Chiar dacă ceea ce faci este dificil, devine mult mai ușor atunci când ești împăcat cu serviciul tău.

O a doua situație este cea în care te așteptai ca slujba să presupună anumite îndatoriri dar la fața locului constați cu stupoare că lucrurile nu stau așa cum te așteptai. Încerci să dai înapoi, încerci să păcălești angajatorul, să faci compromisuri și chiar să te retragi, să pleci la un alt loc de muncă.

O a treia situație este cea în care de la început simțeai că ceva este în neregulă, că nu îți place ce presupune, cum sună și nu accepți ceea ce ai de făcut.

Dar presiunea celor din jur și chiar a orgoliului tău te-a determinat să accepți slujba în ciuda nepregătirii și nemulțumirii. În primul caz este ușor să dai ochii cu ceilalți și cu tine, deoarece te simți împăcată, liniștită și chiar fericită chiar dacă ești extenuată și sfârșită de puteri.

Mai problematice sunt următoarele două situații, în care pe lângă faptul că ești superextenuată, mai trebuie să pozezi și în angajatul model. Angajatul care știe ce face, îi place ce face și chiar și-a dorit acea slujbă. Iar asta te extenuează și mai mult.

Cam așa se întâmplă atunci când acest job cu normă întreagă este slujba de mamă. Știi că ar trebui să îți placă această slujbă, dar nu simți că face parte din tine și nu îți place. Doar te prefaci. Ai acceptat această slujbă pornind de la idealuri false și chiar de la orgolii și presiuni din partea celorlalți. Ai avut visuri și așteptări false.

Corpul ți se chircește noaptea, aproape în fiecare noapte și în fiecare zi trebuie să joci rolul de mamă iubitoare, mereu pregătită și bucuroasă să îți ajuți bebelușul și să vii în întâmpinarea nevoilor lui.

De fapt ești falsă, tristă, împovărată, debusolată și simți că nu poți vorbi cu nimeni pentru că nimeni nu te-ar putea înțelege. Te ascunzi. Îți este frică. În această slujbă nu ai week-end liber și nu îți poți da demisia chiar dacă simți că această slujbă nu este pentru tine, nu îți este nici adecvată și nu îți este nici plăcută.

Ți-ai asumat o responsabilitate care nu știai ce presupune cu adevărat și acum trebuie să înveți să îți accepți bebelușul și chiar să îl iubești. El nu doar a închiriat un pătuț sau o cameră în preajma ta, dar a devenit un oaspete permanent, cu multe pretenții și despre care nu știi când va pleca.

Pentru a avea o imagine cât mai corectă asupra acestei probleme este important să mergem puțin în trecutul persoanelor afectate. Un trecut presărat cu tensiuni, certuri, nemulțumiri și scandaluri va crea un nivel crescut de vulnerabilitate.

La fel și lipsa unor persoane apropiate, care să creeze un cadru de siguranță, încredere și confort psihologic, va conduce la apariția unui fond sensibil și vulnerabil pe baza căruia se vor dezvolta foarte bine simptomele depresiei postnatale. Acest fond sensibil și vulnerabil va constitui baza unei insecurități și imaturități psihoemoționale.

Femeia va fi predispusă astfel să se centreze foarte mult pe sine. Va fi atentă permanent la mediul extern pentru a primi validări și confirmări, sperând ca acesta să nu mai fie la fel de ostil ca și în trecut. Apariția sarcinii și a copilului vor fi interpretate de această mămică ca fiind posibilități de ajutor pentru ea, în direcția ajutorului și dezvoltării propriei sale persoane și chiar a vindecării sale.

Atunci când constată că în această situație, totul este despre copil și nu despre ea, noua mămică intră în panică. Observă că se întâmplă exact contrariul așteptărilor sale. Trebuie să renunțe la ea și să se dedice total bebelușului. Nu mai are timp dedicat propriei sale persoane iar viața ei se schimbă radical.

Vechile obiceiuri validante (ieșitul în oraș cu fetele, la cafea, aranjatul, mersul la sală etc ) au fost înlocuite cu noi obiceiuri neplăcute și nevalidante personal în mod direct (schimbatul scutecelor, trezitul nocturn pentru alăptare, continua atenție acordată bebelușului ) aspecte care dacă nu sunt asumate vor genera oboseală, frustrare și nu bucurie sau împliinire.

