Formarea personalitatii la copil si adolescent
(familia :structura si functii, efecte )


Dezvoltarea personalitatii ca problematica de actualitate, impune atentie si focus pe faptul ca tot mai multi adolescenti îsi formeaza o personalitate deficitara, iar in cercetarea de fata doresc sa scot la lumina si sa evidentiez ce motive duc la perpetuarea acestui fenomen social, avand o importanta de gradul intai pe o scala supra dimensionata reprezentand relationarea adolescentilor in scoala, mediile sociale si cu parintii.
Dezvoltarea personalitatii adolescentului poate fi realizata în cadrul matricei familiale, iar modelele de educatie, calitatile afective si instrumentale ale mediului familial implica, premise puternice pentru evolutia armonioasa a adolescentului, iar parintii au o responsabilitate fundamentala.
Fiziologia copilului este marcata de modul în care parintii raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si îngrijire, indrumare si supraveghere continua, asa cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate face decât în prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei fuge de aceasta responsabilitate sau între ei exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii, care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare.
Prin aceasta teza, doresc sa subliniez rolul important pe care-l joaca familia în dezvoltarea personalitatii adolescentului, iar parintii fiind ce care trebuie sa se implice activ în clarificarea problemelor si framântarilor adolescentilor, specifice perioadei adolescentei.
Empiric vorbind se cunoaste faptul ca faptul ca mama are o mai strânsa relatie cu copilul sau adolescentul comparativ tatal lui, dar în dar in cele ce urmeaza vreau sa evidentiexz faptul ca o relatie afectiva pozitiva cu ambii parintii duce la dezvoltarea armonioasa a personalitatii la adolescenti, implicit doresc sa validez aceasta informatie afirmatie printr-o cercetare stiintifica.
Datorita existentei sale social-istorice, familia este o institutie creata de om si reprezinta o forma de comunicare umana si interelationare între membrii sai, esenta natural-biologica, spiritual-afectiva si moral-juridica, permit perpetuarea speciei umane si evolutia societatii. Familia este considerata elementul de baza al societatii, acest principiu fiind ca temei atat in cadrul actelor noastre legislative, nationale precum si in actele internationale privind drepturile omului.
Umanitatea este ca rezultat, strans legata de constituirea si evolutia formelor de colectivitatea umana, iar familia reprezinta una dintre verigile sociale cele mai vechi si mai specifice în asigurarea continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane. Relativitatea independentei, raportata la societate, in sanul careia se formeaza si perpetueaza, familia este determinata si conditionata, in constituire si evolutie a sa, de modul in care societatea reflecta distinct si clar organizarea ei.
In epoca moderna studiul familiei are o importanta deosebita pentru a vedea care sund fundamentele si rezultantele ce conduc la o mai buna amprentare si perpetuare pozitiva, eliminand deficientele ce pot aparea in evolutii, dar putem sublinia ca preocuparile în acest sens sunt inca din cele mai vechi timpuri, iar definitiile date pâna pana in prezent familiei au încercat sa evidentieze o serie de aspecte atât de ordin structural cât si functional.
Atropologul francez, teoretician al structuralismului etnologic, Claude Levi- Strauss (n. 28 noiembrie 1908, Bruxelles - d. 30 octombrie 2009, Paris ), descria familia ca fiind grup, care îsi are originea în casatorie, fiind alcatuit din sot, sotie si copiii nascuti din unirea lor pe care-i unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale.
Inca din antichitate se vorbeste despre familie ca fiind un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respecta anumite traditii, aceasta manifestand o personalitate colectiva a carei armonie generala influenteaza interactiunea dintre membrii ei. Familia cuprinde rolurile sociale si de legatura, interactiuni si corelatie dintre sot si sotie, mama si tata, fiu si fiica, frate si sora.
Perenitatea oricarei societati este asigurata prin reproducere biologica si sociala, iar aceste functii, de importanta fundamentala pentru viitorul, ei sunt îndeplinite în cadrul familiei. Astfel, casatoria si actul procreerii ofera continuitatea speciei biologice, iar procesul de socializare a descendentilor ofera continuitate structurii sociale si modelului cultural care caracterizeaza societatea respectiva.
