Se poate intampla ca uneori, starea noastra sufleteasca sa se schimbe dramatic intr-un timp extrem de scurt, asta desi la o prima privire nimic si nimeni nu a facut ceva care ne-ar putea supara, ofensa, rani, jigni. O vorba auzita, o pozitie corporala anume, chiar un obiect de vestimentatie de o anumita culoare pot avea un impact major asupra unei persoane si pot determina un comportament sau o stare emotionala nejustificata de situatia aparenta. Cum de aceasta schimbare a starii sufletesti poate avea loc atat de brusc, ce o determina, ce o stimuleaza, ce mecanisme sunt implicate in acest fenomen? Explicatiile pot fi multiple, iar in acest articol voi incerca sa explic acest fenomen din perspectiva trairilor care sunt stocate in memoria noastra si care pot fi „readuse la viata" de unele detalii care de multe ori pot trece neobservate. Asadar, experientele pe care le traim si informatiile pe care le achizitionam, pot fi pastrate si fixate in special, in memoria noastra de lunga durata; in perceptia asupra lumii sunt de obicei implicate toate simturile; astfel creierul prelucreaza perceptiile noastre si le stocheaza sub forma de ganduri, emotii, imagini, senzatii si impulsuri comportamentale. Acestea, voluntar sau involuntar, pot fi evocate si reproduse intr-o maniera cat mai fidela chiar si la mare distanta fata de perioada in care le-am experimentat. Stocarea acestor informatii depinde in mare masura de semnificatia lor si de incarcatura emotionala - pozitiva sau negativa- cu care vin ele. Asa cum deja se cunoaste, memoria este de mai multe tipuri: memorie voluntara sau involuntara, memorie mecanica sau logica, memorie de scurta durata sau de lunga durata, vizuala, kinestezica etc. Pe la inceputul anilor `90 s-a realizat descoperirea memoriei implicite si celei explicite. Aceste doua sisteme disting ce tip de informatii sa fie stocate si cum sa fie ele recuperate. Memoria explicita reprezinta ceea ce presupunem cu totii atunci cand ne referim la conceptul de memorie. Aceasta presupune a fi capabil sa iti amintesti un eveniment, sa il relatezi intr-o poveste coerenta si sa il poti plasa cronologic in punctul corect al vietii. Spre exemplu, atunci cand ne spunem povestea de viata, putem face acest lucru datorita memoriei explicite. Memoria implicita opereaza in mod inconstient, daca nu este pusa in legatura cu un eveniment. Numita si memorie procedurala, ea stocheaza si reactualizeaza procedurile si comportamentele invatate. Spre exemplu o folosim atunci cand invatam sa conducem o masina, sau sa mergem pe bicicleta, sa inotam.... Ea face posibila efectuarea acestor comportamente fara a le mai trece pas cu pas prin intregul proces si efort cognitiv care este necesar, pur si simplu le facem. Dar acest tip de memorie este posibil sa stea la baza acestui fenomen, de a ne simti dintr-o data ciudat, rau, in disconfort aparent fara motiv. Adica, in timpul unui eveniment neplacut/traumaic, diversi stimuli pot deveni asociati cu acel eveniment. Exact aceleasi semnale pot provoca mai tarziu, peste luni, sau ani, o reactie similara. Spre exemplu, daca o persoana a suferit o agresiune severa din partea unei alte persoane imbracate cu un tricou de o anumita culoare, mai tarziu, ea poate reactiona cu frica la vederea acelei culori. Daca suficiente informatii au fost stocate in creierul ei, va putea face legatura intre faptul de a fi vazut acea culoare (care i-a amintit de evenimentul neplacut ), si reactia ei. Dar daca acest lucru nu a avut loc, -„memoria in absenta memoriei"- oricum o reactie emotionala si/sau comportamentala poate avea loc fara insa a putea fi explicata de catre individ. In cazul unei traume, reactia poate fi foarte intensa si suparatoare, - poate imbraca chiar forma unui atac de panica-, iar persoana nu este constienta de cauza decat daca a facut asocierea, fie spontan, fie cu ajutorul psihoterapiei. Memoria in absenta memoriei presupune chiar acest lucru, de a reactiona la ceva ce iti aminteste de evenimentul traumatic fara, insa, a-ti aduce aminte de eveniment in sine. Uneori, psihoterapia in aceste cazuri nu este deloc usoara, deoarece declansatorii unei reactii pot fi extrem de subtili si prin urmare greu de identificat. Cheia este ca echipa formata, de cele mai multe ori, din psihoterapeut si beneficiarul sedintelor de psihoterapie, sa fie una bazata pe incredere si colaborare, iar doua ingrediente utile in toate cazurile este rabdarea si motivatia.