Apare astfel tristețea și nemulțumirea iar proaspăta mămică începe să se simtă epuizată și dărâmată. Se instalează astfel depresia. În acest fel mama nu va reuși o adaptare constructivă la noua situație și noul statul. Așadar, cu cât mama a avut o copilărie în care nevoile sale au fost satisfăcute și nu a avut parte de perturbări, cu atât se va adapta mai repede și mai bine situației maternale

Pentru a putea preveni această situație, femeia care dorește să devină mamă trebuie să răspundă unui mic test. Acesta cuprinde câteva întrebări esențiale, întrebări al căror răspuns poate furniza modul în care femeia va răspunde situației de maternitate:

1. Am perceput relația dintre părinții mei ca fiind echilibrată și împăcată?

2. Părinții mei au fost prezenți fizic și emoțional în viața mea?

3. Am simțit disponibilitatea părinților mei în relația cu mine?

4. Am simțit că părinții mei mă iubesc ”orice ar fi”?

5. Am simțit că părinții mei sunt mulțumiți de mine?

6. Am simțit că părinții nu m-au judecat, nu m-au acuzat și nu mi-au reproșat?

7. Am simțit curaj și putere lângă părinții mei?

8. Am simțit că relația cu părinții mei nu a fost caracterizată de rușine, frică și vinovăție?

Trebuie specificat faptul că aceste întrebări sunt aplicabile atât femeii care dorește să devină mamă cât și bărbatului care dorește să devină tată.

Cu cât sunt mai multe răspunsuri pozitive, cu atât adaptarea la apariția bebelușului va fi mai ușoară. Mama va fi mai dispusă să renunțe la sine pentru proaspătul musafir. Va putea interpreta mai ușor situația cea nouă ca fiind normală și acceptabilă.

Dacă răspunsurile sunt mai mult negative, atunci situația se complică. Mama/tata va avea nevoie neapărat de sprijin și suport psihologic pentru a se adapta constructiv parentingului și chiar pentru a nu da mai departe problemele ”moștenite” din familia de proveniență.

Este util și chiar necesar să se apeleze la serviciile unui specialist pentru ca părinții să poată ajunge la un nivel crescut al echilibrului personal și astfel să poată apărea bucuria și mulțumirea parentingului. Specialistul va apela aspecte ale dezvoltării personale dar și acceptarea și integrarea traumelor trecutului.

Până când părinții/viitorii părinți sunt pregătiți să ajungă la un specialist sunt totuși câteva lucruri pe care le pot face pentru a preîntâmpina sau a se depărta cât mai mult de această depresie postnatală. Acest protocol cuprinde următoarele exerciții:

1. Învață câteva tehnici de relaxare corporală.

2. Ai grijă să te alimentezi bine și la intervale regulate.

3. Recunoaște și admite față de tine sau cineva apropiat că îți este teamă și că nu faci față.

4. Învață să îți accepți gândurile cele mai negre și conștientizează că acestea sunt doar gânduri și nu realitatea.

5. Învață din nou să împarți și să oferi fără să primești nimic în schimb.

6. Acceptă faptul că vei pierde ceva din tine.

7. Învață să accepți faptul că vei purta permanent responsabilitatea integrală a vieții unei alte persoane.

8. Acceptă faptul că vei fi solicitată exact când îți dorești mai puțin.

9. Pregătește-te să trăiești epuizată pentru o perioadă.

10. Pregătește-te să fii pe locul doi, trei sau chiar patru.

11. Nu te speria dacă sentimentele pe care te așteptai să la ai față de copil nu apar imediat. Acceptă această situație fără rușine și lucrează cu cineva.

12. Evită prezența/excesul substanțelor psihoexcitante: cafea, alcool, tutun, energizante.

13. Scrie ceea ce simți, citește și lasă-ți emoțiile să iasă la iveală.

14. Atunci când simți furie sau iritare vorbește neapărat cu cineva în care ai încredere.

15. Primește tot ajutorul care ți se oferă, fără rușine.

16. Oferă-ți timp pentru tine, liniștită și împăcată.

17. Rezervă-ți timp special pentru partenerul de viață.

18. Implică-te în grupuri pentru mame și copii.

19. Educă-ți din ce în ce mai bine răbdarea.

20. nu încerca să fii o eroină. Fă ceea ce trebuie atunci când trebuie.

21. Înfruntă-ți frica prin care simți că ceva rău i s-ar putea întâmpla bebelușului tău.

22. Amintește-ți că maternajul perfect este un mit.

Considerăm că această listă nu ar trebui să lipsească din geanta niciunei femei, fie că a devenit sau își dorește să devină mamă. Aceste aspecte, cu unele mici adnotări, sunt extrem de valabile și pentru tați. Dacă acest protocol ar fi mai mult și mai bine luat în seamă de către cei ce vor să devină părinți, procentajul copiilor traumatizați și nefericiți ar scădea considerabil.

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica