Tihoi Yvonne Camelia - Cabinet de Psihologie si Psihoterapie

Povestea psihoterapiei pozitive
Pentru că toți avem o poveste și tuturor ne plac poveștile am să vă spun în continuare povestea psihoterapiei pozitive.
A fost odată ca niciodată o zi frumoasă și senină a anului 1968, zi în care veni pe lume o fetiță frumoasă, care mai târziu se dovedi tare înțeleaptă. Era un copil dorit și așteptat atât de părinții săi cât și de oamenii din jur. Mama sa, Psihoterapia și tatăl său dr. Nossrat Peseschkian se tot gândiră cum să-i pună numele, și deoarece zâmbea tot timpul, chiar și atunci când cineva se uita urât la ea o denumiră Pozitivă. Era un copil inteligent așa că, în scurt timp învățase tot ce e mai bun de la fiecare dintre surioarele ei mai mari, diverse meșteșuguri care să o ajute pe mai târziu în viață și în meseria pe care își dorea s-o îmbrățișeze mai târziu. Am uitat să vă spun că, de când era micuță, micuță avea un vis -  își dorea ca atunci când va fi mare să poată să-i ajute pe ceilalți. Astfel, ținând cont de ceea ce o învățaseră surioarele ei mai mari și integrând într-un mod propriu învățătura primită de la ele își configură și își defini propria modalitate de a-i ajuta pe ceilalți. Fiind un copil curios, dar în același timp și un fin observator, privind lumea din jurul ei observă că fiecare om este unic, diferit, irepetabil, fiecare are anumite nevoi particulare dar și universale, fiecare are propriile convingeri, dar și valori.  Fiind o fire deschisă, altruistă, îndreptată înspre oameni a mai observat, atât la sine cât și la cei din jurul său două resurse native importante pe care ulterior le-a denumit capacități: capacitatea de a iubi și capacitatea de a cunoaște, de a ști, capacități pe care cu toții le avem. A observat de asemenea la oamenii pe care i-a întâlnit în drumul său prin viață că, cu toții dispuneau de resurse de a face față problemelor cu care se confruntau, că potențialul uman este uriaș și fiecare are posibilitatea să se autodepășească. A mai observat că în fiecare se găsește atât problema, conflictul, cât și rezolvarea, resursele fiind în fiecare dintre noi. De la mama ei a învățat să iubească și să folosească în viața și în munca ei poveștile. Încă de când era micuță mama ei îi spunea povești, parabole, mituri, metafore. A observat că poveștile oferă posibilitatea oamenilor să se detașeze de problemă, să vadă și alte puncte de vedere ale problemei, să confere propriile semnificații, să intuiască soluții alternative propriei probleme. De la tatăl ei a învățat că este de dorit ca în viață să existe un echilibru. ,, - Nu uita, draga mea ca în viață să ai un echilibru cât mai bun între munca ta, realizările tale, timp pentru tine, pentru trupul tău, să fii în contact cu oamenii și să nu uiți să-ți făurești planuri de viitor și să te încrezi în visele tale. Dacă abuzezi într-o direcție sau alta vei pierde echilibrul", ia spus el într-o zi. Astfel ea și-a format un Model al Balanței, al echilibrului după care să se ghideze în viață. A învățat că puterea stă în ea și că pe baza celor două capacități native pe care le deține, cea de a iubi și cea de a cunoaște poate să-și construiască un destin măreț și luminos. De atunci călătorește prin lume și îi ajută pe cei în nevoie. Eu am întâlnit- o acum șase ani, într-o frumoasă zi de mai a anului 2009 și de atunci pot să spun că face parte din mine, ajutându-mă să-mi schimb viața în bine. 
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Psihoterapeut: Tihoi Yvonne Camelia