Etica medicală se preocupă de aspectele morale ale practicii medicale, întregul comportament uman fiind modelat de-a lungul secolelor în jurul unor valori fundamentale: viaţa şi libertatea.Deontologia desemnează exigenţele etice legate de exercitarea unei profesiuni şi care se concretizează în cadrul deontologic adoptat de un anumit corp profesional. Aceste coduri deontologice sunt rezultatul unui consens al majorităţii profesionale şi asigură un standard de calitate al profesiunii respective.În domeniul medical cel mai vechi cod deontologic este jurământul lui HIPPOKRATES alături de care trebuie amintite şi jurământul de iniţiere CARAKA SAMHITA din India sec. I, Jurământul ASAPH (text evreiesc din sec III ) etc. În lumea medicală, care cuprinde pe toţi cei ce lucrează în domeniul medical există o obligaţie şi o responsabilitate care se întâlneşte la nivel de UNICAT faţă de celelalte profesii pentru că se lucrează cu bolnavul şi cu viaţa omului.Totul este legat de responsabilitate. 1.Respectarea autonomiei pacientului, inclusiv refuzul investigaţiilor/ tratamentului (bolnavul bine informat are dreptul să refuze intervenţia medicală, chiar dacă aceasta duce la moartea sa ) .Situaţii întâlnite de refuz: -bolnavii psihici agresivi şi fără discernământ, când se realizeaza internarea nevoluntara pentru a-i proteja şi a proteja colectivitatea; -bolnavii somatici, cu discernământ, care trebuie convinşi, informaţi şi se discută inclusiv cu restul familiei pacientului; 2.Respectarea secretului profesional; 3.Respectarea demnităţii pacientului şi evitarea stigmatizării în cazul toxicomaniilor, SIDA, cancerului, bolilor venerice; 4.Respectarea dreptului la informare.Pacienţilor trebuie să li se explice ceea ce reprezintă boala lor, că nu trebuie dezvoltate sentimente de culpabilitate şi tensiuni în cadrul familiei.În asemenea situaţii pot apărea disfuncţii în familie (divorţ, violenţa în familie, consum de alcool şi droguri ) . 5.Respectarea principiului:,, Primum non nocere"! care avertizează medicul să nu pericliteze sănătatea bolnavului prin manevre sau tratamente, capabile de efecte secundare majore; 6.Atitudini exterioare negative ale doctorului (graba, enervare,,, distrat", răceală ), întreruperi frecvente -telefoane, discuţii cu studenţii, acestea având efect puternic asupra relaţiei terapeutice.Prima întâlnire cu pacientul este adesea hotărâtoare în ceea ce priveste stabilirea unei relaţii interpersonale optimale, în primul rând la nivel afectiv. 7.Preferinţa pentru modelul paternalist de tratament, frecvent întâlnit la pacienţii psihici gravi şi la unii somatici, cu un statut socio-profesional mai scăzut Consideraţii etice în relaţia terapeutică medic-pacient În cadrul specialităţilor medicale, psihiatria ocupa un loc aparte.Ea este o disciplină particulară care cere din partea medicului aptitudini speciale.Relaţia medic - pacient în asistenţa psihiatrică şi desfăşurarea procesului terapeutic implică, din punct de vedere etico-medical, referirea la principii şi modele conceptuale ale relaţiei terapeutice. Modelul paternalist centrează relaţia terapeutică medic - pacient pe poziţia privilegiată a medicului, astfel încât actul terapeutic se bazează pe puterea decizională şi controlul medical, care sunt situate în plan central.Experienţa şi competenţa medicului sunt pasiv acceptate, fără a exista un dialog adevărat între medic şi pacient, acesta din urmă cedând întreaga responsabilitate medicului.Decizia terapeutică face parte integrantă din responsabilitatea medicală, întrucât medicul este un factor activ de decizie. Modelul alegerii independente centrează relaţia terapeutică la nivelul pacientului care, în aceste condiţii, devine,, client". Experienţa şi valorile,, clientului" sunt dominante, iar independenţa şi controlul exercitat de acesta sunt situate în plan central. Pacientul deţine un control total, indiferent de competenţa şi puterea sa de înţelegere, în timp ce medicul deţine doar rolul unui informator pasiv care sintetizează datele şi opţiunile, clarifică şi discută rezultatele. Conform acestui model, medicul este un factor operaţional detaşat care nu urmăreşte şi nu influenţează decizia pacientului, cedându-i întreaga responsabilitate. În modelul autonomiei limitate, poziţia centrală revine relaţiei medic-pacient bazată pe încredere reciprocă şi consimţământ informat, în care informaţia şi experienţa sunt discutate şi împărtăşite de ambele părţi.În cooperarea medic-pacient, situată în plan central, medicul este un ghid activ şi competent, implicat în relaţia terapeutică, în timp ce vulnerabilitatea pacientului este recunoscută, competenţa sa este acceptată şi puterea sa de înţelegere este promovată.