PSIHOTERAPEUTUL FEMEIE & PSIHOTERAPEUTUL BĂRBAT
Inapoi Autor: Psiholog Psihoterapeut Elena Carmen Tuca
PSIHOTERAPEUTUL FEMEIE & PSIHOTERAPEUTUL BĂRBAT
Motto: "Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii
este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin." (Victor Hugo )
Genul biologic, ca şi concept, implică cogniţii culturale, atitudini şi un sistem de credinţe despre ce este specific bărbaţilor, respectiv femeilor, variind în funcţie de mediul cultural, de perioada istorică şi depinzând de cine face observaţiile şi judecăţile (Worell & Remer, 1992 ) .
Termenii "sex" şi "gen", deşi confundaţi în folosirea zilnică, au înţelesuri specifice. Deosebirea între aceste noţiuni a fost teoretizată de către psihologul Robert Stoller (1968 ) . Astfel, genului i se atribuie semnificaţia de diferenţa construită şi interpretată social şi cultural între "femei. Deci sexul operează cu distincţia biologică ("sex feminin", "sex masculin" ), iar genul cu cea social-culturala ("feminitate", "masculinitate" ) .
Conceptul de identitate de gen şi rolul de gen au devenit importante în ceea ce priveşte tratamentul acordat pacientului (Person & Ovesey, 1983;Stoller, 1976 ) . Astfel, identitatea de gen este internalizarea sensului masculinităţii sau feminităţii, cunoaşterea particularităţilor biologice, respectiv a atributelor psihologice specifice fiecărui sex în parte.
A fi femeie sau bărbat în societate înseamnă nu numai să posezi particularităţi biologice, ci să şi îndeplineşti anumite roluri de gen. Astfel, rolul de gen este un construct cultural referindu-se la aşteptările, atitudinile şi comportamentul considerat specific pentru fiecare sex în parte.
Genul biologic al pacientului poate influenţa alegerea celui care îl va trata, relaţia dintre pacient şi specialist, precum şi a detaliilor care vor fi date în timpul psihoterapiei, influenţând astfel diagnosticul, selecţia tratamentului, durata lui şi chiar şi reuşitele acestuia.
Pe de altă parte, bărbaţii şi femeile psihoterapeut pot vedea experienţa vieţii clienţilor în lumini diferite, mai ales dacă aceste experienţe sunt legate de ce e specific masculin, respectiv feminin, adică de rolul de gen.
La o primă analiză asupra preferinţei pacienţilor în ceea ce priveşte alegerea unui psihoterapeut femeie, respectiv psihoterapeut bărbat, temă ce a fost studiată şi în cercetarea lui Pikus şi Havey, realizată în 1996, şi cea al lui Stamler, Christiansen, Stylen şi Macagno-Shang din 1991, femeile aleg să fie tratate de un terapeut de acelaşi sex cu ele, bărbaţii în schimb fie nu au preferinţe, fie ar alege să fie trataţi de un terapeut de sex opus cu ei. O posibilă explicaţie a acestui fapt, este aceea că bărbaţii se autodezvăluie mult mai greu şi pentru că nu-şi permit să fie vulnerabili în faţa unei persoane de acelaşi sex cu ei, atunci preferă tot o femeie psihoterapeut, fiindu-le astfel mult mai uşor să vorbească despre propria persoană în faţa unui specialist de sex opus cu ei (Dindia şi Allen, 1993 ) .
Conform unui studiu a lui Glover and Wylie, în ceea ce priveşte o problemă sexuală, atât femeile cât şi bărbaţii aleg să fie trataţi de către un specialist femeie.
Atunci când este ales psihoterapeutul bărbat de către femei, acestea vor vorbi mai mult despre relaţia lor cu sexul opus, văzându-şi terapeutul mai detaşat şi mai impunător, în schimb femeile cu un psihoterapeut de acelaşi sex cu ele considerat că obţin mai mult suport pe parcursul terapiei decât dacă ar merge la un specialist bărbat.
