Legea rugaciunii

Inapoi Autor: Iuliana Fulas
Rugăciunea reprezintă comunicarea cu Dumnezeu. Chiar dacă realizăm sau nu acest lucru, Dumnezeu este la celălalt capăt al liniei, ascultându-ne tot timpul. Fiecare cuvânt sau gând emis pe această linie, este o rugăciune.
Grija reprezintă o rugaciune negativă. Ea îi transmite lui Dumnezeu cât de speriaţi suntem. De asemenea, întăreşte toate lucrurile care nu vrem să se întâmple. Edgar Cayce spunea: "De ce să te îngrijorezi, când te poţi ruga?", însemnând că noi trebuie să direcţionăm gândurile către Sursă într-un mod pozitiv şi concentrat.
Modul în care te rogi este foarte important. Frecvenţa, perseverenţa şi intensitatea rugaciunii sunt foarte importante. Imaginează-ţi că eşti un rege atotcunoscător, bogat şi puternic. În plus, eşti foarte interesat de binele poporului tău. În fiecare zi, sunt cozi de oameni, cu diferite solicitări, aşteptând să îţi vorbeacă.
Şi vine un cerşetor, care se vaită şi se umileşte, înjosindu-se pentru bani. Acesta este tipul de victimă eternă dar tu ştii că, dacă îi împlineşti dorinţa, el va cheltui banii iresponsabil, iar mâine va reveni la cerşit.
Cerşetorul îţi spune: "Dacă îmi dai aceşti bani, voi lucra pentru tine." Tu, ca un rege atotcunoscător ce eşti, poţi citi în inima lui, aşa că nu te poate păcăli.
Apoi sunt şantajiştii care vin la tine, ameninţând cu pumnii: "Mă voi supăra dacă nu îmi dai de lucru". "Dacă nu mă ajuţi, mă voi sinucide." "Dacă nu îmi dai o pauză, voi pleca de tot."
De pe poziţia detaşată, de pe tron, eşti înclinat să cedezi acestor cereri?
Următorul solicitant este un farseur care s-a aşezat la rând gândind: "Să vedem ce pot obţine." El crede că nu are nimic de pierdut dacă solicită ceva, însă nu are intenţia să îşi schimbe modul de viaţă. Ne pare rău, tinere.
Dupa el vine o doamnă cu o figură ofilită. "Eu nu merit nimic. Sunt o păcătoasă mizerabilă, dar te rog să imi dai oricum." Tu ştii că nivelul inferior de subapreciere a propriei persoane o va determina să piardă tot ce îi dai.
O persoană lacomă urmează la rând. "Eu vreau mai mult, mai mult, mai mult."
În final, soseşte o persoană care te priveşte în ochi şi îţi spune: "Eu vreau să obţin aceste lucruri. Acestea sunt planurile pe care am început deja să le derulez. Iată cum am nevoie să mă ajuţi." Atunci, te dai jos de pe tron şi devii un partener care îi acordă sprijin.
Apoi, mai este o fiinţă care se roagă din inimă. Rugăciunile ei îţi ating inima. Tu răspunzi la acele rugăciuni.
Altă persoană se roagă cu intenţii pure. Acestora le oferi suport.
Aşa răspunde Dumnezeu la toate rugăciunile. Câteodată, ne spune "Nu", cu multă milostivenie. Atunci, în cel mai fericit caz, nu primim nimic din ceea ce cerem.
De asemenea, Creatorul ne mai răspunde la rugăciuni într-un mod mai practic, decât prin efectuarea unui miracol. Există o istorioară foarte cunoscută a unui om pios care era convins de faptul că Dumnezeu îl salvează şi îl protejează tot timpul.
Povestioară: Într-o iarnă au avut loc furtuni puternice, în zona în care locuia. Ploaia cădea în continuu. În momentul în care apa i-a inundat parterul casei, el a urcat la etajul superior. O barcă a trecut pe lângă casă şi oamenii au strigat la el să urce în barcă, însă omul a răspuns: "Nu, Dumnezeu mă va salva." Apele au tot crescut, iar omul nostru a ajuns pe acoperisul casei. Un elicopter a survolat pe lângă casa lui şi i-a aruncat o frânghie de care să se prinda, însă omuul a refuzat ajutorul "Nu am nevoie. Dumnezeu mă va salva." Într-un final, omul s-a înecat şi l-a întâlnit pe Sfântul Petru la Portile Raiului. Omul l-a întrebat supărat pe Sf. Petru: "De ce nu m-a salvat Dumnezeu?", iar Sfantul Petru i-a răspuns: "A trimis o barcă şi un elicopter. Ce doreai mai mult?" Aşa că urmăriţi răspunsurile la rugăciunile trimise, în lucrurile vizibile şi practice, care se întâmplă în vieţile voastre.

