♦ Mecanisme psihice şi comportamentale de evitare a intimităţii în relaţia de cuplu
Inapoi Autor: Ioana Stancu
♦ Mecanisme psihice şi comportamentale de evitare a intimităţii în relaţia de cuplu
Deşi intimitatea este o experienţă umană extraordinară, care îmbogăţeşte viaţa celui care o trăieşte, deşi ea poate reprezenta un adevărat izvor regenerativ pentru fiecare persoană, totuşi ea poate fi şi sursa activării unor anxietăţi şi frici profunde. "Oamenii se tem de marea muzică, oamenii se tem de marea poezie, oamenii se tem de intimitatea profundă. Relaţiile de iubire ale oamenilor sunt doar relaţii de suprafaţă. Doi oameni care se iubesc nu pătrund adânc unul în celălalt, pentru că fiecăruia îi este teamă că s-ar putea să nu se reflecte în lacul fiinţei celuilalt. Ce se va întâmpla dacă nu se va vedea în acel lac, în acea oglindă a fiinţei celuilalt, dacă oglinda nu va reflecta nimic, va rămâne pustie?" (Osho, 2001, p. 49 ) .
Există multe persoane care se tem de intimitate, conştient sau inconştient, din varii motive: aceasta poate activa frica de abandon, de intruziune, de necunoscut, de autodezvăluire, frica că va trebui să oferi ceva şi crezi că nu ai nimic de oferit, frica că celălalt te va vedea aşa cum eşti, adică nedemn de iubire. Pentru a evita contactul cu ceva potenţial periculos, aceste persoane folosesc, de obicei inconştient, o serie de modalităţi, mecanisme psihice şi comportamentale de evitare a intimităţii. Putem să facem chiar o analogie între acestea şi mecanismele de apărare ale eului descrise de psihanalişti (prima psihanalistă care a scris despre ele a fost Anna Freud, în 1936 ) . Ca şi acelea, mecanismele de evitare a intimităţii protejază persoana de aspecte emoţionale dureroase pe care le conţine şi cu care nu vrea sau nu poate să se confrunte. Ambele tipuri de mecanisme au ca scop menţinerea unui relativ echilibru psihic în condiţiile în care există pulsiuni, temeri, suferinţe care ar putea afecta acest echilibru. Unele dintre mecanismele de evitare a intimităţii (evitarea relaţională, proiecţia, fantasma, formaţiunea reacţională ) se suprapun peste anumite mecanisme de apărare ale eului şi e normal să fie aşa pentru că evitarea intimităţii poate fi considerată un aspect particular de apărare a persoanei. Dacă în cazul mecanismelor de apărare a eului apărările se fac în principal faţă de sine - de pulsiunile sinelui, de afectele şi reprezentările asociate pulsiunilor, precum şi de situaţiile generatoare de anxietate datorită potenţialului lor de-a declanşa pulsiuni interzise (Freud, Anna, 2002 ), în cazul mecanismelor de evitare a intimităţii persoana încearcă să evite contactul cu sine evitând în primul rând contactul autentic cu celălalt. În continuare voi descrie mecanismele de evitare a intimităţii în relaţii de cuplu, modalităţi descoperite prin consultarea literaturii de specialitate, precum şi din experienţa mea zilnică ca persoană şi psihoterapeut.
1. Fuziunea cu celălalt. Persoana intră în relaţii şi se contopeşte cu celălalt, uitând de sine, de nevoile sale, de temerile sale. Este o formă de evitare a intimităţii pentru că o reală intimitate presupune două personalităţi distincte între care există apropiere emoţională. Fuziunea este o modalitate de evitare a contactului cu sine (pentru că te pierzi în celălalt ), dar şi cu celălalt, pentru că formezi un tot nediferenţiat cu acesta. Fuziunea este ceva normal în dinamica unei relaţii de cuplu, în fazele incipiente ale relaţiei, dar, pe măsură ce relaţia avansează, partenerii de cuplu trebuie să facă trecerea de la nediferenţiere la diferenţiere, de la fuziune la individualităţi în relaţie, pentru a putea accede la o reală intimitate. "Adevărata intimitate înseamnă a întreţine relaţii de cuplu fără a ne pierde pe noi înşine. Înseamnă a fi cunoscuţi şi acceptaţi pentru ceea ce suntem cu adevărat " (Morrie şi Arleah Shechtman, 2007, p. 81 ) .
2. Evitarea relaţională. "În vreme ce pe unii eul diminuat sau afectat îi poate face să se implice profund într-o apropiere în care practic se contopesc cu celălalt, pe alţii îi poate duce la diverse forme de izolare, evaziune sau retragere în sine." (Francis Macnab, 1997, p. 124 ) . Deci, o altă modalitate de a evita intimitatea erotică (dar nu numai ) este nedezvoltarea relaţiilor interpersonale, adică evitarea acestora. Dacă nu vorbim de personalităţi schizoide, la care nevoia de apropiere emoţională este foarte puţin dezvoltată, atunci în umbra evitării se află dependenţa emoţională. Probabil însă, în această situaţie, emoţiile reprimate sunt mult mai intense decât în prima situaţie, cea de fuziune (când se intra în relaţii ), aşa că ar fi mult mai anxiogen să fie retrăite în cadrul unei relaţii intime, iar forţa eului este mai scăzută, ceea ce întăreşte mecanismul evitant.
"Mecanismul acesta este atât de primitiv şi de natural şi, în plus, este foarte legat de dezvoltarea firească a eului" (Freud, Anna, 2002, p. 77 ), iar aceasta conduce la o accesare firească în condiţiile nevoii de evitare a intimităţii.
3. Intermedierea. Este o formă de evitare a intimităţii care constă în intermedierea contactului cu o altă persoană de către o persoană, o activitate, un animal etc. Persoanele care pot intermedia contactul pot fi membri ai familiei (părinţi, copii, rude ), prieteni, amici, colegi etc. De asemenea, orice activitate poate constitui o modalitate de a ecrana contactul cu o altă persoană. Frecvent utilizată este cea de vizionare la televizor a diverse emisiuni în timp ce eşti împreună cu partenerul/a de cuplu. Animalele de casă sunt şi ele deseori implicate în acest mecanism de evitare a intimităţii (partenerii de cuplu îşi alocă timp pentru ele, vorbesc despre ele, astfel încât timpul dedicat cuplului ca atare se micşorează simţitor ) .
4. Fuga de contact. Constă în implicarea excesivă în tot felul de activităţi (muncă, hobbyuri, creşterea copiilor, distracţii etc. ) astfel încât intimitatea relaţională să rămână la un nivel foarte scăzut. Alte modalităţi de a fugi din calea unui contact autentic sunt ruperea relaţiei în momentul când există condiţiile pentru o reală apropiere emoţională sau alegerea desfăşurării relaţiei în plan virtual (de exemplu, relaţiile care iau naştere şi se desfăşoară predominant prin intermediul internetului ) .
5. Alegeri parteneriale inadecvate. A-ţi alege parteneri cu care nu prea ai nimic în comun, a intra în relaţie cu parteneri de care nu eşti atras, care nu-ţi plac sau sunt indisponibili emoţional, a căuta parteneri cu situaţie relaţională neclară sau care sunt deja în alte relaţii (sindromul amant/ă ), mult mai mari sau mai mici ca vârstă, care locuiesc în alte oraşe sau ţări, parteneri care au nevoie să fie salvaţi - toate acestea constituie variante ale acestei strategii de evitare a intimităţii.
"La femei, patologia predominantă care interferă cu o relaţie stabilă se manifestă cel mai frecvent în diverse tipare masochiste, precum ataşamentul persistent faţă de bărbaţi nesatisfăcători şi incapacitatea de-a se bucura sau de a menţine o relaţie cu un bărbat care ar putea fi complet satisfăcătoare pentru ele" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 133 ) .
În literatură există exemple de personaje care fac alegeri emoţionale inadecvate tocmai pentru a evita intimitatea profundă: de exemplu personajul feminin principal din romanul "Sex, shopping şi un roman" scris de Alain de Botton (2005 ) sau foarte cunoscuta Madam Bovary din romanul cu acelaşi titlu scris de Gustave Flaubert în anul 1857.
6. Construirea de relaţii imaginare (fantasmatice ) . Constă în implicarea fantasmatică într-o relaţie de cuplu, cu o persoană din realitate, aceasta neştiind ce se întâmplă în mintea primeia. Deşi acest aspect ne trimite cu gândul mai ales la erotomanie şi implicit la personalităţile paranoice, totuşi fantasmarea relaţională poate apărea, la intensităţi mai mici, şi la persoanele normale. O altă deosebire faţă de erotomanie ar mai fi şi faptul că cel care fantasmează este aproape conştient că ceea ce se întâmplă este creaţia propriului psihic, cu toate că aceasta nu-l împiedică să spere că lucrurile ar putea să stea şi altfel... Doar să spere, pentru că, dacă cel din realitate ar începe să se comporte ca cel din fantasmă, ar găsi cu siguranţă alte modalităţi de evitare a intimităţii.
O altă conotaţie a termenului de "fantasmă relaţională" şi care se întâlneşte mult mai frecvent în realitate este cea de creare a unei legături iluzorii cu o altă persoană în chiar cadrul unei relaţii constituite de cuplu. Robert Firestone a descris acest tip de mecanism într-o serie de lucrări: "Fear of intimacy" (1999 ), "The fantasy bond - structure of psychological defenses" (1985 ), ca o defensă primară, un proces inconştient dezvoltat în copilărie ca o modalitate protectivă împotriva abandonului emoţional şi care apoi, în viaţa adultă, va fi externalizat în diverse relaţii şi activităţi.
Mulţi părinţi oferă afecţiune atunci cînd ei simt această nevoie la ei înşişi şi această modalitate de-a oferi este mai mult o formă de-a lua, de-a-şi hrăni foamea emoţională decât o formă sănătoasă de-a întâlni nevoile copiilor. Şi aceasta pentru că mulţi părinţi au avut ei înşişi probleme emoţionale în copilărie. Foamea emoţională nu este însă dragoste. Este mai degrabă o nevoie puternică formată datorită deprivării emoţionale din copilărie şi care poate, datorită intensităţii ei, să fie confundată cu adevărata dragoste.
Confruntat cu foamea emoţională a mamei şi a adulţilor care îl îngrijesc, copilul suferă şi, pentru a face faţă anxietăţii şi durerii emoţionale, el dezvoltă această legătură fantasmatică, iluzorie de dragoste. Îşi imaginează că este iubit deşi între el şi mamă există distanţă emoţională, ei neavînd un contact real; îşi anesteziază suferinţa, dar nu este real satisfăcut. Învaţă pe nesimţite să renunţe la nevoile lui şi, treptat, va ajunge să nu mai ştie care sunt acestea. Cu timpul va ajunge una cu părinţii săi, va fi dependent de aceştia. Ulterior, în viaţa adultă, în momentul formării unor relaţii semnificative - inclusiv cele erotice - pentru a putea gestiona frica de abandon trezită de sentimentele pozitive pe care le simte faţă de o altă persoană, individul va reactualiza vechile paternuri de relaţionare fixate în copilărie. Şi astfel va renunţa la exprimarea autentică de sine - la a spune ceea ce simte, gândeşte şi doreşte, în detrimentul unei iluzii de securitate. Va renunţa la interesele sale, la opiniile sale, la individualitatea sa pentru a deveni un tot cu celălalt.