O altă explicaţie a faptului pentru care femeile aleg un psihoterapeut de acelaşi sex cu ele este aceea că la nivel inconştient, vor să-şi restabilească relaţia cu mama sau că vor o mamă mai bună. Dorinţa de a alege un terapeut bărbat, denotă că pacientă vrea să evite genul acesta maternal de relaţie sau teama de a trăi sentimente pe care acest tip de relaţie o implică sau poate reflecta anxietatea unui puternic ataşament ce ar putea apărea faţă de terapeutul femeie în care proiectează imaginea mamei (Nadelson şi Notman, 1991 ) .
Orlinsky şi Howard au descoperit că reacţia faţă de terapeut depinde atât de starea civilă a femeii (dacă este căsătorită, singură sau divorţată ), cât şi de diagnosticul pe care aceasta îl are. Astfel o pacientă singură şi depresivă seva simţi mai confortabil în prezenţa unui psihoterapeut de acelaşi sex cu ea.
Studiul lui Jones şi Zoppel (1982 ) arată că în ceea ce priveşte alianţa terapeutică, aceasta se formează mult mai bine când psihoterapeutul este femeie, iar cercetarea din 1987 a lui Jones et al., a concluzionat că se raportează îmbunătăţirea sau tratarea mai multor simptome de către clienţi atunci când psihoterapeutul e femeie.
Un alt motiv pentru care pacienţii ce aparţin ambelor sexe ar putea alege un psihoterapeut femeie e că rolul de gen feminin e văzut ca fiind mult mai grijuliu decât cel masculin, bărbaţii fiind percepuţi mult mai autoritari şi mai impunători.
Căutarea unui model al rolului de gen poate fi o altă cauză care influenţează alegerea psihoterapeutului (Person şi Ovesey, 1983 ) . Femeile simt că terapeutul de acelaşi sex cu ele le poate înţelege şi empatizează mult mai bine atunci când vine vorba despre dorinţele lor despre realizare şi succes, având în vedere că şi viaţa specialistei e organizată în mare măsură după cerinţele rolulului de gen feminin.
Bărbaţii însă, pot alege un psihoterapeut de acelaşi sex cu ei pentru că vor să înveţe să fie un tată bun, cu atât mai mult cu cât în genere modele pe care le-au avut în ceea ce priveşte realizarea şi succesul au fost tot din afara familiei şi nu din interiorul ei. (Pollak et al.1998 ) .
Aşteptările clienţilor ca numai psihoterapeutul femeie, respectiv bărbat să le poată ajuta să îşi rezolve problema se poate transforma în rezistenţa clientului la terapie. Astfel, o femeie poate dori un psihoterapeut de acelaşi sex cu ea pentru că se consideră neatractivă şi că nu se poate face iubită de sexul opus, evitând să se confrunte astfel cu propriile trăiri (Thompson1938 ) sau, deşi, la început consideră că psihoterapeutul femeie îi poate da suportul de care are nevoie, mai târziu poate ajunge să-şi devalorizeze terapeutul sau să se găsească într-o competiţie cu acesta, situaţie care poate fi o repetare a relaţiei clientei cu mama ei (Notman 1978. ) .
Unii specialişti din domeniu sugerează că femeile abuzate sexual ar trebui să lucreze doar cu femei psihoterapeut, adolescenţii cu terapeuţi de acelaşi sex cu ei, iar femeile în general ar trebui să meargă la un specialist de acelaşi sex cu ea pentru a se evita ca pacientă să se simtă neînţeleasă sau să fie tratată din perspectiva maculina asupra vieţii pe care un psihoterapeut de sex opus o are.
