Situația în care părinții își protejează excesiv copii determină ulterior, la viitorul adult, distrugerea atât a autoacceptării cât și a acceptării celorlalți. Copii cărora lise oferă totul pe tavă, necondiționat, vor începe să creadă că lucrurile chiar trebuie să stea în acest fel și foarte probabil nu vor mai încerca să facă ceva singuri, așteptând constant ca ceva sau cineva să vină să facă ceva pentru ei. Vor ajunge chiar să creadă că până și mulțumirea sau fericirea, tot altcineva le-o va putea procura și vor sfârși prin a aștepta constant apariția acelei persoane care să poată oferi fericirea constantă în viață, fără greutăți și responsabilități. Din păcate nimic mai fals. Viața nu-i va împlini niciodată aceste false așteptări create de părinții care și-au dorit tot binele copilului dar care din păcate, fără a-și da seama, au creat copilului cel mai mare handicap: așteptarea unei fericiri din afară. Acest adult nu va avea puterea de a-și asuma riscuri, de a experimenta sau de a-și pune ideile în practică și în consecință vor sfârși prin a fi nefericiți, așteptând ca altcineva în locul lor, să vină și să le ofere acea stare pe care părinții lor le-au oferit-o iar ei au pierdut-o. A avea o viață frumoasă și fericită, a te descurca bine, a avea succes, a duce o viață împlinită, necesită învățare, practică și efort.

          Atunci când copilul ajunge la adolescență și începe să gândească independent, a avut puține experiențe în luarea deciziilor și tot timpul altcineva era acolo pentru a face ceva în locul său, va considera, în mod natural, dificil să se descurce. Mulți părinți spun copiilor, băieți sau fete "nu face cutare sau cutare lucru pentru că vei avea timp o viață întreagă", sau se comportă cu copii ca și cum ei nu ar trebui să facă nimic. Din păcate acești părinți își condamnă copii, ca viitori adulți, la o stare constantă de nefericire, frustrare și nemulțumire. Chiar dacă la un moment dat vor da peste cineva care le va putea satisface capriciile și modul de viață promovat de către părinți, ulterior starea de neîmpăcare, neîmplinire și nemulțumire, de gol și vid interior vor pune stăpânire pe sufletul chinuit și zbuciumat al acestor persoane. Este ca și cum la 20 de ani cineva ar încerca să joace direct un meci de fotbal fără ca în prealabil să fi pus măcar piciorul pe minge. În cazul vieții jocul este mai dur iar pierzătorii vor fi tocmai cei protejați excesiv. Efectele pe termen lung ale acestei situații sunt dintre cele mai complexe și cuprind o gamă variată de tulburări emoționale la nivelul personalității adultului care la prima vedere se pare că are o viață minunată, încărcată de succes, bunăstare și fericire. Astfel, în realitate persoana respectivă poate suferi de: anxietate generalizată, atacuri de panică, fobii, depresie, iritare, furie și nu poate ști ce se întâmplă și de unde vin aceste stări mai ales atunci când în exterior totul pare să fie atât de minunat…

           Lucrurile devin și mai grele atunci când aceste persoane văd alți oameni cărora le merge foarte bine, au o viață pe care și ele și-o doresc și pentru care se pare că lucrurile sunt foarte ușoare, simple și consideră că la fel ar trebui să se întâmple și în situația lor. Ei vor dori să dețină și să mențină toată acea ușurință și lejeritate, tot acel confort pe care l-au avut și îl doresc în continuare. Dar din păcate, pentru a avea pe termen lung o stare psihică echilibrată și satisfăcătoare, acea viață ușoară, comodă și confortabilă nu oferă decât un echilibru iluzoriu și extrem de fragil.

           Soluția ieșirii din acest impas cuprinde următorii pași:

     1. Acceptarea realității vieții. Viața se întâmplă pur și simplu fie că noi vrem sau nu iar persoana este cea care trebuie să se acomodeze și să se adapteze Universului și nu Universul să se modifice pentru a-i fi pe plac persoanei.

     2. Asumarea și acceptarea propriei existențe și a faptului că noi înșine și numai noi suntem principalii răspunzători pentru existența și fericirea noastră prin deciziile luate, gândurile noastre și comportamentele pe care le întreprindem.

     3. A deveni conștienți de sine. Pentru aceasta este necesar să înceapă să caute răspunsuri pentru următoarele întrebări: Cine sunt?, Unde mă aflu?, În ce moment al vieții sunt? și Ce am de făcut în viață?

     4. Acceptarea și asumarea responsabilităților vieții. Viața presupune realizarea lucrurilor atunci când este nevoie și nu doar atunci când apare cheful sau plăcerea sau doar atunci când lucrurile sunt ușoare.

     5. Transformarea responsabilităților în plăcere, a lui "trebuie" în "vreau". Ex: "este oribil și groaznic că trebuie să muncesc" devine: "ca să îmi pot permite ceea ce îmi doresc, vreau să muncesc!"

           Moto: "Atunci când părinții, din dorința de a-i face copilului o viață cât mai bună, mai frumoasă și mai ușoară oferă totul necondiționat copiilor, refuză de fapt să-și ajute copii să accepte unele dintre realitățile dure ale vieții și vor crea viitori adulți cu dispreț față de sine și de ceilalți, cu sentimente puternice de inferioritate, iritabili, ostili și frustrați."