"Bullying" reprezinta o grava forma de agresiune ce se poate manifesta la indivizi de toate varstele. In cazul acestui proces, intotdeauna va exista un agresor, cel ce hartuieste, si o victima, cea hartuita. Ambele statusuri genereaza efecte importante pe termen lung in dezvoltarea emotionala a persoanei. Fie ca sunt victime sau agresori ale acestui proces, vietile lor poat fi adanc marcate de consecintele acestui comportament abuziv. De aceea, depistarea si corectarea unui asemenea comportament reprezinta o prioritate pentru ambele parti ale agresiunii, iar terapia poate reprezenta raspunsul.

Majoritatea oamenilor par sa acuze cu repeziciune pe cel ce agreseaza, insa, adesea, insusi acea persoana prezinta traume interioare puternice. Hartuitorul este adesea rezultatul unui mediu de provenienta abuziv, a unei familii instabile sau a unei dificultati interioare cu care acesta se confrunta. Este important ca, in cazul procesului de "bullying", atat sursa cat si victima sa fie considerate parti vitale ale procesului de vindecare emotionala, intrucat tratarea exclusiva a victimei este o rezolvare partiala si superficiala a problemei. Un agresor ce provine dintr-un mediu abuziv, ce a exercitat aceasta putere asupra indivizilor mai slabi fara a realiza cat de daunator si gresit este, creste cu un sistem al moralitatii si sanatatii emotionale total destabilizat. In timp ce agresorul continua sa manifeste o sete de putere si o iluzorie stare de bine, cel agresat se simte adesea secat, neputincios si singur. Victimele acestor agresiuni ajung sa traiasca o viata extrem de limitata, deoarece se dezvolta in timp un sistem de auto-protejare . Un asemenea individ va ajunge sa nu isi asume riscuri, sa aiba o parere permanent denigratoare despre propria persoana si sa nu inteleaga abundenta lumii in care traieste si totodata abundenta lucrurilor de care acesta merita sa se bucure de-a lungul vietii sale.

Bullying-ul este una dintre cele mai complexe forme de comportament agresiv și violenţă ce nu poate fi tratat cu superficialitate, terapia reprezentand un pion de baza in procesul de vindecare. Cu toate acestea, nu fiecare act de violenţă este o acțiune de bullying. Conform studiului Organizației Mondiale a Sănătății privind comportamentul sănătos la copiii de vârstă școlară, bullying apare atunci când un elev este: „tachinat în mod repetat într-un mod care nu îi place… Dar nu este bullying atunci când doi elevi de putere sau autoritate similară se ceartă sau se bat. Nu este bullying nici atunci când un elev este tachinat într-un mod prietenos și glumeț". Ceea ce este critic de retinut este faptul ca bullying-ul poate determina efecte pe plan profesional si emotional pe toata durata vietii atat persoanei agresate, dar si cat persoanei care agreseaza. Durerea si trauma pshiologica lasa urme adanci in personalitatile indivizilor in discutie determinand adesea aparitia depresiei si manifestarea acesteia pe perioade indelungate ale personalor suferinde. Preponderenta acestor cazuri determina o nevoie acuta de terapie si vindecare in momentul dezvoltarii premature ale unui astfel de comportament. Asadar, identificarea predispunerilor catre violenta in cazul agresorilor si catre slabiciune emotionala in cazul victimelor reprezinta doar primul pas, terapia si vindecarea propriu-zisa reprezentand etapele ulterioare.

Prof. Dr. Dan Olweus, un profesor cercetător în psihologie din Norvegia este considerat pionier pe tema bullying-ului, pe baza a aproape 40 de ani de cercetare, implementare și evaluare a programelor de prevenire. Definiția sa afirmă: „Un elev este agresat atunci când el/ea este expus, în mod repetat în timp, unor acțiuni negative din partea unuia sau mai multor elevi.... O acțiune negativă este situația în care o persoană provoacă intenționat, sau intenționează să provoace, durere fizică sau disconfort unei alte persoane, prin contact fizic, cuvinte sau în alte moduri." (Olweus, 1993 ). Ca verb, to bully înseamnă: a intimida, a speria, a domina, printre altele. „Bully" este o persoană care își folosește puterea și tăria sa pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016 ). Bullying-ul este, fara indoiala, o problema grava intalnita mult prea des in societatea actuala. Cicatricile emotionale pe care acest proces le genereaza sunt incontestabile, efectele acestora fiind, deci, devastatoare pentru persoanele implicate. Prin terapie, un asemenea comportament poate fi estompat, corectat si ulterior diminuat in intensitate si frecventa. Din fericire, terapia dispune, astazi, de numeroase tehnici de vindecare individuala sau de grup care pot redirectiona furia agresorilor catre activitati constructive si pot conferi victimelor puterea emotionala de care acestia au atat de multa nevoie. Consolidarea relatiilor in grup, la fel si consolidarea individuala a persoanelor ce prezinta simptome ale comportamentului abuziv sau fragilitate emotioanala pot fi cu usurinta obtinute prin intermediul sesiunilor de terapie.