Stereotipurile sau aşteptările faţă de femeie, pot influenţa şi la bărbaţi alegerea psihoterapeutului. Astfel, un bărbat poate dori un terapeut femeie pentru a evita competiţia sau o relaţie autoritară ori sentimentele homosexuale sau pentru că a avut o viaţă săracă în ceea ce priveşte femeile în trecutul său şi doreşte să-şi îmbunătăţească acest aspect lucrând direct cu un specialist de sex opus.
Înţelegerea conceptului de transfer, procesul în care pacientul îl percepe de terapeut ca pe o figură semnificativă din trecutul său, poate face lumină în ceea ce priveştea preferinţa pacientului pentru psihoterapeutul bărbat sau femeie. Sigmund Freud a descris în 1905 această noţiune arătând importanţa ei în înţelegerea mult mai profundă a sentimentelor clientului.
Persistenţa modelelor de organizare psihică în viaţa adultă implică faptul că trecutul se repetă în prezent. Pacientul repune în act, în mod inconştient, relaţia din trecut cu o persoană semnificativă din viaţa lui, în general mama sau tatăl, şi prin aceasta introduce în tratament o multitudine de informaţii referitoare la relaţiile anterioare. Fiecare client aduce în relaţia terapeutică atitudine şi sentimente din trecutul său cu referire la persoanele importante din viaţa lui şi care pot fi problematice şi pot fi discutate în terapie.
Horney scoate în evidenţă importanţa transferului competitiv care apare la diadele terapeutice de acelaşi sex, iar Zetzel consideră că alegerea psihoterapeutului repetă de fapt tipul de relaţie pe care îl are pacientul cu părintele de acelaşi gen cu terapeutul.şi cu dorinţa de a fi iubit de părintele de sex opus.
În ceea ce priveşte terapia de cuplu, soţia poate alege un psihoterapeut de acelaşi sex cu ea fiindcă se simte intimidată de sexul opus şi se teme să nu fie exclusă de diada de bărbaţi pe care ar forma-o soţul ei şi un posibil terapeut de acelaşi sex cu partenerul ei de viaţă. Soţul însă poate alege un psihoterapeut femeie pentru că se simte mai confortabil în preajma ei şi mai puţin ameninţat sau pentru că are sentimente negative privind femeile în general. Alegerea unui bărbat psihoterapeut denotă prin transfer refacerea unei relaţia parentale autoritare.
În cazul terapiilor de grup, un rol foarte important îl constituie sexul membrilor ce constituie grupul respectiv şi mai puţin dacă este un psihoterapeut femeie sau bărbat. Femeile perfera să adere la un grup format exclusiv din membrii cu acelaşi sex cu ea, tocmai pentru că prezenţa unui bărbat o poate face să se simtă inconfortabil sau intimidată şi să nu poată vorbi deschis despre problemele ei. Totuşi, în cazul grupurilor mixte, e de preferat să existe atât un psihoterapeut bărbat, cât şi unul femeie, pentru ca membrii indiferent de sex, să poate lucra cu transferul atât asupra perechii de terapeuţi, cât asupra fiecărui specialist în parte.
Văzut prin ochii pacienţilor, genul biologic al psihoterapeutului are un impact mare asupra terapiei în sine, însă de sine stătător, acesta nu poate facilita atingerea obiectivelor terapeutice stabilite, ci doar corelat cu alte variabile ale psihoterapeutului: empatia, pregătire profesională, experienţa şi tehnici folosite.
BIBLIOGRAFIE:
1. Chrisler C. Joan, McCreary R. Donald (2010 ), Handbook of Gender Research în Psychology, Volume 2: Gender reserch în social and applied psychology, Ed. Springer
2. Hersen Michel, Bellack S. Alan (1984 ), Issues în psychotherapy research, New York, Plenum Press
3. Maguire Marie (2004 ), Men, women, passion, and power: gender issues în psychotherapy - second edition, East Sussex, Brunner-Routledge, Taylor and Francis Group,
4. Nadelson Carol, Notman T. Malkanh, McCarthy K. Mary (2005 ), Gender issue in psychotherapy from Oxford Textbook of Psychotherapy, England, Oxford University Press
Motto: "Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii
este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin." (Victor Hugo )
Genul biologic, ca şi concept, implică cogniţii culturale, atitudini şi un sistem de credinţe despre ce este specific bărbaţilor, respectiv femeilor, variind în funcţie de mediul cultural, de perioada istorică şi depinzând de cine face observaţiile şi judecăţile (Worell & Remer, 1992 ) .