Legăturile iluzorii distructive care există în multe relaţii de cuplu, reduc considerabil posibilitatea cuplurilor de a atinge o reală intimitate (Firestone, Robert, 1985 ) . Aceste legături sunt susţinute de nişte defense secundare, care, potrivit lui Robert Firestone (1985 ) sunt următoarele: idealizarea părinţilor şi a familiei, o imagine de sine negativă, deplasarea trăsăturilor parentale negative asupra altor obiecte şi dezvoltarea unei viziuni paranoide asupra existenţei, pierderea sensului sinelui, renunţarea la relaţii afective autentice şi implicarea în activităţi care să atenueze suferinţa emoţională.
7. Agăţarea de trecut. Pentru a evita contactul cu potenţialii parteneri, unele persoane se "agaţă" de o anumită relaţie din trecut sau doar de un sentiment pentru cineva, aceasta contribuind cu succes la evitarea unei intimităţi reale cu un partener din prezent. Această neseparare psihică de cineva cu care persoana nu mai este în relaţie o ajută pe aceasta să-şi satisfacă nevoia de a iubi - e adevărat însă că în imaginar, adică într-un mediu mai sigur şi nu aşa incontrolabil ca realitatea. Prin urmare, prin acest mecanism se obţine o oarecare satisfacţie psihică, de vreme ce în această fantasmă relaţională persoana în cauză are iluzia că iubeşte.
Când se încheie orice relaţie de cuplu, este nevoie de o perioadă de doliu, dar prelungirea acesteia dincolo de limita firescului ne trimite cu gândul la faptul că persoana respectivă se teme de a intra într-o altă relaţie, nu recunoaşte faţă de sine această temere şi, prin urmare, inconştientul ei găseşte strategia de evitare a anxietăţii de relaţie - prelungirea doliului, agăţarea fantasmatică de ceea ce a fost şi fie e posibil să reînvie, fie e posibil să nu mai întâlnească într-o altă relaţie.
Acest mecanism are ca nucleu, ca şi acela al construirii de relaţii fantasmatice, procesul psihic al imaginaţiei, care vine să substituie informaţiile reale, concrete, adecvate şi autentice dintr-o relaţie cu informaţii fantasmate, dezvoltate pe scenariile personale şi fricile inconştiente ale partenerilor de cuplu.
8. Roluri inadecvate relaţiilor de cuplu. Acest mecanism constă în suprapunerea peste rolurile adult-adult, femeie-bărbat, a unora inadecvate funcţionării unei relaţii de cuplu, ca de exemplu cele de părinte-copil, frate-soră, agresor-victimă-salvator. Acestea eclipsează rolurile iniţiale şi chiar le pot încorpora, împiedicând contactul real şi intimitatea de cuplu. Deşi în orice relaţie de cuplu sunt prezente roluri care nu ţin de configuraţia unui cuplu erotic, totuşi, în cuplurile în care intimitatea se dezvoltă satisfăcător pentru cei doi parteneri, acestea se "joacă" doar tranzitoriu.
Rolurile inadecvate relaţiilor de cuplu sunt strâns legate de intervenţia mecanismului proiectiv care predomină în detrimentul unui contact empatic şi real între cei doi parteneri de cuplu.
9. Raportarea proiectivă la partener. Este un mecanism inconştient ce împiedică contactul cu persoana reală a partenerului de cuplu, acesta fiind mai degrabă suportul pentru o imagine semnificativă din trecutul individului respectiv, decât o persoană reală, cu o personalitate distinctă. Raportarea proiectivă la partener este firească mai ales în momentele de început ale relaţiei, pe măsură ce relaţia avansează proiecţia trebuind să facă loc realităţii celor doi, numai astfel intimitatea putându-se instala.
Când spunem că într-o relaţie predomină proiecţia, ne referim la faptul că interacţiunile celor doi sunt viciate permanent sau doar tranzitoriu (dar foarte intens şi cu repercusiuni profunde asupra dinamicii de cuplu ) de intervenţia unor persoane semnificative din trecutul celor doi care apar acolo datorită faptului că unul sau amîndoi le proiectează în spaţiul cuplului.
Raportarea proiectivă la partener se regăseşte în mecanismele clasice de apărare a eului şi anume, proiecţia (atribuirea gândurilor, emoţiilor şi impulsurilor altei persoane ) şi identificarea proiectivă cu partenerul (proces de proiectare a aspectelor personale neplăcute, inacceptabile în exterior, la o altă persoană; mecanismul a fost descris de Melanie Klein în 1957 ) .
10. Jocurile psihologice. Jocurile sunt acţiuni repetitive cu o miză permanentă, anume tentativa de a-ţi însuşi poziţia cea mai înaltă. Prin intermediul lor se încearcă controlul celuilalt, deturnarea schimbului corect de informaţii şi sentimente, precum şi deresponsabilizarea personală. Cel mai utilizat joc psihologic de către persoanele dependente este cel în care apar rolurile de salvator, persecutor şi victimă.
11. Exprimarea de sine inadecvată. Constă în exprimarea nevoilor, dorinţelor într-o manieră destructivă pentru relaţia de cuplu. Exprimarea afectivităţii într-o manieră revendicativă, manipulativă şi critică, precum şi exprimarea nevoii de spaţiu şi libertate în feluri exagerate de respingere a partenerului sau distanţare defensivă constituie exemple ilustrative pentru acest mecanism.
12. Certurile şi agresivitatea. Multe cupluri utilizează certurile şi agresivitatea, ca modalităţi de a creşte distanţa emoţională, atunci când intimitatea a atins cote insuportabile pentru propriile personalităţi.
