În copilărie descoperim universul care ne înconjoară, ne întrebăm de ce este lumină sau întuneric, de ce plouă, de ce cad frunzele din copaci, de ce ninge sau de ce nu mai ninge? Părinţii cunosc foarte bine acest tip de întrebări şi cu siguranţă şi-au amintit câteva exemple de „frământări” pe care le-au avut copiii lor.

La o anumită vârstă copiii învaţă că obiectele nu se mişcă fără ca ei să intervină. Gândiţi-vă la cât de fascinant poate fi acest lucru pentru copii: are un cub pe o parte este roşu şi dacă îl mişcă devine albastru. Acest joc se continuă pe parcursul întregi vieţi: ne face plăcere să avem realizări profesionale, personale şi reuşim sau nu datorită modului în care acţionăm în universul care ne înconjoară.

Atunci când un copil este dependent de jocuri el a învăţat că poate interveni în viaţa personajelor din joc, el reuşeşte să facă fericite acele personaje. Şi dacă ne gândim din perspectiva copilului el nu face nimic rău: adună puncte, trece peste diverse încercări de diferite grade de dificultate pentru a câştiga, pentru a-i ajuta pe eroi să rămână eroi, pentru a avea bani, casă sau alte lucruri pe care şi noi ca adulţi le dorim. Pentru copilul dependent de jocuri, realitatea şi universul său sunt acele jocuri şi are capacitatea de a face sacrificii pentru o „viaţă” mai bună şi atunci nu mai părăseşte jocul. Când i se cere să renunţe devine agitat, nervos, plânge, ţipă, aruncă cu obiectele din jur, vorbeşte urât, nu mai adoarme sau are un somn foarte agitat, nu mai reuşeşte să se concentreze pentru că în permanenţă se gândeşte ce mai are de făcut pentru a ajunge mai departe în „viaţă”.

Ca şi părinţi suntem mulţumiţi din două puncte de vedere: copilul ştie să utilizeze calculatorul şi stă cuminte până când noi realizăm diverse sarcini casnice. Aceste lucruri nu sunt rele, dar să ne întrebăm cât timp poate sta un copil în faţa calculatorului fără ca sănătatea lui fizică şi psihică să fie afectate? Care este răspunsul dumneavoastră la această întrebare? Răspunsurile au diverse variaţii şi în rândul specialiştilor, dar majoritatea consideră că două ore pe zi este un timp maxim pe care un copil ar trebui să îl petreacă în faţa calculatorului. Apare şi problema vârstei copilului pentru că două ore în faţa calculatorului la vârsta de trei ani nu sunt similare cu două ore la vârsta de 11 ani. Şi atunci cum ar trebui să procedăm pentru ca băieţelul sau fetiţa noastră să nu ajungă dependent sau dependentă de calculator? Şi am să răspund printr-o serie de întrebări:

Care este alternativa calculatorului pentru copil?

Care sunt pasiunile lui?

Care este jocul preferat în viaţa reală, nu în cea virtuală?

Ştie să înoate şi îi face plăcere să înoate?

Îi place să se joace cu alţi copii?

Aşadar, pentru a nu deveni dependent de calculator copilul ar trebui să aibă o alternativă, iar atunci când îi oferim această alternativă este necesar să avem în vedere un lucru: copilul învaţă prin imitaţie. Adică, el dobândeşte un comportament imitând comportamentele pe care le observă în jurul lui. Prin urmare este aproape inutil să îi cerem copilului să (re ) producă un comportament pe care nu l-a văzut.

Dacă aveţi un copil care a devenit dependent de calculator încercaţi să îi oferiţi alternative interesante, petreceţi timp cu el şi dacă nu reuşiţi luaţi legătura cu un specialist. Dacă vă întrebaţi cum îi va afecta în viitor pe copii dependenţa de calculator aş dori să vă propun un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi viaţa dumneavoastră dacă nu v-aţi putea concentra atenţia spre realitatea interioară şi exterioară?