Termenii "sex" şi "gen", deşi confundaţi în folosirea zilnică, au înţelesuri specifice. Deosebirea între aceste noţiuni a fost teoretizată de către psihologul Robert Stoller (1968 ) . Astfel, genului i se atribuie semnificaţia de diferenţa construită şi interpretată social şi cultural între "femei. Deci sexul operează cu distincţia biologică ("sex feminin", "sex masculin" ), iar genul cu cea social-culturala ("feminitate", "masculinitate" ) .
Conceptul de identitate de gen şi rolul de gen au devenit importante în ceea ce priveşte tratamentul acordat pacientului (Person & Ovesey, 1983;Stoller, 1976 ) . Astfel, identitatea de gen este internalizarea sensului masculinităţii sau feminităţii, cunoaşterea particularităţilor biologice, respectiv a atributelor psihologice specifice fiecărui sex în parte.
A fi femeie sau bărbat în societate înseamnă nu numai să posezi particularităţi biologice, ci să şi îndeplineşti anumite roluri de gen. Astfel, rolul de gen este un construct cultural referindu-se la aşteptările, atitudinile şi comportamentul considerat specific pentru fiecare sex în parte.
Genul biologic al pacientului poate influenţa alegerea celui care îl va trata, relaţia dintre pacient şi specialist, precum şi a detaliilor care vor fi date în timpul psihoterapiei, influenţând astfel diagnosticul, selecţia tratamentului, durata lui şi chiar şi reuşitele acestuia.
Pe de altă parte, bărbaţii şi femeile psihoterapeut pot vedea experienţa vieţii clienţilor în lumini diferite, mai ales dacă aceste experienţe sunt legate de ce e specific masculin, respectiv feminin, adică de rolul de gen.
La o primă analiză asupra preferinţei pacienţilor în ceea ce priveşte alegerea unui psihoterapeut femeie, respectiv psihoterapeut bărbat, temă ce a fost studiată şi în cercetarea lui Pikus şi Havey, realizată în 1996, şi cea al lui Stamler, Christiansen, Stylen şi Macagno-Shang din 1991, femeile aleg să fie tratate de un terapeut de acelaşi sex cu ele, bărbaţii în schimb fie nu au preferinţe, fie ar alege să fie trataţi de un terapeut de sex opus cu ei. O posibilă explicaţie a acestui fapt, este aceea că bărbaţii se autodezvăluie mult mai greu şi pentru că nu-şi permit să fie vulnerabili în faţa unei persoane de acelaşi sex cu ei, atunci preferă tot o femeie psihoterapeut, fiindu-le astfel mult mai uşor să vorbească despre propria persoană în faţa unui specialist de sex opus cu ei (Dindia şi Allen, 1993 ) .
Conform unui studiu a lui Glover and Wylie, în ceea ce priveşte o problemă sexuală, atât femeile cât şi bărbaţii aleg să fie trataţi de către un specialist femeie.
Atunci când este ales psihoterapeutul bărbat de către femei, acestea vor vorbi mai mult despre relaţia lor cu sexul opus, văzându-şi terapeutul mai detaşat şi mai impunător, în schimb femeile cu un psihoterapeut de acelaşi sex cu ele considerat că obţin mai mult suport pe parcursul terapiei decât dacă ar merge la un specialist bărbat.
