoţionale. De asemenea, a fost o reală ocazie ca aceștia să descopere diverse pattern-uri de relaţionare constructive care îi pot ajuta în iniţierea şi menţinerea unor relaţii interpersonale benefice, în timp ce i-a provocat să-şi identifice modalitatea în care participă la realizarea unei sarcini în grup.

Oferim spre exemplificare cele nouă ateliere artterapeutice, descriind succint etapele activităților, obiectivele urmărite și materialele utilizate, precum și o parte semnificativă a rezultatelor obținute. Sub aparenta simplitate, prezentul studiu ascunde multă complexitate, o conștientizare atentă din partea terapeutului a propriei persoane, a subiectului abordat, a literaturii de specialitate, a tehnicilor, regulilor și eticii cercetării calitative. De asemenea, s-a caracterizat prin sensibilitate la contextul dat, implicare personală, rigoare, transparență și coerență. A pornit de la presupunerea că dezvoltareaa creativității la copii este puternic corelată cu factorii de influență din mediu și a avut ca scop obţinerea răspunsurilor la o serie de întrebări apărute în urma studierii lucrărilor de specialitate pe această temă, privind influența pozitivă a terapiilor creativ-expresive în interacțiunea cu preșcolarii. Pe baza analizei și interpretării rezultatelor calitative privind dezvoltarea creativității la preșcolari prin intermediul atelierelor artterapeutice, se poate realiza un tablou descriptiv al manifestării creativității acestora, mai ales cea de tip artistic și situațional.

Prin urmare se poate concluziona că:

1. În cazul întrebării cercetării dacă preșcolarii se caracterizează prin atitudini creative care favorizează manifestarea și stimularea potențialului creativ, se poate observa că aceștia: dau dovadă de spontaneitate, manifestă în general o încredere crescută în propria persoană, au dorința de a finaliza ceea ce încep și de a se bucura de produsul creat, preferă libertatea de mișcare și acțiune (neîncorsetată de reguli stricte ), sunt interesați de nou și manifestă o curiozitate puternică. Rezultatele obținute susțin viziunea lui Glăveanu (2011 ) conform căreia copiii: ● dau dovadă de spontaneitate, energie, inițiativă și originalitate; ● dezvoltă produse valoroase; ● utilizează creativ resursele disponibile generând noi interpretări; ● au disponibilitate de cunoaștere și experimentare și o atitudine deschisă față de viață.

2. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare - dacă implicarea copiilor într-un program conceput sub forma unor ateliere artterapeutice, care să răspundă intereselor lor, ar conduce la dezvoltarea creativității productive în plan artistic și comportamental, putem trage o serie de concluzii clarificatoare pe baza experienței acumulate în practică. Atelierele de dezvoltare personală pentru copii, implicit cele de dezvoltare a creativității prin metode artterapeutice se pot realiza odată ce aceștia au depășit vârsta de 3 ani și 6 luni. Ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor, s-a optat pentru o abordare umanist-experiențialistă, care oferă preșcolarilor impresia că ei nu vin la un program instructiv, ci vin să se joace. Motivația pentru joc crește gradul de participare autentică a acestora în procesul terapeutic, beneficiul fiind adeseori maximal, iar o temă precum dezvoltarea creativității poate fi extrem de atractivă pentru ei. Efectele s-au concretizat în schimbări pozitive în plan comportamental și acțional realizate de copii, confirmate de părinți și cadre didactice (care au venit să valideze suplimentar eficiența programului de intervenție artterapeutic ), cum ar fi: ● dezvoltarea capacităților de exprimare verbală și nonverbală a emoțiilor, nevoilor și dorințelor; ● creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea relaționării cu ceilalți; ● dezvoltarea spontaneității, imaginației și creativității; ● eliberarea de tensiuni, frustrări, emoții și anxietăți acumulate. Se poate afirma că în cadrul acestor ateliere a fost confirmată atitudinea ascendent creativă a preșcolarilor în plan artistic și comportamental, atitudine valorizată și stimulată de tehnicile creativ-expresive propuse. Toate acestea au menirea de a sublinia opinia I. Mitrofan (2008, p. 233 ), conform căreia artterapia stimulează creativitatea copiilor, iar creativitatea umană reprezintă "limbajul primar pentru realizarea insight-ului și vindecării". Adeseori poate fi suficient ca preșcolarii să manifeste deschis comportamentele și emoțiile blocate ce au interferat cu propriul proces de creștere emoțională, fără a fi neapărat necesar să verbalizeze insight-urile sau descoperirile și să-și conștientizeze modificările comportamentale.

