"Învață-mă să mă descurc singur (ă )"- Maria Montessori

La fel ca și noi, adulții, copiii noștri au nevoile lor, care cer a fi satisfăcute și îndeplinite. Pentru a le putea cunoaște care le sunt nevoile, este necesar să-i cunoaștem mai întâi. Întâlnesc în practica din cabinet, foarte des, cazuri de părinți hiperprotectivi care nu le permit propriilor copii să se dezvolte și să crească liber, armonios și independent și astfel nu-i cunosc îndeajuns, de ce sunt capabili să facă și ce anume mai au de învățat. Foarte mulți dintre aceștia consideră că, aceasta înseamnă, de fapt, iubire, și că protejându-i și făcând în locul lor de la diverse chestii mărunte și până la activități de viață independentă (ex: mâncat singur, spălat pe mâini, îmbrăcat, etc. ) îi ajută și sunt, astfel "părinți buni și iubitori".

Dragi părinți, cei care încă mai faceți lucruri prin care le sufocați dezvoltarea și le tăiați aripile copiilor voștri, le faceți o mare defavoare și un mare rău! Îi țineți pe loc, în loc să îi lăsați să crească în ritmul natural, propriu. Îi distrugeți, în loc să îi iubiți! Iubirea se poate da în diverse moduri, dar nu așa! Pentru a putea crește un copil încrezător în forțele proprii, cu o imagine favorabilă și pozitivă despre propria persoană, cu un echilibru mental și care să se poată descurca în diversele provocările care îi sunt date de viața de zi cu zi, este nevoie să respectăm niște nevoi ale acestora.

Iată 7 nevoi fundamentale ale unui copil, de care un părinte este necesar să țină cont:

1. Să fie doar observați, nu etichetați sau judecați. Copiii fac în fiecare zi multe "pozne" sau au comportamente, cu care noi adulții, nu suntem de acord. Imediat după ce un copil a greșit, în cele mai multe dintre cazuri, părintele îi aplică o corecție, fie ea verbală, printr-o etichetare, de exemplu: "e rușine!", "nu-i frumos ceea ce ai făcut", "obraznicule", "nu asculți niciodată, ești pedepsit", fie o corecție fizică, aplicându-i o palmă. Cel mai sănătos comportament care l-ar ajuta pe copil, dar și pe noi ca și părinți, pentru a nu ne simți vinovați după, pentru aplicarea corecției, este de a comunica cu acesta despre comportamentul observat și de a i se explica de ce nu este în regulă sau nu sunteți de acord. Explicația, blândețea, calmul vor aduce pe viitor altfel de reacții și atitudini din partea copilului vostru.

2. Tu, ca adult, să deții controlul asupra situației. Copilul are nevoie, ca tu, adultul, să-i transmiți o stare de siguranță, că poți să te descurci, că ai situația în propriile mâini și vei găsi o soluție de a o rezolva. Copiii au nevoie și consimt ca părinții lor să stabilească restricții cu claritate, ușurință și blândețe, după care să se ghideze. Un copil care este nevoit ca el să decidă pentru unul dintre părinți sau care preia frânele unei inițiative, nu se simte prea fericit, deși poate pe moment ar arăta asta. Copiii au nevoie de o autoritate, de un părinte care să-și exercite cu responsabilitate, rolul său de adult.

3. Să aibă o legătură autentică cu părintele său. Copiii învaţă să se deschidă pe măsură ce au încredere tot mai multă în adultul de lângă el. Poţi crea o legătură reală, autentică cu copilul tău atunci când îţi manifeşti interesul în mod constant faţă de el şi nevoile lui, când manifeşti toleranţă, bunăvoinţă şi empatie pentru toate situaţiile plăcute şi neplăcute prin care trece. Tonul calm şi blând, atenţia acordată atunci când are nevoie, contribuie toate la crearea unei legături puternice şi profunde între tine şi copilul tău.

4. Să fie ascultat. Una dintre marile noastre nevoi este aceea de a fi ascultat ce avem de spus până la capăt, deşi de cele mai multe ori suntem întrerupţi de către interlocutor. Mulţi copii spun în cadrul şedinţelor de terapie că părinţii lor nu-i ascultă, oprindu-i din discursul lor şi spunându-le că nu au dreptate sau mai rău, că spun o prostie. Ce învaţă copilul din asta? Să ascundă data viitoare ce are de spus, să se distanțeze, să-și inhibe trăirile, gândurile și să considere că ceea ce are de spus nu are valoare sau nu este important pentru părintele său.

5. Să fie acceptat așa cum este. Tendința generală pe care o remarc la oameni destul de des, este aceea de a-l schimba pe celălalt de lângă, de a-l modela, așa cum consideră că este cel mai bine pentru el. Părinții fac asta în mod constant cu copiii lor - îi modelează, îi schimbă - "pentru a reuși, pentru a le fi bine". Copilul are nevoie să fie acceptat exact așa cum este, cu calități și cu părți de umbră, pe care în timp și le va modela armonios dacă este îndrumat și nu forțat din exterior. Acceptați-vă copilul așa cum este, pentru că este minunat și va deveni pe zi ce trece din ce în ce mai minunat! Experimentați asta!

6. Să aibă voie să fie trist, furios, dezamăgit. Societatea în care trăim ne îndeamnă mereu să nu ne exprimăm trăirile, mai ales dacă sunt negative. Auzim des "ești băiat mare, nu ai voie să plângi!". Ba da, copiii au voie să fie triști, să fie furioși, să simtă dezamăgire, iar TU ca părinte, să fii acolo să-l susții și să-l sprijini să treacă peste obstacolul întâmpinat. Încurajează-ți copilul să-și trăiască emoțiile, să le expună și să se elibereze de ele, pentru a putea ajunge la acceptare și la o stare de liniște și pace interioară!

7. De a fi sprijinit să treacă peste o problemă. Cei mai mulți dintre părinți atunci când copilul lor întâmpină o greutate, nu reacționează corespunzător sau au un comportament neadecvat, îi ceartă, îi critică sau chiar îi pedepsesc. Pentru ca un copil să se poată dezvolta corespunzător și să facă față condițiilor diverse ale vieții, are nevoie să știe și să experimenteze și aspecte mai provocatoare ale vieții. Ce este important, este faptul ca acesta să știe că are alături un părinte care nu face decât să-l sprijine și să-l ghideze, să-l iubească chiar dacă este bun sau "rău", dacă a acționat corect sau greșit într-o anumită situație.

Fii alături de copilul tău, iubindu-l și acceptându-l așa cum este!