O altă explicaţie a faptului pentru care femeile aleg un psihoterapeut de acelaşi sex cu ele este aceea că la nivel inconştient, vor să-şi restabilească relaţia cu mama sau că vor o mamă mai bună. Dorinţa de a alege un terapeut bărbat, denotă că pacientă vrea să evite genul acesta maternal de relaţie sau teama de a trăi sentimente pe care acest tip de relaţie o implică sau poate reflecta anxietatea unui puternic ataşament ce ar putea apărea faţă de terapeutul femeie în care proiectează imaginea mamei (Nadelson şi Notman, 1991 ) .
Orlinsky şi Howard au descoperit că reacţia faţă de terapeut depinde atât de starea civilă a femeii (dacă este căsătorită, singură sau divorţată ), cât şi de diagnosticul pe care aceasta îl are. Astfel o pacientă singură şi depresivă seva simţi mai confortabil în prezenţa unui psihoterapeut de acelaşi sex cu ea.
Studiul lui Jones şi Zoppel (1982 ) arată că în ceea ce priveşte alianţa terapeutică, aceasta se formează mult mai bine când psihoterapeutul este femeie, iar cercetarea din 1987 a lui Jones et al., a concluzionat că se raportează îmbunătăţirea sau tratarea mai multor simptome de către clienţi atunci când psihoterapeutul e femeie.
Un alt motiv pentru care pacienţii ce aparţin ambelor sexe ar putea alege un psihoterapeut femeie e că rolul de gen feminin e văzut ca fiind mult mai grijuliu decât cel masculin, bărbaţii fiind percepuţi mult mai autoritari şi mai impunători.
Căutarea unui model al rolului de gen poate fi o altă cauză care influenţează alegerea psihoterapeutului (Person şi Ovesey, 1983 ) . Femeile simt că terapeutul de acelaşi sex cu ele le poate înţelege şi empatizează mult mai bine atunci când vine vorba despre dorinţele lor despre realizare şi succes, având în vedere că şi viaţa specialistei e organizată în mare măsură după cerinţele rolulului de gen feminin.
Bărbaţii însă, pot alege un psihoterapeut de acelaşi sex cu ei pentru că vor să înveţe să fie un tată bun, cu atât mai mult cu cât în genere modele pe care le-au avut în ceea ce priveşte realizarea şi succesul au fost tot din afara familiei şi nu din interiorul ei. (Pollak et al.1998 ) .
Aşteptările clienţilor ca numai psihoterapeutul femeie, respectiv bărbat să le poată ajuta să îşi rezolve problema se poate transforma în rezistenţa clientului la terapie. Astfel, o femeie poate dori un psihoterapeut de acelaşi sex cu ea pentru că se consideră neatractivă şi că nu se poate face iubită de sexul opus, evitând să se confrunte astfel cu propriile trăiri (Thompson1938 ) sau, deşi, la început consideră că psihoterapeutul femeie îi poate da suportul de care are nevoie, mai târziu poate ajunge să-şi devalorizeze terapeutul sau să se găsească într-o competiţie cu acesta, situaţie care poate fi o repetare a relaţiei clientei cu mama ei (Notman 1978. ) .
Unii specialişti din domeniu sugerează că femeile abuzate sexual ar trebui să lucreze doar cu femei psihoterapeut, adolescenţii cu terapeuţi de acelaşi sex cu ei, iar femeile în general ar trebui să meargă la un specialist de acelaşi sex cu ea pentru a se evita ca pacientă să se simtă neînţeleasă sau să fie tratată din perspectiva maculina asupra vieţii pe care un psihoterapeut de sex opus o are.
Stereotipurile sau aşteptările faţă de femeie, pot influenţa şi la bărbaţi alegerea psihoterapeutului. Astfel, un bărbat poate dori un terapeut femeie pentru a evita competiţia sau o relaţie autoritară ori sentimentele homosexuale sau pentru că a avut o viaţă săracă în ceea ce priveşte femeile în trecutul său şi doreşte să-şi îmbunătăţească acest aspect lucrând direct cu un specialist de sex opus.