Principala trăsătură a bullying-ului este relația de putere asimetrică și dezechilibrată dintre cei care agresează și cei care sunt agresați. În plus, nu este ocazional sau un eveniment singular, ci un tipar comportamental care se repetă în timp împotriva aceleași persoane cu o diferență evidentă de putere. Prin diverse acte de bullying, cel mai puternic țintește în mod sistematic, intenționat și crud să rănească, să sperie sau să intimideze persoana mai slabă. După cum am menționat mai sus, nu este o simplă tachinare. Contrar miturilor larg răspândite despre autoapărarea victimei, victima nu se poate apăra prin propriile eforturi. Bullying-ul nu se oprește de la sine fără intervenție din exterior (Gugel, 2014 ). Cu acestea fiind spuse, este vital sa intelegem pozitia pe care terapia o ocupa in acest sens. Nu putem ignora importanta oferirii terapiei inainte ca intensitatea sau frecventa aparitiei acestui fenomen sa se multiplice si sa cauzeze daune psihologice mai adanci directionate catre aceeasi victima. Ceea ce este absolut critic sa intelegem este faptul ca ignorarea unui asemenea comportament (abuziv ) poate incuraja intensificarea unui astfel de comportament si copierea acestuia de catre alti indivizi apartinand aceluiasi grup. Statusul ce revine din aprecierea unui individ temut sau care creaza victime poate deveni o sursa de interes, considerand caracterul mimetic al individului uman.

Olweus a făcut diferența între trei tipuri de bază de comportament tip bullying:
● fizic: lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângerea celuilalt elev prin contact fizic,
● verbal: amenințări, tachinare, insulte, bătaie de joc, șantaj, poreclire, împrăștierea de zvonuri și minciuni,
● emoțional/psihologic: excluderea intenționată a cuiva dintrun grup sau activitate, manipulare, ridiculizare.

Toate aceste tipuri de bullying reprezinta surse de suferinta si instabilitate emotionala a victimelor. Desi aparent sunt diferite, toate aceste metode de agresiune sunt in egala masura elemente comportamentale ce impun terapia. Nu putem contesta faptul ca agresiunea este de cele mai multe ori o combinatie intre cele trei tipuri de baza de comportament mentionate mai sus, asadar este important sa intelegem tiparele si sa deslusim metoda ideala de aplicare a terapiei care sa se muleze pe nevoile individului supus acesteia, dar si pe nivelul de eficienta considerand caracterul victimei.

Ken Rigby este un alt cercetător renumit în domeniul bullying-ului, un fost profesor, psiholog și academician, care a lucrat pe tema aceasta timp de peste 25 de ani. În studiile și publicațiile sale ample, el luminează natura dinamică a fenomenului de bullying. Bullying-ul implica: „O dorință de a răni + acțiune dureroasă + dezechilibru de putere + (tipic ) repetiție + utilizarea nedreaptă a puterii + plăcere evidentă din partea agresorului + sentiment de opresiune din partea victimei." (Rigby, 2002 ). In aceasta situatie, terapia are rolul de a identifica sursa dorintei de a rani, de a intelege natura actiunilor dureroase generate, de a evidentia falsa satisfactie ce deriva din iluzoria pozitie de putere, de a limita si, ulterior, a opri definitiv caracterul repetitiv al unui astfel de comportament, de a identifica si redirectiona sursa furiei agresorului, dar si de a intelege universul dureros al victimei si de a promova increderea in sine si in abilitatile proprii, iubirea de sine si de ceilalti, empatia si intelegerea mutuala.

