Importanţa dezvoltării competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor
Inapoi Autor: psih. Adina Moldovan
Există tendinţa de a crede că abilităţile emoţionale apar în mod firesc la copii, că joaca în sine este ceva înnăscut la copii, precum ar fi şi abilitatea copilului de a-şi face prietenii şi de a le menţine. Însă aceste lucruri nu apar în mod firesc, ci trebuie antrenate pentru a asigura copilului o dezvoltare armonioasă.
Competenţa emoţională reprezintă abilitatea copiilor de a se adapta atât la propriile emoţii, cât şi la emoţiile celorlalţi, pe când competenţa socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor. Antrenarea acestora reprezintă o revoluţie în psihologia copilului. Cercetările au demonstrat că nu este suficient să dezvoltăm doar capacităţile intelectuale ale copiilor şi că această capacitate a copiilor de a-şi conştientiza trăirile emoţionale, de a le gestiona în mod adecvat, de a-şi face prieteni este cel puţin la fel de importantă ca şi abilităţile intelectuale. Un nivel ridicat de abilităţi intelectuale poate contribui semnificativ la rezultate bune în diferite domenii, cum ar fi cel şcolar, dar nu este suficient pentru o bună adaptare şi nici nu asigură succesul în viaţă. Persoanele care au abilităţi emoţionale bine dezvoltate au mai multe şanse să fie mulţumite în viaţă, să fie eficiente în mai multe domenii (profesional, personal ), să îşi gestioneze stilul de gândire care stă la baza propriei productivităţi, să reuşească să comunice eficient cu ceilalţi şi să menţină relaţii adecvate.
Când competenţele emoţionale şi sociale nu sunt antrenate, copiii riscă să dezvolte diferite forme de psihopatologie, precum crize de furie necontrolată, agresivitate, anxietate, depresie, etc. La aceşti copii, probabilitatea este mult mai mare ca ei să renunţe la şcoală, să dezvolte comportamente antisociale sau adicţii (alcool, droguri, tutun, etc ) . De asemenea, acestea influenţează dezvoltarea cognitivă a copiilor, pregătirea şi adaptarea la mediul şcolar şi cerinţele şcolare. Competenţele emoţionale slab dezvoltate pot determina atitudini negative faţă de şcoală şi lipsa încrederii în abilitatea de a rezolva sarcinile şcolare.
Competenţele emoţionale sunt strâns legate de competenţele sociale, fiiindcă gestionarea propriilor emoţii şi ale celorlalţi este deosebit de importantă pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor sociale. Copiii ale căror competenţe sociale sunt insuficient dezvoltate pot fi marginalizaţi şi respinşi de colegii lor, petrecând mai mult timp jucându-se singuri, ceea ce contribuie la izolare şi la interacţiuni limitate cu cei care au aceeaşi vârstă cu ei. Astfel, se formează un cerc vicios, deoarece şi contextele în care copiii pot învăţa competenţele sociale adecavte vâstei sunt limitate, lucru care poate duce la agravarea problemelor de relaţionare.
Copiii care au abilităţi sociale slab dezvoltate prezintă diverse probleme, cum ar fi depresia şi anxietatea, dificultăţi în urmărirea instrucţiunilor educatoarei, nu se pot concentra în cadrul activităţilor şi în consecinţă nu îşi îndeplinesc sarcinile în mod corespunzător, comportament opozant, refuzul de a respecta regulile, sfidare la adresa celorlalţi, incapacitate de a ţine cont de dorinţele celorlalţi, reacţii agresive, adaptare precară la cerinţele şcolare ce pot duce ulterior la absenteism şi abandon şcolar, dependenţă de alcool sau droguri.
Competenţele emoţionale şi cele sociale se influenţează reciproc, motiv pentru care cele două tipuri de competenţe contribuie în egală măsură la dezvoltarea optimă a copiilor.
Putem dezvolta aceste competenţe la copii prin intermediul unor jocuri amuzante şi provocatoare. Jocurile sunt principala modalitate prin care putem antrena aceste abilităţi, deoarece copiilor le place să se joace, să le oferim timp şi interes, să le fim alături în descoperirea lor de sine şi a celorlalţi, să înţeleagă lumea în care trăiesc, să deprindă şi să exerseze noi moduri de a gândi, a simţi şi a acţiona.
