Valoarea basmelor in viata copiilor nostri

Inainte ca un copil sa stabileasca niste raporturi cu realitatea, trebuie sa aiba un sistem de referinta care sa-l ajute sa se orienteze. Copilaria reprezinta perioada cand fantasma trebuie hranita si incurajata. Zestrea noastra comuna de imaginatie ramane bansmul, fara acesta copilul nu poate inventa de unul singur povesti care sa-l ajute sa se raporteze la problemele din viata lui. Toate povestile pe care le poate inventa reprezinta propriile lui vise si anxietati. Bazandu-se pe resursele lui, tot ceea ce isi poate imagina un copil sunt reprezentari ele locului in care se afla, deoarece nu stie incotro va trebui sa se indrepte si nici cum ar trebui sa procedeze pentru a ajunge acolo. Acesta este momentul cand basmul poate oferi lucrul de care copilul are cea mai mare nevoie, fiindca incepe exact acolo unde copilul se afla din punct de vedere emotional, îi arata unde trebuie sa mearga si cum sa o faca. Iar basmul realizeaza asta implicit, sub forma fanteziei din care copilul poate extrage ceea ce i se pare potrivit lui si prin intermediul unor imagini care il ajuta sa inteleaga ceea ce este esential. Sentimentul initial de discomfort anxios se transforma intr-un sentiment confortabil de infruntare victorioasa si stapanire a anxietatii. (Acestea pot fi explorate si in cabinetul pe psihoterapie prin tehnica de lucru "Sandplay Therapy" ). Un numar din ce in ce mai mare de părinţi care sunt foarte interesati de dezvoltarea optima a copiilor lor ignora valoarea basmelor si ii priveaza de ceea ce au de oferit aceste povesti? Unii parinti pretind ca basmele nu infatiseaza viata "reala" asa cum este ea cu adevarat si prin urmare sunt nesanatoase. Adevarul din viata unui copil s-ar putea sa nu fie acelas cu al adultilor. Nu-si dau seama ca basmele nu incearca sa infatiseze lumea exterioara si "realitatea" si ca nici un copil normal nu-si inchipuie vreodata ca aceste povesti descriu lumea intr-o maniera realista. Unor parinti le este teama ca spunandu-le copiilor despre intamplarile fantastice din basme îi "mint". Grija lor se trage din intrebarea copilului: "E adevarat?". raspunsul se afla chiar la inceputul povestilor care incep cu: "Odinioara, in vremuri de mult apuse…" ; "In vremuri stavechi, pe cand dorintele inca se implineau…"; "A fost odata ca niciodata…" Pentru un copil mult mai importanta este intrebarea: "Era bun sau era rau?" deci copilul este mai interest sa inteleaga daca actiunile eroului erau conforme cu Binele sau cu Raul. Cei care nu sunt de acor cu basmele populare traditionale au decis ca, daca exist monstri intr-o poveste spusa copiilor, acestia trebuie sa fie cu totii prietenosi - dar au trecut vederea monstrul pe care copilul il cunoaste cel mai bine si de care este cel mai ingrijorat, monstrul de care îi este teama si simte ca este el insusi, care uneori il si persecuta. Lipsit de fantasme, copilul nu reuseste sa-si cunoasca monstrul mai bine si nici nu i se ofera vreo sugestie despre cum l-ar putea stapani. Prin urmare copilul ramane lipsit de aparare in fata celor mai rele anxietati, mult mai mari decat daca i s-ar fi povestit basmele care confera solutii de infrangere a acestor monstri. Daca frica noastra de a fi devorati ia forma unei vrajitoare, putem scapa de ea arzand-o intr-un cuptor. Dar asemenea considerente nu le-au venit in minte celor care decid sa nu spuna basme copiilor lor. (sursa - Psihanaliza Basmelor / Bruno Bettelheim )