3. Referitor la cea de-a treia întrebare formulată - care este modalitatea optimă prin care poate fi stimulată și dezvoltată creativitatea preșcolarilor, putem afirma că: S-au creat aceste ateliere destinate unui număr mic de copii - 12, pentru a permite urmărirea cu atenție a modului în care evoluează fiecare participant în raport cu tema grupului. Numărul și durata activităților a fost suficient de mare pentru a facilita și consolida noile achiziții ale copiilor, capabili astfel să producă o serie de schimbări în viața lor. De asemenea, exercițiile și tehnicile propuse s-au caracterizat printr-o mare varietate și bogăție, ținând cont de capacitatea redusă de concentrare pe sarcină a copiilor la această vârstă. Jocul, muzica, dansul, pictura, desenul, colajul, modelajul, dramatizarea sunt instrumentele de lucru recomandate ale terapeutului în organizarea unor astfel de ateliere în scopul atingerii obiectivelor propuse. Constituirea grupului a depins de implicarea responsabilă a fiecărui copil. Treptat, a crescut intimitatea în grup, au apărut autodezvăluirile, confruntările constructive ale diferitelor puncte de vedere şi primele iniţiative de suport emoţional. De asemenea, au fost prezente diverse emoţii pozitive şi sentimentul unităţii cu ceilalţi, ceea ce a sporit dorinţa de implicare a preșcolarilor în noi experienţe. În acest fel, ei au adoptat şi experimentat noi atitudini, conduite şi comportamente, fără teama de risc. Ca urmare, fiecare membru al grupului, în ritmul său a devenit propriul său creator, descoperind cât de important este să primească, dar şi să ofere suport, ceea ce a favorizat acceptarea propriei persoane, autostima, încrederea în sine şi în ceilalţi.

Experiența artterapeutică centrată pe dezvoltarea creativității a oferit copiilor, într-un mod autentic şi spontan, posibilitatea de a trăi aici şi acum experienţa întâlnirii cu celălalt din fiecare şi cu propria-i imagine din ochii celorlalţi. În acest fel, fiecare preșcolar a devenit pentru celălalt „o fereastră ce oferă o altă perspectivă asupra realităţii, un spaţiu privilegiat în care orice membru al grupului se poate întâlni cu sine într-o altă ipostază" (Badea, 1999, p. 16 ). Diversificarea și permanentizarea unor activități informal educaționale permite formarea unor competențe ce pot îmbunătăți abilitățile creative ale preșcolarilor. Deși includerea creativității în grădiniță poate fi anevoioasă sau poate întâmpina multă rezistență - fiind o noțiune pe cât de seducătoare, pe atât de greu de gestionat (David, 2013 ), rezultatele obținute în cadrul atelierelor artterapeutice întăresc rolul primordial al cadrelor didactice de a o susține și de a o implementa în educație prin:

(1 ) crearea unor oportunități pentru preșcolari de a se manifesta creativ;

(2 ) oferirea unor modele de creativitate;

(3 ) valorizarea manifestărilor creative;

(4 ) crearea unui mediu propice ce include resurse și atmosferă în cadrul grupei (Runco, 2007 ). În urma celor prezentate anterior, este necesar să se încurajeze un mediu creator nu numai în spațiul educațional, ci și în afara acestuia, deoarece cantitatea de informații primită în mediul nonformal și informal este mai percutantă pe interesele și opțiunile copiilor.

Este extrem de important ca adulții să încurajeze și să sprijine demersurile de cunoaștere și manifestare creatoare ale copiilor prin:

(1 ) adoptarea unui stil democratic și liber de comunicare, precum și a unei intervenții precoce;

(2 ) încurajarea și susținerea constantă a realizărilor copiilor;

(3 ) o critică bine intenționată și constructivă.

Stimularea și educarea creativității la preșcolari se poate realiza în funcție de multitudinea influențelor de natură externă sau internă care sunt exercitate asupra acestora. În acest sens se recomandă a se avea în vedere următoarele aspecte:

(1 ) creativitatea nu se dezvoltă întotdeauna la toți copiii de la sine; fiecare copil conține un potențial creativ care necesită a fi descoperit și stimulat;

(2 ) rigiditatea paralizează creativitatea;

(3 ) încurajarea ideilor creative ale copiilor este primordială;

(4 ) criticarea nereușitelor nu e recomandată;

(5 ) adulții sunt invitați să reflecteze la importanța dezvoltării propriei creativități, deoarece aceasta poate fi molipsitoare. Interacțiunea față în față cu participanții, datele verbale și non-verbale adunate în mediul natural, explorarea percepțiilor participanților, evidențierea nuanțelor, informația contextualizată, cooperarea între terapeut și participanți, obținerea unor cantități mari și diverse de date au reprezentat preocupări majore și autentice pe tot parcursul cercetării.

