TIPURI DE COMUNICARE ÎN FAMILIA DISFUNCŢIONALĂ Familia se poate denumi drept un grup social realizat prin cÇŽsÇŽtorie, alcÇŽtuit din persoane care trÇŽiesc împreunÇŽ, au o gospodÇŽrie casnicÇŽ, comunÇŽ, sunt legaţi prin relaţii natural- biologice, psihologice, morale şi juridice şi care rÇŽspund unul pentru altul. Familia este un microsistem social, fiindcÇŽ în ea se regÇŽsesc aproape toate elementele de structurÇŽ ale sistemului social global. În cadrul familiei putem avea sistemul fraţilor, al pÇŽrinţilor, copiilor. Orice sistem este guvernat de reguli, adicÇŽ de graniţe. Sistemul este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntâmplÇŽtoare, care functioneazÇŽ pe baza unor reguli şi dispune de homeostazie (echilibru ) . Familia devine astfel un intermediar critic, periculos, variabil între societate şi individ (Satir, V., 1973 ) . Eşecurile ce rezidă din neîndeplinirea şi nesatisfacerea nevoilor şi dorinţelor au adesea o semnificaţie personală şi nu pot fi înlăturate.Ele răman ca amintiri latente, chiar obsedante, asa încat acest sentiment al deficitului se dezvoltă şi poate fi mereu agravat.Sentimentul deficitului poate avea cauze din cele mai diferite: slăbiciune fizică, înfăţisare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (Allport, G.W., 1991 ), sărăcie, lipsă de educaţie, vocabular sărac, putere de judecată înceată.Uneori, acest deficit se poate datora unor stări ce ţin de vinovăţie şi păcat. Familia de origine este principala sursă de socializare primară, de formare a resurselor personale, ea oferă şi induce copiilor şi tinerilor anumite valori, norme, atitudini şi comportamente. Climatul din mediul familial poate fi relevant pentru indivizi prin iubirea şi /sau conflictele cu părinţii precum şi prin gradul de iubire/ conflicte între părinţi; adolescentul care trăieste într-un mediu familial sănătos, dezvoltă mecanisme de adaptare sănătoase care au un impact fericit asupra stabilităţii viitorului cuplului. Familia implica: relaţii economice, juridice, spirituale, implica dimensiune biologicÇŽ şi dimensiune socialÇŽ. Deci, familia este un "laborator" în care indivizii umani, ca membri ai societÇŽţii, se formeazÇŽ, transmit valori şi norme sociale. Interactiunea dintre membri familiei se realizeazÇŽ dupÇŽ anumite reguli, familia cÇŽutând sÇŽ-şi mentinÇŽ homeostazia (echilibrul ) . Familia poate avea grade diferite de deschidere cÇŽtre mediul ei exterior.Mediul exterior poate fi reprezentat de prieteni, rude, vecini, scoalÇŽ, instituţii. Înţeleasă şi concepută ca funcţionalitate integrală a familiei, normalitatea vieţii familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcţiilor, rolurilor şi sarcinilor din cadrul familie. Absenţa uneia dintre aceste funcţii, datorată unei organizări deficitare a structurii familiei (dezorganizării ei ), are o serie de implicaţii. Odată cu schimbarea compoziţiei familiale se schimbă rolurile familiei, conţinutul acestora, precum şi calitatea interacţiunilor între membri. În această situaţie, familia ca întreg se dezorganizează, performanţele ei devin minime, iar climatul său se deteriorează, exercitănd influenţele negative dintre cele mai profunde asupra membrilor comunităţii familiale.O asemenea familie, lipsită de o funcţionalitate normală, este o familie dezorganizată.Disfuncţiile ei apar şi mai vizibil în situaţii de divorţ, când căsătoria eşuează, în majoritatea cazurilor despărţirea partenerilor generând consecinţe nefaste, uneori dramatice, asupra familiei ca întreg şi în special asupra copiilor aflaţi la vârsta minoratului şi adolescenţei. Familiile închise au puţine relatii sau chiar deloc cu mediul, au reguli şi principii proprii, au un grad mare de rigidizare fiind foarte rezistente la schimbare. De exemplu familii cu puţini prieteni, care nu fac şi nu primesc vizite. Familiile deschise au multe