Părinţii - modele de comunicare şi interacţiune pentru preşcolari „Primele şi cele mai importante lecţii despre comunicare se învaţă în familie. Împărtăşirea activităţii din spaţiul intern are două rezultate importante: • reuşeşti să îl cunoşti cu adevărat pe celălalt şi astfel transformaţi necunoscutul în ceva familiar • folosiţi comunicarea pentru a crea relaţii pline de iubire, de care toţi avem în continuare nevoie" (Satir, V., 2010, p.104 ) Mediul familial contribuie în mare măsură la dezvoltarea abilităţilor de comunicare la preşcolari. Dacă în familie, există o comunicare permanentă, implicarea continua a preşcolarului în discuţii, reprezintă un rol decisiv în dezvoltarea limbajului copilului. Jacques Salome, este de părere că părinţii pot contribuii la dezvoltarea abilităţilor de comunicare învăţând copiii să treacă nonverbalul în cuvinte, este un demers dificil, care necesită o mare vigilenţă din partea părinţilor, deoarece de multe ori părinţii transmit copiilor propriile lor nelinişti în a regla o situaţie, copiii sunt uneori sufocaţi de cuvintele părinţilor, care uneori vorbesc în locul lor. „ O generaţie sănătoasă fizic şi psihic se naşte în contextul unui climat familial propice. Iubirea, maturitatea emoţională, comunicarea empatică, responsabilitatea intelectuală înaltă, sunt doar câteva din componentele acestui climat, constituind premise ale dezvoltării copiilor" (Bonchiş, E., 2011, p. 65 ). Părinţii, trăiesc experienţe unice de-a lungul activităţii de îngrijire şi educare a copiilor lor, observând schimbările care se produc pe parcursul copilăriei, acestea reprezentând experienţe care se produc odată în viaţă, cum bine spunea Schaffer, „a observa felul în care un nou-născutul devine bebeluş, iar apoi succesiv preşcolar, şcolar, adolescent, precum şi încercarea de a înţelege mecanismele care stau la baza acestei schimbări reprezintă activităţi interesante din punct de vedere intelectual, oferind în acelaşi timp numeroase satisfacţii emoţionale" (Schaffer. R., 2005, p.1 ). În primul rând nu este important ceea ce transmit părinţii copiilor lor, ci şi cum înţeleg aceştia să realizeze această transmitere. La vârsta preşcolară, curiozitatea se manifestă pe deplin, în aceasta etapă a copilăriei, întrebările curg fără oprire iar dorinţa preşcolarului de a inspecta toate cotloanele este de nestăvilit. Curiozitatea, setea de cunoaştere fiind la cote maxime, părinţii sunt asediaţi cu întrebări de genul „de ce", „cine", „ce", întrebări interminabile, exasperante pentru părinţi, la care trebuie să răspundă cu răbdare, deoarece răspunsurile au un rol esenţial în dezvoltarea intelectuală a micuţului preşcolar. Astfel că prin răspunsul la întrebări, părinţii vor contribuii major la dezvoltarea universului micuţului, la o proximă cunoaştere a lumii în care trăieşte, la dezvoltarea imaginaţiei, a formării mecanismelor de apărare, pentru ca mediul înconjurător să fie mai uşor de suportat pentru micul preşcolar iar adaptarea să se facă mai uşor. De asemenea prin menţinerea comunicării dintre părinte şi copil, îi va crea preşcolarului încredere în forţele sale, deoarece în această perioadă acesta, asimileaza foarte multe cunoştiinţe, dacă este susţinut de părinţi sau de către persoane în care preşcolarul investeşte mult. Este benefic, ca părinţii să le spună copiilor lor, atunci când este cazul, când nu deţin informaţia pe care micuţul o solicită „Sunt neputincios, nu am toate răspunsurile pe care le aştepţi!", recunoscând aceasta, părinţii vor arăta că au şi ei partea lor de întrebări nu sunt atotputernici, deci copiii înţeleg, sunt de fapt asiguraţi că nu se întâmplă nici o nenorocire dacă nu ştiu un răspuns la o întrebare. Pentru părinţii preşcolarului nu este o perioadă uşoară, dar cu răbdare şi dând