Avansând rapid, în ultima decadă, comunicarea digitală a devenit un mijloc vital de exprimare pentru tineri și copii, o platformă pentru întâlniri virtuale și relații sociale între ‘nativii digitali’. Cu toate acestea, spațiile de comunicare online poartă riscuri multiple pentru bullying. Bullying-ul cibernetic denotă utilizarea mediilor electronice (Internet, telefoane inteligente, email-uri, Facebook și rețele sociale, programe de mesaje text/chat, ex. WhatsApp, platforme foto și video și pagini de internet ) pentru a răni o altă persoană. Acestea pot include mesaje de intimidare, insulte, hărțuire sexuală sau ridiculizare și ocară. În contrast cu bullying-ul tradițional, o trăsătură comună a acestora este anonimatul frecvent al agresorilor cibernetici. Cyber grooming este un alt fenomen al erei digitale cu o întindere și consecințe îngrijorătoare - folosirea Internetului pentru inițerea de contacte (virtuale ), hărțuire sexuală și posibil abuzul sexual al copiilor și al tinerilor. Agresiunea devine mai mult si mai mult promovata de mediul virtual unde a rani devine satisfacator cu o senzatie aparenta de lipsa a consecintelor in plan real. Adesea, indivizii nu constientizeaza greutatea actiunilor acestora pe platformele de socializare. Cu cat este mai usor de transmis agresiunea, cu atat agresorul o va accesa mai des. Terapia are rolul de a mentine interactiunea virtuala in frau, de a utiliza tehnici specifice care sa promoveze luciditatea si empatia in mediul virutal, care sa ajute victimele sa isi acceseze sinele superior si agresorii sa se vindece de furie si durere.

Câteva alte fenomene cum ar fi sexismul cibernetic, misoginismul cibernetic și mesajele erotice (sexting ) (Consiliul Europei, 2013 ) au multe lucruri în comun - toate se bazează pe stereotipuri de gen adânc înrădăcinate. Concentrate în general pe perspectiva că în contextele sociale și culturale particulare, ideile despre ce sunt sau ce ar trebui să fie femeile (fetele ) și bărbații (băieții ), stereotipurile pot fi, în același timp, prescriptive în mod rigid. . În contrast cu bullying-ul tradițional, o trăsătură comună a acestora este anonimatul frecvent al agresorilor cibernetici. In aceasta ordine de idei, trebuie mentionat faptul ca terapia poate sa rezolve caracterul conflictual al unui agresor, sa promoveze egalitatea si empatia, sa promoveze o stare constanta de intelegere mutuala si de iubire. Pentru obtinerea acestor obiective, practici terapeutice specifice vor fi utilizate.

În acest mod, stereotipia legată de sexe, fiind larg răspândită în sistemele educaționale, contribuie la o creștere a dezechilibrului de putere dintre fete și băieți, oferind pretext și justificare pentru bullying-ul în școală. Atunci când nu sunt puse la îndoială, descrierile rigide ale rolurilor sexelor și stereotipurile negative pot declanșa un bullying pe bază de sex și inegalitate. Considerand faptul ca societatea actuala este la baza, din pacate, sexista, este extrem de important sa raspandim idei precum acceptarea si protejarea celor apropiati, distrugerea comportamentului critic si al prejudecatilor legate pe concepte atat de primare precum sexul fiecaruia, iar acest lucru se poate realiza prin terapie. O metoda eficienta ar fi introducerea unor cursuri sau discutii in timpul orelor de dirigentie care ar avea rolul de identificare a tendintelor sexiste si corectare a acestora prin fie terapie de grup, fie terapie individuala.

De cele mai multe ori, bullying-ul emoţional lasă urmări mai bine pronunţate în timp, victima fiind afectată pe termen lung de incident şi, odată cu acesta, sunt afectate:
● Stima de sine;
● Încrederea în propriile forțe;
● Încrederea în cei din jur;
● Imposibilitatea gestionării unor situaţii tensionate;

Toate acestea avand, asadar, efecte devastatoare pe termen lung in vietile victimelor. De cele mai multe ori, victimele bullying-ului isi continua existenta intr-o constanta stare de stres emotional ce da nastere anxietatii si depresiei de-a lungul vietii acestora.

Este important de știut că în urma unei experiențe de bullying pot apărea:
● Atacuri de panică;
● Episoade anxioase;
● Dezvoltarea unor fobii;
● Depresii;
● Diverse somatizări

In prima faza, intelegerea cauzelor aparitiei acestui proces reprezinta o prioritate. Bullying-ul este, în primul rând, un tipar de comunicare și interacțiune socială, care le costă foarte mult pe ambele părți. Copiii care agresează alți copii sunt de obicei nesiguri, se tem și au în istoric traume interne, care nu sunt gestionate adecvat în familiile lor.

