Sunt bolnav.. si ma tratez pe internet
Inapoi Autor: Steluta Indrei
A devenit un reflex. Fie că ne doare capul sau spatele, fie că medicul ne anunţă un diagnostic, dăm repede o căutare pe Google pentru a afla informaţii despre simptomul sau boala care ne supără. Potrivit unui sondaj realizat în Franţa şi publicat în exclusivitate de cotidianul Le Monde, peste 60% dintre populaţie consultă frecvent site-urile medicale. Acest obicei este prezent în proporţie şi mai mare (80% ) la categoria de vârstă 18-24 de ani. Internetul este utilizat atât pentru a afla informaţii despre sănătate (documentare ), cât şi pentru a schimba sfaturi, impresii între utilizatori (forumuri de discuţii ) .
Studiu
Practica de a consulta Internetul în scop medical – care a debutat la începutul anilor 2000 – modifică raportul dintre medic şi pacient, se arată în articolul din Le Monde. Există pacienţi care se prezintă la ora actuală la medic ca nişte "experţi", în condiţiile în care profesia medicală este din ce în ce mai "debusolată", se subliniază în continuare. Autorităţile franceze au încercat să înţeleagă ce se întâmplă în spaţiul virtual dedicat sănătăţii, pentru a încuraja bunele practici şi a îndemna populaţia la prudenţă în privinţa site-urilor care nu au legătură cu sănătatea publică.
Autorii studiului – sociologii Gerard Dubey şi Sylvie Craipeau – s-au limitat la trei patologii pentru care oamenii consultă frecvent Internetul: cancerul, SIDA şi autismul. Ei au dorit să lămurească următoarele aspecte: dacă informaţiile online despre sănătate sunt credibile, dacă implică riscuri şi care sunt acestea, dacă obiceiul de a afla informaţii medicale de pe Internet creează un nou tip de pacienţi.
Informaţii alarmante
Prima constatare: Internetul reuneşte o imensă masă de informaţii pentru numeroase patologii, pe primul loc fiind cancerul. Despre bolile canceroase se vehiculează cele mai multe informaţii online, explică Gerard Dubey. Altă concluzie: site-urile medicale şi forumurile de discuţii sunt pline de informaţii care au mai degrabă efectul de a-i înspăimânta pe utilizatori decât de a-i linişti. "La aflarea unui diagnostic, pacienţii sunt tentaţi să caute informaţii pe Internet în speranţa că acestea le vor infirma teama, neliniştea. Numai că se întâmplă exact invers. Majoritatea celor care frecventează forumurile au tendinţa de a proiecta spaţiul privat în spaţiul public. De aceea, îşi exprimă în mod alarmant şi uneori violent problemele, fără a-i menaja pe cei care receptează mesajul", precizează Gerard Dubey. Acest factor nu face decât să agraveze starea persoanelor care oricum sunt afectate de boală.
O nouă ştiinţă medicală?
Sociologul Sylvie Craipeau atrage atenţia că site-urile medicale răspund lipsei de informaţii cu care se confruntă deseori pacienţii. Acest lucru ar trebui să fie un motiv de reflecţie pentru corpul medical. "Pacienţii caută pe Internet sfaturi practice, regimuri alimentare şi schimburi de impresii cu persoane care trăiesc aceleaşi stări. Astfel de informaţii sunt rareori aflate în cabinetul medical", subliniază specialistul. Pe unele site-uri se construieşte chiar "o ştiinţă profană, practică, diferită de ştiinţa medicală". Ba chiar, unii bolnavi revendică această ştiinţă ca factorul principal care a dus la însănătoşirea lor, notează Gerard Dubey.
Site-uri specializate
Cel mai mare succes îl au site-urile specializate: de exemplu, site-urile cu informaţii despre sănătatea copiilor, site-urile create de asociaţii de pacienţi. "Am remarcat că utilizatorii acestor site-uri formează mici comunităţi, în cadrul cărora există norme interne", spune Sylvie Craipeau. Pe aceste site-uri circulă informaţii, proiecte comune, propuneri concrete de sprijin.
ATENŢIE LA MEDICAMENTE. Specialiştii atrag atenţia că persoanele care cumpără medicamente prin Internet se expun unui risc major. Motivul? Produsele pot fi contrafăcute: în loc de substanţa activă menţionată pe etichetă pot conţine orice (de la zahăr până la substanţe toxice ) sau pot fi expirate. Pe Internet se găsesc medicamente pe care farmaciile le eliberează numai pe bază de reţetă. Unele dintre acestea au efecte secundare grave şi contraindicaţii majore, deci nu trebuie administrate fără acordul medicului. De aceea, Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că producţia şi condiţiile de autorizare a medicamentelor sunt reglementate la nivel internaţional, iar vânzarea acestora trebuie făcută numai prin farmacii. Cele mai vândute medicamente prin Internet sunt cele pentru slăbit, disfuncţii sexuale, dar şi tratamente pentru cancer, vaccinuri, antibiotice, antidepresive, contraceptive. Cei care cumpără astfel de medicamente îşi riscă sănătatea şi chiar viaţa, avertizează autorităţile sanitare.
Sfatul psihologului
Psihologul Ioana Panculescu de la Clinica Control Med este de părere că Internetul nu constituie o metodă de tratament. Scriind pe forumuri, ea a observat multe cazuri în care utilizatorii deveneau chiar agresivi dacă li se spunea că nu este bine să se trateze cu ajutorul informaţiilor de pe Net. Despre persoanele care apelează la această formă de tratament, psihologul Ioana Panculescu spune că nu pot apela la un specialist deoarece le este frică de "punerea unei etichete", adică un diagnostic real, iar pe de altă parte, aceşti oameni îşi creează un fals sentiment de omnipotenţă atunci când cineva de pe un forum le este "pe plac", adică le confirmă diagnosticul pus de ei înşişi. Mulţi dintre aceşti utilizatori ai Internetului suferă de narcisism, o tulburare patologică, manifestată prin nevoia de a fi admirat. Narcisistul crede că este mai bun decât ceilalţi. O persoană de acest tip nu apelează la ceilalţi, în schimb când cineva este de acord cu ea, adică îi confirmă ceva, este ca şi cum îi spune că are dreptate şi că este un "doctor bun".
Read more: www.soulcare-cabinetpsihologic.com/news/sunt-bolnav-si-ma-tratez-pe-internet-steluta-indrei-jurnalul-national

Cabinet psihologic SoulCare
SoulCare -Avem grija de sufletul Tau!Recomandă acest cabinet