Un copil care beneficiază de un mediu afectiv suficient de cald, liniștitor, senin și care ii respecta nevoile de autonomie va putea sa se construiască ca adult cu o stare de securitate interna care îl va proteja de riscurile unei dependente de un produs toxic (tutun, alcool, droguri, jocuri de noroc etc ) sau excesiv (sex, mancare, TV, calculator, media etc ). La polul opus, copii care cresc într un mediu în care părinții au reacții incoerente, imprevizibile, sunt sufocanti prin disciplina și control dar puțin disponibili empatic și emoțional, neliniștiți și tensionați atunci când copilul manifesta o nevoie de autonomie, indiferenți sau răuvoitori vor transmite copilului o stare puternică de fragilitate interna, ceea ce va conduce la tulburări în sfera atașamentului. Copilul va deveni detașat de părinte și va ignora bogăția experientiala oferita de modalitățile de relaționare cu părintele. Pe fondul dobandirii acestei fragilități psihice se va dezvolta un nivel crescut de dependență față de un produs toxic pentru a masca această fragilitate ascunsa. Persoana simte astfel nevoia de a-si dezvălui fragilitatea dar teama de a nu fi înțeleasă ci dimpotrivă, criticată, acuzata, judecată și condamnată o determina sa meargă mai departe pe teritoriul fantomelor ascunse al dependenților, acolo găsind refugiu și înlocuitori pentru alinare și înțelegere. Fiind atât de puternica nevoia de alinare, este chiar sabotat instinctul de supraviețuire negandu-se efectele secundare ale dependenței, aceasta fiind chiar transformată în virtute pentru ca cel în cauza sa poată simți sentimentul de atașament și apartenenta la ceva important și măreț. Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica