Adesea ca si parinti uitam ca odata candva am fost adolescenti si ramanem ancorati in propria experienta de viata si ne departam de inceputurile ei, de acea perioada de invatare, explorare, cunoastere. Uneori reprosandu-ne (neacceptandu-ne ) consecintele sau"nestiinta" tineretii, adolescentii ni se par a fi doar niste copii nestiutori ce ne instiga cu orice pret sa ii protejam de "capcanele" vietii. Una dintre aceste "capcane", dupa cum puncteaza multi parinti, poate fi "tentatia sexului". Ce ar insemna acest lucru pentru parinti? Dar pentru adolescenti? "Tentatia sexului"… Pentru parinti pierderea inocentei si inca o posibila pagina a suferintei sau deceptiei din dragoste. "O treapta prea repede, prea brusc urcata!". Pentru adolescenti, nebunia si extazul senzatiilor. Care sunt simptomele care ii pun pe ganduri pe parinti? Care sunt semnalele de alarma si de unde incep unii parinti sa se simta neajutorati in "lupta" cu adolescenta? Copilul care vorbea întruna şi punea o mie de întrebari pe minut şi-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu ştiu", „poate", „am uitat’, „ha?", „nu", „aha", „cine_ eu?" etc. În afara de acestea, aparatul de recepţie nu mai înregistreaza decât mormaieli, mârâieli, bombaneli şi tânguieli, iar puntea de comunicare a disparut, părinţii şi adolescenţii par a vorbi doua limbi diferite. Mulţi dintre părinţi provin din familii în care nu li s-au oferit decât puţine informaţii (sau nici una ) despre schimbarile fizice din adolescenţa, despre principiile privind întâlnirile de prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului. De fapt, majoritatea parinţilor de azi provin din generaţia care a spus „da" la toate şi le vine greu sa-şi înveţe copiii sa spuna "nu". Aceşti parinţi considera ca ar fi ipocriţi daca ar proceda astfel, aşa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante. Implicarea părinţilor, comunicarea şi, mai presus de toate, dragostea, au o influenţa pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescenţilor cu privire la relaţii şi sex. În educaţia sexuala a adolescenţilor, şabloanele sunt ineficiente pentru ca nu ţin de profilul personalităţii adolescentului - factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa. Se întâmpla des ca parinţii care se înţeleg cu copii lor, care "comunica", sa afle brusc ca fata lor are o viaţa amoroasa despre care nu ştiau nimic. Lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate şi nevoia crescuta de intimidate a adolescentului faţa de acest aspect al vieţii lui. Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul vieţii lor sexuale cu parinţii. Parinţii nu vorbesc în general despre viaţa lor sexuala cu copii lor - fiecare cu gradina sa secreta. Şi asta pentru ca este mai uşor sa se vorbesca despre probleme generale decât despre problemele intime. exista parinţi care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa şi sexuala, cu condiţia sa fie informaţi despre tot ce se întâmpla. Exista mame care procura pilula pentru fetele lor înainte ca aceasta sa fi pomenit de ea. Uneori, fetele reacţioneaza violent la aceast imixtiune în viaţa lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contracepţie forţata, ceea ce poate sa duca la mari riscuri. Unii parinţi sunt liniştiţi de o relaţie amoroasa regulate a copilului lor: el sau ea nu va face prostii, el sau ea îşi organizeaza viaţa ca sa înveţe bine şi sa fie îndragostita. Alţii sunt preocupaţi de instalarea într-o viaţa de cuplu, chiar în casa lor, când exista perspectiva unor ani de studii. Chiar daca parinţii înţeleg atitudinea adolescentului lor, au puţin nostalgia acelui timp când „copilaşul" lor le era complice şi.... uşor de mânuit; când îi admira gratuit şi fara condiţii. Acum părinţii nu mai sunt eroi şi parerea lor poate fi discutata, criticata, ba chiar ignorata. Prin opoziţia lui, adolescentul simte ca exista. Găsindu-şi propriul loc, devine el însuşi, deci neaparat diferit de parinţii sai. Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai puţin lent, în funcţie de personalitatea fiecaruia şi de familia de care încearca adolescentul sa se demarce. Uneori, „ruptura" se limiteaza la o simpla distanţare, alteori, la un adevarat razboi deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care sa exprime revolta şi sa-l faca remarcat, unic. Unii parinţi, prea autoritari sau dimpotriva prea protectori, nu faciliteaza deloc lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului lor, ii provoaca o lipsa de încredere, care va sta la originea dificultăţilor relaţionare. Mulţi adolescenţi refuza sa semene cu parinţi lor sau sa devina ca ei. „ Prea multa angoasa!" spun ei. Nu se jeneaza ca sa remarce ca, la patruzeci de ani, parinţii sunt „scoşi din circuit" sau depăşiţi, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau sa fie mai sensibili la „cauzele importante". Aceşti parinţi sunt „plesniţi" peste faţa de entuziasmul şi cautarea absolutului al adolescentului; îşi dau seama ca idealurile lor s-au tocit odata cu trecerea timpului. Ei observa ca parinţi sunt mai puţin antrenaţi în pasiune şi lucruri uşuratice, prea dominaţi de constrângeri şi teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce au ). Au învăţat sa cântareasca lucrurile, sa vada reversul medaliei, sa gândeasca înainte de a acţiona, sa le fie teama de dorinţele lor. Unii adulţi îşi dau seama atunci ca au fost infideli lor înşişi. Astfel, între cele doua generaţii se pot instala amaraciune, agresivitate sau distanţa. Unii parinţi refuza sa admită ca odorul lor a crescut nu ca sa-l sâcâie şi ca sa abuzeze de puterea lor, ci ca sa încetineasca trecerea timpului „personificata" de copilul lor. Cu cât îl vor trata ca pe un copilaş imatur, cu atât timpul va ramâne pe loc şi ei se vor simţi tineri. Alti părinţi constata intelectual ca adolescentul lor devine un adult, dar nu-l înţeleg din punct de vedere emoţional. Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelaşi timp sufera pentru ca se simt respinşi, apar reproşuri de tipul: „Dupa tot ce am facut pentru tine!" Relaţiile în familie se complica odata cu apariţia, mai mult sau mai puţin oficiala, a primelor îndragostiri. Părinţii viseaza sa regaseasca nepasarea şi atitudinea uşuratica a adolescentului... Iar atunci când adolescentul lor începe sa se întâlneasca cu o fata, retraiesc în felul lor acele emoţii trecute. În consecinţa, fara sa-şi dea seama, pot sa fie in competiţie cu el şi sa pozeze ca rival. Nu ca sa o seduca pe prietena în locul fiului, (evident nu e ceva sexual ), dar tatal ar putea sa faca o reflecţie asupra felului in care fiul sau abordeaza aventurile sau sa faca o remarca ofensatoare despre lipsa lui de experienţa. Nici mama nu va ramâne mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, ştearsa, prost crescuta...din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente, unele reacţii par excese sau de neînţeles. Când un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi, părinţii nu se pot abţine sa nu se ingrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea unor persoane nepotrivite, alcoolul, tutunul, drogul, sexualitatea, violenta... Atitudinile părinţilor şi implicaţiile lor in dezvoltarea sex-rolurilor sunt diverse, dar deloc lipsite de importanţa. Potrivit cercetarilor facute ("Psihologia vietii de cuplu", 2002 ) au fost identificate patru tipuri de atitudini parentale în legatura cu începerea vieţii sexuale la adolescenţii liceeni, şi anume: - dezaprobare (79% în cazul fetelor şi 30% în cazul baieţilor ); - aprobare (11% în cazul fetelor şi 39% în cazul baieţilor ); - susţinere (10% în cazul fetelor şi 11% în cazul baieţilor ); - ignorare (0% în cazul fetelor şi 20% în cazul baieţilor ). Sub aspectul atitudinii adolescenţilor în ceea ce priveşte intervenţia parinţilor în viaţa lor sexuala, raspunsurile la afirmaţia:" Sexualitatea nu-i priveşte pe părinţi", au fost: De acord: 78% dintre băieţi si 67% dintre fete; Împotriva: 19% dintre baieti si 29% dintre fete. ("Dragostea şi sexualitatea adolescenţilor - pentru băieţi", 2001 ) Aceste atitudini ale parintilor au rol de bariere psihologice şi sociale pe care familia le interpune între tentaţia de a-şi începe viaţa sexuala, în creştere la adolescenţi, şi autoreglarea responsabila, matura a comportamentului sexual al acestora. Psiholog Jeni Chiriac