Coexistenta, definita prin caracterul comun al relatiilor dintre membri, precum si simpla intercomunicare si reflexie interioara si exterioara, evidentiaza ca familia nu este doar o simpla institutie raportand acestea la orice tip pe societate axata pe religii si credunte de orice fel . as dori sa evidentiez ca factorii externi de orice tip si la orice nivel influenteaza si departajeaza familia in coexistenta ei in functie de acesti factori de tip social, cultural, economic si politic chiar . astazi politicul tinde sa –si manifeste si sa amprenteza in mod nefiresc, crezurile, ideologiile si gandirile de orice fel, intr- un cuvant doctrinele politice in epoca moderna influenteaza evident si profund familia as indrazni sa afirm ca uneori chiar in directii gresite si aici vreu sa ma refer la liberalizarea excesiva si fara fundamente solide de orice natura, care sa evidentieze pozitiv aceste evolutii.
Toate tipurile de societate evidentiaza participarea indivizilor ei în comun la procese biologice si sociale, dezvolta relatii între ei si manifesta tendinte de coabitare in grup, facilitate fiind de familie. Raporturile familiale in ansamblu reprezinta un tip specific de solidaritate si integrare sociala care implica indivizii aflati intr-o interactiune reciproca si permanenta. Din acest motiv, nu relatiile biologice, desi extrem de importante, ci relatiile sociale definesc fundamentul vietii de familie. Istoricii si antropologii au acceptat cu greu aceasta in gândirea lor, iar psihologii si sociologii, de-a lungul timpului au avut si au o contributie specifica profunda si concreta . Prejudecatile si diversele orientari de orice fel marcheaza clar, factorului biologic, factorul spiritual, rolul de baza care structureaza familia ca si grup bine definit si determinat.
Familia este ‚ celula de baza a societatii ‚ care provoaca intregile conduite si manifestari exterioare de ordine sau dezordine sociala, si totodata are ca fundament celelalte forme de organizare a vietii sociale si care, la rândul lor o influenteaza, contribuind profund, expres si direct la transformare si evolutie in permanenta.
Familia, reuneste natural, in grupuri bine stabilite structural si evolutiv din punct de vedere istoric, prin forme de inter-relationare intre membrii ei reunind barbatul si femeia, parintii si copiii, nepotii si unchii prin legaturi de rudenie si sange dar si prin organizarea specifica a relatiilor dintre membrii ei .
Ca si structura, dinamica si importanta a vietii sociale, familia este determinata de legile generale de dezvoltare a societatii si de întreg procesul istoric care o transforma si o face sa evolueze în forme specifice, dar in principal fundamentul ramane neschimbat. Relatiile biologice determina fundamentul grupului care constituie familia, si relatiile sociale care influenteaza caracterul istoric al conexiunilor interioare din familie, dar si organizarea specifica raportat modelul social, cultural al societatii in general.
Societatea de orice fel este evidentiata si reprezentata prin familie, iar aceasta este subordonata motricitatii, interrelationarii si activitatii in esenta grupului familial.
Datorita expansiunii si accelerarii factorilor sociali in epoca moderna si contemporana, factori ce influenteaza precum si functiile, ca si principii au chiar disparut sau diminuat intro oarecare masura, ba mai mult au fost preluate de alte institutii sociale, exemplificand aici functiile pedagogico-educative si morale.
Cei mai multi autori de specialitate aseaza in prim plan ca importanta socializarea copilului, si subliniaza ca familia este nucleul in care se formeaza si se educa acesta deoarece copilul in copilarie se afla in acea perioada de tranzitie spere adolescenta implicit maturitate, fiind susceptibil si influentat in formare ca individ. Parintii sunt cei care trebuie sa ofere afectiune caldura, stabilitate emotionala dar in acelasi timp si auto- determinare iar relationarile parinte- copil trebuie sa stimuleze pozitiv si puternic aptitudinile, deprinderile care au ca finalitate sa dobandeasca capacitatile de integrare sociala corespunzatoare.