răspunsuri la întrebările pe care copilul le pune, îl ajută pe acesta să îşi creeze echilibru interior şi să-şi dezvolte capacitatea de cunoaştere şi abilităţile de comunicare. Dacă părinţii vor da răspunsuri clare şi vor folosi un vocabular adecvat, dacă se vor folosi de exemple pentru ca micuţul să înţeleagă mai uşor, dacă va fi permisiv atunci cănd preşcolarul doreşte să exploreze locaţii, (în siguranţă ), dacă se va folosi de cărţi pentru ca preşcolarul să înveţe să-şi satisfacă curiozitatea, daca va fi încurajat să pună întrebări pentru a se dezvolta din punct de vedere cognitiv, dacă părintele îl va încuraja pe copil să găsească singur răspunsuri la întrebări prin reformulare, atunci copilul îşi va dezvolta abilităţile de comunicare mult mai repede, deoarece el nu va fi lăsat singur, îi va avea alături pe părinţii săi care îl vor susţine emoţional cu răbdare şi toleranţă. Dezvoltarea adecvată a limbajului asigură o comunicare verbală nuanţată şi cresc, evident, şansele preşcolarului de a avea interacţiuni sociale calitativ superioare. „Provocarea atentă şi caldă a copiilor de către părinţi în zona proximei dezvoltări, ar trebuii să fie un obicei din partea acestora. Părinţii pot identifica, care sunt nevoile copilului şi pot găsi cele mai adecvate modalităţi de stimulare a dezvoltari sale cognitive, socio-emoţionale şi spirituale." (Anghel, E., 2011, p. 163 ) Dacă părinţii nu comunică cu copilul, nu răspunde la întrebările acestuia, îl bruschează, ori sunt indiferenţi în ceea ce priveşte plăcerea lui de a numi şi exprima tot ceea ce îl uimeşte, copilul, îşi va pierde treptat interesul pentru a cunoaşte, pentru tot parcursul vieţii, ceea ce va crea probleme extrem de incomode pentru părinţi. Astfel că, preşcolarul, va respinge activitatea de învăţare deoarece el are de timpuriu implementată ideea că a fi curios, a descoperii, a învăţa, este un lucru rău şi este asociat cu teama de a pierde afecţiunea părinţilor, creându-i blocaje de comunicare. „Comunicarea umană, implică fotografierea reciprocă, oamenii nu au toţi aceleaşi fotografii, nu dau aceleaşi înţelesuri fotografiilor şi nici nu simt aceleaşi lucruri când privesc aceiaşi imagine" (Satir, V., 2010, p.99 ). Părinţii pot învăţa copiii să îşi verifice imaginile mentale, descriind ceea ce văd sau aud, folosind un limbaj descriptiv nu un limbaj critic, deoarece prin folosirea criticii exista posibilitatea ca imaginile să fie distorsionate. Dacă părinţii nu sunt toleranţi cu copilul atunci când acesta pune întrebări şi în loc de explicaţii folosesc expresii de genul: „Mai taci", „Mai inebunit cu întrebările", aceste propoziţii vor rămâne adânc înrădăcinate în mintea unui copil, de asemenea exprimarea nemulţumirilor pentru lipsa de interes a copilului pentru activitatea de învăţare, părinţii vor activa temerile de abandon ale copilului şi vor menţine preşcolarul într-un blocaj emoţional imposibil de depăşit fară un ajutor de specialitate. (Anghel, E., 2011, p. 164. ) Atunci când copilul doreşte să spună ceva important, moment în care părintele se uită la televizor ori citeşte, este foarte importantă acordarea atenţiei de care micuţul are nevoie, la fel cum şi adulţilor le place să primească atenţie în situaţii similare, acest comportament va face ca micuţul să se simtă apreciat ca persoană, fapt ce va duce la creşterea stimei de sine. Părinţii, pot fi eficienţi în dezvoltarea abilităţilor de comunicare a copiilor lor aflaţi la vărsta preşcolarităţii, vorbindu-le fară să îi cicălească şi fără să îi denigreze, să îi îndemne să-şi rezolve pe cont propriu problemele ce ţin exclusiv de competenţa lor, de asemenea evitarea pedepselor a teribilismelor, a certurilor dar, asigurarea unei atmosfere de respect reciproc şi de comunicare eficientă. Tendinţa părinţilor