Dezvoltarea personalitatii la copii si adolescenti

Personalitatea este reprezentata prin organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.
Din punct de vedere a organizarii dinamice, problema centrala a psihologiei se bazeaza pe formarea structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi care indruma in mod direct si conduc activitatea. Integrarea si alte procese organizationale sunt ca fundament pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii. Acest termen intalnit in definitie si anume „organizarea” implica si procesul reciproc de dezorganizare, in special la personalitatile anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresiva.
Sistemul este este reprezentat ca fiind un complex de elemente într-o interactiune reciproca. O deprindere, sentiment, trasatura sau un stil de comportament evidentiaza sisteme, care in organismul uman se afla in stare latenta chiar si atunci cand sunt inactive. Aceste sisteme psihofizice latente motiveaza sau directioneaza o activitate si o gândire specifica atunci când devin active. Sistemele care compun personalitatea sunt determinante si exercita o influenta directa asupra tuturor actelor adaptative si expresive prin care este evidentiata personalitatea.
Din punct de vedere „psihofizic” personalitatea atrage functionalitatea trupului si al spiritului, ea nefiind exclusiv nervoasa sau mentala . Luand in analiza fiecare comportament si, sau gândire, sunt caracteristice persoanei si sunt unice pentru aceasta. Gandirea si comportamentul eticheteaza si evidentiaza orice actiune al oricarui individ, adaptarea lui la mediu, reflexia si stapanirea de sine
Personalitatea devine prezenta in mod concret din momentul nasterii iar in jurul varstei de trei ani incepe sa fie evidenta, se contureaza si devine precisa la maturitate.
Din punct de vedere genetic si congenital la nastere fiinta umana are si cuprinde un ansamblu de virtualitati, ca fundament de baza programativ, implicit putem spune ca nou nascutul nu are inca personalitate, aceasta constand in faptul ca trebuie sa cuprinda un intreg bine structurat de trasaturi. Abia dupa nastere putem vorbii da aparitia primelor trasaturi si personalitatea individului isi incepe lungul drum pana la maturitate .
Factorul genetic, este fundamentul de baza si asa cum orice constructie are temelia si fundatia asa si factorul genetic este temelia in formarea personalitatii. Din momentul nasterii, factorul social capata o importanta din ce in ce mai profunda in formarea personalitatii individului si ca persoana a acestuia. Dupa nastere putem vorbi si de factorul psihic, care isi manifesta prezenta in raportul nounascutului cu mediul, acesta contribuie la procesul de personalizare si subliniez faptul ca devine un factor independent. Personalitatea are ca si fundament in aparitie si formare trei factori care se concureaza unul pe celalalt dar se si complecteaza reciproc, acestea fiind:
- factorul organic
- factorulsocial
- factorul psihic
Factorul organic are rolul actionarii ca pontialitate.
Factorul social si factorul psihic, actualizeaza, intretin, reprima si modeleaza personalitatea
Personalitatea se construieste prin invatare, aceasta trebuie sa fie motivata si progresiva, prin diferentiere se creaza comportamentul, mai bine zis un mod de comportament dinamic, rezultand un sistem bine conturat prin intermediul caruia actioneaza persoana avand vca rezultat realizarea unei anumite personalitati
Personalitatea parcurge doua stadii principale:
-stadiul personalitatii de baza, care se formeaza prin interactiunea primara a copilului cu familia;
-stadiul personalitatii individuale, care se formeaza prin interactiunea cu grupurile sociale.
In epoca moderna si in zilele noastre, pedagogia are ca subordonat direct in studiu si formare avan ca scop educarea, acesta contribuind determinat in formarea si dezvoltarea personalitatii, inca din grupele de gradinita, apoi ciclul rimar scolar si in special in adolescenta unde se aprofundeaza si se defineste, perceptia in perioada adolescentei fiind mai concreta datorita faptului ca asimilarea si conturarea ei este directa si unilaterala, profunda si obiectiva deoarece adolescenta este urmatorul pas in maturitate . Formarea personalitatii are ca fundament nu doar modelarea pasiva, ci mai degraba cea activa si aici contribuind doi factori;
- factorul modelator
- factorul de modelat,
iar rimul implica direct ; modelatorul si modelul .