13. Scăderea libidoului. Este un mecanism inconştient care apare, de obicei, în cazul persoanelor cu o crescută frică de intimitate. Intimitatea este atât de dificil de trăit pentru aceste persoane încât inconştient utilizează o modalitate foarte puternică şi cu mari şanse de reuşită de evitare a intimităţii.
14. Dependenţele de diverse substanţe, de muncă, de jocuri de noroc sau pe calculator, toate tipurile de dependenţe mai exact constituie modalităţi de evitare a contactului real cu un partener de cuplu. Dependentul are toată atenţia orientată către obiectul dependenţei, el este preocupat permanent să şi-l procure sau să fie aproape de acesta, astfel încât nu-i mai rămâne disponibilitate pentru implicarea în relaţii de cuplu sau în orice altfel de relaţii.
15. Disocierea tandreţe-erotism conduce de obicei la relaţii sexuale satisfăcătoare doar în contextul unor relaţii în care nu există iubire şi la relaţii tandre desexualizate. Mecanismul este întâlnit mai frecvent la bărbaţi, aceştia idealizând unele femei faţă de care orice sentiment sexual este negat, iar celelalte femei sunt percepute ca simple obiecte sexuale. "Acest comportament duce la devalorizarea auto-distructivă a intimităţii" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 253 ) .
Uneori tandreţea şi erotismul pot coexista la o astfel de persoană ce se teme de intimitate, dar "doar în relaţii de iubire frustrante" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 133 ) .
16. Formaţiunea reacţională, un mecanism clasic de apărare a eului, descris de Anna Freud în 1936 constă în dezvoltarea excesivă a unor trăsături conştiente contrare unor tendinţe inconştiente neagreate de supraeul persoanei. Ca şi modalitate de evitare a intimităţii poate apărea sub forma afirmării unor sentimente negative faţă de cineva care, dimpotrivă, îţi provoacă atracţie. Acest comportament apare frecvent în perioada pubertăţii şi începutului adolescenţei cînd, tinerii, datorită anxietăţii de relaţie fundamentată de cele mai multe ori pe o lipsa de experienţă aleg inconştient să-i respingă pe cei de care se simt cei mai atraşi. Mecanismul acesta poate fi întâlnit şi în cazul persoanelor imature emoţional, care se tem aşa tare de relaţii şi intimitate încât "aleg" să fugă nu numai comportamental, ca în cazul evitării, dar şi emoţional, din calea dragostei.
Referiri la aceste mecanisme de evitare a intimităţii se fac în multe lucrări de psihologie a cuplului. Jean Freeman, în lucrarea "The Sleeping Beauty Syndrome", descrie procesul maturizării feminine şi aici apar descrise uneori explicit, uneori implicit, ca nişte tendinţe derivate din imaturitatea emoţională, o serie de defense specifice relaţionării erotice, ca de exemplu: tendinţa de-a fuziona cu celălalt, evitarea relaţională, intermedierea, fuga de contact, alegerile parteneriale inadecvate, fantasma relaţională, jocurile psihologice, exprimarea de sine inadecvată, disocierea tandreţe/erotism. Frumoasa adormită este de fapt femeia imatură emoţional care alege să mai "doarmă" un pic decât să se confrunte cu realitatea: a sa şi a partenerului; este femeia care utilizează inconştient tot felul de defense psihice şi comportamentale pentru a mai rămâne în stadiul în care este şi a nu se dezvolta emoţional, dezvoltarea implicând nelinişti şi frici foarte puternice. "Frumoasa adormită adesea îl alege pe bărbatul nepotrivit, face constant aceleaşi alegeri relaţionale şi niciodată nu accede la o reală intimitate în relaţiile de cuplu. În termeni psihologici, este mai probabil să repete paternuri de relaţie învăţate în copilărie, atunci când mai degrabă a trebuit să se conformeze unei imagini decât să devină cine ar fi putut să devină. Ca şi Frumoasa adormită din poveste, o parte din sine doarme, ea nu şi-a descoperit identitatea reală, ceea ce înseamnă că nu ştie ceea ce vrea de la viaţa sa " (Freeman, Jean, 1993, p. 5 ) .
Unele mecanisme de evitare a intimităţii sunt specifice numai relaţiilor de cuplu, iar altele pot fi prezente şi în alte forme de relaţii. De-a lungul vieţii o persoană poate să varieze strategiile de evitare a intimităţii, în funcţie de o serie de factori, cel mai important dintre aceştia fiind însă forţa eului său. Aceste mecanisme pot funcţiona împreună sau separat, poate predomina unul sau pot fi utilizate în egală măsură mai multe.
Mai mult sau mai puţin, toţi oamenii utilizează aceste strategii, în propriile relaţii. Atunci însă când acestea sunt utilizate excesiv, în detrimentul mecanismelor de dezvoltare a intimităţii şi dau naştere unor relaţii bolnave, care nu pot avea decât rolul de-a ne pune în contact cu umbra noastră, dacă suntem aplecaţi spre autocunoaştere. Dacă nu, ele, născute din suferinţă, creează suferinţă, până în momentul când eul nostru devine suficient de călit şi puternic pentru a se confrunta cu fricile noastre inconştiente.
Ca o concluzie şi un paradox al aspectelor dezvoltate anterior, putem spune că intimitatea, adică apropierea reală de ceilalţi ne este cu atât mai accesibilă cu cât suntem mai diferenţiaţi, mai separaţi. Cu cât ştim mai bine cine suntem, cu atât suntem mai capabili să ne asumăm responsabilitatea pentru emoţiile noastre, iar cu cât suntem mai maturi emoţional, cu atât reuşim să construim o conexiune reală cu ceilalţi.
Extras din cartea "Mecanismele intimităţii în relaţia de cuplu", Ioana Stancu, Ed. Sper, 2011
Deşi intimitatea este o experienţă umană extraordinară, care îmbogăţeşte viaţa celui care o trăieşte, deşi ea poate reprezenta un adevărat izvor regenerativ pentru fiecare persoană, totuşi ea poate fi şi sursa activării unor anxietăţi şi frici profunde. "Oamenii se tem de marea muzică, oamenii se tem de marea poezie, oamenii se tem de intimitatea profundă. Relaţiile de iubire ale oamenilor sunt doar relaţii de suprafaţă. Doi oameni care se iubesc nu pătrund adânc unul în celălalt, pentru că fiecăruia îi este teamă că s-ar putea să nu se reflecte în lacul fiinţei celuilalt. Ce se va întâmpla dacă nu se va vedea în acel lac, în acea oglindă a fiinţei celuilalt, dacă oglinda nu va reflecta nimic, va rămâne pustie?" (Osho, 2001, p. 49 ) .
Există multe persoane care se tem de intimitate, conştient sau inconştient, din varii motive: aceasta poate activa frica de abandon, de intruziune, de necunoscut, de autodezvăluire, frica că va trebui să oferi ceva şi crezi că nu ai nimic de oferit, frica că celălalt te va vedea aşa cum eşti, adică nedemn de iubire. Pentru a evita contactul cu ceva potenţial periculos, aceste persoane folosesc, de obicei inconştient, o serie de modalităţi, mecanisme psihice şi comportamentale de evitare a intimităţii. Putem să facem chiar o analogie între acestea şi mecanismele de apărare ale eului descrise de psihanalişti (prima psihanalistă care a scris despre ele a fost Anna Freud, în 1936 ) . Ca şi acelea, mecanismele de evitare a intimităţii protejază persoana de aspecte emoţionale dureroase pe care le conţine şi cu care nu vrea sau nu poate să se confrunte. Ambele tipuri de mecanisme au ca scop menţinerea unui relativ echilibru psihic în condiţiile în care există pulsiuni, temeri, suferinţe care ar putea afecta acest echilibru. Unele dintre mecanismele de evitare a intimităţii (evitarea relaţională, proiecţia, fantasma, formaţiunea reacţională ) se suprapun peste anumite mecanisme de apărare ale eului şi e normal să fie aşa pentru că evitarea intimităţii poate fi considerată un aspect particular de apărare a persoanei. Dacă în cazul mecanismelor de apărare a eului apărările se fac în principal faţă de sine - de pulsiunile sinelui, de afectele şi reprezentările asociate pulsiunilor, precum şi de situaţiile generatoare de anxietate datorită potenţialului lor de-a declanşa pulsiuni interzise (Freud, Anna, 2002 ), în cazul mecanismelor de evitare a intimităţii persoana încearcă să evite contactul cu sine evitând în primul rând contactul autentic cu celălalt. În continuare voi descrie mecanismele de evitare a intimităţii în relaţii de cuplu, modalităţi descoperite prin consultarea literaturii de specialitate, precum şi din experienţa mea zilnică ca persoană şi psihoterapeut.
1. Fuziunea cu celălalt. Persoana intră în relaţii şi se contopeşte cu celălalt, uitând de sine, de nevoile sale, de temerile sale. Este o formă de evitare a intimităţii pentru că o reală intimitate presupune două personalităţi distincte între care există apropiere emoţională. Fuziunea este o modalitate de evitare a contactului cu sine (pentru că te pierzi în celălalt ), dar şi cu celălalt, pentru că formezi un tot nediferenţiat cu acesta. Fuziunea este ceva normal în dinamica unei relaţii de cuplu, în fazele incipiente ale relaţiei, dar, pe măsură ce relaţia avansează, partenerii de cuplu trebuie să facă trecerea de la nediferenţiere la diferenţiere, de la fuziune la individualităţi în relaţie, pentru a putea accede la o reală intimitate. "Adevărata intimitate înseamnă a întreţine relaţii de cuplu fără a ne pierde pe noi înşine. Înseamnă a fi cunoscuţi şi acceptaţi pentru ceea ce suntem cu adevărat " (Morrie şi Arleah Shechtman, 2007, p. 81 ) .
2. Evitarea relaţională. "În vreme ce pe unii eul diminuat sau afectat îi poate face să se implice profund într-o apropiere în care practic se contopesc cu celălalt, pe alţii îi poate duce la diverse forme de izolare, evaziune sau retragere în sine." (Francis Macnab, 1997, p. 124 ) . Deci, o altă modalitate de a evita intimitatea erotică (dar nu numai ) este nedezvoltarea relaţiilor interpersonale, adică evitarea acestora. Dacă nu vorbim de personalităţi schizoide, la care nevoia de apropiere emoţională este foarte puţin dezvoltată, atunci în umbra evitării se află dependenţa emoţională. Probabil însă, în această situaţie, emoţiile reprimate sunt mult mai intense decât în prima situaţie, cea de fuziune (când se intra în relaţii ), aşa că ar fi mult mai anxiogen să fie retrăite în cadrul unei relaţii intime, iar forţa eului este mai scăzută, ceea ce întăreşte mecanismul evitant.
"Mecanismul acesta este atât de primitiv şi de natural şi, în plus, este foarte legat de dezvoltarea firească a eului" (Freud, Anna, 2002, p. 77 ), iar aceasta conduce la o accesare firească în condiţiile nevoii de evitare a intimităţii.
3. Intermedierea. Este o formă de evitare a intimităţii care constă în intermedierea contactului cu o altă persoană de către o persoană, o activitate, un animal etc. Persoanele care pot intermedia contactul pot fi membri ai familiei (părinţi, copii, rude ), prieteni, amici, colegi etc. De asemenea, orice activitate poate constitui o modalitate de a ecrana contactul cu o altă persoană. Frecvent utilizată este cea de vizionare la televizor a diverse emisiuni în timp ce eşti împreună cu partenerul/a de cuplu. Animalele de casă sunt şi ele deseori implicate în acest mecanism de evitare a intimităţii (partenerii de cuplu îşi alocă timp pentru ele, vorbesc despre ele, astfel încât timpul dedicat cuplului ca atare se micşorează simţitor ) .
4. Fuga de contact. Constă în implicarea excesivă în tot felul de activităţi (muncă, hobbyuri, creşterea copiilor, distracţii etc. ) astfel încât intimitatea relaţională să rămână la un nivel foarte scăzut. Alte modalităţi de a fugi din calea unui contact autentic sunt ruperea relaţiei în momentul când există condiţiile pentru o reală apropiere emoţională sau alegerea desfăşurării relaţiei în plan virtual (de exemplu, relaţiile care iau naştere şi se desfăşoară predominant prin intermediul internetului ) .
5. Alegeri parteneriale inadecvate. A-ţi alege parteneri cu care nu prea ai nimic în comun, a intra în relaţie cu parteneri de care nu eşti atras, care nu-ţi plac sau sunt indisponibili emoţional, a căuta parteneri cu situaţie relaţională neclară sau care sunt deja în alte relaţii (sindromul amant/ă ), mult mai mari sau mai mici ca vârstă, care locuiesc în alte oraşe sau ţări, parteneri care au nevoie să fie salvaţi - toate acestea constituie variante ale acestei strategii de evitare a intimităţii.
"La femei, patologia predominantă care interferă cu o relaţie stabilă se manifestă cel mai frecvent în diverse tipare masochiste, precum ataşamentul persistent faţă de bărbaţi nesatisfăcători şi incapacitatea de-a se bucura sau de a menţine o relaţie cu un bărbat care ar putea fi complet satisfăcătoare pentru ele" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 133 ) .
În literatură există exemple de personaje care fac alegeri emoţionale inadecvate tocmai pentru a evita intimitatea profundă: de exemplu personajul feminin principal din romanul "Sex, shopping şi un roman" scris de Alain de Botton (2005 ) sau foarte cunoscuta Madam Bovary din romanul cu acelaşi titlu scris de Gustave Flaubert în anul 1857.
6. Construirea de relaţii imaginare (fantasmatice ) . Constă în implicarea fantasmatică într-o relaţie de cuplu, cu o persoană din realitate, aceasta neştiind ce se întâmplă în mintea primeia. Deşi acest aspect ne trimite cu gândul mai ales la erotomanie şi implicit la personalităţile paranoice, totuşi fantasmarea relaţională poate apărea, la intensităţi mai mici, şi la persoanele normale. O altă deosebire faţă de erotomanie ar mai fi şi faptul că cel care fantasmează este aproape conştient că ceea ce se întâmplă este creaţia propriului psihic, cu toate că aceasta nu-l împiedică să spere că lucrurile ar putea să stea şi altfel... Doar să spere, pentru că, dacă cel din realitate ar începe să se comporte ca cel din fantasmă, ar găsi cu siguranţă alte modalităţi de evitare a intimităţii.
O altă conotaţie a termenului de "fantasmă relaţională" şi care se întâlneşte mult mai frecvent în realitate este cea de creare a unei legături iluzorii cu o altă persoană în chiar cadrul unei relaţii constituite de cuplu. Robert Firestone a descris acest tip de mecanism într-o serie de lucrări: "Fear of intimacy" (1999 ), "The fantasy bond - structure of psychological defenses" (1985 ), ca o defensă primară, un proces inconştient dezvoltat în copilărie ca o modalitate protectivă împotriva abandonului emoţional şi care apoi, în viaţa adultă, va fi externalizat în diverse relaţii şi activităţi.
Mulţi părinţi oferă afecţiune atunci cînd ei simt această nevoie la ei înşişi şi această modalitate de-a oferi este mai mult o formă de-a lua, de-a-şi hrăni foamea emoţională decât o formă sănătoasă de-a întâlni nevoile copiilor. Şi aceasta pentru că mulţi părinţi au avut ei înşişi probleme emoţionale în copilărie. Foamea emoţională nu este însă dragoste. Este mai degrabă o nevoie puternică formată datorită deprivării emoţionale din copilărie şi care poate, datorită intensităţii ei, să fie confundată cu adevărata dragoste.
Confruntat cu foamea emoţională a mamei şi a adulţilor care îl îngrijesc, copilul suferă şi, pentru a face faţă anxietăţii şi durerii emoţionale, el dezvoltă această legătură fantasmatică, iluzorie de dragoste. Îşi imaginează că este iubit deşi între el şi mamă există distanţă emoţională, ei neavînd un contact real; îşi anesteziază suferinţa, dar nu este real satisfăcut. Învaţă pe nesimţite să renunţe la nevoile lui şi, treptat, va ajunge să nu mai ştie care sunt acestea. Cu timpul va ajunge una cu părinţii săi, va fi dependent de aceştia. Ulterior, în viaţa adultă, în momentul formării unor relaţii semnificative - inclusiv cele erotice - pentru a putea gestiona frica de abandon trezită de sentimentele pozitive pe care le simte faţă de o altă persoană, individul va reactualiza vechile paternuri de relaţionare fixate în copilărie. Şi astfel va renunţa la exprimarea autentică de sine - la a spune ceea ce simte, gândeşte şi doreşte, în detrimentul unei iluzii de securitate. Va renunţa la interesele sale, la opiniile sale, la individualitatea sa pentru a deveni un tot cu celălalt.
Legăturile iluzorii distructive care există în multe relaţii de cuplu, reduc considerabil posibilitatea cuplurilor de a atinge o reală intimitate (Firestone, Robert, 1985 ) . Aceste legături sunt susţinute de nişte defense secundare, care, potrivit lui Robert Firestone (1985 ) sunt următoarele: idealizarea părinţilor şi a familiei, o imagine de sine negativă, deplasarea trăsăturilor parentale negative asupra altor obiecte şi dezvoltarea unei viziuni paranoide asupra existenţei, pierderea sensului sinelui, renunţarea la relaţii afective autentice şi implicarea în activităţi care să atenueze suferinţa emoţională.
7. Agăţarea de trecut. Pentru a evita contactul cu potenţialii parteneri, unele persoane se "agaţă" de o anumită relaţie din trecut sau doar de un sentiment pentru cineva, aceasta contribuind cu succes la evitarea unei intimităţi reale cu un partener din prezent. Această neseparare psihică de cineva cu care persoana nu mai este în relaţie o ajută pe aceasta să-şi satisfacă nevoia de a iubi - e adevărat însă că în imaginar, adică într-un mediu mai sigur şi nu aşa incontrolabil ca realitatea. Prin urmare, prin acest mecanism se obţine o oarecare satisfacţie psihică, de vreme ce în această fantasmă relaţională persoana în cauză are iluzia că iubeşte.
Când se încheie orice relaţie de cuplu, este nevoie de o perioadă de doliu, dar prelungirea acesteia dincolo de limita firescului ne trimite cu gândul la faptul că persoana respectivă se teme de a intra într-o altă relaţie, nu recunoaşte faţă de sine această temere şi, prin urmare, inconştientul ei găseşte strategia de evitare a anxietăţii de relaţie - prelungirea doliului, agăţarea fantasmatică de ceea ce a fost şi fie e posibil să reînvie, fie e posibil să nu mai întâlnească într-o altă relaţie.
Acest mecanism are ca nucleu, ca şi acela al construirii de relaţii fantasmatice, procesul psihic al imaginaţiei, care vine să substituie informaţiile reale, concrete, adecvate şi autentice dintr-o relaţie cu informaţii fantasmate, dezvoltate pe scenariile personale şi fricile inconştiente ale partenerilor de cuplu.
8. Roluri inadecvate relaţiilor de cuplu. Acest mecanism constă în suprapunerea peste rolurile adult-adult, femeie-bărbat, a unora inadecvate funcţionării unei relaţii de cuplu, ca de exemplu cele de părinte-copil, frate-soră, agresor-victimă-salvator. Acestea eclipsează rolurile iniţiale şi chiar le pot încorpora, împiedicând contactul real şi intimitatea de cuplu. Deşi în orice relaţie de cuplu sunt prezente roluri care nu ţin de configuraţia unui cuplu erotic, totuşi, în cuplurile în care intimitatea se dezvoltă satisfăcător pentru cei doi parteneri, acestea se "joacă" doar tranzitoriu.
Rolurile inadecvate relaţiilor de cuplu sunt strâns legate de intervenţia mecanismului proiectiv care predomină în detrimentul unui contact empatic şi real între cei doi parteneri de cuplu.
9. Raportarea proiectivă la partener. Este un mecanism inconştient ce împiedică contactul cu persoana reală a partenerului de cuplu, acesta fiind mai degrabă suportul pentru o imagine semnificativă din trecutul individului respectiv, decât o persoană reală, cu o personalitate distinctă. Raportarea proiectivă la partener este firească mai ales în momentele de început ale relaţiei, pe măsură ce relaţia avansează proiecţia trebuind să facă loc realităţii celor doi, numai astfel intimitatea putându-se instala.
Când spunem că într-o relaţie predomină proiecţia, ne referim la faptul că interacţiunile celor doi sunt viciate permanent sau doar tranzitoriu (dar foarte intens şi cu repercusiuni profunde asupra dinamicii de cuplu ) de intervenţia unor persoane semnificative din trecutul celor doi care apar acolo datorită faptului că unul sau amîndoi le proiectează în spaţiul cuplului.
Raportarea proiectivă la partener se regăseşte în mecanismele clasice de apărare a eului şi anume, proiecţia (atribuirea gândurilor, emoţiilor şi impulsurilor altei persoane ) şi identificarea proiectivă cu partenerul (proces de proiectare a aspectelor personale neplăcute, inacceptabile în exterior, la o altă persoană; mecanismul a fost descris de Melanie Klein în 1957 ) .
10. Jocurile psihologice. Jocurile sunt acţiuni repetitive cu o miză permanentă, anume tentativa de a-ţi însuşi poziţia cea mai înaltă. Prin intermediul lor se încearcă controlul celuilalt, deturnarea schimbului corect de informaţii şi sentimente, precum şi deresponsabilizarea personală. Cel mai utilizat joc psihologic de către persoanele dependente este cel în care apar rolurile de salvator, persecutor şi victimă.
11. Exprimarea de sine inadecvată. Constă în exprimarea nevoilor, dorinţelor într-o manieră destructivă pentru relaţia de cuplu. Exprimarea afectivităţii într-o manieră revendicativă, manipulativă şi critică, precum şi exprimarea nevoii de spaţiu şi libertate în feluri exagerate de respingere a partenerului sau distanţare defensivă constituie exemple ilustrative pentru acest mecanism.
12. Certurile şi agresivitatea. Multe cupluri utilizează certurile şi agresivitatea, ca modalităţi de a creşte distanţa emoţională, atunci când intimitatea a atins cote insuportabile pentru propriile personalităţi.
13. Scăderea libidoului. Este un mecanism inconştient care apare, de obicei, în cazul persoanelor cu o crescută frică de intimitate. Intimitatea este atât de dificil de trăit pentru aceste persoane încât inconştient utilizează o modalitate foarte puternică şi cu mari şanse de reuşită de evitare a intimităţii.
14. Dependenţele de diverse substanţe, de muncă, de jocuri de noroc sau pe calculator, toate tipurile de dependenţe mai exact constituie modalităţi de evitare a contactului real cu un partener de cuplu. Dependentul are toată atenţia orientată către obiectul dependenţei, el este preocupat permanent să şi-l procure sau să fie aproape de acesta, astfel încât nu-i mai rămâne disponibilitate pentru implicarea în relaţii de cuplu sau în orice altfel de relaţii.
15. Disocierea tandreţe-erotism conduce de obicei la relaţii sexuale satisfăcătoare doar în contextul unor relaţii în care nu există iubire şi la relaţii tandre desexualizate. Mecanismul este întâlnit mai frecvent la bărbaţi, aceştia idealizând unele femei faţă de care orice sentiment sexual este negat, iar celelalte femei sunt percepute ca simple obiecte sexuale. "Acest comportament duce la devalorizarea auto-distructivă a intimităţii" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 253 ) .
Uneori tandreţea şi erotismul pot coexista la o astfel de persoană ce se teme de intimitate, dar "doar în relaţii de iubire frustrante" (Kernberg, F. Otto, 2009, p. 133 ) .
16. Formaţiunea reacţională, un mecanism clasic de apărare a eului, descris de Anna Freud în 1936 constă în dezvoltarea excesivă a unor trăsături conştiente contrare unor tendinţe inconştiente neagreate de supraeul persoanei. Ca şi modalitate de evitare a intimităţii poate apărea sub forma afirmării unor sentimente negative faţă de cineva care, dimpotrivă, îţi provoacă atracţie. Acest comportament apare frecvent în perioada pubertăţii şi începutului adolescenţei cînd, tinerii, datorită anxietăţii de relaţie fundamentată de cele mai multe ori pe o lipsa de experienţă aleg inconştient să-i respingă pe cei de care se simt cei mai atraşi. Mecanismul acesta poate fi întâlnit şi în cazul persoanelor imature emoţional, care se tem aşa tare de relaţii şi intimitate încât "aleg" să fugă nu numai comportamental, ca în cazul evitării, dar şi emoţional, din calea dragostei.
Referiri la aceste mecanisme de evitare a intimităţii se fac în multe lucrări de psihologie a cuplului. Jean Freeman, în lucrarea "The Sleeping Beauty Syndrome", descrie procesul maturizării feminine şi aici apar descrise uneori explicit, uneori implicit, ca nişte tendinţe derivate din imaturitatea emoţională, o serie de defense specifice relaţionării erotice, ca de exemplu: tendinţa de-a fuziona cu celălalt, evitarea relaţională, intermedierea, fuga de contact, alegerile parteneriale inadecvate, fantasma relaţională, jocurile psihologice, exprimarea de sine inadecvată, disocierea tandreţe/erotism. Frumoasa adormită este de fapt femeia imatură emoţional care alege să mai "doarmă" un pic decât să se confrunte cu realitatea: a sa şi a partenerului; este femeia care utilizează inconştient tot felul de defense psihice şi comportamentale pentru a mai rămâne în stadiul în care este şi a nu se dezvolta emoţional, dezvoltarea implicând nelinişti şi frici foarte puternice. "Frumoasa adormită adesea îl alege pe bărbatul nepotrivit, face constant aceleaşi alegeri relaţionale şi niciodată nu accede la o reală intimitate în relaţiile de cuplu. În termeni psihologici, este mai probabil să repete paternuri de relaţie învăţate în copilărie, atunci când mai degrabă a trebuit să se conformeze unei imagini decât să devină cine ar fi putut să devină. Ca şi Frumoasa adormită din poveste, o parte din sine doarme, ea nu şi-a descoperit identitatea reală, ceea ce înseamnă că nu ştie ceea ce vrea de la viaţa sa " (Freeman, Jean, 1993, p. 5 ) .
Unele mecanisme de evitare a intimităţii sunt specifice numai relaţiilor de cuplu, iar altele pot fi prezente şi în alte forme de relaţii. De-a lungul vieţii o persoană poate să varieze strategiile de evitare a intimităţii, în funcţie de o serie de factori, cel mai important dintre aceştia fiind însă forţa eului său. Aceste mecanisme pot funcţiona împreună sau separat, poate predomina unul sau pot fi utilizate în egală măsură mai multe.
Mai mult sau mai puţin, toţi oamenii utilizează aceste strategii, în propriile relaţii. Atunci însă când acestea sunt utilizate excesiv, în detrimentul mecanismelor de dezvoltare a intimităţii şi dau naştere unor relaţii bolnave, care nu pot avea decât rolul de-a ne pune în contact cu umbra noastră, dacă suntem aplecaţi spre autocunoaştere. Dacă nu, ele, născute din suferinţă, creează suferinţă, până în momentul când eul nostru devine suficient de călit şi puternic pentru a se confrunta cu fricile noastre inconştiente.
Ca o concluzie şi un paradox al aspectelor dezvoltate anterior, putem spune că intimitatea, adică apropierea reală de ceilalţi ne este cu atât mai accesibilă cu cât suntem mai diferenţiaţi, mai separaţi. Cu cât ştim mai bine cine suntem, cu atât suntem mai capabili să ne asumăm responsabilitatea pentru emoţiile noastre, iar cu cât suntem mai maturi emoţional, cu atât reuşim să construim o conexiune reală cu ceilalţi.
Extras din cartea "Mecanismele intimităţii în relaţia de cuplu", Ioana Stancu, Ed. Sper, 2011
Cabinet individual de psihologie Stancu Ioana
Recomandă acest cabinet
