Din perspeciva psihologiei individuale, teoria personalitatii considera individul ca fiind activ si relativ liber in comportament. Comportamentul nu este un rezultat al influentelor exterioare sau al ereditatii. Individul este activ si responsabil. El nu este o papusa al carui comportament este determinat de forte mai presus de controlul sau. Individul este indreptat spre un scop si spre straduinta. El se angajeaza in activitati care au o semnificatie; el ia decizii si organizeaza. TOATE COMPORTAMENTELE AU O MOTIVATIE SOCIALA Recunoastem ca omul este in primul rand o fiinta sociala. Caracteristicile care il fac sa fie in mod distinctiv uman sunt interactiunile cu semenii sai in grupuri sociale. Numai in grup individul poate functiona si se poate implini pe sine. Individul este dependent de grupul social pentru a se dezvolta ca personalitate. Comportamentul individului poate fi mai usor inteles daca este vazut in termeni de cadru social. Nu ar trebui sa luam in considerare omul sau comportamentul sau in afara cadrului social. Ce este potrivit pentru Maria acasa nu este la fel de potrivit la scoala. Este intotdeauna important sa luam in considerare intregul camp de actiune al individului care activeaza. Semnificatia comportamentului consta in consecintele sale. Toate comportamentele au o motivatie specifica in contextul social in care se desfasoara. Trebuie sa observam copilul intr-o situatie data pentru a intelege semnificatia comportamentului sau. Contextul social este esential pentru intelegerea comportamentului. Straduinta sociala este principala, nu secundara. Cautarea semnificatiei si a unui loc in societate sunt obiectivele principale ale fiecarui copil si adult. Indivizii nu pot exista fara interdependenta sociala. Rolul pe care fiecare individ il joaca in societate si raspunsul sau la stimulii sociali subliniaza dezvoltarea personalitatii sale. Copilul, intotdeauna trebuie recunoscut nu in izolare, ci ca individ in interactiune sociala. Conflictele ies la iveala din ciocnirile interpersonale si nu din lupta intrapersonala pentru control. Problemele apar in urma conflictelor cu semenii. De aceea, daca observam copilul in interactiunea cu ceilalti, putem intelege imediat motivul comportamentului sau. Structura nevoilor sale trebuie inteleasa numai in interdependenta cu contextul social. Interesul social este mai mult decat un sentiment de apartenenta; el este conceptul cheie in intelegerea comportamentului. Interesul social nu are obiective fixate, el este expresia capacitatii noastre de a oferi si de a primi. Interesul social reflecta atitudinea noastra fata de semenii. Individul cu interes social suficient accepta responsabilitatea nu numai pentru sine dar si pentru grupul social de care apartine. Sanatatea mintala si adaptarea necesita crestere si dezvoltarea interesului social. Unei persoana bine adaptata ii pasa de semenii lui. Copiii rasfatati sau neglijati isi pot pierde intgeresul social. Facand prea mult sau prea putin pentru copil ii produce acestuia idee eronata ca nu trebuie sa fie ingriorat de realtionarea prin cooperare. Astfel, cele doua erori de educare din partea adultului, rasfatul sau neglijenta, pot duce la dezvoltarea unui sentiment de inferioritate si de inadaptare. Inca de la nastere copilul intra in lume si ramane pentru ceva timp inferior, fiind dependent de adult. El se lupta sa depaseasca aceste sentimente de inferioritate. In mod constant observam adulti care incearca sa treaca de la inferior la superior in situatii sociale date. TOATE COMPORTAMENTELE AU UN SCOP Este esential sa recunoastem scopul comportamentului. Actiunile si miscarea individului sunt directionate de scopuri specifice. Adeseori comportamentul este mai mult sau mai putin inteles atata vreme cat nu stim sau nu recunoastem scopul. In mod frecvent