Parintii sunt modelatorul si modelul in primii ani de viata ai copilului, iar odata cu inaintarea in varsta modelul se schimba, apare educatorul si invatatorul iar mai tarziu profesorul, si odata cu intrarea in pubertate si adolescenta intervine mas – media, sau modelul putand fi luat dintr – o carte, un film, sau o piesa de teatru. Odata ce copilul creste, acesta modelat fiind se comporta ca un factor activ, implicându-se din ce în ce mai mult în procesul de modelare. In toate cazurile, ambianta fizica si sociala actioneaza impreuna cu modelatorul propriu zis
Odata cu cresterea, copilul modelat se comporta ca un factor activ, implicându-se din ce în ce mai mult în procesul de modelare. În toate cazurile, în formarea personalitatii, în afara modelatorului propriu-zis, actioneaza si ambianta fizica si sociala, aici subliniind faptul ca in aceasta perioada nu are loc doar formarea ci si dezvoltarea personalitatii .
Un educator este cel care intodeauna actioneaza din exterior in mod direct sustinand si contribuind la dezvoltarea personalitatii, dar aceasta se accentueaza concomitent cu actiunea din interior, prin autodezvoltare si as dori sa evidentiez faptul ca procesul de autodezvoltare este continuu.
Incepand cu intrarea in perioada de pubertate, copilul devine mai prezent, mai atent, ii creste spiritul de observatie si dorinta de satisfacere a curiozitatii, gandirea se maturizeaza, acesta nu mai ia in mod direct vorba cu vorba ceea ce i se spune sau transmite, incepe sa – si formeze opinii care de foarte multe ori nu mai coincid cu cele ale parintilor . Continuitatea pubertatii in adolescenta amplifica si mai mult aceste in concordante iar in marea majoritate, parintii incearca sa se impuna fortand punctul lor propriu de vedere uneori chiar si gresit, bineinteles aici intervenind autoritatea, un factor ce uneori devine subiectiv, toate acestea nu fac nimic altceva decat sfaramarea temeliei autoritatii.
Odata intrati la pubertate cerintele devin din ce in ce mai mari, prin aparitia si studierea de noi discipline, fiecare disciplina fiind reprezentata de un profesor de specialitate, deci li se largeste foarte vast orizontul, asimileaza lucruri noi si concrete si incep sa faca aprecieri critice, comparative sau chiar personale in ceea ce priveste comportarea fiecarui formator, profesor in ceea ce transmit sau in felul care predau acestia .
Se contureaza din ce in ce mai mult logica puberului, prin faptul ca memoreaza o vastitate de informatii iar lucrurile despre care invata devin din ce in ce mai bine definite si conturate . Apare simtul critic, dar si cel autocritic in paralel cu acesta, acesta din urma intr- o mai mica masura deoarece ei tind sa devina autoingaduitori sa se protejeze mai mult de factorul extern devin mai putin severi cu ei insusi si mai severi cu ceilalti in mare majoritate apreciaza ca ceilalti nu apreciaza actiunile lor la valoarea concreta. Puberi se autoaprciaza relativ prin felul in care se poarta, se imbraca sau se exprima, fiecare in cercand uneori sa copieze modele mai mult sau mai putin negative din media.
In aceasta perioada se stabileste o separatie si se demarcheaza mai precis din punct de vedere al sexului baietii de fete, fiecare constientizand din punt de vedere al sexului, si ale anumitor particularitati fizice si psihice care decurg din constientizarea din punt de vedere a fi baiat sau a fi fata, diferentele emotionale devin mai pregnante.
La varsta de 11 – 12 ani in perioada pubertatii personalitatea incepe sa se desavarseasca, dar aceasta pe langa faptul ca este influentata in general in mod pozitiv in cele mai multe cazuri, daca educatia din punct de vedere afectiv va fi taioasa influentarea personalitatii va fi in mod negativ datorita faptului ca intervine neincrederea, egoismul, timiditatea sau frica, acestea gasind un teren propice. Adultul este cel in masura sa elimine aparitia acestor sentimente prin manifestari si transmiterea sensibilitatii si delicatetii a gandirii pozitive si totodata sa accentueze transmiterea sigurantei si increderea in fortele proprii.
Frumosul este un factor de receptivitate, copii sunt foarte interesati si receptivi la el iar din aceasta cauza trebuie exploatat la maximum ca mijloc pentru atingerea anumitor scopuri, dar in general adultul trebuie sa transmita sistemul estetic, prin acesta modelarea personalitatii devine mai accentuata, este de inalta calitate si in plan afectiv . Aici mai putem amintii alte pasiuni care influenteaza direct si foarte usor formarea personalitatii cum ar fi ; cea pentru diverse colectii, muzica sau excursiile . acestea fiind un potential care ajuta in mod direct si placut .
Dialogul ca factor in dezvoltarea personalitatii adolescentului este un subiect frecvent de cercetare continuua, care implica studierea problemelor si ameliorarea raporturilor dintre membrii familiei, totodata evidentiaza efectele negative prin masurile luate uneori sau metode pedagogice folosite de catre parinti sau frati mai mari, in acest sens recomandandu –se noi atitudini.
In ceea ce priveste locul adolescentului in familie, este raportat la viata de grup si urmareste totodata raportarea lui la functiile normale ale grupului familial acestea devenind factor de educare si initiere ale sentimentelor lui dar si un factor de siguranta prin care se initiaza acesta in viata sociala, culturala sau spirituala.
In cazul in care apar tulburari de adaptare de origine familiala, care survin datorita carentelor de educare in unele familii, automat trebuie un adecvat raspuns prin masuri care implica autoritatea parinteasca iar acestia trebuie sa ia atitudini corespunzatoare pozitive in a amprenta mai mult adolescentul, in formarea personalitatii lui. In general toate excesele de orice fel, uneori justificate au o influenta negativa asupra adolescentului deoarece el se afla in momentul perceptiei formarii stimei de sine si independentei . Parintii in mod frecvent abuzeaza de severitate in raportul lor cu adolescentii, iar acest fapt stimuleaza impulsivitatea, indiferenta, devin revoltati si recalcitranti si ii face apatici . Acesti parinti prin abuzarea de severitate nu fac altceva decat sa-si stirbeasca autoritatea prin masuri de interdictie si se contureaza si chiar finalizeaza esecul. De amintit ca si indiferenta la fel ca si severitatea duce la indepartarea adolescentului de parinti, dar acesta din urma trebuie cu atentie sa se apropie de adolescent dar in acelasi timp sa pastreze o anumita distanta, trebuie sa se creeze anumite limite prin apropierea parintelui e adolescent, acest fapt asigurand prestigiul parintelui in fata adolescentului si nu in ultimul rand autoritatea ca factor foarte important in formarea personalitatii.
Indeferenta sau dezamagirea duc la instrainarea adolescentilor de parinti, ei cautand in alte medii diverse impliniri sau satisfactii, de aceea parintii trebuie sa fie umar la umar cu dezvoltarea psihica a adolescentilor si in continuu dialogul sa fie deschis, pozitiv si afectiv.
Parintii fricosi, egocentrici, anxiosi nu reusesc niciodata sa mentina acel dialog pozitiv cu adolescentul si sunt incapabili sa empatizeze cu propriul copil, sau pentru a intelege trairile interioare ale acestuia, preocuparile si interesele specifice varstei lor .
In general dialogul familial este cel care desfasoara si in mare masura de care depinde transmiterea sentimentului de siguranta si a starii de bine ale adolescentului pentru o dezvoltare armonioasa a personalitatii sale si formarea unor echilibre ale adolescentului in raport cu societatea.
Autoritatea excesiva dar si indulgenta in aceeasi masura au ca efect deteriorarea echilibrului psihic al adolescentului, totodata apare riscul de impolnavire pe fond psihic prin aparitia unor stari nevrotice. Interdictiile excesive si neobiective impuse uneori de catre parinti adolescentului, pericliteaza si pun in pericol dezvoltarea armonioasa a spiritului de independenta si responsabilitate, acestea facand si accentuind o personalitate anxioasa datorita faptului ca survine frica ca sentiment dominant si totodata adolescentul incepe sa se simta inferior comparativ, nu numai cu mediul familial in care traieste dar si cu cel social.
Familia, implicit parintii, in special trebuie sa – i insufle acea stare de bine, pozitiva a adolescentului si sa- l faca sa se simta confortabil si ca este acceptat, sa si manifeste dragostea aratandu- i adolescentului ca este iubit si in general sa i arate adolescentului ingaduinta, bunavointa si totodata sa acentueze si sa- i intipareasca toate raporturile dintre anturajul familial- adolescent, intr-un cuvant toleranta reciproca.
In cercetarea efectuata pentru elaborarea acestei teze am observat ca indiferent daca adolescentii sunt stimulati du daruri de catre parinti in mod abuziv, aceasta nu arata ca adolescentul are convingerea ca este iubit de parinte . El are nevoie sa simta cu tarie ca prin existenta lui in familie sentimentul parintilor este cel de bucurie. Atunci cand adolescentul se simte iubit de catre parinti si vede un izvor de bucurie in existenta lui in grupul familial, reiese importanta ca factor in acest grup.
Un adolescent simte frecvent nevoia de afectivitate si este in continuu predispus sa – si manifeste diverse actiuni cum ar fi agatatul de gatul parintelui . Aprobarea parintelui fata de acest gest presupune cresterea stimei de sine si a sigurantei adolescentului . In cazul in care parintele refuza acest gest, prin tacere sau nereactie, sau ii refuza mangaierile sau sarutarile, acesta transmite factorul de dispersie, insemna refuz intr-un cuvant ca nu – l iubeste .
Familia este cea care regleaza si coreleaza legaturile adolescentului cu mediul si prin aceasta contribuie la formarea sentimentului de solidaritate sociala, urmand integrarea viitoare a lui in mediul universitar, sau mai tarziu in mediul profesional si in intreaga lui viata sociala.
. Tata, este cel care are un rol foarte important in dezvoltarea armonioasa a adolescentului, care prin autoritatea sa are un rol foarte bine determinat pentru echilibrarea relatiilor din interiorul familiei, insufla adolescentului sentimentul de siguranta si totodata intregului grup familial, conduce adolescentul catre acceptarea regulilor de educatie, in special baietilor deoarece intodeauna baietii vad in tatal lor un model in ceea ce priveste cum un barbat trebuie sa se comporte in viata.
Adolescentul il vede pe tatal lui ca cel care domina totul in exterior si ia deciziile cele mai importante in ceea ce priveste problemele cele mai importante aparute in sanul familiei . Acestea transmit si creaza adolescentului sentimentul de siguranta sentiment care transmite si perpetueaza dorinta de a deveni si el ca si tatal la randul lui.
Adolescentul asteapta la fel si de la tatal lui ca si de la mama tandretea si afectiunea necesara in formarea personalitatii lui, iar avandu le pe acestea el nu vede in autoritatea tatalui lipsa de afectiune.
In unele cazuri se intampla ca rolul tatalui sa fie complect perceput prin frica si repulsie, din anumite motive de ordin dependent, alcool sau alte substante nocive . Tatal nu trebuie sa sperie adolescentul sau sa i impuna anumite lucruri prin intimidare, deoarece risca sa i transmita baiatului frica si refuzul de ai semana iar riscul cel mai mare este ca le transmite si le formeaza fetelor frica de barbati.
Neintelegerile din familie, certurile si negativismului transmit adolescentului si ii influenteaza in mod negativ trairile si acomodarile in familie si viata sociala. Datorita faptului ca acestia la aceasta varsta si anume preadolescenta sau intrarea in adolescenta, ei au nevoie de afectivitate si sunt lipsiti de experienta de viata, spiritul critic este insuficient dezvoltat simt foarte puternic starile conflictuale si devin traumatizati, iar comportamentul lor in familie si mediul social este influentat foarte puternic in mod negativ.
Elevii adolescenti care provin din familii cu probleme de ordin afectiv si educativ au mari probleme si reusesc cu dificultate sa se integreze in scoala. Parintii din aceste familii in general prezinta dezinteres in ceea ce privesc problemele scolii si a educatiei sau suprasolicita capacitatile copilului avand ca scop ambitii sau diverse frustrari personale.
. Psiholog Cupse Laura Diana