Mediul emoțional de acasă este menționat de mulți autori ca un factor important în a deveni agresor sau victimă. Astfel, lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii, utilizarea oricărui tip de violență (dar în special fizică ) și abuz în familie, combinat cu lipsa unor reguli clare și fiabile de îndrumare a copilului, pot cataliza adoptarea comportamentului de tip bullying. La rândul său, Olweus (1993 ) a afirmat că părinții foarte protectori pot crește riscul de expunere la bullying pentru copiii lor, care devin victime ale bullying-ului mai des decât semenii lor. În profilurile victimelor ale sale, Olweus a evidențiat anumite caracteristici intrapersonale și interpersonale asociate cu probabilitatea crescută de a suferi din cauza bullying-ului, spre exemplu: timiditatea, nesiguranța, pasivitatea, o stimă de sine scăzută, lipsa prietenilor.

În general, a fi diferit de majoritate semenilor, pe motiv de etnie, credință, identitate sexuală, orientare sexuală, poate duce la un risc sporit de victimizare. De asemenea, copiii cu nevoi educaționale speciale, cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare pot prezenta riscul special de a fi agresați. Cele mai des întâlnite caracteristici ale copiilor înclinați să îi agreseze pe alții (Olweus, 1993, Taglieber, 2008, Pregrad, 2015 etc. ) sunt: o nevoie de un statut, de putere mai mare, o dorință puternică de a controla și domina, impulsivitate, lipsa empatiei, căutarea recunoașterii statutului lor de persoane care dau tonul, plăcerea provocată de vederea victimei oprimate (Rigby, 2002 ). Adesea, atât agresorii cât și victimele au peisaje interne similare. Unii copii pun o „armură de agresor" pentru a-și ascunde slăbiciunile și pentru a evita să devină victime. Masca unui agresor este un scut care îi ascunde interiorul vulnerabil. Majoritatea agresorilor altor persoane au fost victime ale violenței în copilărie.

Asa cum am mentionat si anterior, terapia aplicata strict victimei propriu-zise reprezinta o metoda superficiala de rezolvare a problemei. Atat postura de victima, cat si cea de agresor denota traume interne puternice ce impun utilizarea terapiei directionate catre vindecare.

Bullying-ul este un proces ce trebuie adanc studiat si tratat prin intermediul terapiei, intrucat rezultatele acestuia pe termen lung sunt devastatoare pentru dezvoltarea mentala, psihologica, dar si mentala a indivizilor implicati.

Mulți cercetători au pus în lumină impactul negativ pe termen scurt și lung al bullying-ului ce afectează atât victimele cât și agresorii. Sanders a furnizat o recapitulare extinsă a consecințelor multiple ale bullyingului: respingerea semenilor (Deater- Deckard, 2001 ), comportament delincvent (Rigby & Cox, 1996 ), criminalitate (Eronet al., 1987 ), tulburări psihice (Kumpulainen, Räsänen, &Henttonen, 1999 ), violență ulterioară în școală (Galinsky & Salmond, 2002 ). Copiii care acționează ca agresori sunt expuși la riscuri mai mari de comportament antisocial și delincvent ca adolescenți și tineri și la implicarea în infrancțiuni penale ca adulți (Olweus, 1992 ). Depresia este considerată cea mai comună problemă de sănătate mintală, consecință a bullying-ului (Kaltiala-Heinoet al., 1999 ). Copiii agresați sunt defavorizați, nefericiți și suferă de probleme legat de stima de sine și încrederea în propria persoană. Ei se simt adesea anxioși, simt rușine și se simt chiar vinovați pentru ce li s-a întâmplat. În școală, ei sunt de obicei intruși fără prieteni, singuri și abandonați (Olweus, 1993 ). Relațiile lor de prietenie sunt adesea afectate din cauza unei frici sporite de a avea încredere în semenii lor. Consecințele negative afectează nu doar sănătatea lor mintală, ci și rezultatele academice și pot scădea motivația lor de a merge la școală și de a învăța.

Printre altele, cercetatorii au studiat si au dezvoltat sisteme de corectare a comportamentului abuziv, dar si a fragilitatii emotionale prezente in cazul victimelor. În continuare prezentăm pe scurt. modelul simplu de intervenție ale lui Olweus (Hazelden Foundation, 2007 ) în șase pași:

Pasul 1: Opriți bullying-ul
Pasul 2: Sprijiniți victima agresiunii în așa fel, încât să-I permită redobândirea controlului asupra emoțiilor sale și „menținerea imaginii" ("save face" )
Pasul 3: Abordați agresorul, spunându-i comportamentului de bullying pe nume și explicând de ce este inacceptabil acest tip de comportament
Pasul 4: Responsabilizați spectatorii/observatorii prin apreciere sau informații referitoare la felul în care să acționeze în viitor
Pasul 5: Impuneți consecințe logice, non-violente.
Pasul 6: Dacă este posibil, discutați ulterior cu victima agresiunii pentru a vă asigura că bullying-ul s-a oprit.

