Somnul te poate salva de cancer, diabet si bolile de inima

Inapoi Autor: FUN-PSI

Există o asociere între somnul excesiv și incidența crescută a unor tulburări psihiatrice ca declinul cognitiv și boala Alzheimer. Însă noile cercetări arată că ar exista și o legătură strânsă între somnul excesiv și dezvoltarea mai multor condiții medicale severe.

MD Phd Maurice M. Ohyon, de la Universitatea Stanford din California, a realizat un studiu pe aproximativ 11.000 adulți. Aceștia au fost contactați telefonic, de două ori, la un interval de 3 ani distanță.

  23% dintre participanți au raportat hipersomnolența în primul interviu și 24 % au raportat-o în cel de-al doilea interviu, iar 41% au raportat-o în ambele ocazii, ca fiind o problemă cronică. Aproximativ o treime dintre adulți aveau cel puțin 65 de ani iar 59 % dintre subiecți erau de sex feminin.

Considerând sexul participanților și prezența sau absența apneei obstructive în somn, s-a constatat o incidență de două ori mai mare a riscului de diabet,   hipertensiune arterială sau cancer, comparativ cu grupul care nu prezenta hipersomnolență.

De asemenea, cei care la al doilea interviu au avut somnolență diurnă excesivă au fost cu 50% mai predispuși în a dezvolta boli musculo- scheletale și ale țesutului conjunctiv ca artrită, tendinită și lupus.

Studiul realizat s-a bazat mai mult pe memoria participanților decât pe monitorizarea duratei somnului și a calităților lui într-o clinică de somn.

"Somnul e activitatea care ocupă o treime din viețile noastre", declară   MD Nathaniel Watson, profesor de neurologie al Universității din Washington și director al Clinicii Medicale de Somn.   "Dacă este inadecvat si planificat incorect, el ajunge să influențeze aproape orice aspect al psihologiei umane și poate determina unele dintre scenariile negative prezentate", explică acesta.

Somnul și calitatea lui este un semn vital, alături de temperatură, tensiunea arterială și greutate declară medicii.  

   Vă recomandăm să apelați la ajutorul și sfatul  specialiștilor noștri atunci când observați o schimbare în caracteristicile și calitatea somnului.

Fun-Psi - Dr. Mihaela Gherasim

Pentru ca viata merita sa fie funny!

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp