„Excelența se usucă fără un adversar." (Seneca, Scrisori către Lucilius ) Viața ne oferă o mulțime de obstacole și adversități și, așa s-ar crede, simpla trecere a timpului ne-ar învăța cum să facem față în mod profitabil provocărilor care ne traversează calea. Dar timpul îi învață doar pe cei dornici și, prin urmare, mulți dintre noi suntem foarte nepregătiți pentru evenimente neplăcute. Unul dintre principalii vinovați ai acestei slăbiciuni în zilele moderne este proliferarea mentalității victimei. A fi victimă este privit acum ca o poziţie dezirabilă într-o societate care cultivă acest sentiment pentru a-şi putea demonstra "compasiunea". Dar dacă dorim să înflorim și să devenim ceea ce Nietzsche a numit „adevăratul cârmaci al existenței noastre" (Nietzsche, Meditații Inoportune ), trebuie să ne separăm de acest spirit neputincios al epocii, să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră și să învățăm să confruntăm ceea ce ni se prezintă. Pentru a realiza acest lucru, rezistența psihologică este crucială. Trebuie să învățăm cum să ieșim din provocările vieții nu mai slabi și mai apatici, așa cum o face victima perpetuă, ci mai puternici și mai înțelepți. Sau așa cum a explicat filosoful stoic antic Epictet: „Fiecare dificultate din viață ne oferă o oportunitate de a ne întoarce spre interior și de a invoca propriile resurse interioare, scufundate. Încercările pe care le suportăm pot și ar trebui să ne dezvolte punctele forte ... Săpați adânc. Aveți atuuri pe care s-ar putea să nu le realizați. Găsește-l pe cel potrivit. Foloseşte-l." (Epictet, Arta de a trăi ) În cultivarea rezistenței, este necesar să renunțăm la convingerea că este mai bine să eviți obstacolele din cauza stresului pe care îl evocă. Căci, așa cum susțin psihologii, nu toate formele de stres sunt egale; unele duc la formarea acelor componente esențiale ale unei minți puternice și înfloritoare. „Cea mai recentă știință arată că stresul te poate face mai inteligent, mai puternic și mai reușit. Te ajută să înveți și să crești. " (Kelly McGonigal, Partea pozitivă a stresului ) Dacă stresul din viața noastră este dăunător sau benefic depinde de modul în care reacționăm la el. Dacă vom crede că barierele din fața noastră sunt prea împovărătoare și reprezintă o amenințare pentru bunăstarea noastră, stresul pe care îl evocă va fi în detrimentul sănătății noastre. Dar dacă adoptăm un „răspuns la provocare" - percepându-l ca probleme de rezolvat în căutarea succesului și a creșterii - stresul pe care îl experimentăm acționează ca un partener constructiv; ne îndeamnă la acțiune. Mulți oameni visează să ducă o viață fără stres; dar în realitate o astfel de viață ar fi insuportabil de plictisitoare. Pentru a înflori, nu ar trebui să evităm greutățile. În schimb, ar trebui să adoptăm o atitudine mai competitivă față de existența noastră și oricărui domeniu ne dedicăm, obiectivul nostru ar trebui să fie excelența. A trăi în acest mod va genera o mulțime de provocări și, prin urmare, tipul de stres și luptă semnificativ de care avem nevoie pentru a simți că viața merită trăită. Sau, cum a scris scriitorul și medicul Boris Cyrulnik: „Cea mai gravă formă de stres este absența stresului, deoarece sentimentul că nu există viață înainte de moarte dă naștere unui sentiment disperat de goliciune în fața golului." (Boris Cyrulnik, Reziliență ) Dar dezvoltarea rezistenței nu este doar o chestiune de căutare a stresului și a luptei în slujba unor scopuri semnificative. De asemenea, trebuie să învățăm să facem față formelor mai severe de adversitate, acelor necazuri pe care nimeni nu le invită în mod voluntar în viață. Deși ne place să credem că răsucirile crude ale sorții se întâmplă numai altora, cu cât trăim mai mult, cu atât este mai probabil să ne ajungă o astfel de vreme. Ar fi ideal dacă zicerea lui Nietzsche „Ceea ce nu te omoară te face mai puternic". (Nietzsche, Amurgul idolilor ) ar fi adevărată pentru toată lumea. În cazul problemelor grave, cu potenţial traumatizant, nu ne rămâne decât capacitatea de a rezista pe care am reuşit s-o dezvoltăm înfruntând încercările mai uşoare, de-a lungul vieţii. Trebuie să avem încredere în această minte, care a exersat mii de ani capacitatea de a ne proteja, de a ne ajuta să supravieţuim.