Iată câte¬va sfaturi prin care puteţi evita să vă lăsaţi distruşi de acest cancer al iubirii:

• Nu puneţi niciodată sare pe rană.
Cu alte cuvinte, nu vă mai torturaţi: interziceţi-vă în mod absolut să căutaţi indicii cotrobăind prin genţi, portofele, saci, sacoşe, sertare, dulapuri, urmarind fiinta iubita. Nu înseamnă să faceţi pe struţul, ci înseamnă să vă respectaţi, să vă prote¬jaţi de suferinţe inutile (ceea ce nu ştii nu te face să su¬feri ), să nu vă lăsaţi pradă unor reacţii catastrofizante care ar înrăutăţi situaţia. Multe infidelităţi care nu erau decât nişte aventuri fără nici un viitor s-au transformat în drame după citirea unor scrisori sub-tilizate.
• Priviţi-vă rivalul (a ) :
Realitatea anulează fantasmele, aduce imaginaţia la proporţiile corecte, opreşte ob¬sesia. Rivalul (a ) este un om obisnuit cu calitati si defecte. Astfel demitizat (ă ) ; lucrurile stau mult mai puţin rău decât aţi crezut.
• Încetaţi să vă mai puneţi întrebări care întreţin du¬rerea:
"Cum îl (o ) strigă?";
"Ce cuvinte îi spune?";
"Ce aspect al lui (ei ) pe care eu nu îl cunosc îi scoa¬te la lumină el (ea ) ?" etc.
Să nu cedaţi geloziei este începutul înţelepciunii şi-n orice caz sfârşitul nefericirii.

Urgenţă: cum să reacţionăm adecvat

In funcţie de reacţiile noastre, vom intra în dramă, în distrugere sau, dimpotrivă, ne vom deschide un viitor în care totul este posibil, inclusiv salvarea iubirii sau, mai mult chiar, creşterea ei. Iată-ne în miezul problemei. Aici se joacă totul: sufe¬rinţele fiecăruia, viitorul fiinţelor, viitorul cuplului.

1. Daţi un sens acestei crize

Aceasta criză arată că ceva în interiorul tău trebuie schimbat, făcut să pro¬greseze şi dacă se mai poate şi în cuplul dvs.
Faptul că daţi un sens acestei încercări vă "scoate" din poziţia pasivă de martir pe nedrept lovit şi neputincios, şi modifică, prin urmare, modalitatea dvs. de a suferi.
Este o şansă importantă pen¬tru voi de a evolua, de a creşte, de a vă înălţa.

"Eu nu sunt victima celuilalt, a ghinionului. Eu nu sunt robul evenimentelor, eu pot şi vreau să fiu creatorul propriei mele vieţi."

Poziţionându-vă la acest nivel de conştiinţă veţi putea face faţă crizei: să vă atenuaţi durerile dvs. Şi pe cele ale celorlalţi, să stabiliţi un dialog constructiv, să pregătiţi viitorul.
• Dacă tocmai ieşeaţi din starea de îndrăgostire, din acea minunată lună de miere şi evenimentul vă loveşte în plin, spuneţi-vă că această fază nu era decât o etapa, că orice poveste de iubire este un proces dinamic şi că ceea ce s-a întâmplat era, poate, necesar pentru a rearanja relaţia, a o face mai profundă, a o maturiza. Şi dvs. poate că va dă ocazia de a vă restructura.
• Dacă eraţi un cuplu care se învârtea pe loc sau se complăcea într-o monotonie, spuneţi-vă că evenimen¬tul era, fără îndoială, indispensabil pentru a-1 reînscrie într-o spirală vie care îl va aduce la un nivel mai ridicat al relaţiei, al înţelegerii, al împartăşitului, al autenticităţii.
Crizele sunt acelea care fac cuplurile să progreseze şi fiinţele să evolueze. Obstacolele ne permit să ne afirmăm şi îi conferă vieţii noastre un sens. Depăşindu-ne, atingem ceva din grandoarea destinului uman. Prin urmare, nu staţi cu braţele încrucişate. In orice caz, eschivându-vă, nu veţi face decât să vă puneţi propria soartă în mâinile altora şi ale destinului.

Dar acum trebuie să o abordaţi în mod di¬rect.

1. Acceptaţi-vă durerea, acceptaţi faptul că sim¬ţiţi această neplăcută emoţie care vă umple conştiinţa de tristeţe, de angoasă, de teamă, care vă pune un nod în gât, vă strânge inima, vă apasă pieptul, vă răsuceşte sto¬macul, vă goleşte corpul de substanţă.

2.Priviţi direct aceste lucruri. Acolo sunteţi în ţara umbrei dvs., nu fugiţi de ea, încercaţi să o traversaţi. Veţi întâlni aici acea parte din dvs. care a fost trădată, exclusă, aban¬donată: umilinţa, ruşinea şi ura din dvs., frica, supăra¬rea, revolta, răzbunarea, nesiguranta. Căci durerea ia rând pe rând chipul acestor monştri. Nu fugiţi, căci vă vor prin¬de din urma şi vă vor supune corpul unor puternice tul¬burări psihosomatice, iar mintea unor numeroase sufe¬rinţe.

3. Dupa ce v-aţi acceptat durerea, exorcizaţi-o exprimându-vă emoţiile pe care le suscită în dvs., toate emoţiile, fără să le cenzuraţi (dezamăgirile, temerile, ura, dispe-rarea etc ) : plângeţi, strigaţi, urlaţi, loviţi pernele, pere¬ţii, pământul, trunchiurile copacilor. Faceţi toate acestea acasă sau afară, pe câmp, în pădure. Faceţi-le cand sunteti singur. Prin efectul de catharsis şi prin defulare simbolică, du¬rerea se va atenua.

