Noţiunea de pedeapsa a căpătat conotaţii diferite de-a lungul timpului: de la bătaia ruptă din rai la absenţa oricărei forme de coerciţie. Întrebarea care se pune este: când trebuie să reacţionăm la "greşeala unui copil şi când, nu? Poate mai corect ar fi, să ne întrebăm:’Esti conştient de influenţa reacţiei tale coercitive asupra psihicului copilului tău? Pentru că trebuie să ştiţi că, toate acţiunile tale de azi, îţi formează copilul de mâine. Dar, hai să aflăm, care este psihologia pedepsei.

Să ne imaginăm pentru început urmatorele scenarii:

1. Copilul arunca cu mingea şi răstoarnă oala cu ciorbă din bucătărie

2. Copilul "pictează" (mâzgăleşte ) un perete

3. Copilul îi tunde părul surioarei (vecinei ) mai mici împotriva dorinţei ei, pentru că aşa a văzut la televizor

Care este cea mai bună reacţie parentală în aceste situaţii?

Să luăm primul scenariu.

În acest caz, sunt posibilele următoarele reacţii din partea adultului îngrijitor (caregiver ):

a ) Reacţii agresive: Îl ceartă pe copil/ Îl umileşte/ Îl loveşte

Consecinţe: stima de sine scăzută a copilului, frica de greşeli, rămâne în zona de confort, nu are iniţiative

b ) Reacţii salvatoare: părintele îi spune că "nu face nimic" şi face curăţenie după el.

Consecinţe: copilul învaţa că altcineva va avea mereu grijă de el, nu se responsabilizează

c ) Reacţii paradoxale: părintele îl pupă şi îl îmbrăţişează

Consecinţe: copilul va ajunge un "Domnul Goe" (hiperrăsfăţat, totul i se cuvine, are numai drepturi ) şi va asocia "actele de bravură" cu afectivitatea.

d ) Reacţii responsabilizatoare: cu o voce calmă îi aminteşte copilului care este regula încălcată ("Îţi amintesc că nu aveai voie cu mingea în bucătărie" ), accentuează importanta reparării ("Acum e important să faci curat" ) şi îl responsabilizează, sugerându-i etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a curăţa pe jos (dacă e mai mic şi nu ştie cum să procedeze ): "Du-te te rog, în baie şi adu sulul de hârtie igienică, pune mai multe hârtii pe jos, aruncă hârtiile la coş" etc

Consecinţe: copilul învăţa că greşeala nu e catastrofală, dar în acelaşi timp şi că ea trebuie reparată.

Dacă greşeala se repetă (un alt "gol" în bucătărie ), pot fi şi alte consecinţe de genul:" Azi te joci mai puţin cu ...X minute la calculator" sau "Vei plăti X lei din puşculiţa ta"

Concluzie: Ce a făcut, de fapt copilul?

Ei bine, cuprins de bucuria jucatului, a uitat că nu are voie să se joace cu mingea în casă. Pentru un copil sănătos, e normal să se transpună cu totul în joc şi să uite de reguli. Dacă reacţia adultului e exagerată (agresivă ), copilul o va percepe ca pe o traumă. Dacă nu există nici o reacţie, copilul va deveni răsfăţat

În scenariul al doilea în care copilul pictează un perete, pot fi aceleaşi tipuri de reacţii ca şi în primul caz, cu deosebirea că în locul reacţii responsabilizatoare (punctul "d" ) trebuie să folosim Nonreacţia (răspunsul corect ). Deoarece copilul îşi dezvoltă creativitatea şi capacitatea de explorare, cel mai bine este să-l lăsăm să mâzgălească peretele până se plictiseşte. Dacă ne deranjează foarte tare micul Picasso, putem să-i limităm accesul la 1-2 pereţi sau să ii punem la dispozitie un panou sau coli mari de hartie.

În scenariul al treilea, cu "hair stilistul" amator, este vorba tot de o nevoie de creativitate sau explorare, dar în acest caz, corect este să avem o reacţie responsabilizatoare (punctul "d" ), deoarece copilul tuns a fost afectat. Accentul trebuie pus pe empatie, astfel încât micul frizer să înţeleagă suferinţa pe care i-a produs-o "clientei" tunse forţat. Copilul va trebui şi responsabilizat, de exemplu să-i spele farfurioara surioarei până îi creşte acesteia părul sau să-i citească seara la culcare ori să îi "doneze" desertul său un anumit interval de timp. Este complet interzisă o atitudine înspăimântătoare din partea părintelui. Nu uitaţi un lucru: dacă sperii un copil, nu faci decât să-l blochezi pe viitor, dar dacă alegi o "pedeapsă" în mod inteligent, el va învăţa din ea, va transforma eşecul intr-un feed-back. .