auzim parinti sau profesori spunand :,, Pur si simplu nu inteleg de ce Maria face asta; nu are sens". Asta inseamna ca nu are sens din punctul de vedere al scopurilor si al telurilor adultului. Daca privim din punctul de vedere al scopurilor Mariei, actiunile sale cu certitudine au sens, si dupa cum vede ea lucrurile, acesta este singurul sau mod de a-si atinge scopul. Un educator experimentat poate determina scopurile copilului din actiunea sa prezenta si din miscare. Fiecare copil ne poate spune multe despre sine daca ne dezvoltam si utilizam,, al treilea ochi" si,, a treia ureche". Cunoscand cate ceva despre scopul unui individ si stiind cate ceva despre lumea sa, putem intelege ce miscare si ce semnifica ea, si ce valoare are aceasta pentru atingerea scopului. Putem vedea toate comportamentele ca facand parte din miscarea catre scop. Astfel actiunile unui copil, studiate indeaproape, ne pot evidentia scopurile sale. INTELEGEREA COPILULUI In scopul de a invata cum sa stimulam copilul sa functioneze intr-o maniera utila si cooperanta, trebuie sa stim cate ceva despre mecanismele psihologice implicate. Dupa cum vedem, fiecare comportament al individului are un scop si comprtamentul sau reprezinta miscarea spre acel scop. Uneori stim care este scopul actiunii- alteori nu. Fiecare dintre noi a avut candva o experienta in urma careia s-a intrebat :,, Ce Dumnezeu ma determina sa fac asta ? ". Mirarea noastra este justificata. Am actionat dupa un motiv care sta ascuns constiintei noastre. La fel este si in cazul copilului. Daca dorim sa ajutam un copil sa-si schimbe directia, trebuie sa intelegem ce anume ii determina miscarea. Daca nu suntem constienti de ce se ascunde in spatele comportamentului sau, avem slabe sanse de a-l schimba. Putem doar sa-i inducem sa se comporte diferit prin schimbarea motivatiei. Uneori putem descoperi care este scopul din spatele comportamentului sau examinand rezultatele pe care le obtine. Dorinta de a apartine De bine ce copilul este o fiinta sociala, motivatia sa cea mai puternica este aceea de a apartine. Prezenta sau lipsa securitatii depinde de sentimentul de apartenenta la grup. Acesta este nevoia sa de baza. Tot ceea ce face este indreptat spre gasirea unui loc. Inca din copilarie el este foarte preocupat sa exploreze metodele prin care sa devina parte a grupului familial. Din observatiile si succesele sale, el trage o concluzie - neformulata in cuvinte -,, Aha ! In felul acesta pot apartine. In felul acesta pot avea o semnificatie ‘. Si-a ales metoda prin care spera sa-si atinga scopul de baza. Metoda devine scopul imediat si sta la baza comportamentului, sau, in alte cuvinte, devine motivatie. Astfel ca putem spune ca comportamentul sau este directionat spre scop. Un copil nu este niciodata constient de motivele din spatele comportamentului sau. Daca il intrebi de ce bate din picioare, el va fi onest si va spune ca nu stie. El actioneaza in urma unei motivatii interioara. El invata din incercare si eroare. El va repeta comportamentele care ii ofera sentimentul ca apartine si le va abandona pe cele care il fac sa se simta lasat pe dinafara. Inainte de a discuta despre varietarea de metode de educare a copilului trebuie sa intelegem cate ceva despre copil in general ; observatiile, mediul sau si pozitia sa in familie. Observatiile copilului Copiii sunt experti in observarea adultilor dar fac multe greseli in interpretarea a ceea ce observa. Adeseori trag concluzii eronate si aleg moduri gresite prin care sa simta ca apartin. Mediul copilului Copilul este atent la tot ceea ce misca in jurul sau. El trage propriile sale concluzii despre ceea ce vede, si este in cautarea unei linii ghid pentru comportamentul sau. El petrece cea mai mare parte a primilor ani experimentand si invatand cum sa-si controleze corpul. El invata