Pesimismul este perceput în mod intuitiv ca fiind "toxic sau "boală grea", iar dacă nu o boală în sine, oricum o cauză sigură de îmbolnăvire ... În orice caz, e de înlăturat din viața noastră, sursă a disconfortului și a incapacității de a ne atinge potențialul imaginat și neimaginat încă.

Lucrurile stau însă chiar așa? Cum se face atunci că marii filozofi ai lumii l-au ridicat în slăvi și l-au considerat o sursă a binelui, a creativității, a sănătății psihice, a unei vieți trăite în spiritul responsabilității, a separării a ceea ce este cu adevărat important de ce nu este important?

Alain de Botton aduce într-o nouă lumină pesimismul și asumarea acestuia și subliniază faptul că este starea specifică oamenilor, în condițiile în care viața în sine este o experiență în apropierea morții. Îmbrățișarea unei astfel de perspective nu ar trebui să ne sperie, ci mai degrabă să ne ajute să ne trăim mai bine viața.

Cum am devenit din ce în ce mai dependenți de confortul imediat (tehnologia aducându-și contribuția semnificativă la această stare de lucruri ), avem tendința de a înlătura orice ne aduce disconfort. Totuși, când a ajutat ascunderea sub preș a înseși condiției noastre, a stării de fapt, la ameliorarea lucrurilor? Nu fac și aspectele negative, rele, parte din contractul cu viața? O stare de fericire continuă nici nu este posibil de susținut funcțional de creier. Dimpotrivă, ar putea semnala existența unei tulburări psihice. La fel ca durerea, tristețea are rolul său. Aceasta anunță unde se cere schimbarea. Este și un foarte bun motivator - dorința de a depăși starea de disconfort ne motivează să întreprindem acțiuni în vederea ameliorării.

Trăim cu speranța că totul trebuie să meargă bine, după voia noastră și sfidăm realitatea. Este extraordinar când, totuși, nu ni se întâmplă nimic rău, șansele fiind foarte mici, dacă avem în vedere multitudinea de factori care ar putea contribui la asta pe parcursul unei zile. Nu ne ducem existența într-o lume perfectă și ar fi nevoie să ne obișnuim cu această idee. Alain de Botton, citându-l pe Seneca, subliniază că furia are la bază optimismul, un optimism neîmplinit. Ne înfuriem când ne pierdem cheile sau când stăm în trafic, ca și cum în niciun caz nu ar trebui să se întâmple acest lucru. Suntem invitați, așadar, la a face în fiecare dimineață premeditația lui Seneca - respectiv să ne imaginăm toate dezastrele care ni s-ar putea întâmpla pe parcursul zilei respective. În felul acesta am putea să învățăm să fim recunoscători pentru că a existat o mulțime de nenorociri care puteau surveni și totuși nu s-au produs.

Sigur, o astfel de perspectivă nu are nimic de-a face cu legea atracției sau cu alte metode de autoajutorare, care au "scopul" de a scoate miliardarii sau omnipotenții din noi, dar, de fapt, îmbogățindu-i doar pe cei care promovează aceste idei. Pesimismul, în mod paradoxal, este o abordare plină de umanitate și umilință, un punct de vedere mai realist privind condiția noastră temporară, ci nu doar iluzii deșarte.

Alain de Botton listează o serie de avantaje ale unei tristeți fericite, trăite pe de-a-ntregul. Printre acestea se numără faptul că există o corelație directă între sensibilitatea la suferință și cea la plăcere și că doar cei care înțeleg suferința se pot bucura cu adevărat de viață. Pe de altă parte, creativitatea și compasiunea pot urma dorinței de a înlătura suferința proprie sau a celorlalți. Nu în ultimul rând, de Botton consideră că o stare de tristețe asumată sporește sex-appeal-ul, justificând că prin iubire încercăm, de fapt, să atingem tristețea altor persoane și fiecare relație profundă are la bază o confesiune a sentimentului de solitudine.

Printre modalitățile în care ne putem însuși sentimentul de tristețe și ne putem bucura de el se numără: contemplarea ideii de moarte, acest lucru ajutându-ne să ne setăm prioritățile în viață; explorarea unor ruine moderne ale unor foste clădiri dezafectate ne pot ajuta să punem lucurile în perspectivă și să analizăm schimbările produse de trecerea timpului; renunțarea la considerarea reușitelor ca centru al existenței noastre și conectarea la lucrurile ce ne fac să ne simțim cu adevărat mici - eternitatea, natura, moartea, timpul; descoperirea artei, parte din rolul acesteia fiind tocmai de a da diferite forme trăirilor umane greu de conținut.

Până la urmă, este loc sub soare pentru noi toți. Așa cum George Bernard Shaw spunea: "Atât optimiștii, cât și pesimiștii își aduc contribuția în societate. Optimistul inventează avionul, pesimistul inventează parașuta."

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=Aw1oLtuJOXQ

Sursa foto: www.stocksnap.io