de a fi hiperprotectori în raport cu copilul lor trebuie controlată, deoarece dacă este menţinută, copilul va fi ţinut într-un stadiu regresiv datorită comodităţii resimţite, fără iniţiativă şi fără responsabilităţi. „ În etapa preşcolară, creşte complexitatea limbajului, se observă progrese semnificative în socializare pe măsură ce se integrează în familie, adoptă prin identificare standardele şi comportamentele părinţilor, devine oglinda vie a atitudinilor şi conduitei acestora, dar dezvoltă şi primele răspunsuri personale faţă de acestea" (Mitrofan, I., 2001, p.21. ) Climatul familial, îndeplineşte evident un rol important în exercitarea influenţelor educative, astfel un climat bun, va avea efecte pozitive, faţă de un climat rău, inadecvat, care va avea efecte negative. Mediul familial reflectă stilul parental, care poate fi generator de afectivitate, sau poate fi unul restrictiv, conflictual. Cum bine a spus Dorothy Low Nolte „copiii învaţă ceea ce trăiesc. Ulterior cresc şi ajung să trăiască ceea ce au învăţat" (apaud Anghel, 2010, p.57 ) Dezvoltarea vocabularului pentru trăiri emoţionale, va permite preşcolarului să numească sau să-şi identifice clar emoţiile, ceea ce va duce la crearea posibilităţii de a intra mai uşor în legătură cu cei din jur, practic vor relaţiona mult mai bine, astfel că, dacă preşcolarii îşi vor permite să fie vulnerabili, prin exprimarea sentimentelor, vor putea preveni şi rezolva conflictele mai uşor. Preşcolarii, sunt entuziasmaţi când se joaca cu congeneri în mod cooperant, armonios şi mai ales daca nevoile tuturora sunt satisfăcute, părinţii pot contribuii la acest lucru, având grijă ca, copiii lor să aibă parte de astfel de întâlniri, deoarece concentrarea asupra nevoilor previne şi rezolvă conflicte. „Concentrarea asupra nevoilor previne, reduce şi rezolvă conflictele deoarece: • Nevoile nu se află niciodată în conflict. • Conflictele apar atunci când credem că există numai o singură modalitate de a satisface o nevoie. • Conflictele apar atunci când o strategie aleasă pentru a satisface o nevoie presupune că alte nevoi importante nu vor fi satisfăcute." (Hart, S., Hodson, V.K., 2006, p.65. ). Conversaţiile despre emoţii în cadrul familial, oferă posibilitatea preşcolarilor de a pune întrebări, de a cere lămuriri părinţilor, identificând astfel relaţia cauză-efect dintre evenimente - reacţii emoţionale - comportamente, interpretarea situaţiilor prin prisma emoţiilor evocate, etc. Făcându-le cunoscute strategii de reglare emoţională, exemplificând spre exemplu, anticiparea unor posibile situaţii precum şi reacţii emoţionale faţă de aceste situaţii, moduri de rezolvare de probleme, de rezolvare a conflictelor, părinţii vor contribuii considerabil la dezvoltarea abilităţilor de comunicare a preşcolarilor. „A fi un părinte bun înseamnă să ai capacitatea de a te centra pe copil şi de a fi mereu prezent în viaţa lui; să întreprinzi acţiuni conştiente şi planificate pentru a oferi acceptre necondiţionată, încurajare şi afecţiune, să fii dispus să te schimbi, să-ţi revizuieşti concepţiile educative, să renaşti şi să-ţi desăvârşeşti „profesia" pentru a veni în sprijinul copilului." (Bonchis, E., 2011, p. 72 ) Copiii de astazi vor fi binenţeles adulţii de mâine, cei care vor duce mai departe mostenirea culturală şi spirituală: tradiţii, valori, grija pentru mediul înconjurător precum şi preocuparea de a perpetua un arbore genealogic sănătos atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Este necesar ca părintele să aibă un comportament consecvent şi să se asigure că mesajul transmis copilului este bine înţeles atunci când impune reguli clare şi monitorizează respectarea acestora. Cerinţele faţă de copil este necesar să fie clare şi pe măsura vârstei şi abilităţilor proprii.