Legea Rugăciunii este următoarea: cere, crede şi vei primi. Credinţa este un ingredient activ în primirea unui răspuns la rugăciunile trimise.
Imediat ce aţi transmis o rugăciune, începeţi să îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru ea. Apoi pregătiţi-vă să primiţi ceea ce aţi cerut. Aşa că, dacă aţi cerut zece pomi fructiferi din depozitul Raiului, spuneţi "mulţumesc" apoi mergeţi şi lucraţi solul, gropile în care să-i plantaţi, adăugaţi substanţele de fertilizare şi pregătiţi-vă pentru pomii care vor sosi.
Mulţi oameni se roagă fără să se aştepte la un răspuns şi nu întreprind nicio acţiune. Ceea ce nu realizează ei, este faptul că credinţa este cea care activează un răspuns din partea Universului.
Am luat masa cu o prietenă al cărei soţ tocmai avusese un atac de cord. Când şi-a revenit, soţul i-a spus că întotdeauna şi-a dorit să viziteze Australia şi că regreta faptul că nu a fost acolo niciodată. Nu avea destui bani pentru această călătorie aşa că s-a rugat şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru banii necesari plecării în Australia, ştiind că Dumnezeu dorea să îi împlinească această dorinţă. A sunat la o agenţie de turism şi a rezervat un bilet care trebuia plătit în câteva zile. A doua zi a primit de la bancă, prin poştă un card de credit, pe care nu îl solicitase şi a plătit biletul cu el, ştiind că putea returna banii pe parcursul anului următor. Prietena mea îmi spunea râzând: "Data viitoare mă voi ruga pentru a primi bani pe care să nu trebuiască să îi returnez."
Puterea rugăciunii creşte atunci când te rogi împreună cu o persoană sau mai multe şi îţi menţii viziunea. Un client m-a rugat să mă rog pentru fiul său care avea note mici la şcoală şi era foarte conflictual. Şase luni mai târziu, clientul mi-a mulţumit pentru rugăciunile făcute, trimiţându-mi o scrisoare. Spunea că fiul său s-a schimbat radical, ajungând să aibă cele mai bune rezultate din clasă. Făcea parte şi din echipa de fotbal, iar profesorul l-a informat că prezenţa fiului său în echipă creează o atmosferă extrem de plăcută. Clientul meu s-a rugat şi el pentru fiul său, eu fiind însă ancora ce menţinea credinţa. Aceasta este o combinaţie foarte puternică.
Dumnezeu vrea ca noi să ne împlinim dorinţele. Iubirea nu doreşte ca cel drag să sufere. Dumnezeu este iubire. Blocajul, în a primi, intervine la noi.
Mulţi oameni se roagă pentru ceva anume însă nu sunt pregătiţi să primească ceea ce au cerut. Cunosc un om care s-a rugat pentru o maşină. La scurt timp, o mătuşă mai în vârstă i-a oferit maşina ei iar el i-a spus îngrozit: "Nu pot accepta maşina ta." Mult mai târziu a realizat că Dumnezeu îi răspunsese la rugăciune, prin mătuşa lui.
Mulţi oameni îmi spuneau că s-au rugat ani de zile pentru câte ceva şi nu s-a întâmplat nimic. Dacă este vorba despre o rugăciune care afectează nivelul planetar, cum ar pacea lumii sau refacerea stratului de ozon, rugăciunile voastre se integrează într-un flux continuu, îndreptat către Dumnezeu.
Dacă însă, vă rugaţi pentru ceva personal şi nu se întâmplă nimic, vine un timp când trebuie să renunţaţi. Închipuiţi-vă o fetiţă rugându-şi tatăl să îi repare o păpuşă. În fiecare zi ea se duce la tatăl ei cu păpuşa, rugându-l să o repare, dar refuză să îi dea păpuşa. Ea nu lasă păpuşa din mână pentru a fi examinată şi reparată. Astfel că tatăl ei nu poate face nimic până când fetiţa nu este pregătită să lase păpuşa din mână.
Spuneţi-vă rugăciunea timp de o lună sau cât simţiţi voi că e cazul, apoi opriţi-vă pentru un timp. Poate veţi simţi să schimbaţi puţin rugăciunea. Acesta este un semn că lucrurile încep să se mişte pentru tine.
Dacă te rogi pentru ca ceva rău să se întâmple cuiva sau ca să învingi pe cineva, atunci vorbim despre Rugăciune falsă. Energia negativă se întoarce înapoi la cel care o transmite.
Când te rogi pentru ceva, trebuie să menţii o viziune perfectă. Dacă te rogi pentru pace, imaginează-ţi şi simte cum te cuprinde acea pace. Dacă te rogi pentru sănătatea cuiva, imaginează-ţi acea persoană fiind sănătoasă şi puternică. Însă reţine faptul că şi decesul reprezintă o vindecare. Întotdeauna roagă-te să se întâmple binele suprem. Perspectiva divină este superioară perspectivelor noastre.
Rugăciunile lungi şi complicate, sau cele automate, nu se pot numi rugăciuni. Ele sunt vorbe caracteristice altora. Rugăciunea este simplă, sinceră, autentică şi din inimă.
Rugăcinea vine dintr-un spaţiu calm şi echilibrat. Unii oameni îmi trimit scrisori pline de îngrijorare povestindu-mi cum se roagă ei plini de disperare pentru ajutor. Este destul de dificil pentru îngeri să pătrundă printr-o aură tulburată, pentru a oferi ajutor. Aşa că relaxaţi-vă. Cereţi în linişte şi astfel puteţi declanşa miracole.

