Tot mai mult se folosește în ziua de astăzi termenul de depresie, și nu întotdeauna cu sensul real pe care îl are, acela de tulburare psihică. Pentru că definiții și clasificări ale depresiei putem găsi peste tot, de la o simplă căutare pe internet, până la răsfoirea sau lecturarea unora din multele cărți de specialitate, acest articol își propune să lămurească ce nu este ea, cu ce este uneori confundată și cum să facem diferența, pentru a nu pune etichete în mod eronat:

Depresia nu este doar tristețe. Tristețea este o emoție negativă firească, funcțională, cu un rol important în reglarea psihică. A fi trist într-o situație care îți provoacă distres emoțional, precum pierderea cuiva drag sau respingerea, te ajută să cauți soluții și să găsești motivația pentru a rezolva respectiva situație. Tristețea este o stare care apare așadar dintr-un anumit motiv, pe când depresia poate apărea fără o explicație prea clară, lăsându-te fără resurse motivaționale și copleșit de vidul emoțional care o însoțește. Dacă vrem să avem o viață psihică funcțională, tristețea nu trebuie evitată sau suprimată, din frica de a nu o mai putea ține sub control. Cel mai util din punct de vedere psihologic este să ne dăm voie să simțim orice fel de emoție, pentru că emoțiile ne oferă informații foarte utile care ne ajută să supraviețuim și să ne dezvoltăm, să facem alegeri mai bune, să ne conectăm la ceea ce este important pentru noi. Ele conferă sens vieții noastre, pe când depresia este acea stare în care sensul se pierde.

Depresia nu este incurabilă. Depresia a fost numită și „guturaiul psihiatriei", datorită răspândirii sale. De la medicamente până la psihoterapia cognitiv-comportamentală sau alte tipuri de terapii, există o varietate de metode care pot ameliora sau chiar vindeca depresia. În funcție de forma ei și de durată, aceste tratamente vor dura și ele mai mult sau mai puțin, esențială aici fiind înțelegerea întregului context psiho-social al individului, explorarea poveștii de viață, și nu strict analiza simptomelor sale. În cazul depresiei clinice sau majore, cele mai eficiente tratamente sunt cele care îmbină medicația anti-depresivă cu terapia, dar este de menționat și faptul că pentru anumite forme grave ale depresiei nu există încă un tratament atât de eficient încât să combată definitiv recăderile.

Depresia nu este doar o tulburare a adulților. Și copiii sau adolescenții pot fi diagnosticați cu depresie. Pierderea interesului pentru lucruri și activități care înainte le făceau plăcere, iritabilitatea constantă, oboseala, slaba concentrare sau imposibilitatea de a mai face față școlii ar putea fi semnale de alarmă în această direcție. La copiii preșcolari, depresia apare în special dacă în familie există adulți cu diagnstic de depresie majoră. Rata de depresie crește semnificativ spre pubertate, 1 din 5 tineri adulți trecând printr-un episod depresiv până la vârsta maturității. De multe ori, depresia la copii sau adolescenți apare însoțită de o tulburare de anxietate, precum tulburarea obsesiv-compulsivă sau anxietatea de separare. Cheia aici este dialogul constant cu copilul și căutarea din timp a unui ajutor de specialitate, deoarece nu de puține ori, simțindu-se copleșiți, tinerii deprimați ajung la abuz de substanțe sau tentative de suicid.

Depresia nu este o alegere. Nicio tulburare psihică, nicio boală nu reprezintă alegeri. Studiile spun că efectele depresiei pot fi văzute până și la nivelul creierului, prin faptul că favorizează micșorarea volumului hipocampului, acea formațiune a creierului responsabilă de formarea și stocarea amintirilor și de controlul emoțiilor. Cine ar alege să fie înghițit de un gol interior atât de mare încât să nu mai știe cine este, să nu mai simtă nimic și uneori să nu își dorească decât să se termine totul mai repede? Și nu, dacă întâlnești o persoană depresivă, nu o întreba de ce nu poate să fie mai veselă sau ce a pățit de e așa tristă. Pentru că nu ea și-a dorit să se simtă așa. Esențial aici este suportul: ajut-o/-l să înțeleagă faptul că ea/el nu este doar depresia sa. Ar putea fi un pas foarte important către vindecare.

Depresia nu este opusul fericirii. Andrew Solomon spunea că „opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea". Cartea sa, Demonul amiezei, este atât o mărturie extrem de intimă despre tot ce a însemnat pentru el această tulburare, cât și o lucrare foarte bine documentată social, științific, istoric și politic. Se spune că, de fapt, oamenii optimiști și fericiți au o percepție ușor distorsionată (către pozitiv ) asupra realității, în timp ce persoanele cu depresie privesc realitatea printr-o lentilă mai aproape de ceea ce este ea de fapt. Ei sunt, cu alte cuvinte, mai realiști. Martin Seligman, unul din cei mai cunoscuți teoreticieni din domeniul psihologiei pozitive actuale, a descoperit, prin intermediul studiilor sale asupra optimismului, exerciții care îi pot ajuta chiar și pe cei cu depresie severă să aibă parte de mai multe emoții pozitive, diagnosticul unora dintre ei modificându-se, în urma acestor exerciții, de la depresie severă la depresie moderată. De altfel, multe dintre studiile actuale au ajuns la aceleași concluzii: fericirea ține în proporție de circa 50% de gene, 10% de mediu și 40% de ceea ce gândești și faci în mod conștient. Deci, la fel este și în cazul depresiei, pentru că uneori se poate vorbi despre o vulnerabilitate genetică, de aceea este util ca obiectivele fixate să fie realiste și scopul urmărit să nu fie atingerea fericirii absolute, ci de exemplu creșterea optimismului ca abilitate de a face față unor situații stresante, restructurările cognitive și în general explorarea unei game mai variate de emoții pozitive și de noi tipare comportamentale.

Depresia nu este un moft, un defect, un eșec sau o toană. Ea nu trece de la sine, iar statistic vorbind afectează de două ori mai multe femei decât bărbați. Nu este o înfrângere, deși de multe ori persoanele care suferă de depresie se autoînvinovățesc și încearcă să țină ascunsă toată suferința prin care trec. Rușinea și vinovăția accentuează trăirile negative, iar rezultatul este o adâncire și mai mare în tot acest cerc vicios, o izolare a celui aflat în suferință și o incapacitate de a căuta ajutorul atât de necesar. De aceea este foarte important ca ea să fie identificată din timp și diagnosticată ca atare. Din păcate, depresia nu se manifestă la fel la toți oamenii, având multe nuanțe, de la caz la caz, acesta fiind și motivul pentru care este atât de dificil uneori de tratat. Totuși, de la depresiile subsindromale (unde simptomele nu sunt atât de intense și nu țin atât de mult ), la distimie (o stare de depresie mai puțin severă, dar care tinde să se cronicizeze ) și la depresia majoră (care implică unul sau mai multe episoade sau perioade de timp în care depresia este intensă ), sentimentul de gol interior, problemele de somn sau de alimentație, fatigabilitatea și lipsa interesului pentru activități care înainte produceau plăcere sunt simptome comune care ar trebui să funcționeze precum niște semnale de alarmă importante.