Românii au depășit etapa în care a merge la psiholog înseamnă „că ai probleme”. Toți avem probleme, e imposibil sa găsești o viață imaculată, însorită și lipsită de griji. La orice nivel financiar, profesional sau social ai fi, traiul de zi cu zi înseamnă și efort și stres și preocupare. Și, dacă pe lângă toate astea ai și câteva bucurii, mici victorii, momente de odihnă sau încântare, te poți considera în liga câștigătoare.

Există o idee nerealistă despre viață: că ar trebui să ne satisfacă clipă de clipă și orice e mai prejos de asta e nefericire. Hmmm ... puțin probabil. O viață reușită conține toată paleta de trăiri: și din cele bune și din cele nebune și, in plus, ne descurcăm rezonabil cu ce ne dă peste cap. Omul e o făptură inteligentă, descoperă, pe măsură ce întâlnește situații critice, noi și noi moduri de a le face față. Și atâta timp cât lucrurile stau în echilibru și funcționează rezonabil, mergi liniștit pe cale: nu ai nevoie de psiholog.

Există o idee nerealistă despre noi înșine: că ar trebui să fim la înălțime tot timpul. În cea mai bună formă fizică, intelectuală, afectivă. Să atragem ca un magnet toate privirile admirative când intrăm într-o încăpere, să fim pe fază și să dăm cele mai bune replici, să fim calzi, cu zâmbetul la noi clipă de clipă. În timp ce tocmai scriam asta aveam senzația că descriu o persoană fictivă, un personaj de roman sau un actor de film și nu un om al zilelor noastre. Cum stau lucrurile de fapt? Fiecare avem zile bune și mai puțin bune, oscilăm în acord cu bioritmul propriu și e normal să fie așa. E onest să zici „am avut o zi nasoală” decât să pui o poleială de pozitivism și să forțezi să arăți celorlalți ceea ce nu trăiești de fapt. Pe ceilalți îi poți păcăli, pe tine niciodată. Și e la fel de normal să te aștepți ca lucrurile să se schimbe. În orice moment. În bine. O rază de soare îți poate însenina sufletul. Nu e poezie, e dovedit științific ... dar nu intru în detalii acum. Și dacă tu ești un om care știe ce-i este necesar, ce-l reprezintă, ce-l slăbește dar și ce-l face puternic, chiar dacă ai și zile proaste, mergi înainte: nu ai nevoie de psiholog.

Există o idee nerealistă despre ceilalți: să fie într-un anume fel, să ne placă pe noi, să ne ajute, să ne asculte, să fie antrenanți, amuzanți, spontani, să nu ne provoace disconfort, să ne înțeleagă, să ne mângâie ... adică tot ce nu putem fi noi înșine. Și dacă ești preocupat să înțelegi mai bine viața, pe tine și iei întâmplările prin care treci ca un material de studiu pentru a te îmbunătăți, stai liniștit: nu ai nevoie de psiholog.

Când e nevoie totuși de psiholog? Ai situații critice de viață care te sleiesc sufletește, crezi despre tine că ești cu mult mai prejos față de toți ceilalți, ești implicat în relații toxice cărora nu te poți sustrage, îngrijorarea atinge cote alarmante, zilele tale sunt cenușii toate și de mult timp, ești mult prea amorțit, nu te încântă mai nimic, ești prea revoltat, indignarea e a doua ta natura, ai o boală cronică ce-ți scade calitatea vieții și ai nevoie de ajutor sa o reconfigurezi în condițiile date.

Și dacă vii la psiholog el o să aibă o „baghetă magică” care o să-ți schimbe viața? Și asta e o idee nerealistă. Realist e sa știi că psihoterapia e un proces. În care participi o oră pe săptămână împreună cu psihologul și în toate celelalte ore din săptămână singur. Că psihologul e similar cu un co-echipier, un antrenor, un catalizator și nu cu un magician. Că procesul înaintează spre reușită atâta timp cât fiecare dintre voi, tu și terapeutul tău își face treaba. Și că reușita nu e un foc de artificii, nu, astea sunt spectaculoase dar trec repede. Reușita în terapie este atunci când te poți raporta la viață, la tine și la ceilalți într-un mod care să te ajute, nu să te împiedice. Reușita în terapie e să nu mai ai nevoie de terapie.