HIPNOZA PENTRU CEI CU ADEVARAT CURIOSI

Inapoi Autor: Psiholog clinician Camelia Mirica
Hipnoza pentru cei cu adevărat curioşi

Ce este hipnoza? Hipnoza este o metodă psihoterapeutică, în cadrul căreia o persoană, respectiv hipnoterapeutul, îi sugerează unui client, pacient sau subiect să manifeste schimbări în senzaţii, percepţii, gân¬duri sau comportament.
Abilitatea unei personae de a avea sugestii hip¬notice poate fi inhibată, împiedicată de frici sau griji ce apar în urma unor păreri preconce¬pute, greşite despre ceea ce se numeste hipnoză clinică.
Persoanele care sunt hipnotizate nu îşi pierd controlul propriului comportament. În mod normal ei rămân conştienţi de cine sunt şi unde sunt şi, în afara cazului în care amnezia a fost sugerată, ei îşi amintesc ceea ce a reieşit în urma hipnozei.
Transa hipnotică este o stare asemănătoare celei în care urmărim cu atenţie un film sau citim absorbiţi o carte, este o concentrare a atenţiei asupra unui anumit lucru, auzind şi văzând ce se petrece în jurul nostru, dar fiind concentrate pe subiectul urmărit, este o trecere lina de la mint¬ea conştientă la mintea inconştientă (rezervorul nostrum de emoţii, trăiri, soluţii ), acea parte a minţii noastre care ne permite să rezolvăm probleme, să găsim cheile soluţionării.
Hipnoza clinică este o procedură, un instru¬ment care este folosit în afecţiuni psihoso¬marice ca: enuresis, astm bronşic, insomnie, tulburări menstruale, în tulburările conduitei alimentare gen obezitate, anorexie, bulimie, în tulburari sexuale, în combaterea durerii, în anxietate şi depresie.
Ce se întâmplă de fapt? În timpul hipnozei avem acees direct la inconstientul nostru. În mod obişnuit ne dăm seama numai de ceea ce se întâmplă în mintea noastră conştientă. Ne gândim la problemele care se află în mintea noastră, ne alegem în mod conştient cuvintele sau încercăm să ne amintim anumite activităţi ale noastre. Dar când facem aceste lucruri, colaborăm cu mintea noastră inconştientă, acea parte a minţii care se află "sub ceea ce gân¬dim". Atunci când adormim, mintea conştientă face loc celei inconştienţe. În hipnoză se întâmplă ceva asemănător: adică permitem minţii inconştiente să aibă un rol activ şi ast¬fel ajungem mai uşor la soluţia problemelor. Putem lucra direct cu mintea inconştientă si astfel hipnoza ne ajută să rezolvăm mai uşor problemele datorită cărora avem dificultăţi.
Psiholog clinician
Camelia Mirica
www.cabinetpsihologiemiricacamelia.ro

PsychoLife - Psiholog Mirică Camelia



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp