Atunci când spunem copilului ca nu este suficient cât a făcut sau că nu este bine, că a luat doar șapte în loc de zece, nu facem decât sa ne axam pe produs și nu pe procesul activității copilului. În loc sa încurajăm efortul copilului, încercăm să-l controlăm prin rezultat. Îi putem spune, fără să ne fie teamă: "Uite, nu este nicio problema pentru faptul că acum ai luat șapte. Este foarte bine și sunt mândru de efortul tău. Bravo. Dacă dorești să iei zece asta depinde doar de tine și faptul că tu îți dorești asta. Iar dacă îți dorești asta, vei depune mai mult efort". Al doilea aspect care ține de încurajare este intenția și nu rezultatul. Poate vii acasă iar copilul tău de șapte ani te așteaptă plin de făină și cu un șorț pe el, dezastru peste tot dar el foarte mândru ca ți-a făcut o "plăcintă". Dacă nu vei aprecia intenția lui și inițiativa de a face ceva și vei vedea dezastrul din bucătărie, foarte probabil că îi vei distruge inițiativa, curajul, asumarea de riscuri și creativitatea, lucruri esențiale pentru succes în viața de zi cu zi. Tu decizi astfel ce vezi în ceea ce face copilul tău. Mereu avem de ales doar că nu știm.