In spatele unei asa zise personalitati dificile se ascunde multa suferinta.

Această suferință, este adesea născută în copilărie si se transformă într-un zid ce ne separă de propria esență, determinându-ne să adoptăm măști și comportamente de autoprotecție. In multe cazuri acea durere a fost atat de mare incat suntem in stare sa facem orice pentru a ne proteja.

Creierul este cel mai bun prieten al nostru. Misiunea lui este sa ne tina in siguranta, sa ne protejeze de suferinta. Si va face asta, folosind o serie de mecanisme, precum:

– Dependentele – in loc sa mai simti acea suferinta initala, creierul tau va apela la dependenta ca sa ingroape acea suferinta – de acolo de unde a plecat totul. Astfel, prin acea dependenta iti vei amorti corpul sa nu mai simta acea suferinta.

– Disocierea – este un mecanism de apărare natural al creierului, împotriva unor experiențe dureroase sau tulburătoare. Disocierea reprezinta o deconectare de la noi înșine. Deconectare de la emoțiile noastre, de la corpul nostru, o separare de amintirile noastre și o pierdere a contactului cu realitatea.

– Depresia – reprezinta o alta modalitate de deconectare de la noi insine. O resemnare chiar as putea spune. Atunci cand suferinta este atat de mare si ne simtim extrem de descurajati si resemnati, cadem in depresie.

– Invinovatirea celorlalti – prin invinovatire fugim de noi insine, evitam sa ne asumam responsabilitatea pentru propria persoana si in loc sa stam cu suferinta noastra, in loc sa ne oferim compasiune, acceptare si iubire, ii invinovatim pe ceilalti pentru toate problemele noastre.

– Perfecționismul și auto-critica excesivă – deși poate părea contraintuitiv, perfecționismul și auto-critica pot fi, de asemenea, modalități de a fugi de sine. Prin concentrarea excesivă pe atingerea standardelor nerealiste și autocriticarea constantă, evitam să se confruntam cu vulnerabilitățile noastre reale și cu nevoia de acceptare și compasiune față de sine.

Vom fi in stare sa facem orice pentru a fugi de noi insine si de a ne infrunta traumele. Vom incerca sa-i schimbam pe ceilalti, ii vom invinovati pentru toate neajunsurile noastre.

Dar, dacă ti-as spune că fugind de tine însuți, nu faci decât să alergi în cerc?

Atat timp cat traim in invinovatire, tot ceea ce facem este sa ne dam puterea celorlalti.

Marea pacaleala fiind ca daca fugim de noi insine, vom fugi si de durerea noastra. Ironia este ca, fugind de trauma, nu ne vom simti mai bine. Dupa cum am vazut, vom da de alte suferinte.

Din pacate nu ai cum sa te ascunzi de tine insuti. Fuga de sine inceteaza atunci cand ne asumam responsabilitatea pentru propria persoana, atunci cand ne hotaram sa ne traim viata intr-un mod autentic fara masti si fara compromisuri, in care sa fim noi insine si sa exprimam ceea ce simtim, ceea ce gandim in acord cu adevarul nostru interior fara a-i judeca pe ceilalti care inca nu vor asta.

Fuga de sine inceteaza atunci cand ne asumam cine suntem noi cu adevarat, cand ne asumam responsabilitatea trairilor, a gandurilor si a faptelor noastre, cand ne asumam un drum nou alaturi de care poate vom pasi fara unele persoane din prezent. Fuga de sine ca mecanism de protectie devine inutila cand intelegem mecanismele noastre de proiectie pe care le-am dezvoltat ne-au folosit candva la ceva si acum nu mai avem nevoie de ele.

La final, doresc sa te las cu urmatorul mesaj: viata este mai mult deca suferinta si se poate trai si altfel.

Esti pregatit sa ajungi la adevarata ta esenta?