relaţii de prietenie care presupun vizite reciproce, preocupÇŽri pentru modificarea regulilor şi a concepţiilor prin observarea altor familii.Granitele se pot schimba în functie de situaţie.Astfel se intalnesc: -graniţele rigide unde interactiunea şi comunicarea între sisteme este minimalÇŽ.Indivizii sunt izolaţi sau fortaţi sa acţioneze autonom, ei putând deveni separate de restul familiei; -graniţe clare unde se promoveazÇŽ comunicarea deschisÇŽ şi intimitatea subsistemelor, astfel încat acestea pot opera liber pentru îndeplinirea funcţiilor lor în cadrul familiei; -graniţe difuze unde este definit vag funcţiile şi rolurilor membrilor care fac parte din subsisteme.Nu este clar cine are responsabilitatea şi autoritatea, relaţiile dintre membri sunt suprapuse. Rolurile familiale. Asumarea şi exercitarea lor în cadrul familiei Specialiştii au identificat mai multe roluri pe care actorii familiali le exercită în timpul convieţuirii, şi anume: 1.Primul rol exercitat este rolul conjugal; acesta conferă parteneriat în relaţie, iar cei doi sunt soţ si soţie. 2.Cel de al doilea rol pe care il exercită partenerii este rolul de părinte sau rolul parental; este rolul care permite celor doi parteneri să relaţioneze cu copiii. 3.Al treilea rol exercitat în cadrul familiei este rolul fratern, care vizează relaţia dintre fraţi; acest rol este învăţat din relaţiile de afecţiune, rivalitate, solidaritate, competiţie, conflictuale sau negociere promovate cu egalii. În cadrul familiei sunt exercitate cele două roluri pe care fiecare dintre cei doi parteneri de cuplu le promovează în cadrul familiei constituite, rolul de sex şi rolul conjugal. La fel de important este momentul când apare copilul şi când cei doi sunt obligaţi să îşi exercite cel de-al treilea rol, rolul parental. Astfel un partener îndeplineste trei roluri în cadrul familiei cu copii. Exercitarea rolurilor în cadrul familiei poate crea uneori tensiuni, care conduc la conflicte în cadrul relaţiilor intrafamiliale. În condiţiile actuale, când asupra familiei acţionează factori externi care o expun unor presiuni transformative, exercitarea sarcinilor partenerilor conjugali devin greu de îndeplinit; ei trebuie să menţină un echilibru între rolurile pe care le promovează şi le asumă în momente diferite, în relaţiile cu persoane diferite. Blocajele intalnite in cadrul comunicării în cuplu şi familie sunt: - Deprinderile greşite de comunicare: lipsa ascultării, întreruperea discursului celuilalt, realizarea unor alte activităţi în timpul discuţiei cu partenerul, aşezarea pe o poziţie superioară cum ar fi: "ştiam asta", "exact asta voiam să spun şi eu", "eu ştiu mai bine, nu trebuie să îmi spui tu", ignorarea a ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul "eu ştiu cel mai bine ce e bine pentru tine" etc.; -Timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii; -Teama de a se exprima, de reacţiile partenerului, părintelui sau copilului; -Miturile - de exemplu" nu e frumos să vorbeşti despre sex / despre defectele celuilalt", "nu trebuie să îţi spun asta; ar trebui să îţi dai singur (ă ) seama dacă stai cu mine şi spui că mă iubeşti", "dacă ne simţim bine în pat nu mai trebuie să şi vorbim" etc. Familia funcţională este construită pe relaţii de încredere şi comunicare între soţi, relaţiile funcţionează direct proporţional cu satisfacerea nevoilor psihologice ale celuilalt; adică, în relaţiile intrafamiliale sunt satisfăcute nevoile psihologice, cum ar fi: nevoia de a exista (în situaţii se abuz această nevoie nu este satisfăcută ), nevoia de afectivitate, nevoia de disponibilitate, nevoia de siguranţă, nevoia de apreciere etc.Dacă adolescentul experimentează sentimentul de siguranţă în cadrul familiei, poate să dobandească o stimă de sine înaltă şi stabilă. În familia funcţională, părinţii sunt flexibili, receptivi şi sunt