Înţelegerea conceptului de transfer, procesul în care pacientul îl percepe de terapeut ca pe o figură semnificativă din trecutul său, poate face lumină în ceea ce priveştea preferinţa pacientului pentru psihoterapeutul bărbat sau femeie. Sigmund Freud a descris în 1905 această noţiune arătând importanţa ei în înţelegerea mult mai profundă a sentimentelor clientului.
Persistenţa modelelor de organizare psihică în viaţa adultă implică faptul că trecutul se repetă în prezent. Pacientul repune în act, în mod inconştient, relaţia din trecut cu o persoană semnificativă din viaţa lui, în general mama sau tatăl, şi prin aceasta introduce în tratament o multitudine de informaţii referitoare la relaţiile anterioare. Fiecare client aduce în relaţia terapeutică atitudine şi sentimente din trecutul său cu referire la persoanele importante din viaţa lui şi care pot fi problematice şi pot fi discutate în terapie.
Horney scoate în evidenţă importanţa transferului competitiv care apare la diadele terapeutice de acelaşi sex, iar Zetzel consideră că alegerea psihoterapeutului repetă de fapt tipul de relaţie pe care îl are pacientul cu părintele de acelaşi gen cu terapeutul.şi cu dorinţa de a fi iubit de părintele de sex opus.
În ceea ce priveşte terapia de cuplu, soţia poate alege un psihoterapeut de acelaşi sex cu ea fiindcă se simte intimidată de sexul opus şi se teme să nu fie exclusă de diada de bărbaţi pe care ar forma-o soţul ei şi un posibil terapeut de acelaşi sex cu partenerul ei de viaţă. Soţul însă poate alege un psihoterapeut femeie pentru că se simte mai confortabil în preajma ei şi mai puţin ameninţat sau pentru că are sentimente negative privind femeile în general. Alegerea unui bărbat psihoterapeut denotă prin transfer refacerea unei relaţia parentale autoritare.
În cazul terapiilor de grup, un rol foarte important îl constituie sexul membrilor ce constituie grupul respectiv şi mai puţin dacă este un psihoterapeut femeie sau bărbat. Femeile perfera să adere la un grup format exclusiv din membrii cu acelaşi sex cu ea, tocmai pentru că prezenţa unui bărbat o poate face să se simtă inconfortabil sau intimidată şi să nu poată vorbi deschis despre problemele ei. Totuşi, în cazul grupurilor mixte, e de preferat să existe atât un psihoterapeut bărbat, cât şi unul femeie, pentru ca membrii indiferent de sex, să poate lucra cu transferul atât asupra perechii de terapeuţi, cât asupra fiecărui specialist în parte.
Văzut prin ochii pacienţilor, genul biologic al psihoterapeutului are un impact mare asupra terapiei în sine, însă de sine stătător, acesta nu poate facilita atingerea obiectivelor terapeutice stabilite, ci doar corelat cu alte variabile ale psihoterapeutului: empatia, pregătire profesională, experienţa şi tehnici folosite.
BIBLIOGRAFIE:
1. Chrisler C. Joan, McCreary R. Donald (2010 ), Handbook of Gender Research în Psychology, Volume 2: Gender reserch în social and applied psychology, Ed. Springer
2. Hersen Michel, Bellack S. Alan (1984 ), Issues în psychotherapy research, New York, Plenum Press
3. Maguire Marie (2004 ), Men, women, passion, and power: gender issues în psychotherapy - second edition, East Sussex, Brunner-Routledge, Taylor and Francis Group,
4. Nadelson Carol, Notman T. Malkanh, McCarthy K. Mary (2005 ), Gender issue in psychotherapy from Oxford Textbook of Psychotherapy, England, Oxford University Press
Psihoterapeut Elena Carmen Tuca
Recomandă acest cabinet
