"Comparativ cu adulții, este foarte probabil ca dolescenții să renunțe la orice precauție atunci când sunt cu prietenii lor." Este o afirmație care poate sperie orice părinte al unui adolescent, dar, pe de altă parte, este o realitate pe care este bine să o luăm în considerare. Adolescenții sunt imprevizibili, sunt dezinvolți, sunt creativi și vor să-și pună creativitatea în acțiune. Și de multe ori, nu pot fi opriți.

Aici putem vorbi despre acțiuni sănătoase și care să-i ajute în creșeterea și dezvoltarea lor sau de acținuni, activități, care le sunt total dăunătoare, chiar toxice. Și factorul determinat sunt famiile din care aceștia provin și de modelul pe care l-au văzut și învățat acasă. Copilul tău este oglinda familiei tale, la fel și adolescentul - va ști să aplice sau nu regulile, va asculta sau nu de părinții săi sau de cadrele sale didactice. Există și o preconcepție legată de adolescență, cum că este o perioadă de criză și noi, ca și părinți, ce să ne facem cu ei.

Dragi părinți, o să aveți, exact copilul pe care l-ați crescut sau educat cu reguli și limite clare, cu un echilibru emoțional, cu încredere în ei, stăpâni pe propriile alegeri sau dimpotrivă, adolescenți rebeli, fără limite și reguli, prinși în capcana dependențelor. Depinde de voi ce "oameni" sau "monștri" creați!

Este perfect normal ca o adolescentă sau un adolescent să se comporte, pentru o perioadă, poate mai lungă, după ce trece de etapa copilăriei, într-un fel "ciudat" pentru noi, imprevizibil, inconstant. Dacă tu, ca părinte, ai acasă, un/o preadolescent (ă ), ești uimit să vezi, cum, peste noapte parcă, își dă ochii peste cap, când nu-i convine ceva sau la aproape orice îi recomanzi sau transmiți; că nu-și mai dorește să-l/ să o ții de mână în unele momente sau când mergeți pe stradă și în jurul vostru sunt alți adolescenți; că nimic din ce spui nu mai este în regulă sau de acceptat și imediat ai parte de un comentariu tranșant.

E separarea de copilărie, e trecerea spre adolescență și este în procesul de maturizare și dezvoltare și... e normal. Foarte important aici să păstrăm niște limite foarte clare, iar dacă simțim că au întrecut măsura, să le comunicăm acest aspect, asertiv și prietenos, că ne derenjează și am dori să-și exprime opinia și nevoia într-o formă confortabilă emoțional pentru toată lumea. Psihoterapeuta Lisa Damour, specializată în consilierea adolescenților, spune că cele două semnale pe care adolescenții le folosesc cel mai frecvent pentru a ne comunica faptul că ne contestă autoritatea sunt: datul ochilor peste cap și abordarea unui ton impertinent.

Chiar și copiii cuminți pot face asta și este bine, ca părinte, să te bucuri, pntru că, în felul acesta își exprimă propiile trăiri atunci când le sunt încălcate anumite drepturi, dorințe sau nevoi personale. La fel ca și copiii mici, adolescenții testează limitele părinților, deoarece vor să știe la ce nivel se află ele și ce anume pot sau au voie să facă și ce nu. În acest caz, este bine să păstrați limite clare și precise.

Este decurajant pentru un adolescent să aibă acces la atracții tentante, periculoase și să știe, de asemenea, că nimeni nu îl veghează și că poate face orice; îi lipsește siguranța în adultul de lângă el. Cercetările au demonstrat că "adolescentele ai căror părinți sunt foarte permisivi - fie că sunt indulgenți, neglijenți sau doar șovăitori în a interveni - sunt mai predispuse să ajungă în situații de abuz de substanțe sau să facă prostii la școală, decât cele ai căror părinți stabilesc limite și le aplică". Deci, stabiliți limite și respectați-le!

În practica din cabinet, o altă problematică pe care o întâmpin este "disperarea" părinților legată de "statul pe telefon" în rândul adolescenților. Sincer, în prezent, toți adolecenții cu care lucrez, nu vin fără telefon, pe care binețeles, îl țin lipit de ei. Dar, pe de altă parte, este bine de știut că, pentru ei, este o nevoie de a comunica cu cei de aceeași vârstă, de a avea prieteni și de a aparține unui grup, o nevoie fundamentală a noastră, a oamenilor.

Telefonul și folosirea lui sunt necesare și folositoare în prezentul nostru, în era în care trăim, dar cu anumite limite. În momentul în care, și aici, limita este depășită, este nevoie să interveniți. Nu știu dacă, ca părinți, verificați contul de facebook al adolescentului vostru sau alte canale de comunicare, dar ar fi bine să fiți la curent, mereu, cu ce postează, la ce au acces să vizioneze. Acest aspect face parte din responsabilitatea ta de părinte, de a veghea, de a proteja și sprijini adolescentul tău de informațiile cu care este bombardat.

Am să împărtașesc șocul meu pe care îl am, când aud, copii de clasa a șaptea, adică care au doar 13 ani, care spun cu dezinvoltură sau teroare, în funcție de caz, că principalul subiect ale generației lor sau al clasei din care fac parte, este sexualitatea: "pe cine și cum ating, cum pot să obțină băieții fotografii cu colegele lor goale, filmele porno pe care le urmăresc, cu cine ar putea întreține o relație sexuală, "cui poate să-i dea viol", cât de sexy ne îmbrăcăm la școală, cum impresionăm băieții să arătăm că suntem disponibile și am vrea să fim atinse sau curtate!" Acestea sunt doar o parte din ce-mi aud urechile în cabinet! Realitatea este mai groaznică și șocantă decât o pot surprinde eu aici, în cuvintele scrise!

Dragii mei părinți de adolescenți, una din recomandările mele este să vă apropiați de ei, au nevoie "disperată" de ATENȚIA, IUBIREA, AFECȚIUNEA, SPRIJINUL, ASCULTAREA voastră, de o parte din timpul vostru prețios! Experimentați asta acasă și veți observa schimbări! Dacă aveți nevoie de sprijin, apelați! Suntem aici, ca specialiști, pentru a vă ajuta, pentru a vă fi alături! O relație în armonie cu copilul vostru adolescent vă doresc!

Autor articol: psihoterapeut Ana Ceornea