Strategii de comunicare cu preşcolarii Cele mai la îndemână surse de informare pentru pentru ceea ce le atrage atenţia preşcolarilor, sunt nimeni alţii decât proprii părinţi. La această vârstă copiii trăiesc o evidentă evoluţie emoţională şi intelectuală. „ Manifestările de opoziţie şi crizele de furie dispar încetul cu încetul şi sunt înlocuite de atitudini de cooperare de dorinţa de aşi satisface părinţii, bunicii şi orice adult semnificativ din preajmă" (Anghel, E., 2011, p.163 ). Părinţii se pot arăta încântaţi de setea de cunoaştere a preşcolarului, atunci când acesta pune întrebări trebuie să-i răspundă cu răbdare la întrebări, să-i deschidă gustul pentru lumea cărţilor, a documentelor informative, să-l încurajeze să cerceteze pe cont propriu, să-l implice în toate activităţile dedicate cunoaşterii şi evoluţiei personale. Copiii aflaţi la vârsta preşcolarităţii, trăiesc în imaginar, fabulează foarte mult şi este o perioadă în care este de dorit ca părinţii să nu intervină în aceste momente deoarece este posibil să-i creeze blocaje acestuia în exprimare o posibilă încredere în sine şi de refuz al vieţii reale. Pentru a realiza acest lucru părinţii se pot transforma în spectatori discreţi, respectuoşi şi atenţi, observând şi în acelaşi timp apreciind capacităţile imaginative ale copilului. Intervenţia părintelui este de dorit să se facă numai la invitaţia copilului, respectând astfel ritmul de acceptare şi integrare a acestuia în lumea reală. Prin joc, copilul se dezvolta din punct de vedere social, emotional, fizic şi cognitiv. Toate întrebările puse de preşcolar, au o semnificaţie şi o utilitate pentru acesta, de aceea în comunicarea cu preşcolarii trebuie să se ţină cont de următoarele: • Să se răspundă sincer copilului la fiecare întrebare folosind un vocabular adecvat; • Să se folosească exemple şi scenarii familiare lui atunci când i-se răspunde la întrebări; • Să i-se permită să exploreze lucruri şi locaţii noi în loc să i-se răspundă verbal la o întrebare, va învăţa mai uşor dacă se va confrunta cu ele; • Jocurile şi cărţile sunt un mijloc esenţial de satisfacere a curiozităţii la preşcolar; • Trebuie încurajat continuu să pună întrebări, chiar dacă sunt nenumărate şi întortocheate, numai aşa va putea să se dezvolte din punct de vedere cognitiv; • Trebuie încurajat să găsesască singur răspunsuri la întrebări; cel puţin întreabă-l care crede el care ar fi răspunsul; îi dă mai multă încredere în el şi îl ajută să găsească mai uşor soluţii la unele probleme. Răspunsurile care încurajează comunicarea pot fi atât verbale cât şi non-verbale, schiţarea unui zâmbet încurajator, mişcarea aprobatoare din cap, înlesneşte comunicarea, de asemenea pronunţarea unor cuvinte scurte, inflexiuni verbale „aha", „înţeleg" „într-adevăr", spuse pe un ton plăcut, pot încuraja comunicarea. Repetarea ultimelor cuvinte, uneori sau parafrazarea acestora contribuie la încurajrea preşcolarilor la discuţii. „ Stabilirea contactului vizual şi răspunsurile verbale şi non-verbale, minimale sunt elemente foarte importante mai ales în faza de început a conversaţiei, având în primul rând rolul de a încuraja comunicarea şi deschiderea spre un dialog cât mai constructiv." (Catrinel, A.Ş., Kallay, E., 2010, p.65 ) Mesajele transmise pe cale verbală, este de dorit să fie în concordanţă cu gestica şi mimica, adică să exprime acelaşi lucru, stilul de comunicare abordat trebuie să fie adaptat nivelului de cunoştiinţe al preşcolarilor, al nivelului de dezvoltare al acestora. Evitarea folosirii criticilor şi a moralizării, constituie o strategie de dezvoltare a abilităţilor de comunicare la preşcolari şi chiar dacă este doar un copil, trebuie să i-se arate respect, să nu fie întrerupt atunci când spune ceva, în cazul în care i se va pune etichete se vor crea bariere în comunicare. Folosirea sugestiilor constructive în discuţiile cu preşcolarii vor duce la creşterea stimei de sine, folosirea umorului - ducerea glumei mai departe, atunci când el glumeşte de asemenea vor crea preşcolarului bună dispoziţie şi îi vor creşte încrederea în sine ca şi folosirea unei perspective mai vesele atunci când se iveşte o problemă şi micuţul este supărat, folosindu-se minimalizarea efectelor negative generate de problema ivită, micuţul se va simţi în siguranţă deoarece părintele îi va fi mereu aproape, recunoaşterea greşelilor de către adult, îl va determina pe micuţul preşcolar să procedeze la fel.