În psihologie sunt cunoscute drept somatizări, simptomele prin care corpul exprimă conflictele noastre interioare mai mult sau mai puţin conştientizate. Este vorba despre acele situaţii de viaţă pentru care nu am găsit soluţii pe moment şi pe care am ales să le respingem, să pretindem că nu există. Uneori această respingere este atât de rapidă incât nici măcar nu conştientizăm că facem acest lucru. Astfel, potenţiale conflicte externe se transformă in conflicte interne latente-energii înăbuşite care caută să iasă la suprafaţă. Ceea ce mintea noastră încearcă să uite, corpul nostru se străduie să exprime, prin diverse mijloace deosebit de ingenioase - este o exprimare metaforică a tuturor acelor trăiri pe care noi am refuzat sa le punem în cuvinte. Aşa apar diverse ticuri, dureri arsuri şi alte simptome care, daca te duci la medic, nu pot fi legate de o cauza fizică. O dată ce persoana devine conştientă de mecanismul prin care psihicul a ales să exprime în simptomul supărător, un conflict ascuns, conflictul este dezvaluit, conştientizat şi simptomul dispare. De curând, am ajutat o tânără să se vindece de o acnee care îi apăruse din senin şi persista de 2-3 luni. Ea avea, un ten normal, deci nu era predispusă unor asemenea probleme, depăşise de mult vârsta pubertăţii şi avea o viaţă sexuală regulată. Când am stat de vorbă cu ea, a reieşit faptul că, de ceva timp, era preocupată şi deranjată de rudele prietenului ei pe care le considera mult prea prezente şi insistente. Telefoanele şi vizitele acestora constituiau pentru surse de tensiune si neplăcere chiar dacă în principiu persoanele în cauză nu îi displăceau. Datorita faptului că era nevoită să imparta cu alţii atenţia prietenului ei ajunsese să simtă aversiune faţă de acele persoane, însă ascundea asta sub o mască binevoitoare. Cu alte cuvinte, hotărâse să poarte o mască pentru a ascunde propriile gânduri şi sentimente urâte. Însă corpul ei a hotărât să exprime acest lucru şi astfel s-a trezit cu o mască reală din ce în ce mai neplăcută. I-am evidenţiat faptul că, în familiile cu mai mulţi copii, fraţii invaţă să împartă atenţia, grija şi afecţiunea părinţilor şi să se ajute şi asiste reciproc, dezvoltând în cadrul acestui proces legături apropiate care pot părea exagerate cuiva care nu a avut o experienta similar. Fiind copil unic la părinţi, ea a trait in mod frustrant experienţa de a împărţi cu alţii atenţia prietenului ei şi acest fapt i-a provocat resentimente la adresa rudelor apropiate. Gelozia ei se baza în mare parte pe o interpretare greşită a situaţiei. Realizând ceea ce simţea precum şi motivele reacţiei ei, a hotărât să vorbească despre toate aceste lucruri cu prietenul ei, ceea ce a şi facut, ulterior reuşind să clarifice situaţia. Ca bonus, coşurile au început să dispară şi după 3 săptămâni faţa ei era la fel de curată ca înainte, fără să fi făcut nimic altceva. O altă client, a venit la terapie datorită unor probleme pe care le avea cu soţul ei. Era deosebit de nemulţumită de faptul că acesta căpătase neplăcutul obicei de a colecţiona diverse lucruri pe care le îngrămădea peste tot prin casă, limitând drastic spaţiul locuibil. Plângând-se de aceste lucruri ea a spus :"simt că mă sufoc, îmi ia pur şi simplu din spaţiul meu vital". Starea ei de nervozitate crescândă se reflecta şi într-un somn agitat, iar de ceva vreme se scula dimineaţa cu o senzaţie de sufocare. Mi-a explicat că, în urma unei răceli, rămăsese cu o tuse persistentă de care nu putea scăpa şi cu secreţii ce se acumulau pe timpul nopţii, împiedicând-o să respire şi care nu cedau la tratament. Am sfătuit-o să discute cu soţul in legătura cu sursa nemulţumirilor ei şi să stabilească împreună o modalitate prin care să limiteze numărul obiectelor colecţionate, locurile în care acestea puteau sau nu să fie expuse şi un termen până la care să pună în practică hotărârile luate împreună. La urmatoarea întâlnire, clienta m-a anunţat bucuroasă, că în urma discuţiei soţul a promis că va remedia situaţia şi chiar a început să o facă. Spre finalul şedinţei am intrebat-o cum mai stă cu sănătatea şi dacă se mai are acele senzaţii de sufocare. A fluturat din mână cu indifirenţă şi a zis: "A, nu le-am mai avut. Dorm buştean. Nici nu mi-am dat seama când au dispărut." Acestea sunt doar două exemple ale modului în care psihicul nostru reuşeşte cu ingeniozitate să scoată la suprafaţă conflictele pe care noi încercăm să le îngropăm în uitare. Situaţiile de acest fel sunt multe, mergând de la banala durere de cap până la simptomele numite şi isterice în care persoana nu aude, deşi aparatul auditiv este intact, sau nu vede, deşi fiziologic nu există niciun motiv întemeiat. Ticurile, bâlbâielile ba chiar şi micile accidentări puse pe seama neatenţiei pot fi asemenea simptome. Aceste reacţii ale organismului, pot deveni deosebit de supărătoare în timp prin persistenţă şi uneori prin complexitate. De cele mai multe ori, în cadrul discuţiei terapeutice, adevărata lor natură iese la iveală şi simptomul încetează la fel de brusc cum a apărut. Pe de altă parte, atâta timp cât conflictul care a dus la producerea lor continuă şi nu este dezvăluit, conştientizat, simptomele persistă, se pot înmulţi, pot creşte în frecvenţă sau complexitate. E ca şi cum conştientul nostru ar avea o uşă de acces, la care conflictele bat din ce în ce mai tare, pentru a se face auzite şi a li se permite accesul. Consilierea terapeutică vă poate scăpa de suferinţe nedorite, indiferent de stadiul în care se află aceste simptome, sau de vechimea lor. Este ca un "medicament" miraculos, care merge direct la cauza bolii şi nu are niciun fel de contraindicaţii.