O alta functie sociologica principala care arata si evidentiaza familia moderna este reprezentata prin socializarea copilului implicit al adolescentului dar si evolutiv vorbind stabilizarea personalitatii ca adult, parte integranta a grupului . Familia are rolul de a pune accent pe specializarea de gen, ca individ baiat, respectiv fata in ceea ce priveste socializarea individului din grup si in societate in ceea ce priveste masculinitatea si feminitatea si totodata formarea personalitatii inca din copilarie dar mai profund in adolescenta deoarece se stie sensibilitatea accentuata acestei perioade a varstei, fenomen care va avea ca efect existenta si evolutia pe intreg ciclul vietii.Codul familiei, reglementeaza functiile principale prin care se asigura functionalitatea, solidaritatea, si integrarea in grupul familial si in societate a familiei iar statul roman reglementeaza statutul acesteia ca si institutie sociala prin acte normative cu privire la casatorie, drepturile sotilor, relatiile directe si indirecte intre parinti si copii, sau alte relatii personale si matrimoniale care izvorasc din actul de casatorie si au ca fundament familia
Familia in mod direct si obiectiv, prin functia sa de socializare, cuprinde principalul factor al dezvoltarii fiziologice si mentale care reflecta totodata morala, normele idealurile societatii noastre raportate la nivel si profunzime .
Personalitatea copilului si continuarea modelarii ei in adolescenta este formata si amprentata profund in constiinta lor de catre familie de aici izvorand atitudini pozitive in ceea ce priveste viata in general si in special valorile sociale si totodata seamana si cultiva responsabilitatea faptelor proprii in raport cu coexistenta ca individ in orice grup, respectiv viata sociala. Totodata familia ocroteste si supravegheaza copilul si adolescentul contribuind prin mentinerea climatului sanatos si pozitiv, aduce si cultiva moralitatea, dar si relatiile dintre membrii grupului precum si totodata asigura conditiile materiale si de ce nu spirituale adecvate care influenteaza evident formarea personalitatii copilului si continuarea in adolescenta, precum cultivarea valorilor morale care sunt necesare ca model de conduita sociala
Personalitatea copilului, este rezultanta si constituita prin modelarea educativa care cuprinde si atrage dupa sine directiile cresterii si dezvoltarii sale: fizice, psihice, afective, morala si sociala. Parintii au un rol fundamental in formarea personalitatii copilului deoarece acesta trebuie sa fie obligatoriu educat intr-o ambianta pozitiva avand ca fundament temeinic dragostea si afectivitatea
Deprinderile comportamentale sunt realizate si fixate intrinsec prin relatia parinte- copil si totodata aceasta relatie sa aiba ca baza asigurarea unei functionalitati pasihologice normale.
Trebuie sa amintim ca pentru o functionalitate si o relationare parinte- copil sunt cateva norme precise care corespund unor obiective ce stau la baza rolurilor parintilor si asteptarilor copilului :
Dragostea;
Copii au nevoie de dragoste, si neaparat să se simtă iubiţi tot timpul şi atunci când fac lucruri bune şi mai ales cand savarsesc lucruri rele. Nu vorbim aici doar de sentimentul de iubire pe care orice părinte îl are faţă de copilul său, dar care este foarte important ca şi copilul să-l simtă şi să i se arate acest sentiment.
Dragostea include dezmierdările, mângâierile, îmbrăţişările, sărutările, care este necesar să fie exprimate în orice împrejurare. Există momenteincarefiindocupati trebuie sa raspundem obiectiv la nevoile copilului sai aratam afectiunea chiar daca este vorba doar de o mangaiere sau de o imbratisare orice strangere la piept este foarte importanta iar copilul o merită cu orice prilej. Dragostea implica şi ascultarea care este şi ea foarte importantă pentru a afla nevoile copilului, dorinţele sale, gândurile şi sentimentele lui. Toate acestea vor duce la realizarea unei bune comunicări între părinţi şi copii, câştigând astfel mare încredere în părinţi şi vor şti că ori de câte ori vor avea o problemă sau o nelinişte vor fi ascultaţi şi vor avea cu cine discuta. Tot aici putem încadra şi acordarea atenţiei, care în funcţie de vârsta copilului poate consta într-o discuţie despre o anumită temă care îl preocupa sau a unui joc pentru copii cu vârste mai mici, sprijinul şi ajutorul la lecţii, sau învăţarea unor deprinderi şi cunoştinţe extraşcolare.