capabili de a se dezvolta personal, de a se autocunoaste; au o stimă de sine înaltă şi stabilă, încredere în propria persoană, dar mai ales relaţia conjugală este bazată pe încredere. O familie funcţională se fundamentează pe o structură flexibilă care să-i permită adaptarea la schimbările rapide la care este supusă de către factorii care acţionează din exterior asupra ei. Familia funcţională înseamnă aşadar, cel mai eficient schimb între ceea ce cerem de la celălalt şi ceea ce oferim celuilalt; înseamnă a spune celor din jurul nostru cât mai real despre ce suntem, cine suntem, cum acţionăm, ce simţim, cum şi ce gândim, ce nevoi avem etc. Familia funcţională oferă posibilitatea adolescenţilor să-si construiască o stimă de sine stabilă, înaltă. În familiile disfuncţionale, sentimentul deficitului este propagat de la părinţi către adolescenţi şi învers. Necomunicarea conduce la formarea unor bariere, blocaje în relaţiile intrafamiliale, fiind resimţite pregnant de toţi membrii familiei. Fiecare din ei au dorinţe şi asteptări în relaţia cu celalalt şi, este suficient ca unul dintre ei să experimenteze sentimente de nefericire, ca ceilalţi să trăiască disconfort în cadrul familiei.Acest lucru poate fi comparat cu efectul de domino: părintele care trăieste starea de disconfort, acumulează tensiuni şi manifestă agresivitate faţă de partenerul conjugal, iar acesta, la rândul lui, acumulează tensiuni şi manifestă agresivitate în relaţia cu adolescentul. Acumulând tensiuni, individul devine incapabil să construiască relaţii de orice tip: personale, intime, sociale, consecinţele fiind dintre cele mai puţin dezirabile: scăderea stimei de sine, ceea ce conduce la tulburări de conduită şi, în funcţie de resursele personale, chiar la boala psihică. În familia disfuncţională, partenerii conjugali au un nivel scăzut al diferenţierii sinelui; fiecare dintre ei asteaptă de la partenerul său să facă ceea ce el însusi nu poate în relaţia de cuplu; spre exemplu, dacă unul dintre parteneri nu este capabil să acţioneze pentru a schimba o situaţie care creează disconfort în relaţia conjugală, asteaptă de la celălalt să rezolve problema şi să acţioneze în consecinţă; dacă el nu comunică, se asteaptă ca partenerul să comunice în locul său în toate situaţiile, inclusiv în situaţiile sociale care nu au legătură cu mediul imediat al partenerului (la medic, la farmacie sau la scoalÇŽ copiilor etc. ) . Primul simptom al disfuncţionalităţii cuplului conjugal îl reprezintă un nivel slab de comunicare (Satir, V., 1973 ) . Consecinţele războiului conjugal asupra adolescentului pot fi dezastruoase uneori; el devine "aliat" cu unul dintre părinţi, distanţandu-se de celălalt, situaţie care conduce la a se transforma în suport afectiv al părintelui cu care face alianţă şi trăieste un sentiment profund de vinovăţie datorat "neputinţei" lui de rezolva o problemă care produce suferinţă, problema pe care nu o poate rezolva pentru că nu este, în realitate, problema lui. Adolescentul experimentează o relaţie disfuncţională cu ambii părinţi care presupune trăirea unor sentimente negative, şi anume: - în relaţia cu tatăl adolescentul experimentează respingere, anxietate, necomunicare, lipsa relaţiei; - în relaţia cu mama el trăieste o relaţie de fuziune pentru că dezvoltă o alianţă care este fundamentată pe nefericire, tensiune şi abuz. Relaţia de cuplu pe care părinţii lui o promovează este, în fapt, un esec, iaradolescentul introiectează acest esec şi simte ca şi cum este propriul său eşec.Rezultatul constientizării slăbiciunii lui în faţa esecului este sentimentul de inferioritate şi astfel, stima de sine a adolescentului este scăzută, instabilă şi produce atitudine negativă faţă de sine şi faţă de ceilalţi; acest lucru arată că adolescentul se află în situaţie de risc pentru a dezvolta comportamente