Competenţa emoţională reprezintă abilitatea copiilor de a se adapta atât la propriile emoţii, cât şi la emoţiile celorlalţi, pe când competenţa socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor. Antrenarea acestora reprezintă o revoluţie în psihologia copilului. Cercetările au demonstrat că nu este suficient să dezvoltăm doar capacităţile intelectuale ale copiilor şi că această capacitate a copiilor de a-şi conştientiza trăirile emoţionale, de a le gestiona în mod adecvat, de a-şi face prieteni este cel puţin la fel de importantă ca şi abilităţile intelectuale. Un nivel ridicat de abilităţi intelectuale poate contribui semnificativ la rezultate bune în diferite domenii, cum ar fi cel şcolar, dar nu este suficient pentru o bună adaptare şi nici nu asigură succesul în viaţă. Persoanele care au abilităţi emoţionale bine dezvoltate au mai multe şanse să fie mulţumite în viaţă, să fie eficiente în mai multe domenii (profesional, personal ), să îşi gestioneze stilul de gândire care stă la baza propriei productivităţi, să reuşească să comunice eficient cu ceilalţi şi să menţină relaţii adecvate.
Când competenţele emoţionale şi sociale nu sunt antrenate, copiii riscă să dezvolte diferite forme de psihopatologie, precum crize de furie necontrolată, agresivitate, anxietate, depresie, etc. La aceşti copii, probabilitatea este mult mai mare ca ei să renunţe la şcoală, să dezvolte comportamente antisociale sau adicţii (alcool, droguri, tutun, etc ) . De asemenea, acestea influenţează dezvoltarea cognitivă a copiilor, pregătirea şi adaptarea la mediul şcolar şi cerinţele şcolare. Competenţele emoţionale slab dezvoltate pot determina atitudini negative faţă de şcoală şi lipsa încrederii în abilitatea de a rezolva sarcinile şcolare.
Competenţele emoţionale sunt strâns legate de competenţele sociale, fiiindcă gestionarea propriilor emoţii şi ale celorlalţi este deosebit de importantă pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor sociale. Copiii ale căror competenţe sociale sunt insuficient dezvoltate pot fi marginalizaţi şi respinşi de colegii lor, petrecând mai mult timp jucându-se singuri, ceea ce contribuie la izolare şi la interacţiuni limitate cu cei care au aceeaşi vârstă cu ei. Astfel, se formează un cerc vicios, deoarece şi contextele în care copiii pot învăţa competenţele sociale adecavte vâstei sunt limitate, lucru care poate duce la agravarea problemelor de relaţionare.
Copiii care au abilităţi sociale slab dezvoltate prezintă diverse probleme, cum ar fi depresia şi anxietatea, dificultăţi în urmărirea instrucţiunilor educatoarei, nu se pot concentra în cadrul activităţilor şi în consecinţă nu îşi îndeplinesc sarcinile în mod corespunzător, comportament opozant, refuzul de a respecta regulile, sfidare la adresa celorlalţi, incapacitate de a ţine cont de dorinţele celorlalţi, reacţii agresive, adaptare precară la cerinţele şcolare ce pot duce ulterior la absenteism şi abandon şcolar, dependenţă de alcool sau droguri.
Competenţele emoţionale şi cele sociale se influenţează reciproc, motiv pentru care cele două tipuri de competenţe contribuie în egală măsură la dezvoltarea optimă a copiilor.
Putem dezvolta aceste competenţe la copii prin intermediul unor jocuri amuzante şi provocatoare. Jocurile sunt principala modalitate prin care putem antrena aceste abilităţi, deoarece copiilor le place să se joace, să le oferim timp şi interes, să le fim alături în descoperirea lor de sine şi a celorlalţi, să înţeleagă lumea în care trăiesc, să deprindă şi să exerseze noi moduri de a gândi, a simţi şi a acţiona.
Centrul Pygmalion
Recomandă acest cabinet
