Auzim tot mai des vorbindu-se în jurul nostru despre depresie şi anxietate, dar nu doar persoanele depresive şi cele anxioase sunt centrate pe partea negativă a vieţii. Noi toţi acordăm mai multă atenţie situaţiilor negative cu care ne confruntăm. Evenimentele negative de viaţă ne afectează foarte mult, îşi lasă mult mai adânc amprenta asupra noastră decât cele pozitive; le reţinem mai mult timp în memoria noastră. Emoţiile noastre de bază sunt majoritar negative, dar nu doar că trăim emoţii negative mai multe, dar avem şi cuvinte mai multe, în vocabular, care exprimă aceste emoţii. Se spune că e nevoie de cinci lucruri pozitive la unul negativ ca să se echilibreze balanţa emoţionlă. Acest fenomen a fost numit distorsiunea negativităţii (negativity bias ). Pe această temă, îţi recomand un articol interesant: Bad Is Stronger Than Good din Review of General Psychology, avându-i ca autori pe Roy F. Baumeister, Ellen Bratslavsky, Catrin Finkenauer şi Kathleen D. Vohs.

Spuneam mai devreme de emoţii de bază. O emoţie de bază sau o emoţie universală este o emoţie pe care o regăsim la toate culturile de pe planeta noastră (ex.: dacă mergem într-un trib din Amazon recunoaştem aceste emoţii la oamenii de-acolo, iar ei le recunosc la noi ) şi chiar şi la animale, mai exact, la mamifere. Darwin a fost primul care a vorbit despre aceste emoţii de bază şi le-a identificat ca fiind şase la număr, şi anume: frica, furia, tristeţea, dezgustul, bucuria si uimirea. După cum se vede, patru din aceste emoţii de bază sunt negative, una pozitivă şi una neutră (uimirea nu am putea-o încadra în niciuna dintre cele două categorii ).

De-a lungul vremii, oamenii de ştiinţă s-au întrebat de ce există acest dezechilibru la nivel emoţional, de ce suntem atât de centraţi pe negativ. Răspunsul e unul simplu: această centrare pe negativ ne-a servit cândva, în dezvoltarea noastră ca specie. Mai exact, atunci când oamenii trăiau în peşteri, în mijlocul naturii, mediul lor era unul periculos. Strămoşii noştri erau înconjuraţi de pericole, de lucruri care atentau la viaţa lor. Aceia dintre ei care erau centraţi pe negativ au reuşit să facă faţă pericolelor şi să supravieţuiască.

Bun, a fost adaptativ cândva, dar azi, când, majoritatea dintre noi trăim în medii mai sigure, acest lucru ne face mai mult rău decât bine: avem foarte multe anxietăţi, fără să ne confruntăm cu pericole reale (un pericol real e cel care atentează la viaţa noastră ). Purtăm această povară în codul nostru genetic. Şi atunci ce e de făcut? Ceea ce avem de făcut sună simplu: trebuie să ne antrenăm creierul să vadă şi pozitivul, care există, doar că noi îl ignorăm, ni se pare normal ca el să fie acolo, cumva ni se cuvine. Aşa că, trebuie să ne antrenăm să vedem şi lucrurile frumoase din viaţa noastră. Cum? Pur şi simplu, îmi propun să fac lucrul ăsta aici şi acum, de cât mai multe ori pe zi. Un exerciţiu pe care ar trebui să il facem toată viaţa, seara, înainte de culcare, ar fi să mă întreb ce mi s-a întâmplat bun, frumos, peste zi, pentru ce sunt recunoascător/oare.

Ar fi bine să trăim mai mult în prezent. Auzim asta mereu, dar e al naibii de dificil! Dacă suntem un pic atenţi la gândurile care rulează mereu în mintea noastră, vom observa că majoritatea au legătură ori cu situaţii din trecut, ori cu scenarii pe care le proiectăm în viitor. La fel şi când avem o stare emoţională proastă: suntem deprimaţi cu privire la ceva din trecutul nostru sau anxioşi cu privire la viitor. Dacă am putea fi mai mult în momentul prezent, am putea trăi stări emoţionale mai plăcute. Arthur Schopenhauer spunea: "Cea mai mare înţelepciune e să faci din bucuria prezentului obiectul suprem al vieţii, căci aceasta este singura realitate, celelalte nefiind decat un joc al minţii." Deci, trecutul şi viitorul sunt doar nişte iluzii, de fapt trăim într-un prezent continuu. Nu are sens să ne gândim la trecut pentru că, oricât ne-am dori, nu-l putem schimba, iar dacă trăim pentru viitor riscăm să nu mai trăim, de fapt, niciodată. Vom avea iluzia continuă că viitorul trebuie să vină, dar viitorul nu va fi nimic altceva decât prezentul de-atunci, de fapt viitorul nu va exista niciodată. Şi cum spunea John Lennon, viaţa e ceea ce ni se întâmplă atunci când noi suntem ocupaţi să facem alte planuri.

Îţi propun tehnici de mindfulness (conştientizarea pe deplin a prezentului ). Nu sunt uşor de practicat, deşi la început pare simplistă ideea, dar, odată învăţate, sunt foarte utile şi te ajută să apreciezi mai mult momentul pe care îl trăieşti. E interesant cum ne e dor de nişte perioade din viaţa noastră, dar atunci când le trăiam nu ne dădeam seama că ar fi momente frumoase, ci, pur şi simplu, aveam aceeaşi dispoziţie ca şi acum.

Îţi urez succes în a conştientiza cum se manifestă la tine această distorsiune a negativităţii şi a învăţa cum să îi minimizezi efectele asupra vieţii tale!