rigide, dezadaptative. Introiecţia este un proces care determină trecerea, într-un mod fantasmatic, din afară în interior, a unor situaţii, defecte, calităţi etc. În acest caz, copilul preia eşecul părinţilor şi il trăieste ca şi cum este propriul lui esec, şi suferă ca şi cum el se află în locul tatălui său, respectiv în locul mamei sale. În cadrul familiei se stabilesc alianţe între membri, de pildă, alianţe între copii, sau între părinţi sau între mamă şi fiică, tată şi fiu, s.a. Aceste alianţe nu fac decât să strice homeostazia (armonia ) familială, pentru că orice alianţă are rol de a diviza, secţiona sistemul, astfel încat familia devine disfuncţională, dizarmonică. Relaţiile care se promovează în interiorul oricărei familii nu sunt întotdeauna benefice pentru dezvoltarea în condiţii optime ale adolescenţilor; dintotdeauna au existat "războaie" între generaţii şi vor exista, ideea de bază este aceea ca membrii familiei să inveţe să negocieze şi nu să lupte pentru câstigarea puterii în relaţiile cu ceilalţi. ExistÇŽ mai multe medii familiale care pot provoca reacţii dezadaptative ale membrilor ce intră în componenţa lor (Holdevici, I. 2003 ) . 1. Familii în care se promovează comportamente abuzive, agresive, corijare prin pedepse fizice, psihice sau respingere şi izolare (graniţe difuze şi rigide ) : - sentiment de abandon pe care adolescentul îl trăieste în relaţie cu toate persoanele menite să-i acorde protecţie şi sprijin emoţional pentru că le percepe instabile emoţional şi nu poate avea încredere în ele; - are convingerea că toţi ceilalţi îl vor răni, că vor abuza de el, credinţa că il vor manipula pentru a obţine avantaje de pe urma lui; - adolescentul se asteaptă de la ceilalţi să nu fie capabili să-i ofere suportul afectiv, iar emoţional el simte că nu are atenţie sau înţelegere din partea celorlalţi; - trăieste un sentiment de rusine şi culpabilizare şi este nesigur pe el, de aceea devine hipersensibil atunci când este criticat, iar pe ceilalţi îi respinge ca să se apere; - sentimentul de apartenenţă este distrus (tendinţa de a se izola ) şi că este diferit de ceilalţi. 2.Familii în care se promovează comportamente critice excesiv sau protectoare excesiv (graniţe difuze ) : - adolescentul se simte incompetent în faţa responsabilităţilor de orice tip, nefiind capabil să ia decizii cu privire la el; în cazul hiperprotecţiei el este într-o relaţie de dependenţă cu părinţii sau cu părintele autoritar, trăind sentimente de neajutorare în relaţie cu ceilalţi; - prezintă anxietate crescută faţă de accidente, boală; - dependenţă emoţională şi relaţională care îi conferă imaturitate afectivă, inserţie socială scăzută şi inadaptare relaţională; - adolescentul trăieste esecul şi în acelasi timp şi-l asumă ca pe o "calitate", uneori acesta reprezintă singura calitate pe care o cunoaste; în ceea ce priveste performanţele scolare, sportive, profesionale se consideră prost, ignorant şi necorespunzător în comparaţie cu ceilalţi. 3.Familii permisive excesiv, fără reguli de convieţuire clare, indulgenţă, valorizare nejustificată a adolescentului (graniţe difuze la nivelul percepţiei mesajului comunicat ) : - foarte competitiv, nu poate fi empatic în relaţiile cu ceilalţi; - nu acceptă şi nu respectă reguli în cadrul interacţiunilor sociale, pentru că are convingerea că deţine drepturi speciale, fiind superior celorlalţi; - nedisciplinat, refuză să se controleze, rezistenţă scăzută la frustrare, reacţii emoţionale impulsive; - evită disconfortul, conflictul şi orice confruntare în care ar fi nevoit să ia o decizie, nu-si asumă responsabilităţi, are doar asteptări de la ceilalţi. 4. Familii în care se promovează comportamente de acceptare şi relaţionare condiţionată, de supunere necondiţionată şi respect în relaţie cu adulţii (graniţe rigide ) : - să isi reprime emoţiile şi mai ales să isi reprime şi ura faţă de ceea ce i se impune cu scopul de a evita conflictele, abandonul sau respingerea (reprimarea ostilităţii conduce la un comportament pasiv/agresiv care îl propulsează către consumul de alcool ori droguri, accese de furie necontrolate şi chiar simptome psihosomatice ) ; - complezenţă exagerată şi în acelaşi timp hipersensibil la orice constrangere; - altruism exagerat; - caută recunoastere, aprobare şi atenţia celor din jurul său, acest lucru îl determină să fie centrat pe ceilalţi ceea ce face să nu acorde importanţă cresteri şi dezvoltării personale; - pune accent exagerat pe statutul social, pe valorile materiale ori pe orice alt tip de realizare care să-i confere obţinerea aprobării, stimei şi admiraţiei celorlalţi; - nu-şi cunoaste capacităţile şi înclinaţiile, pentru că sentimentul stimei de sine depinde de reacţiile celorlalţi, numai în măsura în care devine influenţabil; ei sunt prada ce mai usoară pentru orice tip de anturaj. V. Familii care promovează comportamente de respectare a unor reguli şi expectaţii interne rigide, care au drept fundament norme morale stricte, sisteme moral-religioase, care pun accent pe datorie, performanţă şi perfecţionism (graniţe rigide şi difuze ) : - vulnerabilitate şi rezistenţă scăzută la esec, având asteptări negative; - este centrat pe sentimentele negative ale existenţei lui, şi anume: durere, pierdere, dezamăgire, culpabilitate, greşeli, conflicte, resentimente, moarte, s.a. de aceea şi autocontrolul este exagerat, având în vedere expectaţiile în domeniul profesional, financiar sau interpersonal; - se caracterizează şi prin anxietate crescută, îngrijorare, indecizie şi mai ales tendinţa permanentă de a-şi plange de milă. Eşecurile părinţilor în relaţiile pe care ei le dezvoltă, pot fi factori externi nocivi, în ceea ce priveşte dobândirea unor abilităţi de inserţie şi adaptare socială la adolescenţi; aceste abilităţi au la bază o structură de personalitate sănătoasă, echilibrată ce gravitează în jurul unei stime de sine pozitive, stabile. Mediul în care adolescentul trăieste, constituie fundamentul pentru formarea unei stime de sine care să-i permită individului să trăiască în armonie cu el şi cu ceilalţi. Dupa Minuchin o familie este considerate disfuncţionalÇŽ dacÇŽ: pÇŽrinţii îşi exagereazÇŽ rolul parental, graniţele dintre subsistemul adultilor şi cel parental sunt rigide, un copil are manifestÇŽri agresive şi dacÇŽ un parinte este absent. Dezechilibrul în familie este consecinta conflictului de putere. Toate procesele de comunicare fac parte din lupta pentru putere. Relaţiile disfunctionale din cadrul familiei .Caracteristicile unei relaţii disfuncţionale pot fi : -folosirea intimidărilor: - ameninţări cu violenţa prin aruncarea cu obiecte când este nervos; -distrugerea sau confiscarea lucrurilor care aparţin partenerei; - abuzul îndreptat asupra animalelor de casă ca o manifestare a puterii şi controlului în relaţie; - tăcere prelungită sau ţipete permanente; - ameninţări cu folosirea anumitor arme. - folosirea abuzului emoţional: - folosirea unor tehnici astfel încât să diminueze stima de sine a partenerei; -folosirea nor porecle cu caracter înjositor pentru parteneră; -reducerea la tăcere a partenerei atunci când aceasta încearcă să spună ceva; -interogarea partenerei; - hărţuirea şi intimidarea partenerei; -controlarea activităţilor partenerei; - umilirea partenerei, fie prin atacuri directe, fie prin "glume"; -determinarea partenerei de a se simţi vinovată. - folosirea izolării: -controlul asupra a ceea ce face partenera, cu cine se vede sau vorbeşte, ce anume citeşte, unde merge; -limitarea activităţilor partenerei în afara casei; - impunerea partenerei de a rămâne acasă când nu poate fi însoţită de abuzator; - interzicerea de către partener de a se mai vedea cu prietenii, a mai realiza anumite