În acest cadru procesul decizional se defineşte printr-un dialog deschis bazat pe schimbul de informaţii şi valori.Medicul se implică real pentru binele pacientului, iar atât medicului cât şi pacientului le revin responsabilitatea rezultatului actului medical terapeutic. Pentru a putea fi un autentic psihiatru, se cer următoarele calităţi psihologice, morale şi profesionale: -rabdare şi calm.Interviurile cu bolnavii sunt lungi, minuţioase, adesea greu de realizat şi de dus până la capăt.Ele presupun captarea interesului şi a încrederii bolnavului şi a familiei acestuia de către medic; -capacitate de comunicare cu bolnavul şi familia acestuia, de a stabili şi menţine un dialog continuu, care să aducă permanent noi informaţii medicului; -utilizarea unei,, metode clinic-psihologice" capabile să conducă examenul clinic al bolnavului după criterii riguroase, pentru a se obţine, în final, o,, imagine clinică" cât mai complexă a tulburarilor psihice care definesc şi caracterizează personalitatea bolnavului respectiv; -capacitatea de observaţie şi înţelegere medico-psihologica a persoanei bolnavului, plecând de la aparent, cele mai banale detalii până la descoperirea şi cunoaşterea experienţelor sufleteşti interioare ale acestuia; -capacitatea de a,, reconstrui" în plan mintal,, istoria psihobiografica" a cazului clinic studiat, în sensul integrării tulburărilor psihice actuale în contextual biographic al bolnavului respectiv; -o mare mobilitate adaptativă în relaţiile cu bolnavul şi familia acestuia; -crearea unei atmosfere de intimidate, încredere, siguranţă, care să favorizeze comunicarea deschisă cu bolnavul şi receptivitatea acestuia la măsurile terapeutice; Valorile etice ale relaţiei medic-pacient.Relaţia medic-pacient, principii: •incredere reciprocă; •autonomia pacientului; •binele /beneficiul pentru pacient; •primum non nocere; •compasiune, onestitate, demnitate. Relaţia medic-pacient: -Legea drepturilor pacientului; -Legea privind reforma în domeniul sanatatii-Raspunderea profesională a personalului medical; -Odin MSP 482/2007; -Codul de Etică al Colegiului Medicilor 1.Acordul pacientului informat: •Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, pacientului i se solicita acordul scris; •In obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical, moaşa, sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.Informaţiile trebuie să conţină: -diagnosticul; -natura şi scopul tratamentului; -riscurile şi consecinţele tratamentului propus; -alternativele viabile de tratament; -prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului. •Acordul pacientului informat: -competenta pacientului, capacitatea de a înţelege, judeca, de a lua voluntar o decizie; -intelegerea informaţiilor furnizate de medic; -luarea deciziei în mod voluntar; -acordarea consimţământului. Acordul scris al pacientului trebuie să conţină obligatoriu cel puţin următoarele elemente: -numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa pacientului; -actul medical la care urmează să fie supus; -descrierea pe scurt a informaţiilor ce i-au fost furnizate de către medic, medicul dentist, asistentă, moaşa, etc. -acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea actului medical; -semnatura şi data exprimării acordului. Acordul scris constituie anexă la documentaţia de evidentă primară. Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală: -Pacientul are dreptul să refuze sau sa oprească o intervenţie medicală, asumându-şi în scris, răspunderea pentru decizia sa; -Consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului; -Varsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani; -In cazul în care furnizorii de servicii medicale considera că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza să-şi de-a consimţământul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj, de specialitate, constituită la nivelul unităţilor sanitare; -Comisia de arbitraj este constituită din trei medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din doi medici pentru pacienţii din ambulator; -Medicul curant, asistentă, moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului său al reprezentaţilor legali ai acestora; -Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri: -situatii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se afla; -situatii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani; -In cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. •Întreruperea relaţiei cu pacientul: -odata cu vindecarea bolii; -de către pacient; -de către medic în următoarele situaţii: -atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifica asistenta altui medic cu competenţe sporite; -pacientul manifestă o atitudine ostilă faţă de medic. În situaţia în care medicul doreşte întreruperea relaţiei cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minim 5 zile, pentru că pacientul să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.Medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului, astfel încât acesta să nu fie unul arbitrar. -Dreptul pacientului la informaţia medicală -Pacientul are dreptul de a cere şi obţine o altă opinie medicală; -Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului. Ciobanu Georgeta Psiholog/Psihoterapeut Tel:0723636692 www.psihologinconstanta.ro