In articolul The repression and the Return of Bad Objects, Fairbairn realizeaza o scurta trecere in revista a teoriei lui Freud, intr-o formulare extrem de clara a etapelor si conceptelor centrale. Daca, spune acesta, la inceput Freud a fost preocupat de teoria libidoului, de natura si directia pulsiunii, mai apoi, o data cu publicarea lucrarii The Ego and the Id - atentia sa a fost indreptata catre problemele legate de dezvoltarea si tulburarile Eului.

Cu toate acestea, in fata acestor dezvoltari, teoria libidoului a ramas in picioare, nefiind pusa serios sub semnul intrebarii. Fairbairn are calitatea de a spune cu precizie si direct ce are de spus si afirma, la doar 4 ani de la moartea lui Freud, in 1943, ca aceasta situatie este una regretabila si ca datele clinice si aspectele teoretice l-au condus la o reconsiderare - vom spune astazi istorica - in evolutia psihanalizei:

"In opinia mea este timpul potrivit pentru ca cercetarea psihopatologiei, care in trecut s-a concentrat intai pe pulsiune, apoi pe Ego, sa se concentreze acum asupra obiectului catre care tinde pulsiunea. (… ) este timpul pentru o psihologie a relatiilor de obiect" (1943, p. 60 )

Printre concluziile principale formulate in articolul "O psihopatologie revizuita a Psihozelor si a Psihonevrozelor" sunt doua chestini fundametantale pentru teoria psihanalitica:

"1. "tendintele" libidinale sunt secundare ca importanta in comparatie cu relatiile de obiect;

2. scopul final al tenditelor libidinale nu este gratificarea impusului, ci relatia cu obiectul" (idem, p. 60 )

Pentru Fairbairn intrebare de cercetare esentiala este legata de implicatiile acestor idei asupra teoriei clasice a reprimarii, teorie care ramane baza psihanalizei asa cum afirma si sustine Fairbairn alaturi de Freud insusi:

"doctrina reprimarii este piatra de temelie pe care sta intreaga structura a psihanalizei" (Freud, Collected Papers 1924, vol I, p. 297, apud Fairbairn, 1943, p.60 )

Natura Reprimatului

Ce este acel ceva care este reprimat? In discutia despre natura reprimatului, observa Faribairn, avem doua componente implicite: continutul reprimatului si agentul care reprima. Daca in prima parte a lucrarilor sale, Freud este concentrat pe impuls, deci pe continutul reprimatului, in a doua parte accentul se schimba pe Eu, ca agent al reprimarii. (idem p.61 ).

Cand vorbeste despre reprimare, Freud foloseste relatia dintre eu si supra-eu, pentru a delimita atat continutul reprimatului, cat si agentul reprimarii:

"Stim ca o regula ca eul are rolul de a reprima in folosul si la comanda supra-eului" (The Ego and the Id p.75, citat de Fairbairn p 61, traducerea mea ), iar supra-eul este "un depozitar al primelor alegeri de obiect al id-ului, este de asemenea o reatie energetica formata impotriva acelor alegeri." (ibid ).

Freud a oscilat in a considera ca principal continut reprimat impulsurile sau amintirile vinovate. Pentru Faribairn insa, "ceea ce este reprimat nu sunt nici impulsurile vinovate intolerabile, nici amintirele neplacute intolerabile, ci obiectele interne rele intolerabile" (p62 ), iar impulsurile sau amintirile vor fi reprimate doar in masura in care sunt asociate sau indreptate spre un obiect intern rau.

Obiectele reprimate

Un exemplu de a forta explicatia unor fapte doar pentru a fi coerente cu teoria, este cel al copiilor abuzati sexual. In teoria clasica, acestia isi reprima amintirile doarece s-ar simti vinovati de gratificarea unui impuls sexual, interzis, reprimat el insusi, in cadrul violului. Pentru Faribairn insa relatia cu un obiect rau este ceea ce reprima amintirile legate de abuzul sexual, care nu sunt doar intolerabile, ci si rusinoase, iar rusinea o leaga de rusinea copilului fata de parinti, cum este deoseori cazul. Din acest motiv, apare si sentimentul de rusine in a fi abuzat sexual. Faptul ca o relatie cu un obiect rau poate fi rusinoasa se bazeaza pe asumptia ca in prima copilarie toate relatiile de obiect sunt bazate pe identificare, aspect ce a fost recunoascut si de Freud insusi, care afirma ca "la inceputuri, … gratificare de obiect si identificarea sunt greu de distins una de alta" (The Ego and the Id, p35, apud Fairbairn, p. 64 )

Apararea este conversia unei situatii originale in care copilul este inconjurat de obiecte rele intr-o situatie noua in care obiectele lui sunt bune, dar el insusi este rau (p. 68 ).

Echivalent cu un alt nivel si anume cu nivelul civilizatiei, al culturii, nivelul la care opereaza supra-eul, este nivelul in care opereaza interpretarile analitice in termeni de vina si de complex a lui Oedip si este nivelul la care opereaza psihanaliza cel mai adesea. Pentru Fairbairn, vina este parte din natura apararilor, sau vina opereaza ca o rezistenta in psihoterapie, iar scopul psihanalizei este eliberarea, aducerea la suprafata din inconstient a obiectelor rele pentru ca ele sa fie purificate, pentru a fi supuse unui catharsis. Pentru aceasta este necesar ca analistul sa devina un obiect suficient de bun pentru pacient.

Fairbairn recomanda mai degraba precautie fata de interpretarea la nivel de vinovatie sau supra-eu, deoarece acestea pot avea efectul de a intensifica reprimarea obiectelor interne rele, lasand nerezolvata purificarea / curatarea acestor obiecte rele (p. 70 ).

In acest context, psihoterapeutul reprezinta adevaratul succesor al exorcistului, cel care scoate obiectele rele si le purifica si care este preocupat nu cu iertarea pacatelor, ci cu expulzarea demonilor (p70 ). Vorbind despre pactul cu diavolul a lui Christoph Heinzmann, analizat de Freud in amanunt in lucrarea "A Neuroses of Demoniacal Possession in the Seventeenth Century" (publicata 1927 ), Fairbairn vede capacitatea de a se salva, de a semna un alt pact, cu binele, cu Sfanta Fecioara si apoi ruperea pactului cu diavolul prin aceea ca ar exista:

"atractia pentru un obiect bun este un factor indispensabil in promovarea unei dizolvari a investirii emotionale a obiectelor interne rele si ca semnificatia situatiei transferentiale este partial derivata din acest fapt" (p.74 )

Disolutia investirii emotionala a obiectelor rele - CATEXIS

Astfel, pentru Fairbairn, cele doua obiective ale tehnicii analitice ar trebui sa fie:

- sa ajute pacientul sa elibereze obiectele rele ingropate in inconstient (care au fost internatlizate, pentru ca initial erau indispensabile )

- sa promoveze o disolutie a legaturilor libidinale prin care pacientul este atasat de aceste obiecte rele indispensabile Acestea fiind obiectivele, principiile tehnice ar trebui sa aiba in vedere:

- interpretarea sa fie realizata in termenii relatiilor de obiect, nu de gratificare;

- pulsiunile libidinale ar trebui prezentate pacientului ca fiind cautare de obiect si astfel ca fiind in principiu bune;

- asa numitul "rau" al libidoului ar trebui legat de atractia pentru obiecte rele;

- vina sa fie interpretata in termeni de relatii de obiect rele;

- sa manifeste precautie in interpretarea agresiunii, pentru a nu face pacientul sa simta ca el insusi este "rau".

Intr-o mare masura, simptomele psihopatologice reprezinta aparari impotriva "intoarcerii reprimatului", adica a intoarcerii obiectelor reprimate.

"Din punctul de vedere al pacientului, unul dintre efectele curei terapeutice este sa caute chiar situatia din care incearca sa scape" (p75 )

Factorul curativ ar aparea atunci cand "obiectele rele eliberate incep sa-si piarda puterea terorii pentru el". Insa, aceasta eliberare nu se refera la exprimarea activa in exterior a obiectelor rele (caracteristica a tehnicii paranoide ), ci la " eliberarea obiectelor rele din legaturile impuse de reprimare. Iar cand un astfel de obiect rau este eliberat, pacientul se confrunta cu sitatiile teribile care pana atunci au fost inconstiente. Situatiile externe vor capata semnificatia situatiilor reprimate ce implica relatii cu obiectele rele. Acest fenomen nu este un fenomen de proiectare, ci unul de "transfer" afirma Fairbairn.

Fairbairn, W. R. D. (1940 ) Schizoid Factors in the Personality in PSYCHOANALYTIC STUDIES OF THE PERSONALITY, 2001

Fairbairn, W. R. D. (1943 ) The repression and the Return of Bad Objects (with special reference to the ‘War Neuroses. ), Originally published in The British Journal of Medical Psychology, Vol. XIX, Pts. 3 and 4., in PSYCHOANALYTIC STUDIES OF THE PERSONALITY, 2001

Fairbairn, W. R. D. (1944 ) Endopsychic Structure Considered in Terms of Oject-Relationships in PSYCHOANALYTIC STUDIES OF THE PERSONALITY, 2001