Paul Bloom este profesor de psihologie și științe cognitive la Universitatea Yale. El aduce un curent nou, poziționându-se, cu argumente, împotriva empatiei. (Cartea lui, AGAINST EMPATHY: The Case for Rational Compassion a apărut în anul 2016. ) Nu numai că, din punctul său de vedere, capcanele presupuse de empatie sunt numerose și nu ajută la construirea unei lumi mai bune, dar se pare că lucrurile stau exact pe dos (fie că ne raportăm la o perspectivă personală sau una globală ).

Știți mesajele acelea de pe rețelele de socializare care conțin o imagine a unei persoane bolnave de cancer, prin care se cere utilizatorilor să dea "Like" pentru a ajuta persoana respectivă? Ei bine, acest gen de post face apel la impulsul empatic. Ultilizatorii rețelei distribuie conținutul fără a verifica data postului, veridicitatea conținutului, fără a se gândi în ce mod ar putea conduce distribuirea la îmbunătățirea ipoteticei situații tragice, fără niciun simț critic, doar sub un imbold al unui sentimentalism de moment, complet irațonal.

Paul Bloom menționează că empatia se manifestă automat, chiar involuntar, fiind imprimată în structurile primare. Poate fi remarcată și la bebeluși, motiv pentru care aceștia reacționează la vederea sau auzul suferinței altora, iar de îndată ce sunt suficient de mobili încearcă să ajute. Iar acest lucru nu este specific doar oamenilor, astfel că primatologul Frans de Waal susține că cimpanzeii își pun brațele în jurul victimei unui atac și o bat pe umăr în semn de consolare.

Psihologul de la Yale face o distincție foarte clară între emaptie și compasiune și susține că empatia se întâmplă doar în momentele în care împărtășim experiența emoțională a unei alte persoane. Astfel, empatia ar putea determina un terapeut care tratează fobiile să devină, la rându-i, fobic. Compasiunea, pe de altă parte, este considerată a fi legată mai degrabă de modul în care o persoană reacționează față de altcineva aflat în suferință, iar acest lucru nu are legătură cu felul în care se simte persoana respectivă. Dacă ajutând cu compasiune putem schimba lucrurile în bine, făra a fi afectați noi înșine în proces, empatia, pe termen lung, are efecte devastatoare, putând să conducă la epuizare. (Persoanele foarte empatice nu au un buton de "Stop!" și nu pot întrerupe după bunul plac intensitatea trăirilor provocate de suferința percepută. Femeile sunt mai predispuse la epuizare cauzată de empatie, ele fiind mai pregătite din punct de vedere evoluțonist (prin calitatea de mamă ) să intre în relații asimetrice - marcate de dezechilibre între ce dau și ce primesc. ) De asemnea, relația dintre empatie și psihopatie nu este considerată una relevantă (psihopaților lispindu-le multe alte răspunsuri emoționale, nu doar empatia ).

Astfel, Bloom afirmă că dacă vrei să fii bun și să faci bine, emapatia este un prost îndrumător. Tindem să fim mai empatici cu oamenii atrăgători, cu cei care arată ca noi sau provin din același cadru etnic sau național. În același timp, dacă prin empatie ne conectăm la indivizi particulari, reali sau imaginari, aceasta este insensibilă la diferențe numerice și date statistice. Așadar, deciziile publice ar fi mai corecte și mai morale în absența empatiei. În această nouă lumină, politicile ar putea fi mult îmbunătățite prin aprecierea faptului că o sută de morți sunt mai grave decât una, că viața unei persoane din altă țară este la fel de importantă ca a vecinului, dacă am vedea importanța vaccinării și am răspunde provocărilor impuse de schimbările climatice. Din punctul de vedere al lui Bloom, a fi o persoană bună are puțin de-a face cu empatia și este mai degrabă legat de un tip de compasiune rațională, mai distantă, însoțită de un bun auto-control și simțul dreptății.

În ce măsură argumentele lui Paul Bloom sunt convingătoare sau nu, reprezintă sursa a multe polemici. Cu siguranță, susținătorul curentului împotriva empatiei încearcă o direcție complet contraintuitivă și care lasă multe semne de întrebare printre argumente: Putem simți compasiune fără a simți empatie în prealabil?; Se referă Bloom cu adevărat la empatie, sau mai degrabă se folosește de acest termen pentru a descrie un mecanism primar, un răspuns emoțional irațional, un soi de sentimentalism?; Empatia este cea care ne împiedică să luăm decizii raționale când este vorba de declanșarea războaielor sau, de fapt, "insuficiența empatică"?; Empatia, în sine, sau doar sentimentele asociate punerii în pielea celuilalt, care pot fi de furie, frică, neputință, sunt cele care ne orbesc?; Ar putea fi mai potrivit să urmărim o lărgire a perspectivei, o exersare a empatiei din mai multe unghiuri pentru o înțelegere mai corectă a lucrurilor, o completare a punctelor de vedere?

Teoriile lui Paul Bloom deschid, cu siguranță, porțile studiilor în domeniu. Probabil că va mai trece timp până când vom putea afla cu exactitate în ce măsură empatia, compasiunea, grija pentru ceilalți, iubirea, altruismul se suprapun și se influențează reciproc. Toate elementele cunoașterii sunt însă binevenite și contribuie la fundamentarea perspectivelor noastre privind viața, psihicul uman, posibilitățile de a ajuta într-un mod mai potrivit, modalitățile în care putem contribui la îmbunătățirea lucrurilor la nivel personal, interpersonal sau global.

Sursa text:

http://bostonreview.net/forum/paul-bloom-against-empathy

Sursa foto:

http://www.stocksnap.io/