Ce este ADHD?

ADHD sau tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie este un deficit neurobiologic, cu potenţial mare de transmitere genetică, care se manifestă printr-un nivel crescut de energie şi motricitate, atenţie scazută ca durată şi concentrare, uşor distractibilă şi impulsivitate în plan motor şi cognitiv.

Pentru a putea fi pus un diagnostic de ADHD este necesar ca să fie prezente mai multe dintre manifestările menţionate, pentru o perioadă de minim 6 luni, iar acestea să afecteze semnificativ funcţionalitatea copilului în mai multe arii de viaţă (familie, şcoală sau grădiniţă, relaţia cu ceilalţi copii ).

Tablou clinic

Hiperactivitatea

Hiperactivitate înseamnă o activitate excesivă, mult peste nivelul copiilor de aceeaşi vârstă. Copilul este într-o continuă mişcare, mai mult aleargă decât merge, se caţără, sare şi are frecvent comportamente periculoase, se loveşte sau se accidentează des din neatenţie, iar uneori poate fi şi neîndemanatic din cauza unei slabe coordonări. El nu poate sta aşezat pentru mult timp şi simte nevoia să se mişte chiar şi în timpul unei activităţi captivante.

Deficitul atenţional

Deficitul de atenţie în ADHD se referă la o slabă concentrare a atenţiei, cu durată scurtă, dar şi uşor de distras de alţi stimuli, astfel încât copilul trece repede de la o activitate la alta fără să le termine şi fără un scop anume. Uneori amână începerea unei activităţi sau evită să se angajaze în sarcinile care le solicită mult timp atenţia. El nu are rezultate bune nici în sarcinile structurate sau de grup, de cele mai multe ori pentru că nu a fost atent la prezentarea regulilor. De altfel el ascultă doar începutul unei comunicări verbale, restul cuvintelor "trecându-i pe lângă ureche". Uneori aceste simptome sunt reduse sau absente atunci când copilul este implicat într-o activitate nouă sau foarte interesantă (eventual unu la unu ), când comportamentul a fost strict controlat sau recompensat frecvent. În acest mod copilul poate avea domenii preferate în care să fie atent fără dificultate (jocuri pe calculator, lego, fotbal etc. ).

Impulsivitatea

Impulsivitatea se referă la tendinţa de a trece la acţiune, înainte de a-şi face un plan sau de a se gândi la consecinţe. Aceasta duce la un comportament impredictibil, nerespectarea regulilor şi interdicţiilor, expunere frecventă la pericole în ciuda avertizărilor repetate ale părinţilor, agresivitate faţă de animale sau alţi copii. Copilul pare să nu asculte ce i se spune, nu învaţă din propriile greşeli, iar recompensele sau pedeapsa par să nu funcţioneze. Comportamentul lor impulsiv-agresiv generează adesea conflicte cu ceilalţi copii şi chiar faţă de adulţi, pe care îi poate de asemeni agresa.

Afectarea funcţionării sociale

De foarte multe ori introducerea copilului într-un sistem educativ formal - de obicei grădiniţa - duce la evidenţierea marcantă a simptomelor de ADHD care, deşi poate s-au manifestat şi în familie, au fost estompate de o mai mare toleranţă a părinţilor, de caracterul sociabil şi jocul împărtăşit al copilului sau li s-au găsit nişte "explicaţii". Adesea copiii cu ADHD sunt consideraţi de către educatori "dificili" deoarece ei nu respectă regulile, îşi părăsesc mereu locul, vorbesc neîntrebaţi, strică jocul sau jucăriile celorlalţi şi le solicită în continuu atenţia. Copiii cu comportamente explozive sau agresive ajung să fie izolaţi de ceilalti copii, ducând la dificultăţi de relaţionare şi în timp stimă de sine scăzută, şi sunt ameninţaţi cu excluderea din şcoală sau grădiniţă. Studiile arată că preşcolarii care sunt percepuţi la grădiniţă ca fiind dificili, cu rezistenţă la impunerea de reguli şi cu deficit de relaţionare sau sunt hiperactivi şi cu deficit de atenţie pentru o perioadă mai mare de un an, ajung cu o mare probabilitate să fie percepuţi la fel şi în ciclul primar şi să fie diagnosticaţi cu ADHD.

Tratamentul în ADHD

Tratamentul urmează două mari direcţii de abordare, care sunt mai eficiente dacă sunt folosite în paralel: Psihoterapia (comportamentală, cognitiv-comportamentală sau prin joc )

Tratamentul farmacologic

Surse:

Mircea, T. - Tratat de Psihiatrie Developmentală a Copilului şi Adolescentului

Dobrescu, Iuliana - Manual de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului

Dacă consideri că ai un copil care ar putea avea ADHD, noi te putem ajuta să:
- afli un diagnostic corect
- fii informat despre posibilitățile de intervenție
- îți recuperezi copilul printr-un program de terapie
- obții sprijin și consiliere în a-l ajuta să-și recupereze deficitele
și totodată vei scăpa de stresul că nu știi ce are și nici cum să-ți ajuți propriul copil!

Numai împreună putem rezolva această situație dificilă prin care treci. Te aștept la cabinet!

Primii 20 de clienți care se programează și vin la consultație la cabinetul nostru vor primi o reducere de 20% pentru primele 5 ședinte!