Desigur, cercetarea fiind una de tip calitativ, nu presupune rigoarea prelucrării datelor cantitative, ca urmare, limitele care decurg inerent din design-ul specific al acestui tip de cercetare depind de gradul de cooperare al copiilor, esențialul putându-se pierde în mulțimea de date, ce pot fi interpretate în diverse moduri. Numărul relativ mic al participanților, respectiv 12 copii preșcolari de la o grădiniță cu program normal din mediul urban poate reprezenta un alt aspect limitativ. Considerăm că rezultatele unei cercetări de acest tip ar fi mai interesante şi mai concludente dacă s-ar avea în vedere un număr mai mare de preșcolari, din mai multe grădinițe, atât din mediul urban, cât și din cel rural. O altă limită a acestei cercetări o reprezintă şi vastitatea domeniului creativității şi numărul extrem de mare al lucrărilor pe această temă, care au avut drept consecinţă selecţia aprofundată pe care am realizat-o atât în prezentarea aspectelor teoretice, cât şi în stabilirea obiectivelor și întrebărilor, de unde şi posibilitatea de a fi trecut cu vederea peste aspecte care, la rândul lor, pot contribui pozitiv la dezvoltarea creativității preșcolarilor. Considerăm că ar fi interesant ca demersul de aprofundare a temei - dezvoltarea creativității preșcolarilor prin intermediul atelierelor artterapeutice, să poată fi completat cu o serie de cercetări care să vizeze:

Elaborarea unor instrumente valide pentru demonstrarea relaţiilor pozitive dintre stimularea creativității la preșcolari și tehnicile creativ-expresive. Extinderea pe populaţii mai mari, care să cuprindă preșcolari de mai multe grădinițe, ceea ce ar putea pune mai bine în evidenţă relaţia dintre factorii personali şi instrumentali supuşi cercetării. Sfera mecanismelor motivațional-afective care susțin energetic activitatea și modalitățile de manifestare în activitatea practică a acestora. Analizarea posibilităților de manifestare a creativității artistice a copiilor și identificarea modalităților de accesibilizare a exprimării acesteia. Implementarea unor programe specializate de stimulare și dezvoltare a abilităților creative în rândul copiilor în spațiul educațional formal. Prezenta cercetare, dincolo de contribuțiile și limitele ei, a reuşit conturarea unui model de dezvoltare a creativității preșcolarilor prin tehnici artterapeutice şi constituie un punct de plecare pentru cercetări ulterioare, care să ajute la o mai bună înţelegere a tot ceea ce înseamnă creativitatea, începând de la factorii care influenţează dezvoltarea acesteia la nivel personal şi finalizând cu importanţa pe care acest aspect al personalității o are în influenţarea vieţii noastre din toate punctele de vedere.

Referințe bibliografice:

Anghel, E. (2010 ). Disfunții ale identității de sex-rol la adolescenți. Abordare diagnostică și terapeutică. In Mitrofan, I. Validation studies and applied research of psychology and psychotherapy unification (in education, personal development and clinical ) (pp. 390-564 ). Bucharest: Bucharest University Press.

Badea, V. (1999 ). Experiential Group, a crucible of self transformation. Journal of Experiential Psychotherapy, 7, 16-17.

Băban, A. (2002 ). Metodologia cercetării calitative. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujană.

David, L. T. (2013 ). Pe urmele creativității: teorii explicative și implicații practice. Brasov: Transilvania University Press.

Dinişoae, A-M. (2000 ). Art therapy - a universal therapeutic language. Journal of Experiential Psychotherapy, 12-13, 27-31.

Drugaș, I. (2010 ). 101 aplicații artterapeutice în consilierea copiilor. Oradea: Primus Publishing House. Gheorghe, D. M., & Mastan, B. (2005 ). Ghid de bune practici. Tehnici creative. Bucharest: Vanemonde Publishing House.

Glăveanu, V.P. (2011 ). Children and creativity: a most (un ) likely pair?. Thinking skills and creativity, 6, 122-131.

Golu, F., & Ioniță, C. (2009 ). Aplicații practice ale psihologiei copilului - dezvoltarea personală ca program de educație alternativă. Bucharest: SPER Publishing House.

Mitrofan, I. (2000 ). Orientarea experiențială în psihoterapie - dezvoltare personală, interpersonală, transpersonală. Bucharest: SPER Publishing House.

Mitrofan, I., & Ene, A. (2005 ). Ne jucăm învățând … învățăm jucându-ne! - dezvoltare personală asistată de calculator în grup experiențial (către o nouă paradigmă educațională ). Bucharest: SPER Publishing House. Mitrofan, I. (2008 ). Psihoterapie (Repere metodologice și aplicative ). Bucharest: SPER Publishing House. Năstasă, L.E. (2013 ). Professional abilitation training in the paradigm of creative psychotherapies - melotherapy Brasov: Transilvania University Press.

Runco, M.A. (2007 ). Creativity. Theories and themes: research, development and practice. Burlington, MA: Elsevier, Inc.

Psiholog Alina Moldovan