Ce sta la baza dependentei si cum te sprijina psihoterapia?
Cunoastem ca dependenta se poate exprima in variate forme: de la binecunoscutele dependente de substante (droguri mai mult sau mai putin adictive, alcool, medicamente, nicotina ) la dependentele comportamentale (de jocuri, de alimentatie sau de obiceiuri sexuale ) sau la dependentele afective. Fie ca e vorba de droguri, de jocul de sansa ce nu poate fi tinut in frau (gambling ) sau de alte dependente, un rol esential in geneza problemei il are tulburarea de control a impulsurilor. Aceasta tulburare e caracterizata printr-un imbold, o pofta semnificativa de implicare intr-un comportament problematic, ce scapa de sub control si e repetat cu toate consecintele negative, ce sunt adesea usor previzibile pentru majoritatea persoanelor.

Placerea momentului versus Costurile sistemice
Principala motivatie a repetarii comportamentelor, in toate situatiile expuse mai sus, e placerea resimtita in timpul comportamentul problematic, ce creste probabilitatea repetarii actiunii. Cel mai simplu exemplu al modului in care o placere nevinovata poate sa devina o dependenta sau o adictie, este un fel de mancare cu care ne delectam din cand in cand dar despre care stim ca ne poate afecta semnificativ fie sanatatea, fie buzunarul. La inceput mancam acel ‘ceva bun’ din cand in cand, poate doar in timpul unor ocazii speciale, dar mai apoi tindem sa apelam la sprijinul placerii tot mai des, de fiecare data cand suntem nelinistiti, stresati.

Cum mediul social actual e plin de situatii ce pot genera diverse nemultumiri sau suprasolicitari, nu ar fi dificil ca in timp persoana sa apeleze tot mai des, chiar exagerat, la ‘clipa de relaxare’ generata de aceasta senzatie de placere. Aceasta ‘scurtatura’ spre obtinerea satisfactiei in viata, ar putea cu usurinta sa fie chiar un substitut pentru o viata sociala, cu relatii umane, ce uneori pot fi destul de ‚dureroase’. Din pacate, in cele din urma, aceasta substituire se si petrece in fazele avansate ale adictiilor, cand, in multe cazuri, se ajunge la izolare sociala. Ceea ce insa sta in calea acestei actiuni de inlocuire a relatiilor sociale cu ‚relatia’ cu substanta sau comportamentul adictiv, este o buna constientizare a consecintelor pe termen lung ale acestui comportament.

Se pare ca persoanele la care se instaleaza adictia nu ‘vizualizeaza’ suficient de bine imaginea globala a propriilor actiuni pe termen lung sau evalueaza necorespunzator ‘costurile globale’ implicate de aceste actiuni. Discutiiile din cadrul sesiunilor de psihoterapie pot sa sprijine persoanele cu un obicei adictiv sa-si dea seama mai bine de costurile sistemice, relationale, pe termen lung ale acestui comportament.

Tipul de atasament si realismul asteptarilor

Comportamentul adictiv mai este de multe ori asociat si cu un profil specific de personalitate dar si cu tip de atasament nefunctional, lipsit de siguranta. Ambele isi au radacinile in perioada de plasticitate a copilariei si adolescentei, cand interactiunile sociale pot lasa urme adanci in structura afectiv-comportamentala. Nu rareori, persoana ce ajunge sa aiba o adictie e in cautarea unui ‘paradis pierdut’ sau a unuia de care nu a avut parte niciodata. In aceasta permanenta cautare, lumea e dezamagitoare iar relatiile apropiate cu ceilalti pot fi primejdioase. Ca atare, o solutie mult mai la indemana e stabilirea unei ‚relatii’ cu substanta sau comportamentul adictiv.

Realismul asteptarilor si adaptarea asteptarilor la relatiile disponibile sunt astfel elemente cheie in obtinerea unui echilibru afectiv, care sa stea in calea dezvoltarii adictiei. In cadrul psihoterapiei sistemice de cuplu, discutiile legate de asteptarile reciproce stau la baza demersului terapeutic in cazul conflictelor ce au la baza o dependenta. Evaluarea neutra a perceptiei individuale asupra nevoilor celuilalt si asupra calitatii comunicarii, sprijina cuplul sa ‘vada’ mai bine imaginea de ansamblu si eventual sa ajunga la decizii comune de schimbare.