Iată cum se activează Legea Rugăciunii:

Mai întâi ceri.
Apoi te detaşezi de rezultat.
Mulţumeşti lui Dumnezeu că îţi răspunde.
Îţi menţii credinţa.
Pregăteşte-te să ţi se împlinească.

Aici găsiţi un poem foarte cunoscut care sintetizează eficienţa rugăciunii.

M-am trezit devreme într-o zi,
Şi am început lucrul din plin;
Aveam atâtea de făcut,
Că nu am găsit timp să mă rog.

Problemele m-au năpădit
Si fiecare lucru devenea mai dificil.
"De ce nu mă ajută Dumnezeu?", m-am întrebat.
El a răspuns: Nu ai cerut."

Vroiam să văd bucurie şi frumuseţe,
Dar ziua trecea cenuşie şi tristă,
Mă întrebam de ce nu imi arată Dumnezeu,
Şi el a spus:"Nu ai căutat."

Am vrut să pătrund în Prezenţa Divină,
Încercând toate chelile, ca să deschid,
Dumnezeu m-a dojenit, blând şi iubitor:
"Copilul meu, nu ai ciocănit."

M-am trezit devreme în această dimineaţă,
Şi m-am oprit înainte de a începe lucrul,
Am atât de multe de făcut,
Încât îmi fac timp ca să mă rog.

Atunci când te rogi, te îndrepţi spre Dumnezeu,
iar Dumnezeu se îndreaptă, de două ori mai repede, către tine.

Cere, crede din convingere,
mulţumeşte şi primeşti întotdeauna.
Iuliana Fülas - Cabinet individual de psihologie clinica si psihoterapie

Iuliana Fülas - Cabinet individual de psihologie clinica si psihoterapie

Vorbește cu dragoste, astfel încât, fiecare silaba sa vindece!

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp