Orgoliul, ca și trăsătură integrată în personalitatea umană, a fost studiată de-a lungul timpului în încercarea de a înțelege și a explica cauzele apariției și manifestării sale . Orgoliul este o trasatură de personalitate care iese la suprafață prin fațetele sale de mandrie, vanitate, credințe de putere și superioritate asupra celorlalți, precum și credința de a avea întotdeauna dreptate. Orgoliul feminin, derivat din tendințele narcisice privite ca tentative nereușite de seducție, echivalează cu o nevoie de cucerire prin sentimentul puterii, o incercare de a da piept cu sine și cu ceilalți prin ceea ce poartă numele de self-inflation. (Trifu, 2002 ). Se considera ca aceasta manifestare este o formă de sadism la femeile care își expun corpul, partea fizică, latura provocatoare, însă nu îsi doresc decât să fie privite, pentru că în interiorul lor se consumă o adevarată dramă a frustrării afective, fără comunicarea ce i-ar distruge imaginea narcisică a femeii perfecte - ca expresie nu a iubirii de sine, ci a întrăinării de propriul eu . (Trifu, 2002 ). Gesturile, mimica, vestimentația, aura unei misterioase traume reprezintă o fugă din fața sexului opus, ținută încă sub control. Complementele conștiente sunt orgoliul, râvna după prestigiu, admirație, anxietate disimulată, dorința de a fi iubită, ce conferă imaginea unei femei puternice. Însă, având o securitate emoțională instabilă, femeia își alege partenerul nu pentru ceea ce este, ci, pentru modul în care știe să flateze, și, pe măsura înaintării în relație, libidoul acesteia va scădea și va căuta un supliment energetic continuu. În acest fel, pe lânga problematica orgoliului din cuplu, se adaugă și problematica infidelității, fie ea fizică sau doar la nivel spiritual. Cu timpul, tendințele narcisice devin un substitut al respectului de sine. Apariția unor gânduri de tipul- dacă nu o mai iubește este pentru că acest lucru este mai presus de înțelegerea lui sau, dacă nu o iubește este obligat să îi confere atenție, ca pe un substitut, întrețin natura dezadaptativă a orgoliului. În cazul bărbaților cu tendințe orgolioase, narcisice, apar idei conform cărora ei trebuie indrăgiți pentru ceea ce sunt, fără a depunde vreun efort de cucerire și faptul că, odată îndrăgiți nu vor fi părăsiți în detrimentul altora.Libertatea eului in raport cu erosul este falsă, cel în cauză omite anxietatea raportată la imposibilitatea trăirilor emotionale durabile. Experiența capătă mai multă valoare decât relația.Legăturile multiple pot fi încercări nereușite de a înlătura punctele de fixație din perioada preoedipiană (ce își caută mama în fiecare femeie din cauza imperfectei individuații existențiale ) . Partenerul unic este substituit cu un tip prezent în mai multe ființe . Putem vorbi astfel de o personalitate imatură, percepută ca insufiecientă definire a eului, cu o reprezentare internă imprecisă, având obiectul placerii indeterminant și inlocuibil. (Trifu, 2002 ). Din punctul acesta de vedere, al orgoliului privit ca o tendință nereușită de seducție putem face o diferențiere a modului în care acesta transpare în comportamentul afectiv al femeilor și bărbaților. Femeia își expune exteriorul ca pe o formă de a-și apăra interiorul, frustrarea și temerile acumulate și își alege partenerul în funcție de modul în care acesta este atras de această parte expusă. Pornind de pe o poziție defecutoasă, acest cuplu va fi unul disfuncțional, în care femeia va continua să-și expună falsa putere dată de orgoliu și va cere necontenit atenție din partea partenerului pentru a-și hrăni tendințele narcisice. Deprivarea de această atenție pe care ea o consideră obligatorie, o va face să se îndrepte spre alte surse care o confirmă .Utilizându-și seducția, va căuta tot timpul parteneri care să fie atrași de acest exterior expus și care să îi ofere atenția pe care o caută. Apariția infidelității este cauzată de neîmplinirea nevoilor în cadrul cuplului și încercarea de a le satisface în exterior, fără însă a părăsi cuplul conjugal, care îi oferă un suport si o stabilitate ce îi mențin orgoliul. În acest mod, femeia orgolioasă, se implică in cicluri disuncționale care o adâncesc in superficialitate și o indepărtează de natura profund umană . Pe de altă parte, barbatul orgolios tinde să se considere pe sine suficient de bun încât să nu fie nevoie să depună eforturi pentru a cuceri o parteneră, pentru că aceasta va veni singură la el și, odată implicată intr-o relație amoroasă cu acesta nu îl va mai părăsi. În schimb, el va fi nemulțumit de actuala relație pentru că nu ii satisface nevoile și dorințele și va căuta o altă persoană care să îl completeze. Instabilitatea emoțională survenită va duce la acțiuni disfuncționale repetitive, generate de o imaturitate efectivă și din dorința de a căuta în fiecare femeie imaginea mamei. Bărbatul orgolios, cu tendințe narcisice, spre deosebire de femeia narcisică preferă să alerge după o imagine ideală, astfel că stabilitatea sa într-o relație este minimă sau absentă. Relația acestui tip de bărbat este una disfuncțională prin neimplicarea sa și prin considerentele asupra partenerelor care devin insufiecient de bune pentru sine. Bărbatul orgolios se consideră o ființă superioară care are nevoie de o parteneră pe măsura. Cauzele aparitiei acestui comportament generat de trasaturi de personalitate de tip orgoliu, sunt multiple si, adeseori contradictorii (conform literaturii de specialitate ).