4. Acum, puteţi acţiona asupra rădăcinilor suferinţei şi o puteţi atenua, relativizând-o. Este atât de inten¬să, disproporţionată într-un fel, din cauza unei răni din copilărie. în mod inconştient, dvs. legaţi evenimentul prezent de evenimente din copilărie şi le asimilaţi. Pre¬zentul redeschide o rană din trecut, iar durerea de atunci o dublează pe cea prezentă. Nu este însă corect, eveni¬mentele nu sunt aceleaşi, iar astăzi dvs. nu mai sunteţi obligaţi să vă supuneţi, ci sunteţi liber să reacţionaţi. Prin urmare, încercaţi să aduceţi durerea dvs. la proporţiile corecte. Şi ocupaţi-vă şi de copilul rănit care plânge în adâncul dvs. Primiţi-1, vorbiţi-i, consolaţi-1, alinaţi-1, ofe-riţi-i iubire, fiţi tatăl sau mama lui.

Ocupaţi-vă şi de gândurile dvs. dezordonate - obse¬sia care se învârteşte-n cerc, distragerile ursuze care le împrăştie.
Opriţi-le, practicând două tipuri de exerciţii:

Exerciţiul 1
• Un exerciţiu de respiraţie numit "respiraţie în 4 timpi", simplu, dar eficient: inspiraţi profund pe nas, ţineţi-vă răsuflarea pentru 8 secunde, expiraţi pe gură, ţineţi-vă respiraţia pentru 8 secunde. Faceti acest exerciţiu de 10-20 de ori. Concentraţi-va gândurile exclusiv asupra respiraţiei dvs, simţiti cum intră şi iese aerul, pătrunzând prin nări, umplându-vă plămânii, apoi părăsindu-i şi ieşind gură; simţiţi-vă bine toracele şi abdomenul, deschizându-se şi contractându-se. Să nu aveţi nimic altceva în minte.
• Exerciţii ale unor "acte conştiente" inspirate de me toda Vittoz.


C. Recuperaţi-vă energia căci lupta contra durerii şi angoasei este epuizantă. Pentru a o restaura, legaţi-vă la surse de energie pozitive:

• în exteriorul dvs.: forţele vii ale naturii pe care vi le oferă grădinile, pădurile, plajele, fără a uita animalele. Forţele subtile ale frumuseţii pe care vi le zervă operele de artă, muzica în special; forţele spirituale de care sunt încărcate priveliştile, sanctuarele.
• în interiorul dvs.: în centrul dvs. există un nucleu de energie inalterabilă pe care nimic nu o poate dis¬truge. Oricare v-ar fi disperarea, oricât de slăbit v-ati simţi, el rămâne neclintit. Atunci când vă credeţi pierdut, nenorocit, gata să muriţi de supărare, el este tot acolo.
Este un diamant de energie, este condensarea vieţii depuse în noi de la origini, este punctul central al părţii noastre divine. Pentru a contacta, intraţi în dvs., în spirit, interiorizaţi-vă gândirea; fiecare o poate face fără să o fi învăţat; este ca şi cum ai medita sau te-ai ruga.

Este oare indicat să vă spuneţi păsul partenerului?

Sunteţi liberi să vă exprimaţi resentimentele, dar riscaţi ca sub imperiul emoţiilor, să pronunţaţi cuvinte grele sau să comiteţi gesturi ireparabile, aşa că aveţi mare grijă.
Ar fi cu atât mai regretabil cu cât aceste gesturi sau cuvinte nu îi erau, de fapt, destinate, pentru că, în realitate, dvs. vă reglaţi contul cu propriul dvs. trecut şi petru că acela care vorbeşte în dvs. este copilul rănit care se adresează părinţilor lui. Riscaţi şi ca, iritat sau culpabilizat, partenerul dvs. să nu vă asculte şi să întrerupă aici conversaţia.
In orice caz, nu puneţi mereu "pe tapet" ceea ce el consideră ca fiind plângeri şi reproşuri, veţi pierde mai mult decât veţi câştiga. In cel mai bun caz, plângerile dvs. îi vor trezi mila, dar mila nu este iubire. In cazul cel mai rău, lacrimile dvs. îl vor culpabiliza încă şi mai mult şi îl vor pune pe fugă (în afară de cazul în care nu-i tre¬zesc tendinţa masochistă care dormitează în fiecare din noi şi care să-1 incite să vă facă să suferiţi şi mai mult. )
Nu este niciodată bine să vă jucaţi de-a călăul şi victima. Mai trebuie sa ştiţi şi că fiinţele umane preferă să admi¬re decât să deplângă. Nu, aveţi lucruri mai bune de fă¬cut decât să plângeţi: să vorbiţi.
Aveţi grijă atunci când vă spuneţi altora păsul! De-a-bia 2 sau 3 la sută sunt capabili să reacţioneze adecvat la suferinţele dvs. Alegeţi acele fiinţe care au realizat deja un travaliu personal. în orice caz, nu implicaţi familia în eveniment: este prea vizată, prea partizană! E ca şi cum ati pune paie pe foc!
Mijlocul suprem de a depasi aceasta situatie este ar fi accesul la iubirea autentică, necondiţionată şi depăşirea propriei posesivităţi.
(sursa - Gerard Leleu )