activităţi, de a mai avea interacţiuni sociale; -invocarea geloziei ca scuză pentru comportamentele abuzatoare; - promisiuni că nu se va mai întâmpla, dar aceasta se întâmplă. - minimalizarea, negarea şi inversarea responsabilităţii: -lovirea partenerei, apoi acuzarea că este vina acesteia; -negarea că episodul violent a avut loc sau declararea că nu a fost atât de grav; - afirmarea faptului că dacă partenera nu l-ar fi provocat nu s-ar fi întâmplat nimic. - folosirea copiilor: - ameninţarea că va răpi copiii; -determinarea partenerei de a se simţi vinovată din cauza copiilor; -folosirea dreptului de vizitare pentru a hărţui partenera. - folosirea unor "privilegii masculine": - tratarea partenerei ca o servitoare; -luarea de către bărbat a tuturor deciziilor importante; -comportarea ca "stăpânul castelului"; - bărbatul este cel care desemnează rolurile masculine şi feminine în relaţie. - folosirea avantajelor economice: -împiedicarea partenerei de a avea sau de a menţine o slujbă; -determinarea femeii să ceară bani de la abuzator; -acordarea partenerei numai a unei anumite sume de bani; -"confiscarea" banilor partenerei; - împiedicarea partenerei de a avea acces la veniturile familiei. Barierele de comunicare intalnite în familie sunt: - evitarea subiectului discuţiei sau schimbarea lui permanentÇŽ; - generalizarea excesivÇŽ; - prea multe întrebÇŽri; - scuze excesive, simpatizare, a da false asigurÇŽri; - " citind gândurile", diagnosticarea, interpretarea; -insistenţa pe evenimente negative ale relaţiei (din trecut ) ; - A nu reuşi sÇŽ-şi exprime opinia. Evenimentele care destructurează familiile şi indivizii sunt: - abuzurile fizice, emoţionale, sexuale; - Delicvenţa unui membru, în special părinte; - Separarea membrilor (prin părăsire, divorţ ) ; - Sărăcie; - Şomaj; - Boala gravă a unui membru 1.Când schimburile de comunicare sunt bazate pe relaţii simetrice, relaţiile se bazează pe egalitate, partenerii adoptă comportament în oglindă, interacţiunea este dispusă pe orizontală, se minimizează diferenţele. Riscul apare atunci când unul din parteneri vrea să fie mai presus decât celălalt. Elementul esenţial în abordarea strategică este analiza regulilor care ghidează punctuaţia secvenţelor (studiul meta-comunicării ) . 2.Când schimburile de comunicare sunt bazate pe complementaritate, fiecare partener completează comportamentul celuilalt, relaţiile se bazează pe un maxim de diferenţe, interacţiunea este dispusă pe verticală. Un partener ocupă o poziţie superioară celălalt o poziţie inferioară poziţii cu care partenerii sunt de acord. Riscul unei prea mari complementarităţi este rigiditatea, dependenţa.În funcţie de stadiul în care se află în cadrul ciclului vieţii partenerii pot trece da la simetrie la complementaritate şi invers. 3.Orice formă de violenţă manifestată în cadrul sistemului familial poate conduce la exercitarea unor comportamente indezirabile prin repetarea paternurilor disfuncţionale transmise de la o generaţie la alta. 4.Exercitarea rolurilor în cadrul familiei pot crea uneori tensiuni, care conduc la conflicte în cadrul relaţiilor intrafamiliale. 5.Familia funcţională oferă posibilitatea adolescenţilor să-si construiască o stimă de sine stabilă, înaltă. 6.În familia disfuncţională, adolescentul experimentează o relaţie disfuncţională cu ambii părinţi care presupune trăirea unor sentimente negative 7.Dacă adolescentul experimentează sentimentul de siguranţă în cadrul familiei, poate să dobândească o stimă de sine înaltă şi stabilă. 8.Dacă adolescentul trăieste un esec în realitatea lui, stima de sine scăzută îl determină să se comporte: emoţional în loc de a fi raţional, nu poate analiza obiectiv o situaţia; caută referinţe negative despre el; comportament justificativ exagerat; sentiment de respingere pe care il trăieste intens; teamă puternică de a fi evaluat.