Cand ne indragostim suntem convinsi ca persoana de care suntem indragostiti e cauza si determinantul direct al sentimentelor noastre, avem impresia ca acea persoana e atat de speciala, de extraordinara, de iesita din comun, perechea potrivita pentru noi, sursa noastra de fericire...etc. Toate aceste "impresii" si emotii sunt rezultatul starii noastre interne, sunt "produsul " psihicului nostru si au prea putin de-a face cu persoana respectiva. Tocmai de aceea odata ce procesul indragostirii se consuma si indragosteala dispare e ca si cum ni s-ar fi ridicat o perdea de pe ochi, sau ne-am fi dat jos niste ochelari de soare foarte colorati. Incepem sa vedem persoana respectiva cu alti ochi, nu-i mai gasim multe din "farmecele" pe care eram atat de convinsi inainte ca le are, nu mai avem sentimentul ala de "suflete pereche".

In acelasi timp, deseori, apare impresia ca si celalalt simte fata de noi ceea ce noi simtim fata de el / ea, ca sentimentele sunt reciproce sau aproape reciproce, asta se numeste proiectie a propriilor sentimente asupra celeilalte persoane.

Pe scurt, procesul indragostirii inseamna supraestimarea calitatilor persoanei si diminuarea defectelor, crearea unei imagini nerealiste despre persoana.