cum sa-si miste mainile si picioarele in co-ordonare astfel incat sa-si schimbe pozitia si sa apuce ceea ce doreste. El invata cum sa-si faca corpul sa functioneze dupa cum doreste. El invata sa vada si sa interpreteze ceea ce vede ; sa auda, sa simta, sa miroase, sa guste si sa mestece. Pe masura ce trece timpul, el invata cum sa-si foloseasca inteligenta si cum sa indeplineasca sarcinile cu care se confrunta. Prin toate aceste realizari el invata de fapt cum sa faca fata mediului sau. El descopera abilitati si deficiente. Daca se va intampina cu dificultati sau cu handicap, copilul se va da batut sau va compensa. Uneori copilul poate isi creaza o abilitate speciala atunci cand se confrunta cu o slabiciune (proces denumit supracompensare ). Exista trei factori externi mediului copilului care pot afecta dezvoltarea personalitatii sale. Primul factor este atmosfera familiei. In relatia sa cu parintii copilul experimenteaza societatea pe larg. Parintii stabilesc o atmosfera de familie definita ; prin ea copilul experimenteaza economia, religia, rasa, si influentele sociale din mediul sau. El absoarbe valorile familiei, morala si traditiile, si incearca sa le potriveasca in pattern, sau cu standardele, stabilite de parinti. Conceptia sa despre avantajele materiale reflecta orientarea economica a familiei. El isi dezvolta atitudini fata de diferitele rase in cocordanta cu cele ale parintilor. Daca toleranta este patternul familiei, atunci copilul va accepta toleranta ca valoare pe care ei doresc sa o sustina. Daca parintii privesc de sus pe ceilalti, copilul poate va capitula si va cauta superioritatea in rasa si in relatiile sociale. Semnificatia educatiei religioase este bine cunoscuta, insa reactia copilului poate fi destul de variata. Copilul va observa imediat si cum se poarta parintii intre ei. Relatiile intre parinti stabilesc un pattern pentru toate relatiile din familie. Daca parintii sunt calzi, prietenosi, si cooperanti, aceeasi relatie este posibil sa se nasca si intre parinti si copii si intre copii. Cooperarea poate deveni un standard al familiei. Daca parintii sunt ostili si concureaza unul impotriva celuilalt pentru dominare, acelasi pattern se stabileste si intre copiii aceleiasi familii. Daca tatal este dominant si ferm in timp ce mama este blanda si docila, « idealul masculin» poate deveni paternul principal, in particular pentru copii. Astazi cu egalitatea intre sexe, fetele deasemeni se pot decide sa urmeze linia « masculina ». Relatiile dintre parinti ofera copilului o linie directoare despre cum va decide sa-si dezvolte propriile roluri individuale. Daca mama este figura dominanta, copilul poate va incerca sa castige o proeminenta asemanatoare prin imitarea sa. Competitia intre parinti poate face competitia sa devina standard al familiei. Ceea ce au copiii din famalie in comun este expresia atmosferei familiale stabilita de parinti. Copiii nu sunt asemanatori ci din potriva chiar diferiti. De ce ? Pozitia copilului in familie Al doilea factor extern mediului copilului este constelatia familiei. Acest termen indica relatiile caracteristice ale fiecarui membru al familiei cu ceilalti, asa cum o stea in relatie cu alte stele formeaza constelatia Ursa Mare. Fiecare familie are o configuratie distincta. In urma interschimbarii de raspunsuri si influente intre membrii sai, rezulta personalitati diferite. Pozitia individului in constelatie- rolul pe care il joaca- va avea, in mod extins, influenta asupra patternurilor intregii familii si asupra personalitatii fiecaruia dintre frati. O familie incepe cu o Mama, un Tata si un Bebe. Rolul mamei este diferit de cel al unei sotii. Rolul unui Tata este diferit de cel al unui sot. Prezenta bebelusului in cadrul cuplului va oferi o noua dimensiune relatiilor dintre sot si sotie. Bebelusul este