De multe ori ni se întâmplă să ne simțim triști, abătuți și fără speranță și suntem tentați să spunem ca suntem deprimați, că suferim de depresie. Sentimentul de tristețe care ne copleșește uneori este catalogat în mod eronat drept depresie. Tristețea și depresia nu reprezintă același lucru. Este adevărat că atunci când suferim de depresie suntem triști, dar reversul nu este valabil. Este normal să avem sentimente de tristețe atunci când suferim o pierdere, pentru că acesta este sentimentul adecvat pierderii: tristețea. Ar fi nefiresc să ne simțim veseli când suferim o pierdere, la fel cum ar fi nefiresc să simțim fericire când cineva ne încalcă un drept. Sentimentul autentic, firesc unei pierderi este tristețea, tot așa cum furia este sentimentul adecvat în situația în care cineva ne încalcă flagrant un drept. Cum știm atunci dacă suferim de depresie? Iată mai jos câteva semne care pot indica o astfel de afecțiune: 1. sentimente de tristețe sau vid interior, lipsă de speranță cea mai mare parte a zilei, 2. o diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile cea mai mare parte a zilei și aproape zilnic, 3. modificări de greutate (cel puțin 5% într-o lună ) sau modificări ale apetitului care se manifestă zilnic, 4. insomnie sau hipersomnie (doarme mai mult decât de obicei ), aproape în fiecare zi, 5. agitație sau lentoare psihomotorie, 6. oboseală, lipsă de energie, aproape zilnic, 7. sentimente de inutilitate, vinovăție excesivă aproape zilnic, 8. dificultăți în gândire și concentrare (ce se pot manifesta inclusiv prin lipsă de memorie ) precum și dificultate în luarea de decizii, aproape în fiecare zi, 9. gânduri recurente de moarte. La copii și adolescenți, depresia se manifestă mai degrabă ca irascibilitate decât ca tristețe, și poate din această cauză în ultimii ani auzim de tot felul de cazuri de suicid la copii și adolescenți pe care cei din jur nu i-ar fi bănuit ca fiind suferinzi de depresie. Și asta se întâmplă pentru că cel mai mare risc al depresiei este suicidul. Depresia, poreclită „guturaiul psihiatriei" este tratată de multe ori cu indiferență, este ignorată la gândul că trece ea cumva. Este confundată cu tristețea și se agravează pe nesimțite, dând stări de suferință emoțională pe care credem că le putem controla și că vor trece de la sine. Pentru că cel mai mare risc al depresiei (în special al tulburării depresive majore ) este cel de suicid, atunci când bănuiți că suferiți de un astfel de diagnostic, nu așteptați agravarea simptomelor, mergeți și consultați un psiholog sau un psihiatru pentru a vedea ce este de făcut. 7% din populație suferă de această afecțiune și vorbim în general de persoane tinere, a căror viață profesională, socială și familială este influențată de un astfel de diagnostic. Nu vă lăsați păcăliți: această afecțiune nu este o chestiune de alegere, tot așa cum nu alegem să ne rupem un picior atunci când ne ducem la schi iarna. Apariția ei, nu foarte bine explicată și cunoscută la acest moment, pare a fi legată de anumiți factori, dintre care stresul ocupă un loc de cinste. Un studiu efectuat în 2012 (Burghy și colab. ) a constatat că fetele care în primul an de viață au un nivel mai crescut de stres, vor avea un nivel mai crescut de cortizol (hormon produs de glanda suprarenală ) la vârsta de 4-5 ani, care va duce la vârsta de 18 ani la predispoziție pentru depresie și anxietate. Cum se explică „științific" depresia? Datorită ultimelor descoperiri în domeniul medical, al aparaturilor de ultimă generație și analizelor sofisticate care se pot face, studiile asupra creierului își fac simțită prezența și în cazul depresiei. Nu este o explicație ușoară și probabil că va suferi modificări în timp, pe măsură ce știința va dezvălui noi și noi informații despre modul complex de funcționare al creierului. Iată un exemplu simplu: s-a observat că o anumită rețea neuronală din creier (rețeaua numită „default mode" ) rămâne activă tot timpul în cazul persoanelor care suferă de depresie, în timp ce aceeași rețea se oprește din funcționare la persoanele care nu suferă de această afecțiune atunci când persoana respectivă întreprinde o acțiune orientată către exterior (de exemplu, când stă de vorbă cu cineva ). Deci o persoană care nu suferă de depresie va avea o rețea „default" care se activează atunci când stă relaxată, când meditează, sau se gândește la propria persoană sau la trecutul sau viitorul său. În momentul în care persoana va trece la o altă stare care o va orienta către exteriorul său, să zicem, dă un telefon și vorbește cu un prieten, această rețea își va reduce activitatea. Dacă persoana care face aceste lucruri ar suferi de depresie, in timpul ambelor acțiuni această rețea rămâne activă. În mod similar, această rețea neuronală se hiper-activează la persoanele care au depresie, (spre deosebire de cele care nu suferă de depresie și la care rețeaua în cauză nu are aceeași reacție ) atunci când sunt puse să privească pasiv anumite secvențe care relevă evenimente negative. Astfel, se pare ca modul de conexiune al rețelelor neuronale, felul în care funcționează și interacționează neuronii sunt legate de existența depresiei. Hormonii, modul de eliberare al acestora în organism are un rol foarte important în declanșarea depresiei, dar și în reducerea acesteia. Acestea sunt doar câteva exemple despre ceea ce se întâmplă in organismul nostru atunci când suferim de depresie. Stresul are „darul" de a modifica părți și modalități de funcționare ale creierului nostru, care vor duce la depresie. Dacă suntem stresați timp de o săptămână, această săptămână va fi suficientă pentru modificări fiziologice ale creierului nostru, modificări ce pot duce la dificultăți în capacitatea de memorare, de gândire și evident, vor putea produce depresie. Întâmplările din viața noastră ne supun unor niveluri de stres mai mari sau mai mici, cauzatoare sau nu de depresie. Nu putem influența mereu întâmplările din viața noastră, ce putem face însă, este să ne raportăm la ele diferit, astfel încât să nu punem mai mult „gaz pe foc" atunci când avem de suferit. Nu ignorați semnele pe care corpul și mintea vi le dau, iar atunci când vă cer ajutorul ascultați-le și vedeți ce au de spus și mergeți și consultați un psiholog sau un psihiatru.