Oare Dragostea dureaza 3 ani?

Daca plecăm de la ipoteza că dragostea durează un numar limitat de ani, deducţia logică ar fi că există un proces de finalizare, de „expirare" a acesteia.

Cu alte cuvinte, percepem îndrăgostirea doar ca pe o stare care ne domină sau/şi ca pe o acţiune asupra căreia avem un oarecare control?

Deşi dragostea, îndrăgostirea ca proces şi intensitate, „agită" mintea si sufletul, în special în fazele de început şi final, în mod paradoxal, ea nu apare ca prioritate sau preocupare a cuplului, aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu alte aspecte ale vieţii precum solicitarea profesională, problemele financiare, educaţia copiilor, stabilirea vacanţei etc.; ca şi cum creşterea şi supravieţuirea ei ar depinde exclusiv de forţa dragostei în sine sau ca şi cum rolul partenerilor este să se îndrăgostească, iar cel al dragostei să înflorească. 

Atunci când afecţiunea dă semne că se blochează sau începe să se stingă, partenerii se miră, ca şi cum nu ei ar fi fost protagoniştii propriei poveşti sau nu ar fi avut niciun fel de control asupra acestui montaj.

„Dragostea" este percepută adesea drept o stare afectivă, însă ea implica mai mult decât o fluctuaţie de sentimente care apar şi dispar; necesită acţiune şi, ca orice acţiune, putem avea asupra ei un control mai mic sau mai mare.

Privind situaţia din acest unghi, partenerii dintr-un cuplu pot întreprinde ceva pentru menţinerea afecţiunii dintre ei.

Actul sau procesul de îndrăgostire implică alegerea unei atitudini de apreciere a partenerului, in ciuda diferenţelor existente între cei doi. Ne îndrăgostim şi trăim un sentiment de împlinire când partenerul este înzestrat cu acele caracteristici pe care le apreciem, însă noua ne lipsesc (cel puţin aşa credem ).

Această stare de copleşire, mirare faţă de felul de a fi al celuilalt, îi determină pe parteneri să fie deschişi şi încrezători în relaţie.

Ce ne face însă să ne dez-îndrăgostim?

Pe măsură ce trece vremea, aceleaşi calităţi ale partenerului care la început ne-au atras, încep să ne deranjeze.

Ironia este aceea că, cu cât îl criticam mai mult pe partener şi încercăm să-l schimbăm, cu atât acele caracteristici ne vor deranja mai mult.

Un alt motiv al dez-îndrăgostirii este acela că, pe măsură ce relaţia se derulează, partenerii nu mai aduc părţi noi din ei înşişi, nu mai îmbogăţesc/investesc şi re-creează relaţia, un motiv fiind că cei doi au ajuns în faza de stopare a creşterii lor personale, nu mai sunt interesaţi sau preocupaţi de aspecte noi ale vieţii lor.

Lipsa de pasiune, interes, preocupări față de viaţă şi faţă de propria dezvoltare interioară afecteaza inevitabil relaţiile cu cei din jur.

Cu cât ne apreciem partenerul mai mult, cu atât tot ce vine dinspre el/ea ne atrage mai mult - astfel, ne creştem şansele să rămânem tot mai mult îndrăgostiţi.

De fapt, totul porneşte de la alegerea conştientă de a aprecia diferenţele, fără a-l denigra pe partener.