Intervențiile anti-bullying efective nu pot fi limitate doar la clasă, lecție sau la activitățile bazate pe programa școlară. Inițiativele anti-bullying nu pot funcționa singure, fără angajamentul administrației școlii, profesorilor și educatorilor Implicarea părinților joacă și ea un rol important. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, participarea autoritară din partea copiilor ar trebui văzută ca o resursă puternică în abordarea bullying-ului școlar.Este nevoie de o abordare care să includă întreaga școala, nu doar să fie scris în liniiledirectoare, ci să fie cu adevărt puse în practică; de la nivelul politicii anti-bullying a școlii lanivel de clasă și activități extrașcolare.

Pentru o mai usoara depistare a bullying-ului putem identifica in prima faza manifestarea simptomelor victimelor, aceasta etapa fiind urmata, in mod natural, de tratarea acestora. Simptome ale unui elev care este agresat: lipsește des de la școală sau întârzie; are probleme cu temele școlare și o scădere vizibilă a notelor; este deseori singur și exclus de către restul elevilor din activitățile de grup în timpul pauzelor; este pârît și nu este luat în serios de către ceilalți, de ex.: neapreciat din cauza aspectului său; este ales ultimul în jocurile de echipă; arată semne de schimbări neașteptate de dispoziție, de ex.: este tăcut, ursuz, retras; devine deosebit de emoționat când trebuie să vorbească în fața întregii clase; apare cu tăieturi, contuzii sau alte leziuni inexplicabile, haine sau obiecte personale rupte sau deteriorate; deseori stă în apropierea unui adult. refuză să spună ce nu este în regulă.

Comportamentele agresive în general au o evoluţie lentă, şi de cele mai multe ori agresivitatea, în ceea ce îi priveşte pe elevi, se defineşte printr-o paletă largă de comportamente, cum ar fi:
● lipsa cooperării cu profesorii;
● un nivel scăzut de autocontrol;
● dominarea celor inferiori lor;
● se ceartă mai mult;
● ameninţă;
● îmbrâncesc alţi elevi mai des;
● răspund obraznic atunci când sunt mustraţi;
● se enervează repede și, de cele mai multe ori, fără un motiv întemeiat;
● argumentele lor sfârşesc în furie;
● reacţionează negativ la critică;
● sunt incapabili să accepte ideile altora;

Nedepistat la timp, bullyingul poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra adaptabilităţii copilului în societate, fie că vorbim de victimă sau de agresor. Este important de ştiut că este mai uşor să prevenim decât să „tratăm". Chiar și așa, este important ca în orele de dirigenție să se vorbească deschis cu elevii despre repercursiunile unui incedent care are la baza bullying-ul.

Un alt aspect important este relaţia părinţilor cu copiii lor, în realitate nu doar şcoala se ocupă de educarea şi formarea unui copil şi nu doar şcoala este responsabilă de evoluţia acestora. Legătura între părinţi şi copii este foarte importantă și este o resursă în dezvoltarea copiilor, iar acest aspect ar trebui să-i determine pe părinţi să fie mult mai implicaţi. Cu acestea fiind spuse, adesea terapia trebuie sa includa si parintii in procesul de vindecare, acestia reprezentand pioni de baza in corectarea comportamentului copiilor. De cele mai multe ori, terapia dezvaluie probleme familiale adanci care necesita tratarea tuturor membrilor implicati in conflict.

In concluzie, un rol important îl are și prezența unui psiholog care are competența de a evalua, dar și de a remedia pe parcurs problemele atât pentru victimă cât și pentru agresor. În realitate, aceste cazuri nu își găsesc rezolvarea în cabinetul psihologului școlar, ci mai degrabă în cabinetul unui psihoterapeut, iar pentru acest lucru să se întâmple este nevoie de implicare atât din partea profesorilor, dar și al părinților sau al familiei. Intrucat bullying-ul nu reprezinta o forma de agresiune cu efect temporar, ci cu consecinte indelungate in vietile indivizilor implicati, corectarea acestuia reprezinta o etapa critica. Nu trebuie sub nicio forma ignorat faptul ca terapia clasica nu mai este suficienta, considerand faptul ca bullying-ul a luat numeroase forme, datorita devzoltarii tehnologice care a schimbat fateta relatiilor inter-umane. Realitatea societatii actuale a determinat dezvoltarea terapiei si a metodelor de exercitare a acestora, ceea ce a dus la inovarea procesului de vindecare inter-uman.