singurul copil, insa pozitia sa arata cumva diferita din punctul sau de vedere. Bebelusul este cel cate primeste iar parintii- si mai mult Mama prin functia sa- sunt cei care ofera. Intre ei se dezvolta un pattern al oferiri si al primirii- un pattern al interactiunii. Este foarte posibil ca unul dintre parinti sa fie de partea copilului si impotriva celuilalt parinte. Astfel de aliate sunt produse de obicei de catre bebelus si impuse parintilor de comportamentul acestuia. Cand al doilea copil se naste, pozitia celor trei membri ai grupului se schimba. Regele Bebe este dintr-o data detronat. El trebuie sa ia atitudine fata de schimbarea pozitiei sale, in legatura cu uzurpatorul, si in legatura cu mama si cu tatal sau, care intr-un fel sau altul au permis sa se intample acest lucru. Noi elemente intra in toate interrelatiile ca rezultat al schimbarilor din constelatie. Noul venit este acum bebelus, iar primul nascut descopera ca este necesar sa reaseze intr-o noua pozitie- aceea a celui mai mare dintre frati. Intre timp, bebelusul descopera pozitia sa de bebelus in familie. Dar aceasta pozitie are o semnificatie diferita pentru al doilea nascut decat a avut pentru primul nascut, din cauza prezentei unui frate mai mare. Cand al treilea copil vine pe lume, se produc din nou schimbari in modul cum intelege fiecare pozitia sa in constelatia familiei. Parintii sunt acum parintii a trei copii. Primul nascut a fost o data detronat iar acum ii vine randul sa fie detronat si al doilea nascut. Al dilea copil se descopera la mijloc- intre primul nascut si mezin. Cu fiecare nastere constelatia familiei ia o noua configuratie cu noi interactiuni si cu noi semnificatii. De aceea gasim ca copiii dintr-o familie nu sunt asemanatori unui cu altii. Mai degraba gasim asemanari intre intre primi nascuti din familii diferite decat intre primul nascut si al doilea copil din aceeasi familie. Pe masura ce constelatia evolueaza, fiecare copil isi gaseste un loc in felul sau. Si de obicei, pozitia fiecaruia arata mai bine asa cum iarba din curtea vecinului pare mai frumoasa. Copilul de mijloc prezinta o amenintare pentru primul nascut. Astfel ca primul copil are de ales intre a se da batut sau a compensa prin a face fata, cel putin in unele domenii. La fel de adevarat este si pentru copilul de mijloc aflat in relatie cu primul nascut. De obicei simte diferenta si ori incearca sa o depaseasca ori renunta. Semnificatia pozitiei numerice depinde in intregime ce semnificatie ii da copilul in mod individual- cum interpreteaza el acest lucru. Nu toti primii nascuti automat si raman in frunte. Fiecare constelatie a familiei va fi unica in concordanta cu interpretarile facute in cadrul ei. Aceste deductii timpurii lasa o amprenta individului pe intreaga sa viata. De bine ce multe familii sunt inalt competitive, competitia dintre primul nascut si al doilea este foarte intensa, stimulandu-i pe cei doi sa se miste in directii opuse. Este si mai tare accentuata daca parintii intorc copiii unul impotriva celuilalt in ideea gresita ca ii stimuleaza pe amandoi. Ei ating opusul : fiecare copil cedeaza campul celui mai de succes dintre frati si in descurajarea lui, o ia in directie opusa. Oricare ar fi modul de reusita a primului nascut, pentru al doilea nu este important, el considera acest camp cucerit si ca cauta o cu totul alta directie. Intr-o familie cu patru copii, al doilea si al patrulea copil stabilesc adeseori aliante. Putem observa astfel de aliante daca cei doi copii au interese si comportamente comune. Competitia intre copiii este exprimata de diferentele de interes si de personalitate. Oricare ar fi similaritatile dintre frati, ele exprima atmosfera familiei ; diferentele individuale sunt rezultatul rolurilor pe care le joaca in constelatia familiei. Un baiat singur intre