Legat de învăţare, tot cu dragoste trebuie făcută şi disciplinarea, prin stabilirea unor reguli, dar nu foarte rigide care să-i răpească din libertate, reguli pe care şi le va însuşi în timp şi cu ajutorul unor corecţii la nivel verbal şi non agresiv de câte ori apar abateri. Foarte important limbajul nu trebuie să conţină etichetări (eşti prost, incapabil, rău, etc ) şi nici ridiculizări (nu se râde de copil ) . Toate acestea trebuie însoţite de ceea ce numim în mod normal afecţiune şi anume zâmbete, încurajări, aprecieri, exprimarea încrederii în el ca persoană, în sprijin şi ajutor mai ales când este solicitat.
Un alt aspect important legat de relaţia părinte-copil este respectul pe care părinţii îl acorda copilului. Respectându-l, el se va simţi valorizat, tratat de la egal la egal cu ceilalţi membrii ai familiei. Nu ezitaţi niciodată să vă cereţi scuze dacă aţi greşit cu ceva faţă de el să îi spuneţi “iartă-mă”, “îmi cer scuze” sau să-i mulţumiţi. Altfel degeaba îl învăţaţi să fie respectos cu ceilalţi şi chiar cu dumneavoastră dacă nu vede exemplul personal dat de părinţi lui.Asigurarea unor raporturi relationale juste si echilibrate. Parintii trebuie sa ofere modele de conduita corespunzatoare, calitatile si atitudinile lor având o influenta formativa decisiva; dimpotriva, divergenta între act si cuvinte, între atitudine si conduita antreneaza incertitudini si lipsa de discernamânt în aprecierea raului sau a binelui de catre copil. Fiind primele fiinte cu care copiii se identifica si fata de care îsi manifesta afectivitatea, parintii trebuie sa fie atenti atât la ceea ce spun, cât si la ceea ce fac, deoarece eventualele divergente sau neconcordante provoaca dezorientare si deruta cu efecte negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului;
Onestitatea;
Corectitudinea părinţilor în respectarea unor promisiuni îl fac pe copil să fie sigur pe el şi pe părinţii lui, astfel o minciună sau o păcăleală îl vorface să se simtă confuz şi neîncrezător.
Acceptarea ;
Copilul trebuie să se simtă acceptat ca persoană chiar şi atunci când comportamentele lui sunt mai greu de tolerat. Ei nu trebuie respinşi pentru comportamentele lor (“nu vreau să te mai văd pentru că ai fost obraznic” ) . Discuţia se realizează explicându-i ce nu toleraţi din comportamentul lui şi nu pe el ca persoana.


Răbdarea ;
Aceasta este baza a celor spuse până acum, căci fără răbdare multe nu pot fi realizate. Este cunoscut faptul că fără răbdare nu poţi creşte un copil. Toţi părinţii au multe aşteptări de la copiii lor, cateodata chiar mai multe decat cele fata de propria persoana. Este necesar să se ţină seama de ceea ce am spus la început, că fiecare copil este unic, are individualitatea lui, talentele, aptitudinile şi abilităţile personale.
Complementaritatea rolurilor parentale;
Se poate observa din stilurile diferite de educare al mamei şi al tatălui, rolul fiecaruia . Nu numai că stilurile taţilor sunt foarte complementare celor ale mamelor, dar cercetările arată şi că în implicarea taţilor în viaţa copiilor este esenţială pentru o dezvoltare optimă. De exemplu, complementaritatea este furnizată de mame care sunt flexibile, calde şi afective, şi de tatii care sunt mai direcţi, mai previzibili şi mai constanţi. Diverse studii indica faptul că mamele pot înţelege mai bine expresiile faciale ale copiilor, pot lucra cu gesturi delicate şi pot alina cu vocea lor. Tatii tind să încurajeze mai mult manifestările deschise decât tandreţea. Aceste roluri prezente în viaţa copiilor sunt esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară
Contribuţiile esenţiale ale mamelor la dezvoltarea sănătoasă a copiilor sunt de mult timp recunoscute. Nu există nici o teorie psihologică reputabilă sau studiu empiric care să nege importanta deosebită a mamelor în dezvoltarea normală a copiilor. Cercetările recente confirmă şi importanta taţilor în procesul de creştere a copiilor.
Ca si educatori si modele, parintii trebuie sa alcatuiasca în raport cu copilul o unitate inseparabila evidentiind rolul si sarcina . Rolurile tatalui si ale mamei trebuie sa evidentieze reciprocitatea: mama avand mai pregnant calitatea de factor afectiv al caminului, iar tatal trebuie sa cuprinda cea factor instrumental care evidentiaza autoritatea. Inversarea rolurilor parentale apare perturbatoare deoarece nu mai corespunde imaginii ideale pe care copilul si-o formeaza în legatura cu comportamentul si actele obisnuite ale mamei sau tatalui, acesta fiind o sursa de dificultati psihologice care se imprima si comportamentului ulterior al copilului. Daca aceste obiective nu se aplica în mod unilateral de parinti, procesul educativ implica o serie de sinuozitati.
Simpla existenta a familiei permite un proces adecvat de dezvoltare a personalitatii copilului, si totodata functii sunt îndeplinite de ambii parinti. Familia trebuie sa insufle si sa arate copilului un mediu afectiv, ocrotitor, având o alcatuire si o structura unitara, omogena.
Dezvoltarea personalitatii copilului se poate realiza doar in cadrul matricei familiale. Parintii, ca modelele de educatie, cât si calitatile afective si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a copilului, fata de care acestia au o responsabilitate fundamentalal.
Din punct de vedere fiziologic parinti sunt cei care marcheaza modul in care trebuie sa asigure hrana, protectie, afectiune si îngrijire, subliniind si faptul ca dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor nu se poate face decât în prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei lipseste din camin sau între parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare .
De asemenea, numeroase studii de psihologie a copilului evidentiaza faptul ca întârzierea achizitiei limbajului poate influenta negativ capacitatea sa de a percepe, a gândi si a întelege, dupa cum interiorizarea de timpuriu a sensului si continutului normelor si valorilor sociale îl determina sa actioneze si sa se comporte ca individ integrat social.
In perioada moderna responsabilitatile familiale ale parintilor sunt definite prin norme care reglementeaza conditiile si indeplinirea obligatiilor corespunzatoare pentru formare care au ca finalitate personalitatea copilului.
Printii transmit si implementeaza normele si regulile de conduita, atitudinile convingerile si motivarea, morala prin comunicare verbala sau uneori involuntar prin mimica si gestica copilului si adolescentului, dar aici trebuie adaugata si familia in totalitate . familia induce notiunile de bine si rau iar exemplele personale ca mama, tata sau alt membru in grup influenteaza in mod deosebit conduita copilului.
Se poate considera, din acest punct de vedere, ca totalitatea manifestarilor comportamentale adecvate ale copilului este în functie de integralitatea functionalitatii familiei, iar conduita morala pozitiva prezentata de copil poarta pecetea influentelor favorabile exercitate de anturajul sau familial.
Atunci cand copilul este neglijat, marginalizat functiile familiei sunt absente si duc la un regres si influenteaza negativ dezvoltarea armonioasa a conduitei . Familia este motorul formarii echilibrului ce evidentiaza personalitatea copilului, precum si asigurarea sanatatii sale fizice si psihice
.
Psiholog. Cupse laura Diana