"Un copac al cărui trunchi îl putem îmbrățișa cu dificultate se naște dintr-un germen minuscul. Un turn de nouă etaje începe cu o mică grămadă de pământ. O călătorie lungă de mii de kilometri începe cu primul pas". LAO TSE Toți facem greșeli, dar fiecare reacționează diferit. Unii se justifică, alții nu le acceptă și, prin urmare, nu admit că au greșit, iar alții, în schimb, se auto-critică obsesiv și evidențiază și cea mai mică greșeală, chiar nesemnificativă fiind. Cel care evidențiază greșelile pe care le facem este judecătorul nostru interior. În realitate, judecătorul interior nu se ocupă doar de greșeli, ci este ochiul vigilent care supervizează existența noastră la 360°. Pentru mulți dintre noi, judecătorul interior este o enormă figură sâcâitoare care ne vrea perfecți, care vrea să ne modeleze conform ideii sale de perfecțiune. Fiecare din noi are propriul judecător interior: sunt care îl ascultă, sunt care îl alimentează, iar alții care își subordonează întreaga existență acestui judecător. Atunci când comitem o greșeală, indiferent dacă e mică sau mare, prima noastră reacție este aceea de a ne învinovăți. Este vorba despre un mecanism normal care, atunci când se realizează în manieră sănătoasă, ne oferă posibilitatea de a învăța din propriile greșeli. Din păcate, acest mecanism nu se derulează mereu într-o formă sănătoasă, dimpotrivă, uneori naște o dorință, mai mult sau mai puțin conștientă, de auto-pedepsire. Când simțim vinovăție sau ne știm cu musca pe căciulă, acest sentiment se datoreză faptului că judecătorul interior își îndreaptă degetul acuzator spre noi. Judecătorul interior, prieten sau dușman? Judecătorul interior nu este neapărat o figură răuvoitoare. Pentru a simplifica, putem vorbi de "judecător interior prieten" și de "judecător interior dușman". Judecătorul interior prieten elaborează și ne oferă un feedback coerent și încurajator. Caută să trezească îmbunătățiri concordante cu exigențele noastre reale și compatibile cu propriile capacități. În baza raportului cu propriul judecător interior putem manifesta o gamă largă de reacții cu privire la viață. Un judecător interior prieten ne va da o predispoziție pozitivă, puternică, pregătită pentru a ne îmbunătăți și a ne conștientiza abilitățile autentice. Judecătorul interior dușman ne forțează spre standarde absurde și dificile - sau de-a dreptul imposibile. În cazurile cele mai extreme este pregătit să arate cu degetul spre ceea ce facem fără să ia în considerare circumstanțele și nici dificultatea standardelor sale. Astfel, ajungem să ne gândim la un milion de ar fi trebuit: ar fi trebuit să fac mai multă activitate fizică, să fi studiat mai mult, să fi fost mai pregătit, puteam să fi făcut mult mai bine, dar, în schimb … Un judecător interior dușman ne face să ne simțim victime ale vieții și ale circumstanțelor, ne poate face agresivi, plini de prejudecăți, executori, plini de vinovăție, ba chiar ne predispune spre auto-pedepsire și spre o stare de nemulțumire de sine perpetuă. Cum putem transform judecătorul interior în cel mai prețios aliat? O dată clarificat rolul și poziția judecătorului interior, putem trece la practică. Cum putem face conviețuirea cu judecătorul interior într-o colaborare? Iată câteva atitudini constructive care teoretic sunt simplu de expus, dar greu de realizat, dar … ÎNCERCAȚI-LE! Auto-pedepsirea: este dăunătoare și nu folosește la nimic Primul lucru pe care trebuie să-l faci e să înțelegi și să accepți că auto-învinovățirea nu este utilă și nu te conduce nicăieri. De ce să investești energie într-un lucru dăunător și inutil? Auto-pedepsirea nu îți dă posibilitatea nici măcar de a învăța din propriile greșeli, deci, cel mai probabil vei persevera în aceeași greșeală. Auto-stima: îmbunătățești-o! Auto-stima e invers proporțională cu severitatea judecătorului interior. Cu cât mai mare va fi auto-stima cu atât mai mult vei face din judecătorul interior un complice și un prieten. Îngrijește autostima! Auto-analiză: schimbă punctul de vedere! Perspectiva pe care o ai asupra ta corespunde cu ceea ce gândește judecătorul interior, dar…judecătorul tău interior nu este depozitarul adevărului. Încercă să schimbi punctul de vedere: ce ar gândi despre tine o persoană externă, dar despre ce ai făcut? Dacă chiar nu reușești să asumi singur un alt punct de vedere, vorbește cu un prieten. Auto-compasiune: fii delicat cu tine însuți! Nu trebuie să te forțezi prea mult să fii delicat cu ceilalți, dar cu tine însuți muzica se schimbă. O strategie bună constă în ați imagina că în interiorul tău locuiește un copil foarte mic; îngrijește dialogul interior evitând să spui ceva ce ar putea răni acest copil, practică auto-compasiunea. Auto-conștientizare sau mindfullness Uneori, sentimentele de vinovăție ar putea induce gândul „dacă aș putea să mă întorc în timp aș acționa diferit". Auto-conștientizarea te ajută să înțelegi că în acel moment, în care ai comis acea teribilă greșeală aveai un anumit bagaj informațional și că circumstanțele te-a făcut să faci o alegere care, mai apoi, s-a dovedit a fi greșită. Termenul mindfullness, în psihologie, înseamnă conștientizarea propriilor gânduri, acțiuni și motivații. Învață să te familiarizezi cu senzațiile, percepțiile, impulsurile, emoțiile, gândurile, cuvintele, acțiunile și relațiile tale. Auto-conștientizarea este dificil de realizat, prin urmare trebuie să muncești mult. Doar prin auto-conștientizare poți înțelege în mod real valoarea propriilor greșeli. Auto-critică constructivă Auto-critica este esențială pentru a putea deveni mai bun. Trebuie făcută în mod constructiv și nu prin auto-învinovățire. Auto-critica distructivă nu face altceva decât să micșoreze auto-stima și să facă și mai rigid judecătorul interior.