fete, privind la pozitia sa, poate gasi ca genul sau are avantaje sau dezavantaje, depinzand daca parintii ofera importanta rolului masculin sau feminin. La fel se intampla si in cazul unei fete intre baieti. Un copil bolnav intre copii sanatosi, robusti poate descoperi ca rolul sau de invalid este interesant daca familia il va compatimi. Dar daca robustetea este o valoare a familiei iar slabiciunea este neplacuta, se va gasi in fata unui obstacol. Va avea de ales intre a renunta si a trai in autocompatimire- cu sentimentul ca nu are un loc si ca viata a abuzat de el- sau a lupta sa depaseasca slabiciunea si de a se implica in activitati al celor sanatosi, si poate, cine stie, sa-i depaseasca. In familiile puternice, fiecare dintre cele doua alegeri prezinta dificultati. Daca, de exemplu, copilul se confrunta cu o malformatie congenitala, nici un efort nu-l va putea aduce printre cei sanatosi, vigurosi. Daca renunta, va fi certat/ironizat. Poate ca va alege sa fie mai degraba un scolar bun decat un atlet performant. Daca un copil se naste dupa moartea primului nascut, va avea o dubla problema e surmontat. Este in realitate al doilea nascut traind cu o fantoma dupa el. In acelasi timp, are pozitia de prim nascut. Astfel ca exista sansa ca mama sa-l supraprotejeze si sa-l tina in puf. El va alege sa ramana intr-o astfel de atmosfera sau sa se razvrateasca si sa lupte pentru independenta sa. Mezinul familiei are un loc unic. El va descoperi curand ca pentru ca a venit pe lume atat de neajutorat, are multi servitori. Daca parintii nu sunt vigilenti, va deveni foarte usor pentru mezin sa-si mentina pozitia privilegiata si sa-i tina pe ceilalti membri ai familiei ocupati cu el. Rolul,, celui neajutorat,, care gaseste ca a primi este mult mai tentant decat a face, este usor dar periculos. Copilul unic se afla intr-o situatie particulara diferita. El este un copil in lumea adultilor- un pitic inconjurat de giganti. El nu are frati cu care sa stabileasca relatii apropiate varstei sale. Scopul sau devine acela de aface pe plac adultilor si de a-i manipula. El va dezvolta puncte de vedere mature, precocitatea sa este de inteles, mergand pe varfuri in speranta de a atinve nivelul adultilor ; sau este neajutorat ca un bebelus, intotdeauna inferior celorlalti. Relatiile sale cu copiii sunt adeseori incerte si incordate. El esueaza in a-i intelege iar ceilalti sfarsesc prin a-l numi,, sissi,, . El nu dezvolta un sentiment de apartenenta la copii decat daca este expus de mic in grupuri in care sa experimenteze. Nu exista o marime ideala de familie. Indiferent de cati copii sunt, exista intotdeauna probleme specifice. Ele variaza odata cu numarul membrilor si cu interpretarea pe care o da fiecare locului pe care il are in familie. Indiferent de marimea familiei, exista o influenta constanta si o presiune intre membrii acesteia. Fiecare copil influenteaza si parintii deopotriva. Inca de la inceput putem constata ca exista o infinitate de raspunsuri variate pe care copilul le poate da aspectelor variate ale mediulul sau extern. Nu exista regula dupa care un parinte sa poata determina ce se va intampla. Dar parintele care este intotdeauna in constelatia familiei are informatii dupa care poate interpreta mult mai bine ceea ce pe vremuri parea misterios. Cand percepem o situatie suntem intr-o pozitie mult mai buna pentru a coopera cu ea. Al treilea factor extern care afecteaza dezvoltarea personalitatii copilului se refera la metodele de educatie oferite. Concluzia pe care o putem trage pana aici este ca trebuie sa ne detasam putin, sa ne dam cu un pas in spate, si sa privim cu atentie la copilul nostru ? Ce compensatii sau supracomensatii a dezvoltat ? Ce impresie are despre ceea ce a observat ? Care este pozitia sa in constelatia familiei si ce inseamna asta pentru el ?